Mihai Goțiu

Ce victorie de poveste în Canada! Și ce putem învăța din ea

Tenisul feminin continuă să ne ofere lecții de viață care ne-ar ajuta enorm și în alte domenii. La Montreal, la sfârșitul săptămânii trecute, mitul istoricei damnări a poporului român a fost spulberat într-o confruntare memorabilă, de povestit nepoților. Să facem o scurtă recapitulare. Anul trecut, când a început ascensiunea, România se baza în Fed Cup pe Simona Halep și Sorana Cârstea, prima între cele mai bune jucătoare din lume, cea de-a doua între primele 25 și capabilă oricând să învingă o jucătoare din Top 10. Problemele de sănătate au scos-o însă din circuit, cel puțin pentru o vreme, pe Sorana. Începutul bun de an al Irinei Begu și al Monicăi Niculescu a menținut însă optimismul la cote ridicate. A venit însă retragerea Simonei pentru meciul din Canada (pentru cei care au dat cu piatra, a spus-o și Simona și e adevărat: și în toate celelalte turnee reprezintă România, nu doar în Fed Cup), dar și a Monicăi Niculescu, de asemenea o jucătoare cu resurse pentru a bate tenismenele de top la simplu și esențială în jocul de dublu. Și povestea nu s-a încheiat aici. Irina Begu s-a accidentat în ultimul set al primului meci de simplu, cu Francoise Abanda (nr. 256 mondial) și a cedat unul dintre punctele pe care ne bazam. Totul părea pierdut în acel moment. Eugenie Bouchard (nr. 7 mondial), aflată pe teren propriu, urma să le întâlnească pe Alexandra Dulgheru (nr. 70 WTA) și, fie pe Irina Begu într-un picior, fie pe Andreea Mitu (nr. 103 WTA). Ce a urmat, e deja istorie, Alexandra și Andreea s-au autodepășit în meciurile cu Bouchard, iar în meciul care a adus punctul decisiv Alexandra a revenit de la 0-1 la seturi și 2-4 în setul doi în fața lui Francoise Abanda. S-a făcut 3-1 și meciul de dublu n-a mai avut nicio miză. Și astfel, după 24 de ani, România a revenit printre cele mai bune opt echipe din lume în tenisul feminin. Adică echivalentul performanței Generației de Aur la fotbal din 1994 (iar la nivel mondial, selectivitatea în tenis e cel puțin comparabilă cu cea din fotbal, pornind de la numărul mare de practicanți, costurile pregătirii pe care și le ”amortizează” doar jucătoarele și jucătorii care ajung în primele/primii 100-150, sistemul circuitelor profesioniste care îi avantajează pe cei care vin din țări care organizează turnee mai multe și mai mari etc.).

Să fim onești, cu Simona Halep la simplu, și Monica Niculescu și Irina Begu la dublu, România ar fi început disputa din Canada ca favorită. Dar n-a fost să fie așa. Și, de fapt, în cei aproape doi ani de ascensiune, România s-a bazat pe victoriile Soranei Cârstea, Simonei Halep, Irinei Begu, Monicăi Niculescu și, acum, a Alexandrei Dulgheru și Andreei Mitu. În drumul de la Grupa B Euro-Africană către Grupa Mondială II și, acum, Grupa Mondială I, în confruntările cu Ungaria, Marea Britanie, Letonia, Ucraina, Serbia, Spania și Canada, Sorana și Simona au câștigat, cumulat, câte patru jocuri la simplu, Alexandra și Irina câte două, Monica și Andreea câte unul, iar Monica și Irina s-au impus de patru ori în disputele de la dublu. Și din această statistică rece vine lecția: România nu a ajuns între primele opt datorită unui lider de excepție. Simona Halep a obținut tot atâtea victorii câte Sorana Cârstea (patru), iar cumulat (dublu + simplu), cu două mai puțin decât Irina Begu și cu una mai puțin decât Irina Begu, iar punctele din meciul decisiv pentru accederea în Grupa Mondială fiind obținute de Alexandra Dulgheru și Andreea Mitu. Și să nu o uităm nici pe Raluca Olaru, de care am fi avut nevoie dacă soarta calificării de la Montreal nu ar fi fost decisă înaintea ultimului joc, cel de dublu. Evident, Simona Halep a fost liderul informal al echipei în ultimii doi ani, performanțele ei în turneele individuale au dat încredere și celorlalte jucătoare, motivându-le să se autodepășească, dar România n-ar fi ajuns în primele opt fără aportul întregii echipe. Sau, altfel spus, dacă nu ar fi existat și o medie de excepție.

În fapt, acesta e un secret al performanței în orice domeniu. Apariția unui lider, a unor vârfuri, poate fi aleatorie. Întâmplătoare. O performanță individuală și atât. Uneori, pur și simplu, noroc (oare câți jucători de excepție nu am pierdut pentru că nu au avut șansa Simonei Halep de a primi susținere financiară dezinteresată în anii în care era doar o promisiune?). Fie că vorbim de sport, de educație, de cercetare, de cultură, de diferite ramuri ale economiei. Dar nu e suficient să ai lideri pentru a face performanță ca țară. Ci și de o medie ridicată. Că se leagă: când te raportezi la o medie ridicată într-un domeniu, ai, implicit, și mai mulți lideri competitivi.

Circumstanțele în care a fost obținută victoria din Canada o transformă într-o poveste frumoasă. Care se poate deveni o poveste de succes dacă o înțelegem și o aplicăm și în alte domenii. Că și cetățile elene ale antichității și-au avut eroii lor. Dar civilizația elenă, preluată și răspândită apoi în spațiul european (și nu doar) de romani, nu s-a bazat doar pe eroi. De fapt, fără acea civilizație din spatele celor care se înfruntau la Jocurile Olimpice antice sau, în caz de război, în fața porților cetății, nici despre acei eroi n-am mai fi știut astăzi nimic.

victorie canada 2Foto: Pagina de Facebook a Federației Române de Tenis

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Ce victorie de poveste în Canada! Și ce putem învăța din ea

  1. gelu

    sa nu exageram importanta victoriei! canada ,,sta” doar in bouchard, care a fost iesita total din forma si nervoasa foc! canada e mititica in tenisul feminin..poate pe la masculin sa fie ceva prin ,,canadianul” raonic!!!!!!! ce sa invatam de la fetele noastre (ca la baieti tragem pisica de coada!), jucatoare profersioniste de tenis de camp??? ca, daca esti ca valoare, peste adversarul tau, il poti bate chiar la el, acasa??? doar nu jucau hokey, jucau tenis de camp…hai sa nu incepem iar cu ,,le-am dat in cap increzutilor de capitalisti”! daca bateam cehia sau rusia, era alta poveste..sigur, victoria e buna, dar cam atat!!!

    Reply
  2. silicon_v

    @gelu: Fara suparare, fetele astea au avut 7 victorii la rand! Au trecut si de Serbia si Spania, in afara de Canada. Chiar e o performanta buna, sunt absolut meritat in primele 8 din lume, nu au avut noroc sau cine stie ce culoar favorabil. Nu are niciun rost sa consideri victoria asta ca fiind lipsita de importanta.

    Reply
  3. Anghel George

    Ar trebui,inainte de toate sa fim mandri,ori noi ce facem acum ? incercam sa etiketam sa ne autosabotam ? Nu noi santem cei care odinioara ne plangeam ca sportul a ramas cenusareasa cu un numar infim de medalii la toate disciplinele,nemaivorbind de luptele intestine de la FRF ? Lasand deoparte AROGANTA CANADIENCEI ,AM DOVEDIT CA ATUNCI CAND INDARJIREA SI DORINTA ARZATOARE DE A NU TE LASA INJOSIT DE O …….sportiva ……,POTI SA FI PERICULOS DE PERICULOS PENTRU ADVERSAR-d.p.d.v. sportiv .

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *