În cadrul Comisiei pentru învățământ din camera inferioară a Legislativului, s-a discutat săptămâna aceasta despre alimentația sănătoasă în școli, în cadrul unei discuții cu autoritățile publice, dar și reprezentanții partenerilor sociali și ai societății civile.
Primul punct de pe ordinea de zi a săptămânii acesteia a Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților prevede comunicarea unei strategii care vizează transformarea spațiului virtual într-un mediu mai prietenos cu copiii. Această comunicare a fost analizată pe larg de colega mea, Andra Mureșan, în agenda de săptămâna trecută, disponibilă aici.
Al doilea subiect dezbătut urmează să fie acordarea de aviz favorabil sau nefavorabil unei propuneri legislative propuse de 2 deputați PNL și un deputat AUR, care se referă la modificarea statului asistenților maternali și oferirea de protecție socială acestei categorii profesionale.
Al treilea punct pe ordinea de zi este acordarea de aviz unui proiect de lege inițiat de Guvern ce vizează reducerea riscului seismic al clădirilor.
PLATA CĂTRE ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE ȘI DESFINȚAREA UNUI DEPARTAMENT DE MONITORZARE A INFRASTRUCTURII – prevăzute într-o ordonanță de urgență a Guvernului
Al patrulea punct de pe ordinea de zi se referă la aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2022, în care se discută două aspecte:
- Se dorește reglementarea și avizarea plății de cotizații anuale în cadrul organizațiilor internaționale interguvernamentale din care România face parte. Astfel, este adăugată pe lista organizațiilor către care pot fi plătite cotizații anuale și „Federația Europeană a Institutelor Naționale pentru Limbă (ENFIL)”.
Organizația aceasta internațională, apărută încă din 2003 și din care fac parte peste 30 de state europene, are ca scop încurajarea studiului limbilor europene și promovarea culturii lingvistice și a specificului național al statelor membre.
Din anul 2019 România face parte din ENFIL și are angajamentul de a plătii anual o cotizație care însumează 3000 de euro. Pentru a putea face plata însă, este necesar ca organizația să se afle pe lista avizată în cadrul Ordonanței Guvernului nr 41/1994.
- Desființarea „Departamentului pentru dezvoltare, promovare și monitorizare proiecte de investiții în infrastructură, structură fără personalitate juridică. Apărut în anul 2019, departamentul are, precum menționat și în titlu, datoria de a monitoriza investițiile în infrastructură, aflate în portofoliul instituțiilor publice, al companiilor și societăților naționale. După desființarea acestuia, posturile din cadrul lui urmează să fie preluate de către Secretariatul General al Guvernului. În Expunerea de motive pentru Ordonanța de Urgență nu au fost menționat nici justificare pentru desființarea departamentului.
Proiectul de lege a primit până în prezent avize favorabile de la Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru transporturi și infrastructură.
Decizia aprobării a trecut de Senat, iar camera decizională este Camera Deputaților, care va hotărî adoptarea sau respingerea Ordonanței de Urgență.
NOI MĂSURI PENTRU PREVENIREA PLAGIATULUI ȘI CREȘTEREA TRANSPARENȚEI ÎN CAZUL LUCRĂRILOR DE DOCTORAT
Al cincilea punct de pe ordinea de zi este o propunere legislativă inițiată de 29 de parlamentari USR PLUS ce dorește modificarea Legii educației naționale 1/2011 și care are ca scop transparentizarea și acordarea accesului la lucrările de doctorat, precum și prevenirea situațiilor de plagiat. Se propun următoarele:
- O nouă procedură care necesită a fi respectată înaintea acordării titlului de doctor. Astfel, ar fi necesară validarea tezei de doctorat de către CNATDCU (instituția care se ocupă cu verificarea tezelor de doctorat și care previne plagiatul), apoi lucrarea trebuie trimisă către Biblioteca Națională Română atât în format fizic (pentru patrimoniul cultural) cât și în format digital (la dispoziția oricărei persoane care dorește să o citească), iar în final trebuie publicată și de către Ministerul Educației pe site-ul special dedicat.
- O formulă standard de cerere pentru lucrările de doctorat, asemănătoare cu cea din Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. Conform propunerii legislative, cererea va trebui să conțină informații despre solicitant și teza de doctorat, iar răspunsul trebuie oferit în maximum 30 de zile.
Propunerea a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social. A primit însă și un aviz nefavorabil din partea Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor.
Pentru această propunere legislativă, cameră decizională este Senatul. Guvernul nu a transmis un punct de vedere cu privire la oportunitatea adoptării acestui proiect.
BURSE MAI MARI PENTRU ELEVII OLIMPICI COPIILOR UCRAINIENI LI SE OFERĂ LOCURI SPECIALE ÎN LICEE
Al șaselea punct de pe ordinea de zi presupune aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2022, care presupune următoarele aspecte:
- Majorarea cuantumului minim pentru bursele de performanță oferite elevilor olimpici național. Noile sume ar urma să fie următoarele: premiul I – 1000 lei; premiul II – 700 lei; premiul III – 500 lei; mențiuni – 300 lei. Tot pentru elevii olimpici, ar urma să fie prevăzut un cadru legal prin care autoritățile publice locale să poată acorda, din propriul buget, premii pentru performanță.
O altă modificare în ceea ce privește oferirea burselor de performanță ar urma să fie acordarea acestora și pentru elevii din învățământul privat. În prezent, elevii din învățământul preuniversitar particular nu beneficiază de bursele de performanță.
În final, o ultimă măsură care vizează educația de performanță este asigurarea unui cuantum de 200 de lei pe zi per participant pentru organizarea olimpiadelor naționale. Suma este astfel dublată per cap de olimpic. În această sumă este inclus costul de transport, cazarea și mâncarea necesară.
- Sunt prevăzute măsuri pentru stimularea elevilor din gimnaziu să facă performanță școlară. Se dorește ca elevii din ciclul gimnazial care au obținut locul I la etapa națională a olimpiadelor școlare sau locurile I, II sau III la competițiile internaționale să se poată înscrie la liceu, pe secții corespunzătoare olimpiadelor sau concursurilor la care au performat, fără a mai fi nevoie să susțină Evaluarea Națională.
- Copiilor ucrainieni cu statut de elevi în România li se oferă dreptul de a se înscrie în clasa a IX-a, fără a susține Evaluarea Națională, pe locuri speciale, peste numărul maxim de elevi din acea clasă.
In timp ce statele civilizate ale lumii au ca obiectiv principal in programele lor dezvoltarea cercetarii stiintifice sau a „societatii cunoasterii”, factor promotor al progresului, pentru care aloca fonduri financiare insemnate (6-9% din PIB) in Romania aceasta activitate mai pilpiie doar ca o luminare care urmează sa se stinga definitiv, fara ca cei care carmuiesc destinele tarii sa schiteze vreun gest. In ciuda acestei ignorante, divinitatea, in multe competitii stiintifice internationale (olimpiade, inventica) i-a desemnat pe romani ca fiind printre „asi”, ceea ce dovedeste ca si Dumnezeu tine cu poporul roman mai mult decat o fac conducatorii impostori ajunsi in functii supreme pe baza de “siretlicuri” politice sau criminale.
In acest context, ar fi de prisos sa mai vorbim despre cum este valorificat potentialul academic, in procesul de elaborare a strategiilor, sau Politicilor Publice destinate asigurarii binelui general al romanilor, care lipsesc cu desavarsire.
Realitatile existente in Ro dupa evenimentele istorice din 1989 dovedesc ca STIINTA temelia dezvoltarii si progresului unei societati ca si CULTURA care constitue de-a lungul istoriei si existentei unui popor ADN-ul său, dăuneaza grav mentalitatii politrucilor, drept urmare se poate constata cu mahnire ca aceste valori supreme ale existentei umane sunt abandonate in mod intentionat cu scopul indobitocirii natiunii. Acum in vremuri tulburi pentru guvernarea normala a tarii poate intelege orice roman de ce marii oamenii de cultura si de stiinta ai neamului nostru de-a lungul istoriei au emigrat fiindca nu au putut vietui in Ro pentru a-si dovedi patriotismul desavarsit, ei s-au dăruit omenirii pe teritoriul altor tari.