Guvernul se pregătește să ciuntească un Parc Național ca să extindă o carieră de calcar

Ministerul Mediului caută soluții legale pentru a reteza 16 hectare din Parcul Național Buila-Vânturarița ca să le poată oferi pe tavă unei profitabile cariere de calcar cu care zona protejată are neșansa să se învecineze.

In loc de Parc Național, vâlcenii se vor bucura de încă 16 hectare de carieră de calcar

Joi, 9 martie, la Ministerul Mediului a avut loc o discuție pe această temă între autoritățile locale și cele centrale, fără ca vreun reprezentant al ONG-urilor de specialitate să fie invitat.

România Curată a încercat să afle ce s-a convenit la Ministerul Mediului pe tema modificării limitelor Parcului Național Buila-Vânturarița. Reprezentanții Ministerului nu au răspuns demersurilor noastre repetate. În schimb purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Ana Maria Nițu, a ieșit cu un comunicat în presa locală, în care rezumă concluziile dialogului: ”Prefectul Radu Renga a avut joi, 9.03.2017, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o întâlnire cu domnul ministru, Daniel Constantin. La masa discuțiilor s-au aflat și parlamentarii vâlceni, Dumitru Lovin și Bogdan Matei, dar și vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Adrian Bușu, liderul Cartel Alfa-filiala Vâlcea, Ionel Vâncea și directorul tehnic al Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea, Constantin Melinte. Tema principală a întrevederii a vizat posibilitatea continuării procesului de exploatare a calcarului din cariera Arnota-Costești într-o zonă de dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung. În urma analizei, s-a accentuat posibilitatea extinderii cu 16 hectare a suprafeței de exploatare, urmând ca în perioada următoare să se facă demersurile legale impuse de legislația în vigoare pentru soluționarea acestei situații”.

Practic semnalul de alarmă tras miercuri, 8 martie, de fondatorul Parcului Național Buila-Vânturarița, Florin Stoican, președintele Asociației Kogayon, este corect. În acest moment politicienii locali vâlceni încearcă strămutarea granițelor Parcului Național, pentru a permite extinderea carierei de calcar a Salrom SA, care, conform lui Stoican, extrage calcarul și îl livrează companiei poloneză  Ciech Soda SA, operatorul fostelor uzine sodice Govora, unul din furnizorii majori ai Oltchim.

Potrivit unui cotidian local, autoritățile locale au făcut presiuni către ministrul Mediului, Daniel Constantin, în vederea promovării unei ordonanțe de urgență care să prelungească viața carierei de calcar Arnota Costești, în detrimentul Parcului Național.

“În urma analizei care s-a efectuat astăzi la Ministerul Mediului (…) a fost luată în calcul extinderea cu 16 hectare a suprafeței de exploatare, aceste hectare urmând să fie disjunse din administrarea Parcului Național „Buila Vânturarița”. Vâlcenii prezenți la întâlnirea cu ministrul Daniel Constantin ar fi obținut promisiunea clară că, în cel mult trei luni, va fi adoptată o hotărâre de Guvern prin care se vor modifica limitele parcului”, scrie Curierul de Vâlcea.

 

Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată.  


Recomandări

5 thoughts on “Guvernul se pregătește să ciuntească un Parc Național ca să extindă o carieră de calcar

  1. Resemnat

    Distrugeți, băi analfabeților ecologic, tot ! Dacă tot nu sunteți în stare să construiți sau măcar să transmiteți celor de după voi ceva, asta e! Nu aveți altă soluție: neputincioși stăpâni peste milioane de flămânzi, nu faceți decât să luați de la viitor ca să țineți în viață companii poloneze, italiene, arăbești etc. Aveți altitudine morală de borfași și viziune de orbi. Gunoaie antiromânești! Schilodiți și distrugeți frenetic tot, ca o hoardă din stepe! Și ne mai și îndatorați altora, cu pseudo-pomenile voastre “reparatorii de injustiții sociale”, ca să fiți siguri că ceea ce faceți acum va avea efect îndelungat. Și luptați cu “opoziția”: aliații voștri întru impotență, frică și minte puțină!

    Reply
  2. Marius Skolka

    La cata minte si la cate cunostinte de specialitate are actualul ministru al mediului, parasutat acolo de altii ca el ce sa te mire? Normal ca oamenii de afaceri locali in coalitie cu politicienii la fel de “educati” cu privire la protectia mediului incearca sa traga pe turta lor cat mai mult, profitand de conjunctura actuala.
    Exista precedente: s-a procedat la fel in Parcul National Muntii Macinului, in Parcul National Defileul Jiului, ba pana si faimosul Aqualand din Mamaia a “beneficiat” de activitatea unui ilustru personaj total paralel cu problemele de mediu trimis in minister pe post de ministru de clanul Mazare – PSD tocmai pentru astfel de “actiuni”. Poate ar trebui sa inventam notiunea de infractiune de mediu, iar cei care au in cap cum sa micsoreze ariile Natura 2000 mai bine s-ar gandi la alta notiune – aceea de infringement. Numai ca, pentru infringement platim toti, pe cand profitul penal ramane in buzunarele lor…..

    Reply
  3. Jan Valjean

    Pe astia care vor sa faca asa prostii nu-i ia DNA ? Numai pe spagarii marunti ?

    Reply
  4. Pingback: Petiție: Parc Național sau exploatare minieră? | România curată

  5. Pingback: Parlamentul pregătește o lege prin care să ciuntească Parcurile Naționale în favoarea unor interese economice obscure | România curată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *