Alina Mungiu-Pippidi

De ce impostura e o problemă mai mare la români decât terorismul

SRI l-a umflat pe un ungur care umbla cu o petardă de 1 Decembrie și acum avem titluri enorme că s-a evitat un atentat terorist cu bombă în Covasna, acest cunoscut centru internațional de terorism. Circulând doar în ultimele zece zile prin Paris, Roma, St. Petersburg și Istanbul, adică niște orașe nervoase la maximum, în care TAB-urile stau în fața monumentelor istorice mai nou (niște taximetriști italieni încercau să alunge armata din față de la Coliseum pe motiv că sperie turiștii degeaba), și un Berlin Tegel în care finalmente se uită cineva la actele noastre de identitate mai atent (dar numai când pleci spre Paris sau Bruxelles) mă cam irită fumigăreala asta românească de fiecare 1 Decembrie sau 15 Martie. Să nu vie vreodată lupul, că Petrică tot face scandal și titluri tabloide de 25 de ani cu marea sperietoare maghiară! Și sper sincer, sincer de tot, că după ce asculți zeci de mii de naționaliști maghiari, șpăgari români, oameni politici,  vameși, patroni de club, oengiști și așa mai departe mai ești suficient de apt și de concentrat și pentru amenințările pentru care ai fost de fapt creat, de care numai obscuritatea noastră ne protejează în prezent și norocul chior. Ați văzut ce s-a întâmplat în Afganistan cu un elicopter al Republicii Moldova? Oare ce Dumnezeu căutau acolo? Foarte probabil că un Dorel al politicii externe s-a gândit să pună Moldova pe harta lumii în acest fel, unde, se știe, era înainte mai degrabă o pată albă, oferind ONU un elicopter moldovenesc (din câte? scuzați întrebarea). Dat fiind că optesprezece vieți nu valorează mult pe nici un mal al Prutului (de la treizeci încolo, pe Dâmbovița, a început să se mai observe, dar numai dacă se întâmplă ceva chiar în centru), iată un fel de a a te afirma care la prima vedere poate părea fără risc. Cum fără risc poate părea și – exemplu ipotetic-  să bugetezi o divizie să supravegheze maghiarii și doar un detașament teroriștii pe bune. Al treilea război mondial nu pare destul să schimbe dorelismele din securitatea noastră.

Dorelismul, cu alte cuvinte impostura tupeistă fără leac, a ucis pe cei șaizeci de oameni de la Colectiv. Știu că lumea e supărată că justiția a început să dea drumul unor oameni care au fost la un pas să fie linșați de populație în primele zile după dramă. Toate astea nu dovedesc decât că statul de drept merge, în ciuda agendelor private care ating proporții de neimaginat (de exemplu, băsiștii care au pata pe Arafat și care la fiecare accident ne mai spun odată că Arafat e cazul să plece). Nu ai de ce să sacrifici țapi ispășitori, iar Justiția trebuie să fie independentă chiar de furia populară. Din păcate, răspunderea a fost difuzată bine, după cum urmează, pe capitole, între:

  • Legislatori. Între doreii reformatori băsiști de sub Emil Boc care au înlocuit controlul cu o declarație pe proprie răspundere pentru a simplifica viața patronilor, în loc să oblige organele statului să se coordoneze și să creeze un control unitar și nebirocratic, și doreii lui Piedone din Consiliul local care au votat și ei niște reguli proprii, de fapt neconforme cu restul legislației, ceea ce nici nu e rar.
  • Organizatori. Între ăia care au cumpărat, vândut și aprins niște artificii care nu trebuiau folosite în interior, sau s-au uitat la cei care o făceau fără un minim reflex de conservare.
  • Controlori. Între ăia care în loc să-și dea foc în piața publică atunci când au rămas prea puțini să facă controale regulate și la toată lumea, dar cu multe hârtii de completat (austeritatea, variantă românească) au preferat să abandoneze complet și să se acopere de hârtii.

Organizatorii sunt morți. La fel și câțiva oameni din personal care erau mai aproape. Devine chiar greu să găsești la ceilalți răspundere criminală. Nici măcar dovezi că s-a luat șpagă nu prea sunt.Și totuși, niște criminali sunt cu toții, ca orice oameni ale căror acte aduc moartea altor oameni. Pentru că, de la scris legislație la aprins artificii ale căror instrucțiuni nu le înțelegi sau pur și simplu la a te angaja la ISU că acolo are mama ta un cunoscut, luând slujba unuia mai bun dar fără pile, toate acestea sunt acte de impostură și în prezența unui risc impostura devine criminală. Nici nu mai e nevoie de corupție.

Decât că asta e corupția cea mai groaznică din România, nu șpăgile sau parandărătul, industrial cât a ajuns el să fie. Ci faptul că nu mai există șef la jandarmi sau poliție care să nu aibă doctoratul, deci să nu fie un impostor. Că marii strategi ai zilei de azi, Dan Mihalache la președinție și Vasile Dâncu la guvern, provin din guvernul Năstase, de parcă acolo era o universitate de elită pentru evidence based policymaking și buna guvernare. Că ținem seminarii la Universitatea București cu colegi de la Oxford despre etica aplicată fără a spune vreo vorbă despre mizeria etică a universităților din România. Că nici un institut al Academiei Române nu își afișează performanța de cercetare, deci cum să fie ei exemplu pentru alții, iar legătura dintre ce bani de cercetare obții (din bani publici măcar, români sau europeni) și ce invenții/citate aduci cu banii e așa de secretă în România că nici nu se calculează (că altfel s-ar scurge informația!). Că oamenii tineri din România sunt educați de liceu să copieze, ca și cum acesta ar fi secretul învățării, iar apoi merg la facultate, unde în Codul Etic asta se numește plagiat. Cresc fără să știe ce e exigența, mai ales autoexigența, pe care noi am avut norocul să o cunoaștem sub comunism, în vremurile cu zeci de oameni pe loc la unele facultăți, cresc în lumea unde best seller-urile pentru intelectuali nu au aparate critice, deci de unde să  știe generalul Tobă cine e Apud, chiar dacă a mai pus mâna pe o carte de Lucian Boia din când în când. În ce privește referenții, e moarte de om dacă încerci să trimiți vreo lucrare unui om calificat să îți dea o părere, unora le e teamă că se va afla că sunt ei, și spun încă o dată că plagiatul e nimic la români pe lângă decizia deliberată de a nu cita vreo autoritate, sau ignorarea lor sublimă. Dar aici orice cretin e sigur că are potențial, numai occidentalii răi și șefii invidioși pe talentul lor împiediecă pe oricine să ia vreun Nobel. Dar Nobelul e oricum superfluu când există pleașca, vorba lui Toader Paleologu, constând în slujbe și bani publici.

Și ce facem atunci? Ce face o țară în care legile scrise de Dorei și normele lor de funcționare au ajuns la punctul de la Colectiv, în care se vede că nu pot fi puse în aplicare în general, iar dacă sunt e mai rău decât dacă nu sunt? Verifici toate diplomele și refaci toate legile? Cine să facă acest efort, mai ales că avem în guvern doar câțiva eurocrați selectați prin concurs și care s-au întors acasă doar pe durată limitată, iar printre ei impostorii autoselectați își fac drum cu coatele în stilul cunoscut? Eu am făcut o coaliție pentru universități curate, cu Radu Gologan, Andrei Pleșu, și alți oameni de acest fel. Dar e prea puțin. E nimic. Fiecare profesiune din România trebuie să se autoscaneze pentru impostură, trebuie să reintroducem căi de a curăța – de exemplu, pentru ocuparea oricărei funcții publice, un examen ca la Comisia Europeană, în care să fie și noțiuni minime de matematică sau ortografie română, dar ca să știe cineva matematică. Adrian Curaj trebuie să înceapă prin a curăța pe impostorii șefi, cei care fac programe și subiecte la materiile de bază din Ministerul Educației. Că trebuie să începem de undeva războiul contra imposturii criminale din România.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

35 thoughts on “De ce impostura e o problemă mai mare la români decât terorismul

  1. Ildiko Badescu

    Compatriotii invatati sa isi fure singuri caciula, nu par sa realizeze ca primii dusmani ai Romaniei, pot fi chiar romanii insisi si atunci se amagesc ca relele le sunt provocate de altii, primii pe lista fiind ungurii, urmati de nemti mai nou (din motive de KI presedinte) ! Eu, desi sunt cetatean roman, de nationalitate romana ,dar cu mama unguroaica si careia ii port cu cinste prenumele, de mic copil am fost agresata de extremistii celor 2 nationalitati. M-am incapatanat sa raman in cei 26 de ani de democratie in Romania, pentru ca asa tata m-a educat in spirit patriotic, dar ce ne facem, pentru ca se pare ca, procentul extremistilor, directi si indirecti, este mai mare de partea celor invatati sa isi fure singuri caciula ???

    Reply
    • Antm

      Draga Ildiko! Ma bucur ca ai ”ramas” tot romanca si ca ai fost educata in spirit patriotic. Si eu sunt casatorit cu o unguroaica si incerc sa-mi educ cele doua fiice la fel. Insa nu sunt de acord cu afirmatia ta, ca romanii ar putea fi chiar ei dusmanii Romaniei. Proverbul romanesc ”nu iese fum fara foc”e foarte potrivit aici. Toata politica UDMR-ului de la infiintare si pana acum, a avut scop si are in continuare autonmia economica si TERITORIALA a asa zisului Tinut Secuiesc. Daca ne-am face ca nu asta e adevarul, ne-am minti pe noi insine. Apoi o multitudine de personaje si intamplari care intaresc cele spuse de mine:
      – ”faimosul” europarlamentar Laszlo Tokes caruia banuiesc ca-i cunosti discursul si dorintele.
      – arderea papusii cu chipul lui Avram Iancu in centrul orasului Miercurea Ciuc
      – amenintarea fetei din Covasna pentru ca purta o bentita tricolora in tara ei Romania
      – politica din ultima vreme a Ungariei cu privire la minoritatea maghiara din afara Ungariei.
      Si mai sunt o multitudine de exemple pe care ti le-as putea enumera aici, astea sunt cele mai relevante cu privire la intentiile unor concetateni de-ai nostri de alta etnie. Lupta lor nu va inceta niciodata. Ei asteapta acum doar prilejul, scanteia pentru a-si duce planul la indeplinire. Iar daca tu esti asa patrioata cum spui, ei atunci vei avea o mare DEZAMAGIRE cu privire cu privire la concetatenii nostri.

      Reply
  2. Maria

    Poate ca articolul ar fi bun daca nu incepea cu fraza proasta cu ungurul. Nu am citit mai departe pentru ca s-ar putea ca si restul articolului sa fie la fel de nefundamentat. Daca „petarda” de care se vorbeste facea victime poate atunci l-ati fi luat in seama si ati fi spus ca SRI-ul nu isi face treaba.
    O analiza a societatii romanesti, asa academic cum stiti sa cercetati, ar fi scos la iveala intr-adevar niste forte paramilitare care se distreaza pe teritoriul tarii noastre si este linistitor pentru mine ca SRI-ul ii tine sub supraveghere.
    Din pacate eu am luat contact direct si foarte brutal cu aceste forte paramilitare. Impreuna cu un grup de copii intr-un minivan, fericiti, entuziasmati, cu stegulete tricolore ne indreptam catre meciul Ungaria-Romania cand am fost ATACATI pe teritoriul Romaniei de baietii astia „cu petardute” pe DN. Ne-au rupt steagurile la noi in tara, ne-au vandalizat masina plina de copii (spart parbiz, geam) etc. Sigur baiatul asta facea parte din grupul de cateva sute de baieti de 30-40 ani, solizi, toti fani ai echipei maghiare, cu aceleasi tricouri negre si aceleasi inscriptii pe tricou. In grupul fanilor maghiari nu era nici un copil, nici o mamica, nici o persoana in varsta. Doar bietii unguri de 30-40 ani solizi.
    Comentariul meu este scris pentru desteptarea dv., dna Alina asa ca nu trebuie sa il si publicati.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Maria: dincolo de ”petardele” de presă, e greu de făcut diferența dintre (eventuala) încălcare a regimului petardelor și terorism?; între huliganism/violență și terorism? nu că ar fi de apreciat primele, dar există o proporție, o diferență (și o responsabilitate din partea celor care mediatizează asemenea cazuri), că nici maghiarii, nici românii nu sunt definiți de câteva zeci (poate sute) de exaltați care ”se fac remarcați” de 1 Decembrie sau 15 Martie

      Reply
      • Szima Arpad

        Multumesc!Pentru luciditate si pentru gandirea logica prin care calificati evenimentul din Tg Secuiesc.Am mai vazut putini ca dv.(C.T.Popescu,A.M.Pippidi),stiu ca sunt si mai multi,dar ori le e frica sau ura fata de noi nu le lasa sa spuna adevarul.Doar un aspect va scriu: Daca sutele de oameni din Tirgu Secuiesc, inclusiv si eu am fi fost posibile victime ale atentatului planuit de Beke istvan,ne-am mai duce zilnic in fiecare zi sa protestam pentru eliberarea lui?Daca era vorba de un pericol real de terorism eu m-as muta din oras!

        Reply
  3. Lucian Vintan

    Imi permit sa va aduc la cunostinta cateva dintre articolele mele, pe teme oarecum conexe articolului Dvs.:

    Lucian VINŢAN , Spre o “instituție a profesorului” în universitățile românești, Contributors.ro. Texte cu valoare adaugata, 27.09.2013 (disponibil la adresa de internet http://www.contributors.ro/editorial/spre-o-institu%c8%9bie-a-profesorului-in-universita%c8%9bile-romane%c8%99ti/)

    L. N. VINŢAN – Spre o mai adecvată ierarhizare a valorilor în sistemul academic românesc (Towards a more adequate “axiology” in the Romanian academic system), Revista de politica stiintei si scientometrie – serie noua, ISSN-L 1582-1218, Vol. 3, No. 1, pg. 55-59, martie 2014, disponibil la adresa de internet http://rpss.inoe.ro/articles/spre-o-mai-adecvata-ierarhizare-a-valorilor-in-sistemul-academic-romanesc

    L. N. VINŢAN – Despre trucarea valorilor științifice (About the scientific values’ falsification), Revista de politica stiintei si scientometrie – serie noua, ISSN-L 1582-1218, Vol. 3, No. 4, pg. 304-309, 2014, disponibil la adresa de internet http://rpss.inoe.ro/articles/despre-trucarea-valorilor-stiintifice

    L. N. VINŢAN – Educația universitară în ingineria calculatoarelor: spre o abordare cultural-științifică (Academic Education in Computer Engineering: Towards a Cultural-Scientific Approach), Revista de politica stiintei si scientometrie – serie noua, ISSN-L 1582-1218, Vol. 4, No. 3, pg. 204-208, septembrie 2015, disponibil online la http://rpss.inoe.ro/articles/educatia-universitara-in-ingineria-calculatoarelor-spre-o-abordare-cultural-stiintifica

    Cu stima,

    L.V.

    Reply
  4. Mihai

    Zilnic in Bucuresti sint citeva sute de mii de masini parcate neregulamentar. Media zilnica a amenzilor este undeva la 20. Mi se pare un exemplu de coparticipare la mentinerea unei situatii impotriva legii. E dificil sa
    candidezi luptind pentru transportul urban in comun, nici la Copenhaga sau Londra nu a fost usor, dar merita
    incercat. Chiar si legislatia actuala poate conduce la o viata mai buna, doar sa o respectam si, pe cit posibil, sa o imbunatatim.

    Reply
  5. Robert Alexandru

    Mulțumim pentru un comentariu curat și onest!
    Aveți dreptate și era nevoie de o voce care să numească exagerarea „exagerare”
    Și, da, aveți dreptate și în punctul de început: vina educției deficitare, mutilante.
    Acum, despre „atentat”
    Vara aceasta, pe aleea principală a Politehnicii (din București) o mare porțiune era îngrădită cu plasă, într-un colț era o intrare unde tineri și tinere se îmbrăcau cu echipamente „de luptă”, iar în îngrăditură echipe se „luptau”, trăgând unii în alții cu „arme” (foarte realist reproduse), care -cu energia unor capsule cu gaz comprimat- lansau bile de plastic cu vopsea. „Lovirea” cuiva era dovedită de pata de vopsea de pe costumul respectivului sau respectivei.
    Acest sport, evident inspirat dintr-un celebru joc video („Counterstrike”, o luptă simulată între „teroriști” și „contrateroriști”) este practicat în toate colțurile țării, de regulă în poligoane special amenajate, în care -pentru realism- se folosesc și mijloace pirotehnice (capse, de tipul celor folosite și în armele copiilor, sau petarde, similare celor folosite (și hulite) la meciuri)j.
    O simplă căutare a cuvântului „airsoft” pe Internet va arăta o mulțime de magazine (sunt în toate orașele importante), care vând echipament, „arme”, capsule cu gaz comprimat (mai nou, gaz „ecologic”), „muniții” (în pungi de câte o mie). Între acestea și „grenade” (din plastic, umplute cu un pumn de bile, care pot fi făcute să sară și să acopere o zonă). O asemenea „grenadă” costă peste 400 lei, suficient de mult pentru ca niște tineri nu tocmai bogați să se gândească serios dacă nu le pot oare face artizanal, ceea ce ar explica discuțiile „înregistrate”.
    Este clar că nu s-a găsit nici o „bombă”. Este semnificativ, pentru că arestările s-au făcut în dimineața lui 1 Decembrie, putem presupune că dacă ar fi fost o intenție reală, „bomba” ar fi fost asamblată deja.
    Tot ce s-a găsit sunt lucruri care se pot găsi în acest moment în vestiarele cam oricăror echipe de susținere sportivă (s-a vorbit de petarde). Faptul că un electronist, care instalează instalații de supraveghere și alarmă, având firme pentru asta, are echipamente electronice nu este dovada unui „complot”, ci a unui „profesionalism”.
    Din toate datele publicate nu rezultă în nici un fel vreo tentativă de atentat, nici deținerea unor obiecte mai primejdioase decât cele care apar în orice magazin sau teren de airsoft.
    La un probatoriu atât de debil, întrebarea este de ce s-a mai făcut tot scandalul.
    Iar răspunsul este ușor de găsit în privilegiile deosebite de care se bucură SRI și DIICOT, privilegii greu de justificat dacă teroriștii fac la fel ca și acei amărâți migranți, care aflând că din Serbia au trecut în România au izbucnit în lacrimi și au cerut să fie lăsați să meargă înapoi.
    Organizația 64 Comitate este foarte ușor de înțeles. Noi avem România Mare. Sunt echivalente. Ambele publică hărți cu hotarele cele mai răspândite posibil. România Mare lipește Cadrilaterul, Basarabia și ce-o mai fi. 64 Comitate face EXACT același lucru. Poate că mai este o diferență, aceea dintre vârstele celor de la România Mare și tinerețea celor de la 64 Comitate, așa că unii fac ședințe, alții joacă airsoft.
    Că potențial lucrurile se pot degrada este adevărat. Dar în acest potențial sunt exact exagerările de genul arestărilor de 1 Decembrie (complet nejustificate de fapte, dar semnificative ca alegere a datei), sau al corurilor de înjurături lansate instantaneu la adresa maghiarilor de la comentariile anonime și până la declarațiile care răspândeau saliva prin studiouri de televiziune.
    Eu le-aș arăta și unora, și celorlalți harta Uniunii Europene.
    Și i-aș întreba dacă cererea de suspendare a Drepturilor Omului, lansată de Franța, sau restrângerea libertății de mișcare, cerută de unele din statele din centru și vest nu este oare la fel de (sau și mai) primejdioasă decât atentatele comise…
    Că în România populația nu a fost educată în acest spirit … este evident!
    Dar, mai puțin evidentă este cauza!
    Nu programele au fost proaste. Unicitatea programelor a fost proastă!
    Orice programă, ORICARE, este benefică pentru cel mult 20% dintre elevi, benignă pentru cel mult 30% și malignă pentru restul!
    ACEST lucru nu s-a înțeles încă…
    Ministerul, printr-un pumn (foarte mic, dar foarte ferm) de funcționari, canalizează peste 3% din PIB-ul României în direcții pe care nu le poate justifica.
    Ar fi cazul ca mediul economic, societatea, cei care plătesc banii risipiți de minister (peste 20% abandon, datorat lipsei de interes față de oferta ministerului, peste 50% insucces la bacalaureat, calificări „de formă” și arhaice) ar trebui să se adune și să elaboreze un Plan de Bază (Minimal), cu tot ce trebuie să poată și să știe TOȚI absolvenții de clasa a 4-a, a 8-a, a 10-a și a 12-a.
    Apoi, cu acest plan ca reper, toți autorii de metodă să poată să pregătească liber METODE (pachete uniform elaborate, care includ plan, programă, manuale, auxiliare), care să fie puse în COȘURI, din care școlile să poată să aleagă pe cele considerate ca adecvate elevilor și planurilor propuse.
    O liberalizare a pieței ofertei curriculare este singura cale pentru a introduce concurența, să elimine supraîncărcarea inutilă, inadecvarea, conținuturile demodate, licitațiile de manuale învechite și proaste … tot dezastrul actual din învățământ.

    Reply
    • Adrian

      (Off-topic) Las’ că s-a mai inventat un minister, canalizat între altele pe „guvernare deschisă” – ce -o mai fi și aia, că nu se definește, nici prin vreo analogie, necum explicit; desigur, e invocată și Constituția care, însă, nu pomenește de așa ceva. Un fel de democrație originală, pesemne, în oglindă.

      http://www.sgg.ro/legislativ/docs/2015/12/jq73gp6k8z_vfd1bmthn.pdf

      Dacă președintele Senatului chiar are putere reală, ar fi cazul să propună măcar moțiune simplă. După cât de familiar se îmbrățișa cu diverși miniștri la depunerea jurământului e, însă, puțin probabil.

      Reply
    • Eva

      Stimate Domnule Robert Alexandru,

      va rog sa-mi dati acordul de a distribui cele scrise de Dvs pe facebook.

      Va multumesc,
      Eva

      Reply
  6. alinaMP

    Sa fereasca Dzeu sa fie vreodata un atentat terorist pe bune in RO, si pana atunci cred ca jandarmeria se poate perfect ocupa de huliganii nationalisti maghiari fara sa ii numim teroristi, vorba aceea, de studentii manifestanti s-a tot ocupat. Si de galeristi, vad.
    Numai in ultimele saptamini citesc despre victime la scara larga in Romania, intai Colectiv, pe urma 16 raniti cand un camion dand cu spatele sa intre in curtea unui spital a fost lovit de tramvai (!!!), iar o ilustrare a imposturii care face victime chiar cand vrea sa faca bine este legea asta cu creditele gandita de un parlamentar roman si pe urma miraculos adoptata in ciuda dovezilor ca nu asta e ce trebuie….

    Reply
  7. atent

    „Trebuie să începem de undeva războiul contra imposturii criminale din România.”

    Pai sa incepem cu…privilegiile si privilegiatii de tot felul, de la cei de sus pana la cei de jos…
    Apoi…sa schimbam legile, sa le facem cat mai impartiale si fara virgule si paranteze…
    Apoi…apoi o sa va mai spun daca facem macar astea de mai sus, desi nu cred ca se poate!

    Reply
  8. paul

    felicitari pentru articol si pentru pozitia fata de Arafat, nu o fi omul perfect dar a facut multe lucruri bune, cat despre vinovatiile de la Colectiv, care demonstreaza multa iresponsabilitate, vinovatii principali sunt cei trei arestati, nu trebuie cautati altii, eventual pompieri, oameni care isi risca viata pentru salvarea vietii altora, putem vorbi de vinovatii colaterale mai mici, de neglijente si treburi facute de mantuiala, o caracteristica definitorie a acestui popor plin de doreli, dar nu putem accepta politica tapilor ispasitori, care se practica frecvent in Romania, va decide justitia sper ca obiectiv si corect, nu pe post de inchizitie, cat despre extremistul ungur de la Targul Secuiesc nu stiu ce bomba avea el, dar activitatile organizatiilor extremiste maghiare pe teritoriul Romaniei trebuie stopate, legea trebuie aplicata ferm, pana acum autoritatile au fost prea blande cu unii indivizi cu serioase deviatii de comportament, prin nationalismul sovin practicat ungurii s-au intors cu 100 de ani in urma, par sa nu aiba habar in ce epoca traiesc acum!! Dorelismul, adica impostura si tembelismul fac ravagii in tara asta, tin mult de autoeducatie, pe care multi indivizi nu o au sau nu vor s-o aiba! tot autoeducatia te face sa nu plagiezi ,adica sa nu furi munca altuia! tot autoeducatia ar trebui sa te faca sa nu initiezi campanii impotriva unor plagiatori dovediti cand tu esti asa ceva!!!

    Reply
  9. Stan

    Stimata doamna vad ca spuneti „…un ungur care umbla cu o petardă „. Stiti dumneavoastra toate detaliile acestui caz asa repede? Nu am nimic cu ungurii, idiotul ala care nu e unicul, nu reprezinta comunitatea maghiara din Romania. Au si ei extremistii lor, iar noi pe-ai nostrii. Eu cred ca nu trebuie sa bagatelizati situatia respectiva. Ca aveti dreptate de 99% ori asta este altceva, dar acum v-ati grabit. In rest, articol bun si aveti dreptate.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Stan: fiecare cu extremiștii lor și, cel mai probabil, serviciile au lista lor; nu vă deranjează cum a fost ”livrat” presei taman pe 1 Decembrie?

      Reply
      • Dumitru

        Argumentul asta nu tine. Cati romani au pus bombe/petarde la manifestatii unguresti ? Sau bombe in general… Iar chestia cu livrarea e numai un by-product al felului de a fi al presei romanesti (orice scandal e bun ca sa faci audimat/tiraj) si al momentului ales de catre tipul cu bomba.

        Reply
  10. alex

    aproape 100% din comentariile de la articolele despre petarda SRI sunt cu multiple injuraturi fata de aceasta institutie, putem deduce lejer ura romanilor fata de petardele securitatii care nu mai tin.

    – 1990, 12 ianuarie jumatate de milion de bucuresteni si inca un milion in restul tarii strigau in strada la unison „Jos Securitatea” si „Moarte securistilor” de pana si Mazilu a trebuit sa se urce pe TAB sa urle si el „Moarte securistilor” alaturi de oamenii revoltati si furiosi care vedeau cum intreaga Securitate s-a redenumit in SRI, UM0215, SIE, etc. si puneau mana sub bagheta FSN pastorit de Ion Iliescu pe toata puterea
    – 1990 martie a venit diversiunea securista de la Tirgu Mures unde agentii infiltrati in maghiarime si romanime au dus la confruntarile interetnice iar o buna parte din atentia de la „Jos Securitatea” s-a transferat pe ura nationalista interetnica romano-maghiara
    – 1990 aprilie-mai, urmeaza „evolutia” Ligii Studentilor de la „Jos Securitatea” la „Jos Comunismul” care reuseste sa faca imposibilul si sa distraga in totalitate atentia de la realitatea restructurarii securitatii sub privirile pline de ura ale tuturor romanilor spre fantoma comunismului, in acelasi timp marea majoritate a romanilor membri de partid si nu numai, peste 4.000.000 de oameni impreuna cu familiile lor pe fondul unei propagande comuniste (la care cu spor lucra si tanarul pe atunci Dan Mihalache) se intorc impotriva Pietei Univeristatii de frica pierderii locurilor de munca.
    – 13-15 iunie Mineriada – bomboana pe coliva ce a permis ca Securitatea restructurata complet sa preia toata puterea si sa inceapa cel mai mare jaf la care a fost supus acest popor greu incercat – 25 de ani de talharie fara oprire, dupa care s-au gandit sa ne vanda drept sclavi catre organizatii mafiote internationale tip corporatist.

    acum romanii sunt pe punctul de explozie din cauza saraciei, furiei si lipsei celei mai mici sperante de viitor si iar incepe diversiunea maghiara, deja-vu!
    Sa ne fereasca sfantul ca securistii nostri bravi nu cumva sa ajunga la concluzia ca un atentat terorist produs cu victime le ajuta mai mult propriilor interese decat un PR prost cu o petarda!!!!! Au murit cateva mii de oameni in Revolutia din 89 si mineriada din 90 ca sa puna securitatea mana pe putere asa ca niste zeci de morti intr-un atentat reusit ce mai conteaza! Un buget dublat pentru serviciile securiste e musai astazi!

    Reply
  11. Elena

    Ca de obicei, o analiza foarte buna. Regret ca trebuie sa constat idiosincrazii marunte si la oameni atat de inteligenti. Spuneti ca basistii vor demisia lui Arafat. Adica trebuie sa fii basist ca sa constati ca Arafat nu e eficient (competent) ca reformator al ISU, asa cum s-a clamat atunci cand a fost propus/ numit pe post. El poate fi inalt demnitar in ministerul sanatatii, nu cred ca-i anuleaza cineva meritele. Dar e clar ca nu a putut controla ce se intampla la ISU: de la angajari la sponsorizari, de la proceduri interne la actiune.

    Reply
  12. vasile

    prefer să cred ce zice o institutie a statului, decat sa cred că minte si umflă stirile doar asa…, in diverse scopuri. in fine. dar, de ce se ureaza la romani „La multi ani!” si, nu altfel, eu stiu, ca in tarile civilizate hahahahahaa. se gândește „pe viitor” nu „pe prezent” :) ca așa se urează :)

    Reply
  13. alinaMP

    stimata dna Elena, va dau dreptate, dar va rog sa-mi numiti dvs pe cineva care ar fi putut controla acea situatie mai bine ca el. Eu cunosc doar oameni care ar fi controlat-o la fel de prost, dar in schimb ar fi controlat prost si restul. Daca aveti dvs pe unul mai bun acuma il sun pe dl Ciolos si i-l propun. Va asigur ca oameni care sa nu tolereze deloc politizarea si infiltrarea serviciilor- ca mine, de ex- nu ar rezista nici o ora fara sa isi dea demsiai si sa cheme presa. Asta explica de fapt de ce asemenea oameni nu accepta asemenea pozitii. Arafat a acceptat ca altfel nu putea proteja ce a construit la SMURD, si da, asta vine cu compromisuri. Avem alternativa?

    Reply
    • Adrian

      Nu putem ști cine, dar e cazul să ne gândim din timp, pentru viitor, la mai multe opțiuni. Vorbiți de conexiuni politice sau alte alea. Vă asigur că sunt mai bune conexiunile tradiționale, de familie. Pe scurt, cineva de formație tehnică cu o rudă apropiată medic (de preferat în urgență/ati) ar fi o persoană potrivită. Or, astfel de alegeri se pot face, de pildă din „bazine“ miniere, sau alte centre industriale mai vechi sau mai noi. Un inginer de „producție“ fără niciun accident de muncă în zece-cincisprezece-douăzeci de ani, cu frate/văr/cumnat medic ar fi bun, după părerea mea. Subiectivă. Și da, cunosc personal o asemenea persoană, care-mi e și rudă.

      Reply
        • Adrian

          Excelenta remarca! Doar ca nepotismul(ca infractiune) ar trebui si dovedit. Simplul fapt ca cineva are informatii subtile, la prima mana, nedistorsionate, (de care alege sa tina sau nu cont) nu cred ca se califica ab initio ca nepotism.

          Reply
    • Elena

      In primul rand, este o drama sa stea un sistem intr-un om, indiferent de om si de sistem. Nu cunosc vreun om mai potrivit, ca sa va raspund la provocare. In al doilea rand, fara sa am pretentia ca stapanesc detaliile normative sau cele organizationale, ce iese la iveala (presa) despre firme private avand competente „vecine” cu ale ISU, lipite la fonduri publice, lipsa procedurilor, lipsa coordonarii etc. ma face sa cred ca Arafat nu coordona mare lucru. Dincolo de acest caz, e descurajanta aceasta mentalitate orientala de tipul „a facut si lucruri bune” si care ne va mai tine pe loc macar un secol.

      Reply
  14. Nemesis

    nemesis
    Nicolae Toma, coleg cu Ecaterina Andronescu la Facultatea de Chimie Aplicată din cadrul Universității Politehnice București, a dezvaluit, luni seară, în emisiunea „Nașul” că în lucrarea de doctorat a acesteia se regăsesc rețete de „superfinisare”, obținute de soția profesorului din spionaj industrial în anul 1978 de la o fabrică din Syracuse, Statele Unite., Traian Basescu, i-a cerut Ecaterinei Andronescu sa declare pe proprie raspundere ca nu este implicata in actiuni de plagiat in lucrarea de doctorat si in lucrarile stiintifice si in doctoratele pe care le-a coordonat.Judecatoria sector 6 dosar 11087/303/2006 Andronescu a plagiat teza de doctorat, fapt dovedit prin dosarul 11087/303/2006 Judecatoria sector 6, ea a copiat lucrari straine, le-a publicat sub semnatura sa in reviste romanesti si si-a sustinut teza de doctorat.19.04.2007Tip solutie: Soluţionare Solutia pe scurt: respinge acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă Andronescu Ecaterina împotriva pârâtului-reclamant Alupei Silviu Cezar şi a pârâtului Toma Nicolae ca neîntemeiată. respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată. cu recurs în 15 zile de la comunicare. Afirmatia Domnului Profesor Nicolae Toma este reala. Ne mai mira faptul ca Doamna Angela Merkel a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Ecaterina Andronescu.

    Reply
  15. Monica

    Felicitari pentru articol ! Cred ca sintetizeaza cu adevarat situatia in care ne gasim. Nu avem terorism adevarat, il inventam pentru a avea justificarea platii atator si atator `ascultatori` si bagatori de seama in institutiile ` de forta ` ale natiei, acum, la facerea bugetului. Era sa fie un atentat, asadar iata cum v-am aparat , dati-ne bani ca meritam ! Dar nu atentatele teroriste cu petarde rasuflate au facut sa explodeze romania, ci micile artificii puse ici si cole, in punctele esentiale, acolo unde nu au explodat, ci au fasait incet si repetat si au raspandit fum si miros de statut. Adica prin toate comitetele si comitiile din ministerele responsabile de `datul inainte ` al natiei. Foarte buna si adevara remarca care face legatura dintre proiectele de cercetare castigate de ` hipopotamii` cercertarii romanesti si valoare publicatiilor stiintifice care au rezultat din acesti bani. Se numeste Indice Hirsch si se poate calcula cu mare usurinta . Un alt bun inceput pentru reforma invatamantului romanesc ar fi un algoritm al eficientei banilor investiti in cercatare si rezultatul indicilor de performanta in cercetare. Are cineva curajul sa-l faca si mai ales sa-l publice?

    Reply
  16. DRAGULANESCU NICOLAE

    MULTUMIRI si FELICITARI pentru acest articol – oportun, necesar, pertinent si onest!
    Aveți dreptate ca ar trebui sa discutam cinstit si deschis despre alta racila importanta actuala (pe langa CORUPTIE si CORUPTIBILITATE) – IMPOSTURA – ambele fiind datorate in primul rand educației mai mult decat deficitare practicate in tara noastra.
    In optica mea, impostura s-a dezvoltat la noi atat de mult intrucat s-au dezvoltat si au fost permise pe scara larga SIMULAREA si MIMETISMUL la toate nivelurile… Un exemplu printre multe altele – abordarea contraproductiva a asa-zisei asigurari a calitatii educatiei, din 2005 incoace… Controlul (in sensul de introducere si mentinere sub control, nu numai de inpsectie) democratic – prin societatea civila, massmedia si organismele specializate parlamentare, guvernamentale si judiciare este in acest domeniu – atunci cand exista – simultan INEFICACE si INEFICIENT!!!
    O solutie proactiva adoptata in multe state cu rate ridicate de dezvoltare dar si cu probleme (in sensul de neconformitati fata de un referential prestabilit) consta in studierea si aplicarea tehnicilor si metodelor de PROBLEM SOLVING la scara intregii societati… Ca sa nu se perpetueze, problemele societatii ar trebui sa depaseasca stadiul denuntarii lor (mai mult sau mai putin subiective, incomplete si tardive – dar in mod voit senzational si scandalos pentru cresterea ratingului si a incasarilor din publicitate prin massmedia) si sa ajunga in stadiile 1.identificarii CAUZELOR POSIBILE SI REALA, 2.stabilirii SOLUTIILOR POTENTIALE SI OPTIMA, 3.aplicarii SOLUTIEI OPTIME si evaluarea EFICACITATII si EFICIENTEI acesteia…
    Aceasta „metoda de rezolvare a problemei” (economice, politice, societale – nu matematice!) este de fapt un CERC VIRTUOS extrem de util… Unii manageri il cunosc si aplica…Dar nu si in scoli si universitati, in Parlament si in Guvern!… Din pacate, in Romania, nici macar nu este cunoscut acest concept (desi avem din belsug opusul sau – cercul vicios, arhicunoscut) iar massmedia NU DORESTE, NU POATE SI/SAU NU STIE SA ABORDEZE ACESTE CONCEPT ATAT DE UTIL…
    Ce-i de facut?????????????????

    Reply
  17. C.Sulla

    Stimata doamna AMP, desi nu sunt chiar sigur, ma grabesc sa affirm ca in acest text formidabil al dvs. apare pentru prima data referirea la imposture din cercetare si efectele ei (criminale) asupra bugetului public. Nu stiu la care cercetare v-ati referit, dar cea mai mare parte a bugetului public alocat cercetarii in RO, asa firav cum este el, serveste mai mult la promovarea imposturii decat la promovarea vreunui interes public. Amanunte se pot afla cu usurinta, dar nu le cauta nimeni si, mai ales, opozitia la orice schimbare a sistemului actual de finantare / evaluare / promovare / vizibilitate este furibunda (in caz ca faci imprudenta de a o starni. Nu spun mai mult decat ca d-l ministru A. Curaj ar trebui sa inceapa cu reformarea profunda, cu referire in primul rand la interesul national, a criteriilor de finantare si de control, de la bugetul public, a cercetarii romanesti. Deocamdata, oricat de diferita ar fi opinia unor cercetatori romani „de pretutindeni”, bugetul cercetarii este, in RO, un „fond” subtil capusat – deci cheltuit in interese proprii. Dar nu are nimeni, deocamdata, urechi sa auda, fiindca prea e dulce accesul la borcanul cu miere, iar patriotismul politicienilor romani este, fundamental, indreptat tot spre un soi de „vizibilitate”.

    Reply
  18. Laura

    In mare parte,corect.Si f grav.Impostura creeaza incompetenta si invers.Un cerc vicios.
    Sa revenim un pic la invatamantul din timpurile comuniste:solid si de bun-simt.!Dar sa se invete istoria adevarata,o corectie.

    Reply
  19. Nicu

    „Că nici un institut al Academiei Române nu își afișează performanța de cercetare” nu-i tocmai exact, daca arunci o privire pe site-urile institutelor Academiei.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *