Site-ul Lumea Justiției (luju.ro) a încheiat anul 2014 cu un nou articol despre riscurile la care se expune România în cazul unui proces internațional cu reprezentanții companiei care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană. În fapt, articolul nu face decât să reîncălzească un comunicat al Gabriel Resources din luna mai, în care CEO-ul companiei, Jonathan Henry, amenință statul român cu procesul, contextualizat cu procesul pe care România l-a pierdut în fața fraților Micula și cu un proces pierdut de Venezuela în fața unei companii canadiene.
Mai întâi câteva lămuriri despre luju.ro. Mai exact faptul că este doar un portal de lobby (influență) în domeniul justiției. Legat de subiectul Roșia Montană, putem găsi mai multe articole, toate favorabile poziției avocaților și reprezentanților RMGC (și Gabriel Resources). Cine sunt avocații companiei? Principala (dar nu și singura) casă de avocatură care se ocupă de interesele RMGC & Gabriel e Tuca, Zbarcea & Asociații (foto: print-screen site-ul tuca.ro).
Dacă intrăm pe secțiunea Avocati/Case de avocatura de pe luju.ro vom găsi, într-o majoritate absolut covârșitoare, articole despre premiile, succesele și avocații celor de la Tuca, Zbarcea & Asociatii. Pe locul al doilea al articolelor despre case de avocatură (dar la distanță considerabilă) se situează cele despre Bostina & Asociatii (firma lui Doru Boștină, avocatul care, conform referatului DNA, apare ca și curea de transmisiune a banilor în Afacerea Microsoft). Doar într-un mod absolut întâmplător apar articole și despre alte case de avocatură. E dreptul d-voastră să credeți că e o simplă coincidență faptul că un site care promovează la greu casa de avocatură Tuca, Zbarcea & Asociatii are cele mai multe articole favorabile poziției clientului Tuca, Zbarcea & Asociatii (la fel cum e dreptul d-voastră să credeți că e doar o coincidență faptul că Tuca, Zbarcea & Asociatii a fost principalul sponsor din 2013 al Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia, fief-ul goldiștilor Hava, Dumitrel și Atanasiu).
Mai apoi, vine însă partea interesantă. Lecturând doar articolele de pe luju.ro despre Tuca, Zbarcea & Asociatii găsim mai multe articole despre succesele acestei case de avocatură în procese pe ICSID. Atenție însă: e vorba de succese în cazuri în care casa de avocatură a reprezentat… statul român.
”Apararea Romaniei a fost asigurata de echipe de avocati ale Tuca Zbarcea & Asociatii si Freshfields Bruckhaus Deringer LLP care detin o bogata experienta in proceduri arbitrale similare. Avocatii de la Tuca Zbarcea & Asociatii sunt, in mare, aceeasi echipa care a obtinut succesul Romaniei in alte trei dosare ICSID: Noble Ventures, EDF Services Ltd si S&T Oil Equipment and Machinery”.
Articolul: ”28 MILIOANE EURO SALVATE – Tuca Zbarcea & Asociatii a obtinut o noua victorie pentru Romania, la Curtea de arbitraj de pe langa Banca Mondiala, intr-un litigiu declansat de doi investitori turci impotriva Guvernului si Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului” (aici)
”Romania a obtinut, pentru a sasea oara, o decizie favorabila in fata tribunalului arbitral de pe langa Banca Mondiala”, declară, în cadrul aceluiași articol, Florin Tuca, Managing Partner la Tuca, Zbarcea & Asociatii.
De fapt, ceea ce spune Florin Tuca reprezintă regula: România a câștigat cam toate procesele de arbitraj pe ICSID. Cu titlu de exemplu, în dosarul Noble Ventures, compania solicitase inițial statului român daune de 447 milioane de dolari, reducându-și ulterior pretențiile la 350 de milioane de dolari. Dar a pierdut. După 8 ani de proces, anul trecut s-a încheiat și disputa cu Rompetrol, care solicitase daune de 185 de milioane de dolari, tot cu victoria la Curtea de Arbitraj a României. Apărarea Statului Român în acest caz a fost asigurată de un consorţiu format din firmele Lalive, Leaua & Asociaţii şi Tănăsescu şi Asociaţii (devenită între timp Tănăsescu, Gavrilă & Asociaţii – aici).
Citând doar cazul fraților Micula (singurul perdant pentru statul român), luju.ro manipulează grav prin omisiunea cazurilor de succes. Și mai omite să spună și faptul că succesul fraților Micula a fost doar parțial, obținând doar 85 de milioane de dolari plus dobânzi, din cele 250 de milioane de dolari solicitate. Adică ceva mai mult de un sfert din pretenții.
Așadar, regula e că România a câștigat procesele de până acum pe ISCDI, pierderea proceselor de arbitraj fiind o excepție. Chiar și atunci când a pierdut, a pierdut doar în parte (fiind obligată să plătească un sfert din pretențiile solicitate de companie). Ca notă: în procesul cu frații Micula, statul român a fost reprezentat și de NNDKP, firma Anei Diculescu-Șova (mama adoptivă a lui Dan Șova), care reprezintă și face lobby și pentru… RMGC.
Manipularea din articolul de pe luju.ro nu se oprește aici. Articolul vorbește despre sume ”investite” de compania minieră în România de 800 de milioane de dolari. Asta în condițiile în care, în toate comunicatele de presă și luările de poziții, chiar compania se referă doar la 550 de milioane de dolari. Care reprezintă, totuși, sume cheltuite, nu ”investite”. Pe care, la o adică, compania trebuie să facă dovada că le-a cheltuit pentru a dezvolta proiectul minier. Zecile și sutele de milioane de dolari cheltuiți pe publicitate și în presă nu au nici cea mai mică legătură cu proiectul minier. La fel cum nu au cea mai mare parte a celor 550 de milioane de dolari de care vorbește compania. Oricum, pentru a primi fie și un cent despăgubire, compania trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor legale din România, ceea ce este destul de dificil de probat, iar dovada că cei de la companie nu au îndeplinit condițiile legale sunt tocmai proiectele speciale de modificare a Legii Minelor, promovate de Guvernele Ponta. Toate excepțiile și modificările acestor proiecte de lege reprezintă tot atâtea prevederi legale pe care compania nu le îndeplinește și pe care le-ar îndeplini doar dacă o asemenea lege specială ar fi adoptată. O eventuală obligație asumată de oricare din Guvernele României de după 1995 în contractul secret și actele adiționale la contractul cu Gabriel Resources prin care s-ar obliga să modifice legea în mod favorabil companiei este nulă, Guvernul neavând competențe legislative în domeniu, lucru pe care și avocații companiei ar fi trebuit să-l știe.
De asemenea, compania nu are un acord de mediu valabil pe care să-l poată invoca. Cade în sarcina companiei să facă dovada că un astfel de acord nu a fost eliberat în mod abuziv (în acest sens RMGC l-a dat în judecată în 2007 pe fostul ministru al Mediului Attila Korodi, pentru suspendarea procedurii de avizare, proces pe care compania l-a pierdut). În momentul eliberării unui acord de mediu, situația s-ar complica pentru statul român în cazul unui arbitraj, pentru că ar cădea în sarcina lui să dovedească eliberarea lui abuzivă sau nerespectarea obligațiilor din acord de către companie. Și aici ajungem la miza reală a fricii pe care încearcă să o inducă articolele de genul celui de pe luju.ro. După ieșirea UDMR de la Guvernare, singurul ministru al Mediului care a întreprins acțiuni concrete legate de respectarea legii în evaluarea acordului, Attila Korodi, a fost înlocuit cu un… inginer chimist, Grațiela Gavrilescu. O ilustră necunoscută. La Cultură, un alt minister esențial pentru proiectul minier, a fost numit un personaj, Ionuț Vulpescu, care în toamna lui 2013 s-a solidarizat cu… Daniel Barbu, care ar fi fost agresat de ”așa-ziși protestatari”. Cu un Guvern Ponta în moarte clinică, te poți aștepta la orice mizerie: fie pentru a-și plăti pe ultima sută de metri datoriile restante către companie, fie, pur și simplu, pentru a arunca în curtea viitorului guvern un cartof incandescent – un proces cu Gabriel Resources, în care poziția companiei să fie întărită în mod substanțial de măsurile luate pe ultima sută de metri de actualul Guvern.
Așadar, atenție mare: un arbitraj internațional cu Gabriel Resources este inevitabil. Este o obligație pe care trebuie să o îndeplinească managerii companiei, pentru a nu fi dați în judecată de către acționari pe motiv că nu le-au apărat interesele. Șansele de a câștiga un astfel de proces de către Gabriel sunt însă, în acest moment, exclusiv teoretice și cât se poate de mici (ținând cont atât de practica Curților de Arbitraj, inclusiv în procesele în care a fost implicat statul român, cât și de problemele majore pe care proiectul companiei le are cu îndeplinirea prevederilor legale). Acestea pot crește doar în câteva condiții clare:
1) alegerea unei case de avocatură care are ca temă de casă pierderea arbitrajului (și aici situația e destul de critică, pentru că cele mai multe dintre casele de avocatură care au competență în România pe ISCDI au lucrat și cu RMGC/Gabriel Resources);
2) modificări legislative care să înlăture problemele pe care proiectul celor de la RMGC le au cu legea;
3) eliberarea unor avize (și în mod special acordul de mediu și declasificarea Masivelor Cârnic și Orlea de pe lista Monumentelor Istorice, pentru care e necesar un ordin de ministru sau hotărâre de Guvern) favorabile companiei, pe care aceasta să le poată ulterior invoca la arbitraj.
Atenție la coincidențe: mai de fiecare dată când luju.ro a publicat materiale de lobby favorabile apărătorilor companiei s-a întâmplat să fie în preajma unor termene de judecată legate de Roșia Montană (strămutări de cauze solicitate de avocații companiei, anularea descărcării de sarcină arheologică pe Cârnic, anularea certificatelor de urbanism), scopul lor fiind de a oferi eventuale justificări judecătorilor dincolo de cadrul procesului. De această dată, articolul în discuție (dublat de altul, apărut pe 12 noiembrie, care a trecut însă mai neobservat din motive de campanie electorală) oferă justificări și pretexte miniștrilor și Guvernului de a elibera acte favorabile companiei!
De douazeci si cinci de ani Romania este talharita cu nerusinare de tot felul de borfasi cu ifose politice,care au devastat economia nationala,fara sa dea socoteala nimanui.In ultimii ani,complicii Proiectului Rosia Montana lanseaza tot felul de amenintari la adresa Statului Roman,din partea RMGC.Responsabili pentru toata aceasta tevatura sunt cei care au initiat si au incasat comisioane,pentru instrainarea dreptului de exploatare a minereurilor de la Rosia Montana.Nu Romania,implicit noi,cetatenii acestei tari,trebuie sa platim eventualele despagubiri aceswtei caracatite canadiene,ci talharii de la guvernare care au instrainat exploatarea aurifera,impreuna cu casele de avocatura autohtone,care apara interesele acestor rechini canadieni.De cand,Romania nu mai este capabila sa-si exploateze resursele naturale? De ce Justitia din Romania nu actioneaza cu toata autoritatea impotriva acestor crime economice ireversibile?
Statul roman e detinator de resurse. NU e treaba lui sa le exploateze! Treaba Statului e sa faca… treaba lui de Stat (administratie si politica)! Statul nu e intreprindere miniera, nici companie privata, societate pe actiuni samd…!
Statul roman trebuie (NUMAI in caz ca i se pare necesar) sa dea drept de exploatare a acestor resurse unor firme PRIVATE! Contra unei plati (redeventa)! Care plata sa NU fie subevaluata (adica renunti la niste resurse NUMAI daca asta iti aduce beneficii pe termen lung si ADEVARATE!). Si, mai ales, cu conditia respectarii legilor in vigoare (mediu, drept la proprietate, legislatia muncii, patrimoniu, amenajare sustenabila a teritoriului samd.).
In rest… absolut de acord ca suntem condusi de niste talhari! >:
Stimata Codruta,Sper ca esti o persoana logica,romanca atasata de tara in care traiesti.Statul este obligat sa-si protejeze si exploateze resursele prin prin fortele proprii,asigurand locuri de munca pentru cetatenii sai,in primul rand si,implicit,asigurandu-si resurse bugetare.Din tratatele de istorie,nu numai din Istoria lui Roler,ai aflat probabil ca la Rosia Montana,stramosii nostri exploatau resursele aurifere de pe vremea cand Canada nu exista ca stat si nici de continentul american nu se stia.In anii socialismului blamat, resursele minerale,petrolul si gazele erau exploatate de intreprinderile autohtone,ba chiar aveam disponibilitati pentru minerit si exploatari petrolifere in tari straine,unde noi,romanii am realizat creante valutare care au fost insusite de indivizi ce lucrau prin Comertul Exterior si care,dupa 1989,au devenit brusc,oameni de afaceri cu disponibilitati valutare de a caror proveninenta nu a mai intrebat nimeni.De ex,Dinu Patriciu a devenit asa,din senin,om de afaceri in extractia si rafinarea petrolului,intrand pe cai obscure,in posesia unor creante ale Statului Roman in Libia (gurile rele spun ca era vorba cam de 75 milioane de dolari) cu concursul unui oficial roman (altminteri nu avea acces) care a profitat din umbra.Caile economiei noastre de tranzitie sunt necinstite.Am avut si avem capacitatea tehnica sa ne exploatam toate resursele tarii noastre.Ne lipsesc conducatorii destoinici cu spirit patriotic.Acestia s-au vandut rechinilor straini,pentru cativa arginti.Clasei politice,executivului,justitiei si in mod expres caselor de avocatura, trebuie sa li se aplice chirurgia demolitiva,pentru a scapa tara de aceste tumori.
Păi de-aia se lucrează acum la TTIP în spatele ușilor închise, pentru că cu legislația actuală multinaționalele nu au șanse de câștig. Vor legi care să le avantajeze. Și noi vrem legi care să ne avantajeze, cum e legea prin care trebuie să fie făcute publice numele tuturor persoanelor fizice din spatele companiilor (asociați, acționari).
Nu vad cum s-ar putea castiga un proces de arbitraj de catre RMGC impotriva Statului Roman atata vreme cat Compania nu a obtinut toate avizele necesare pentru inceperea exploatarii, lucru care nu se poate imputa Statului Roman. Aceste avize nu pot fi acordate in contextul actualei legislatii in timpul cerut de derularea evenimentelor. Nu cred ca este plauzibila modificarea legislatiei pe ultima suta de metri; ar fi mai mult decat o sinucidere politica. In rest, c si domnul Korodi, ma judec cu Compania, reprezentata de… Tuca, Zbarcea si asociatii. Sa asteptam decizia Justitiei.
e de fapt „returnarea simulata” a spagii primite inainte