REȚEAUA DE VEST: Ce-i leagă pe Cristian Bușoi, Traian Igaș și Codruț Marta de o despăgubire uriașă acordată de ANRP

Una dintre cele mai mari despăgubiri acordate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), în valoare de 77,5 milioane de lei, a fost încasată, prin cumpărarea de drepturi litigioase, de doi oameni mai puțin cunoscuți opiniei publice, dar cu conexiuni importante cu personaje politice de prim rang. Despre faptul că europarlamentarul PNL Cristian Bușoi ar putea fi unul dintre beneficiarii finali ai acestei uriașe despăgubiri au apărut déjà informații (vezi aici ). România Curată arată acum și cine este cel de-al doilea beneficiar la vedere al despăgubirii de la ANRP: un personaj anonim dar cu legături de afaceri care duc direct spre cercul relațional din jurul lui Traian Igaș și Codruț Marta. O gașcă pestriță de afaceriști dubioși, unii deja arestați pentru o șpagă de 1 milion de euro dată unui vicepreședinte al ANRP, tocmai ca să aprobe un dosar supraevaluat de despăgubire.

Bogdan Militaru, Daniel Groza și marele pot de 77,5 milioane de lei

Marele pot pe care l-au câștigat oamenii din anturajul lui Bușoi și Igaș este decizia nr. 36591/04.12.2008 a ANRP, prin care s-a acordat suma de 77.535.100 RON în dosarul nr. 41988/00, soluţionat în favoarea titularului Preda Valeria şi a cesionarilor Daniel Groza (42%) şi Marius Bogdan Militaru (52%). (vezi aici)

Din raportul Corpului de Control al Guvernului care face un ”top al retrocedărilor pe drepturi litigioase”, aflăm că cea mai mare parte din valoarea despăgubirii a fost împărțită frățește între doi anonimi, Marius Bogdan Militaru și Daniel Groza. Primul este finul lui Cristian Bușoi, a fost deja „studiat” de presă și se văd limpede urmele banilor care duc înspre europarlamentarul PNL. Celălalt, Daniel Groza, este un personaj despre care nu s-a scris mare lucru, dar căruia România Curată a încercat să îi facă un profil relațional. În continuare, vom arăta conexiunile de afaceri ale celor doi beneficiari (la vedere) ai retrocedării ANRP care duc către cercuri foarte înalte din lumea politică. Să începem cu finul lui Bușoi.

52% din sumă ajunge la Bogdan Militaru și imediat se umflă și contul lui Bușoi

Cea mai mare parte din despăgubirea acordată de ANRP în dosarul bătrânei Valeria Hilda Preda a ajuns la Bogdan Militaru, finul lui Cristian Bușoi, care a primit 44.649.000 de lei (aproximativ 10 milioane de euro) dintr-un total de 77.535.100 de lei.

Militaru nu este însă la prima afacere dubioasă pe seama statului. În 2014, Curtea de Conturi Timiș a descoperit că, în anul anterior, Militaru fusese favorizat de Primăria Timișoara, condusă de Nicolae Robu, prin atribuirea către firma acestuia, Tradecomia SRL, a unui contract de ”tăieri crengi” de copaci, pentru care a plătit tarife de câteva ori mai mari decât dacă ar fi apelat la serviciile societății Consiliului Local, Horticola SA. Tot un control al Curții de Conturi Timiș a scos la iveală mai multe firme căpușă care, în guvernarea Tăriceanu, au roit în jurul Spitalului Județean Timișoara. Câteva dintre aceste firme erau controlate de Militaru și de partenerii săi. Ei fuseseră introduși în Spitalul Județean de actualul europarlamentar PNL Cristian Bușoi.

Dar adevărata lovitură dată de Bogdan Militaru a fost cumpărarea drepturilor litigioase pentru moștenirea unei bătrâne, sătulă de lupta sterilă cu autoritățile, care nu vroiau să-i restituie terenul. Militaru nu a primit bani de la ANRP în dosarul Valeriei Preda ci, în contul celor 10 milioane de euro, a fost despăgubit cu acțiuni la Fondul Proprietatea.

Jurnaliștii de la Hotnews au descoperit că de îndată ce MIlitaru a primit acțiunile de la ANRP, declarația de avere a lui Bușoi s-a umflat și ea cu 15.765.634 de acțiuni la Fondul Proprietatea (vezi aici). Despăgubirea a intrat și în atenția autorităților. La solicitarea jurnaliștilor care au scris despre afacere, DNA a comunicat că are o investigație în curs legată de acest caz.

România Curată a mai descoperit și că Florin Cristian Gropoșilă, administratorul firmei Marilenei Brînzea, sora lui Marius Bogdan Militaru, a fost șef de cabinet al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în 2013-2014, perioadă în care această funcție era ocupată de Cristian Bușoi. Mai mult, Gropoșilă, șeful de cabinet al lui Bușoi de la CNAS este și membru în ”Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană”, al cărei președinte de onoare este Ion Constantin Șolga, fost asociat cu Bușoi în firma Shadow Pro Communication SRL.

42% din despăgubirea se duce către un tâmplar de țară pe nume Groza și apoi urma banilor se pierde

Cea de a doua felie importantă din despăgubirea acordată de ANRP în dosarul Valeriei Preda, aproximativ 33.000.000 de lei, a ajuns la un anume Daniel Groza, un personaj care aparent se ivește de nicăieri. Daniel Groza a deținut până în 2009 atelierul de tâmplărie ”Groza Company SRL” din comuna Jebel, Timiș, alături de două rude. Era un atelier atât de mititel, încât în zece ani a avut o cifră medie de afaceri de 4.400 lei/an și un profit mediu anual de 8,6 lei/an.

Dacă săpăm însă mai bine vedem că Daniel Groza mai apare și ca asociat în SC Farense SRL între anii 2008-2009, o firmă în care, în perioada 2005-2008, a fost și Marius Gheorghe Costea, personaj care deține Costello Marcos SRL, firmă în care a fost asociat și Traian Igaș. Fostul lider PDL a ieșit din Costello Marcos în 2010, când a devenit Ministru de Interne (2010-2012).

Farense SRL nu este așadar o societate comercială oarecare. Și ceilalți asociați care s-au perindat de-a lungul anilor prin această companie indică aceeași apropiere de influentul grup PDL de la Arad din care face parte și Traian Igaș. Mai mult, am descoperit că membrii grupului au legături și cu rețele de trafic de motorină, de mașini furate, țigări și vameși șpăgari.

Asociat în firma beneficiarului banilor de la ANRP, partener cu rudele lui Codruț Marta

Până în 2005, în Farense SRL a fost Alin Marcel Maghici, personaj care, tot în 2005, s-a asociat cu soții  Adrian Marta și Camelia Marta în firma Trade Oil SRL. Adrian Marta e rudă cu Codruț Marta, fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, dispărut în 2012, în condiții încă neelucidate. El a fost asociat direct cu Codruț Marta în firma Twenty Two Media SRL, societatea editoare a publicației ”Glasul Aradului”. Totodată, Adrian Marta a fost și administrator al firmei Bethaland Invest SA, al cărei pachet majoritar de acțiuni e controlat de Codruț Marta și care deține un teren extrem de valoros în București, pe Bd. Bucureștii Noi, la nr. 50, unde a realizat un PUZ și a ridicat un hypermarket Kaufland.(vezi aici, aici, aici și aici)

În firma Bethaland a mai fost asociat și Dan Nicolae Dunca, pe care-l regăsim ca partener cu Virgil Ardelean, fostul șef al DGIPI, într-un proiect imobiliar la Cluj (vezi aici ).

Adrian Marta, ruda lui Codruț Marta, l-a avut ca asociat în Vidaco Identity Management SRL și pe membrul unei controversate familii de vameși arădeni. E vorba de George Adelin Vlai, implicat în 2007 într-un scandal cu trafic de țigări la Vama Albița, după ce fusese detașat în Moldova de la Arad pe motive ”disciplinare”. Și numele nevestei acestui vameș, Andreea Vlai, a fost pomenit în 2010 în scandalul șpăgii cerute în 2010 la Vama Nădlac pentru a lăsa să treacă un tir. Ce nu știau vameșii era faptul că tirul respectiv căra echipamentele de scenă ale trupei AC/DC care urma să concerteze la București. În ambele scandaluri s-a așternut liniștea peste membrii familiei Vlai. Nu știm de ce. Ce știm e că tatăl lui George Adelin Vlai a fost până spre finalul anilor 2000 Șeful Secției de Urmăriri Penale din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Arad. Ulterior, vameșul s-a reprofilat ca avocat.

Același asociat în firma beneficiarului banilor de la ANRP a înmatriculat un Jaguar furat din Italia și e tovarăș de afaceri cu un secretar de stat din Guvernul Boc

Despre Alin Marcel Maghici, același asociat din firma Farense SRL, mai aflăm câteva lucruri interesante. Astfel,  în 2001, a fost implicat într-o tranzacție cu o mașină de lux furată și strecurată în țară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Cităm din comunicatul IGPR din anul 2003, care spune povestea acelui furt:  „În urma unor măsuri specifice întreprinse pe linia combaterii traficului ilegal cu autoturisme furate din străinătate, ofițerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Timişoara, au identificat şi indisponibilizat autoturismul marca JAGUAR S-TYPE, an de fabricaţie 2000, având numărul de înmatriculare AR 05 SHS, serie şasiu SAJAA02E8YFL57527, în valoare de peste un miliard de lei, introdus în România în 25.06.2001, prin P.P.F. Nădlac de cetăţeanul italian S. LUIGI, autoturismul figurând ca furat din Italia în data de 20.12.2000, reclamaţia de furt fiind înregistrată la Staz. CC Manerbio. Din verificările efectuate de politiştii Centrului Zonal Timişoara a rezultat faptul că autoturismul a fost înmatriculat în România în data de 25.06.2001, fiind cumpărat de M. MARCEL ALIN. În continuare, în cauză se desfăşoară activităţi specifice pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a reţelei”. (vezi aici ).

În 2001, anul în care a înmatriculat pe numele lui mașina de lux furată din Italia, Maghici s-a asociat în firma West Oil SRL cu Eusebiu Manea Pistru Popa. Acesta e membru al nucleului dur al lui Gheorghe Falcă, primarul din Arad, fiind pus secretar de stat responsabil cu transportul rutier la Ministerul Transporturilor, în Guvernul Boc (2009-2012). Apoi Eusebiu Manea Pistru Popa a fost vicepreședinte al CJ Arad, unde a făcut echipă cu Gheorghe Ioțcu. În prezent Pistru e deputat PNL, urmare a fuziunii cu PDL.(vezi aici).

Soția lui Pistru, Simona Geanina, a fost mâna dreaptă a lui Gheorghe Falcă în calitatea sa de viceprimăriță a Aradului. De altfel, cuplul Geanina și Eusebiu Pistru Popa au făcut parte, în 2012, din nucleul din jurul lui Gheorghe Falcă, când a fondat Mișcarea Creștin Liberală. Din mica echipă a noii inițiative politice făcea parte și Kiszel Dușan, asociatul Anei Bocea, o afaceristă controversată care a primit din partea CNADNR controlul asupra unei mari părți din distribuția de roviniete a României. Astfel, în 2008 firma Anei Bocea, Speedy Driver SRL (actuala Abi Automotion SRL) a primit, inexplicabil, o cotă aproape dublă (390.000 de rovignete deși avea doar 18 puncte de lucru) decât cea alocată Poștei Române (209.000 rovignete, deși avea 7.123 de oficii poștale) și o cotă aproape egală cu numărul de rovignete primite de MOL și OMV la un loc (410.000 rovignete), fiind al treilea distribuitor de roviniete la nivel național după Petrom (cea mai mare rețea de benzinării a țării cu 615.000 rovignete) și Rompetrol (a doua cea mai mare rețea de benzinării a țării, cu 466.000 rovignete).

Totodată Pistru face obiectul unei plângeri penale făcută în 2015 de evazionistul milionar Georgică Cornu, considerat a fi un favorit al fondurilor publice dinspre guvernarea PDL. În plângere, Cornu descrie mecanismul prin care din firma sa au dispărut un milion de euro care au ajuns la gulerele albe din preajma PDL, la București și la Arad la firma actualului deputat Pistru. Georgică Cornu a reclamat că, fără știrea sa, asociatul său din grupul Confort SA a virat pentru servicii aproape inexistente aproape 3 milioane de euro către o firmă apropiată de ex-ministrul PDL Bogdan Drăgoi și alți în jur de 800.000 euro pentru bunuri și servicii de care nu avea nevoie, către SC Uto Technic SRL, firma lui Pistru Popa.

Drumurile duc către o șpagă de 1 milion de euro dată pentru o altă despăgubire ANRP

După cum spuneam, Farense SRL nu este chiar o firmă oarecare. În 2009, anul în care din Farense ieșea Daniel Groza beneficiarul despăgubirii de 33.000.000 de lei de la ANRP, intra în aceeași firmă Gheorghe Ciorbă. Acesta s-a asociat în Nova Glass Holding SRL cu Dragoș Vasile Nicolae.

Dragoș e un sătmărean săltat de DNA pentru spălare de bani și complicitate la trafic de influență în dosarul instrumentat de DNA în care vicepreședintele ANRP Dumitru Cătălin a primit o șpagă de 1 milion de euro.

Dragoș Vasile Nicolae împreună cu prietenul său Daniel Bran, consilier al lui Daniel Constantin, s-au ocupat cu mituirea vicepreședinteluiANRP ca să soluționeze favorabil un dosar supraevaluat de despăgubire pe drepturi litigioase (vezi aici ).

Beneficiarul despăgubirii cumpărase drepturile litigioase cu 100.000 euro, apoi a plătit o șpagă de 1 milion de euro și, în 2013, i-a fost aprobată spre plată suma de 5,2 milioane euro. Pentru ”munca lui” și pentru ”păstrarea tăcerii”, Dragoș Vasile Nicolae a fost recompensat cu bani de către beneficiarul despăgubirii, Michael Mureșan.

Gheorghe Ciorbă a fost asociat în Nova Glass Holding SRL și cu Patricia Filomena Chifor, o tânără care a câștigat titlul de Miss România în 2003 și despre care în 2007 presa tabloidă a scris că a fost implicată într-un import ilegal de haine din China. Filomena Patricia Chifor e totodată și prietenă cu Daniel Bran, consilierul săltat de DNA fiindcă a dat șpagă pentru a ”umfla” o despăgubire a ANRP (vezi aici). Din 2014, Patricia Chifor e membră PMP.

Buchetul politic

Ca să rezumăm povestea, cea mai mare parte din despăgubirea în valoare de 77,5 milioane de lei a fost împărțită între Bogdan Militaru și Daniel Groza. Primul gravitează în jurul europarlamentarului Bușoi, iar celălalt face parte din același grup de tovarăși de afaceri cu Traian Igaș, Codruț Marta și cu cei care au dat șpaga de 1 milion de euro către ANRP.

În grupul din care face parte Cristian Bușoi vedem contracte cu dedicație dinspre sistemul sanitar înspre prietenii lui și existența firmei Presdotro SRL, care a deținut publicația Timpress, deținută întâi de un asociat al lui Bușoi și apoi de Militaru.

În anturajul ex-ministrului de Interne Traian Igaș vedem personaje legate de cazuri de mașini furate trecute pe nesimțite peste graniță, trafic de țigări, firme de comerț cu motorină și o firmă care a editat publicația Glasul Aradului.

Bușoi nu comentează, Igaș neagă orice legătură cu despăgubirea de la ANRP

Cristian Bușoi n-a vrut să răspundă încercărilor repetate ale României Curate de a-i lua un punct de vedere. La rândul său, Traian Igaș a negat pentru România Curată că ar avea legătură cu vreo rețea implicată în despăgubiri de la ANRP. De asemenea, fostul ministru de Interne a negat și orice conexiune cu persoane implicate în trecut în trafic de motorină, mașini de lux și țigări.
***

Pentru a vedea schema în ecran complet apăsați butonul din dreapta, jos.


Recomandări

6 thoughts on “REȚEAUA DE VEST: Ce-i leagă pe Cristian Bușoi, Traian Igaș și Codruț Marta de o despăgubire uriașă acordată de ANRP

  1. Pingback: Timişoara liberală - file de poveste

  2. Gabi Tocut

    Cind o sa-i vedem in spatele gratiilor si bani furati recuperati de stat?…pe Ceausesti,i-au judecat si condamnat in citeva ore,poate mai putin,iar ei au lasat tara fara datorii…cit timp va trebui atunci ca acesti HOTI de tara si popor,sa fie judecati si condamnati?…

    Reply
  3. Pingback: PNL îl retrage pe Bușoi din cursa pe Primăria Capitalei, după scandalurile în care a fost implicat europarlamentarul | România curată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *