Cine dă mai mult ca să parcheze în sectorul 3?

În loc să scumpească doar câteva mii de parcări de reședință, Negoiță ar putea să taxeze toți posesorii de mașini, pentru că toți ocupăm domeniul public. Apoi să lase parcatul la liber. Cam așa zice și strategia de parcare a Capitalei, aprobată în martie, dar pe care nu o aplică nimeni.

În sectorului 3 se pune de o răscoală a posesorilor de loc de parcare la scară. Primarul Robert Negoiță a pus în dezbatere publică pe site-ul primăriei un nou regulament de închiriere a parcărilor de reședință, prin care se instituie o procedură de licitație cu strigare a locurilor, acolo unde ele nu sunt suficiente pentru câți locatari șoferi are blocul. Și cum nu cred să fie în București un bloc cu mai multe parcări decât mașini, se poate spune că Negoiță vrea să scumpească parcarea de reședință, dar pare că vrea să se și distreze cu ocazia asta. Pentru că va fi un circ și o bătaie de cap, cel puțin așa cum e acum regulamentul propus de primar:

  • oamenii depun documentele doveditoare la primărie pentru închirierea câte unui singur loc lângă bloc (dovadă de reședință/domiciliu în acel bloc, posesia mașinii, RCA, ITP etc)
  • primăria compară numărul de cereri cu numărul de locuri și dacă îi dă cu minus decide să facă o licitație
  • se face o comisie cu 4 oameni din primărie care licitează loc cu loc. Cu strigare (nu se știe cât va dura asta)
  • oamenii care au depus documentele sunt anunțați să vină la licitație și să strige, care dă mai mult. Participarea la licitație costă 50 de lei.Prețul locului pornește de la cel stabilit acum pentru parcarea de reședință la nivelul orașului – adică vreo 70 de lei pe an – și nu spune unde se oprește. Cerul e limita! (deja văd reportaje entuziaste despre: click aici, n-o să-ți vină să crezi cât costă parcarea în sectorul 3 …)
  • cine rămâne cu buza umflată poate să închirieze locuri la blocurile vecine, dacă acolo au rămas.

Deși pornește de la o premisă corectă – prețul unui loc de parcare de reședință este mult prea mic acum, raportat la numărul insuficient de parcări – intenția primarului Negoiță este prost sau hai să zicem numai parțial gândită și va genera doar un dezastru birocratic dacă va fi implementată. Pentru că în era onlainului, primăria pune oamenii pe drumuri și le consumă timpul inutil, ba mai și discriminează între posesorii de mașini, luând mai multe piei numai de pe ăia care își vor încorda mușchii ca să liciteze un loc de parcare lângă bloc și lăsându-i în continuare să parcheze gratis tot pe domeniul public pe ceilalți 90%. De peste 20 de ani, de când niciun primar nu a avut suficient ulei în instalație ca să aplice și în București sisteme de taxare a parcărilor cum există în toate marile orașe ale lumii, majoritatea covârșitoare a șoferilor nu dețin un loc de parcare plătit, deci ocupă domeniul public gratis, pe oriunde îl găsesc liber.

Deși e o problemă reală și soluțiile nu trebuie inventate, ci doar copiate, primăria preferă să enerveze inutil oamenii cu o decizie parcă scoasă din burtă și care oricum nu va rezolva nimic. Nu cred că tot deranjul ăsta va aduce mult mai mulți bani la buget, dar pe de altă parte pare că nici primarul însuși nu știe la ce cifre să se raporteze, judecând după cât de superficial e făcută fundamentarea proiectului:

În decursul anilor precedenți au fost depuse multe solicitări din partea cetățenilor sectorului 3 în vederea atribuirii unor locuri destinate parcărilor de reședință. … Datorită faptului că locurile de parcare sunt insuficiente, oportunitatea scoaterii la licitație a locurilor se dovedește a fi benefică…” – citat din expunerea de motive a primarului, care e copy/paste după aia a departamentului de specialitate, adică ăla care se ocupă cu parcările și care are zece oameni în componență.

Că cereri sunt multe și locuri puține știe și un elev de școală primară, dar câte anume, cât costă amenajarea unui loc și cât scoate primăria anual de pe urma celor existente, asta primăria ar trebui să știe. Drept e că așa puține cum sunt, locurile astea au fost reamenajate și pe alocuri înmulțite nu de acest primar, ci de predecesorul său. Dar nu-i bai, pe amândoi îi cheamă Negoiță, la amândoi le plac spațiile verzi și floricelele.  Dar ce a fost a fost, acum scumpim parcările și cu banii obținuți cumpărăm mai multe părăluțe pe care să le plantăm în decembrie între două ninsori amenajăm și mai multe parcări pentru popor.

Conform unei statistici publicate în Strategia municipală de parcări, sectorul 3 ar fi campion la parcări de reședință, cu vreo 12-13.000 de locuri. Cum sectorul 3 e cel mai populat – peste 460.000 de locuitori – e de așteptat că aici avem și cea mai mare densitate de mașini înmatriculate, din cele peste 1,3 milioane câte are Capitala. Rezultă că probabil în jur de 200.000 de mașini parchează undeva gratis în sectorul 3. Majoritatea pe marginea străzilor. Dacă fiecare ar plăti câte 50 de lei taxă de parcare anual la primărie, ehei, câți platani nu s-ar putea planta cu banii ăștia?! Sau poate, Doamne ferește, s-ar putea chiar construi niscai parcări etajate printre blocuri, din alea metalice importate ieftin din China.

Citește integral pe dollo.ro


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *