Mihai Goțiu

ANALIZA VIDEO a atacului de pe Râul Alb. Dovada a cât de violente au fost atacurile asupra lui Gabi Păun (Agent Green) și a faptului că agresorul accidentat grav este cel care a alergat și a sărit pe capota unei mașini în mers

Înregistrările VIDEO ale incidentelor de pe Râul Alb au fost sumarizate și analizate în videoclipul de mai jos. Imaginile vorbesc de la sine despre bestialitatea cu care a fost lovit Gabriel Păun, de la Agent Green, când era căzut la pământ, dar demonstrează și faptul că agresorul accidentat grav a alergat și s-a aruncat singur pe capota uneia dintre mașinile cu care activiștii încercau să scape de ploaia de bolovani. Mai mult, un tânăr membru al unui ONG din Deva a relatat pentru România Curată că, în luna aprilie, pe același drum forestier, aceeași persoană a făcut același lucru: s-a aruncat în fața mașinii lui, după care l-a amenințat că dacă mai merge pe acolo ”o să-i rupă picioarele”.

***

Câteva precizări sunt necesare. În cazul lui Gabriel Păun, de la Agent Green: acesta a fost atacat în timp ce era la pământ și lovit în zone vitale (în zona capului). De altfel, Bogdan Tudor, avocatul lui Gabriel Păun, a confirmat faptul că a depus plângere penală pentru tentativă de omor. Conform declarațiilor de pe site-ul Agent Green, Gabriel Păun a suferit lovituri puternice la cap, torace și la mâna stângă, în urma cărora acesta s-a ales cu fractură la coaste, leziuni în părțile laterale și din spate ale capului, precum și cu un deget rupt. În filmare, Gabriel Păun este cel căzut la pământ în partea stângă.

atac 1

***

În privința agresorului accidentat se pot vedea mai multe cadre. Urmăriți în a doua filmare persoana cu vesta maro (cea care în prima filmare apare pe capota mașinii).
atac bocea 2În a doua filmare, mașina lui Alin Andrioni pleacă și virează la dreapta. Persoana cu vesta maro se află ÎN SPATELE mașinii și se vede cum începe să alerge pe partea dreaptă a acesteia, tăindu-i calea.

atac bocea 1

Aceeași persoană o vedem în prima filmare, pe capota mașinii, în partea stângă: Asta înseamnă că fie: a) a venit pe partea dreaptă s-a aruncat pe capotă și din avânt a ajuns pe partea stângă, de unde a căzut (în momentul în care mașina face dreapta, nu e nicio persoană în partea stângă), fie b) a venit pe partea dreaptă, a trecut în fugă prin fața mașinii și s-a aruncat pe capotă din partea stângă (cel

Persoana cu vesta maro a fost identificată de către reprezentantul unui ONG din Deva, dar și de alți martori, ca fiind Bocea Mihalache, patronul firmei care vrea să construiască microhidrocentrala de pa Râul Alb, internat acum cu fractură cervicală la Cluj. Mai mult, activistul din Deva a povestit pentru România Curată că același Bocea Mihalache s-a aruncat și în fața mașinii lui. ”Era în aprilie, pe același drum forestier, era cu câinele și s-a aruncat și în fața mașinii mele. Ne-a amenințat că o să ne rupă picioarele dacă mai mergem acolo”, a spus tânărul, menționând că va depune mărturie și într-un eventual proces.

***

Citește și:

Domnilor Ponta și Iohannis, trebuie să moară oameni pentru a se lua măsuri? Cine răspunde pentru victimele de pe Râul Alb

Vezi aici înregistrările VIDEO integrale și ce antecedente mai are și la Arad patronul firmei care vrea să construiască microhidrocentrala de pe Râul Alb


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

25 thoughts on “ANALIZA VIDEO a atacului de pe Râul Alb. Dovada a cât de violente au fost atacurile asupra lui Gabi Păun (Agent Green) și a faptului că agresorul accidentat grav este cel care a alergat și a sărit pe capota unei mașini în mers

  1. oceanic

    „Iti rup picioarele daca mai calci pe aici”. Parca asa zicea ala accidentat.
    Deci, se adevereste… Cine ridica sabia, de sabie va pieri.

    Reply
  2. Doru

    Pfff socante imaginile,mai ales vazute asa cu incetinitorul si stop cadru,loveau in oameni cazuti si care deja isi pierdusera cunostinta pentru ca nu pareau sa miste de jos ,astia nu sunt oameni,nici nu stiu cum sa-i cataloghez,ceva creaturi sinistre venite direct din evul mediu.Ala care s-a aruncat pe capota incerca sa-i opreasca sa plece pentru a fi efectiv macelariti,se aude cum calaii astia se mobilizeaza unii pe altii sa-i opreasca sa plece pe cei din masina cu filmarea ,a scapat masina cu filmarea caci altfel erau poate omorati acolo,loveau in ei pana cand mureau si asa leziunile la nivelul capului sunt deosebit de periculoase si nu se stie ce urmari pot lasa.Am ajuns sa nu mai putem face o plimbare in natura pentru ca putem fi omorati de maniaci.M-a luat cu fiori si toti aia care loveau sunt liberi,nu? wow

    Reply
  3. storm

    Pai daca acel domn care a sarit pe capota masinii a facut asemenea acte de vitejie isi merita soarta,iar vinovatia ii apartine in totalitate.

    Reply
  4. corina

    mda .. cum ajunge in mai putin de doua secunde din dreapta, trecandu-se pe langa el . pe capota masinii ?

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ corina: mașina mergea încet; a întors la dreapta, în timp ce a întors, omul a alergat și i-a tăiat calea

      Reply
  5. marius skolka

    La asta duce o legislatie de mediu neinteleasa, facuta de neprofesionisti (adica facuta de profesionisti in a o incalca dupa aceea) aplicata prost, si care lasa oricarui pitecantrop „mandru ca e roman” impersia ca poate face ce vrea daca unge pe cine trebuie. Ce mai conteaza statul de drept si alte chastii? La noi ca in comuna primitiva – dreptul batei….Probabil ca acum politia se va chinui ceva si va dovedi ca agresorii erau vinovati, ca si cei care erau prezenti pe inchipuite „proprietati private”(de cand sunt proprietati private drumurile de acces?) .
    Ramane intrebarea: DE CE s-a dat aviz de constructie intr-o zona protejata? Parca habitatele din lungul paraielor de munte sunt habitate protejate…(91E0).
    Nu va lasati dusi de impresia ca acolo se vrea binele comunitatii. Pur si simplu sunt smecheri care vor sa acceseze fonduri de unde sa poata fura mergand pe ideea cu energia verde…Daca nu ar mai fi subventii la acest capitol s-ar opri nebunia. Asa, unii defriseaza habitate cu tufe pe la munte sau pe la ses ca sa creasca suprafata de pasune sau arabila in scopul nobil de a mai stoarce bani de la APIA, altii s-au apucat de afaceri cu eoliene – tot felul de fotbalisti si alti oameni de bine care cica sustin energia verde (sa va fereasca sfantul sa trecem pe consum de energie de eoliana ca o sa vedeti apoi facturi…), iar altora le-a venit ideea cu microhidrocentrale – nici un parau romanasc fara microhidrocentrala, nu? Eventual sa facem si planuri cincinale, ca ne pricepem….

    Reply
  6. Calin

    Mai trebuie vorbit despre faptul ca aceasta grupare terorizeaza si satul Coroiesti si de aceea oamenii care constientizeaza ca nu este in interesul lor sa fie distrus raul de munte nu indraznesc sa spuna nimic. Oamenii, in particular, se plang si ca le crapa casele din cauza camioanelor cu lemne care coboara continuu prin sat, dar public le este frica sa spuna un cuvant, pentru ca unul dintre agresori, Nelu Coman, seful composesoratului Plai, este nu doar consilier local si prieten cu directorul de la Directia Silvica Hunedoara, ci si foarte influent in judet.
    Si trebuie neaparat sa se ceara sa vina procurori din alt judet sa ancheteze cazul, este utopic sa ne inchipuim ca cei din Hunedoara, judet cu coruptie generalizata, pot fi obiectivi. Mai ales ca agresorii sunt inca in libertate si sunt considerati, culmea, martori! Este clar ca a fost tentativa de omor asupra lui Gabi si daca patronul nu se arunca pe capota, ca sa fie apoi accidentat, si astfel sa le fie distrasa atentia brutelor, era acum mort.
    De observat si ca Antena de la Deva acum se intorce impotiva ecologistilor, probabil pentru ca Barabas, a carei fiica a lucrat acolo, a inceput sa traga sfori.

    Reply
  7. Disperare

    Mafia Lemnului si nu numa se simte amenintata de creterea presiunii de la centru ?
    Ataca in haita fara vreo jena, nu le mai pasa ca sunt inregistrati si risca sa ajunga dupa gratii acolo unde le este locul de fapt alaturi de politrucii FSN care-i protejeaza!

    Reply
  8. dac.impielitzat

    eu zic ca justitiei ii va fi usor sa faca dreptate si sa le dea acestor animale ceea ce merita
    are suficiente dovezi pe filmarile astea
    respect pentru cei care au mers pe teren si au facut ceva concret pentru Romania
    respect pentru toti cei care fac asta cu riscul de a fi brutalizati de animale din acestea care inca mai populeaza Romania
    sa ne trezim, sa ne unim si sa scapam de ele ROMANILOR!

    Reply
  9. Mihai

    Ar trebui imediat sa intervina statul si sa aresteze acesti nenorociti care nu se pot numi oameni, sunt niste animale . Pina la urma nici macar animale nu sunt ,pentru ca nici un animal nu isi distruge habitatul, sunt doar niste descreerati lipsiti de minte , agresivi si hoti. Ar trebui sa li se confiste toate averile, casele , terenurile pe care le au in posesie si trimisi in puscarii , dar sa munceasca pentru mancarea si culcusul pe care le dau statul sustinut din munca cinstita a romanilor, Daca ar fi dupa mine asi exila acesti nenorociti de pe plaiurile noastre pentru ca isi bat joc de ele si nu isi merita statutul de roman

    Reply
  10. PASCAU ALEXANDRU

    Oare incet incet Romania va devenii cel mai puternic stat mafiot si cel mai corupt din Europa care nu mai poate fi stapanit iar aceste bande organizate vor pute lua prin forta bunuri de la oricine fara sa poata fi judecati ?
    Nu ne mai mira faptul ca toate statele din Europa ne privesc cu neincredere si regreta creditul pe care ni l-au acordat.

    Reply
  11. eu

    ce e importatnt de stiut : era sau nu proprietate privata locul unde s-a petrecut incidentul? ca sa stiu cine era in „legitima aparare” …

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ eu: 1. să înțeleg că pe proprietatea ta poți să dai în cap cui vrei? 2. drumul este drum forestier

      Reply
  12. Danyzus

    Am si eu 3 puncte pe care le supun discutiei:

    a) Hai sa lamurim cea mai importanta problema: evenimentele s-au desfasurat pe o proprietate privata (drum privat) sau era drum forestier public? Era vreun marcaj care interzicea accesul pe acel drum? Daca nu, atunci nu se justifica agresiunile malacilor aia si trebuie arestati pe loc. Oricum agresiunea este mai mult decat evidenta, intrebarea e daca exista circumstante atenuante.
    b) Daca faptele s-au petrecut pe o proprietate privata, accidentul de masina nu este de competenta politiei rutiere, pentru ca nu vorbim de un drum public. Tentativa de omor nu se discuta, soferul incerca sa scape de o agresiune. A mai existat un caz asemanator cand un „smecher cu bolid” a luat pe capota cativa spectatori la un concurs de masini, desi nu avea acces in acel perimetru. Pentru ca nu era pe drum public n-a putut fi acuzat de nici o infractiune auto, desi a facut cu buna stiinta acea fapta. A primit inchisoare „cu suspendare”! Daca evenimentele s-au petrecut pe un drum public, soferul poate fi acuzat pentru calcarea pietonului si risca ceva ani de inchisoare. Dar in acest caz toti agresorii trebuie incatusati imediat. Sunt curios cum vor rezolva politistii de acolo aceasta situatie.
    c) In imagini se pot vedea multe gunoaie aruncate pe marginea drumului. Foarte multe gunoaie! Sunt curios al cui este terenul acela si de ce este plin de gunoaie?

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Danyzus: că e pe proprietate privată sau pe proprietate publică, tentativa de omor rămâne tentativă de omor; dacă pe un drum public (sau pe o proprietate privată) cineva aleargă după o mașină în mers și se aruncă în fața ei, care e vina șoferului? ai auzit să fie condamnat vreodată vreun vatman de la metrou sau un conductor de tren din cauza sinucigașilor care se aruncă pe șine în fața trenului? asta pentru a nu mai vorbi de faptul că șoferul încerca să scape (și nu e vorba doar de el, ci și de ceilalți pasageri din mașină) de un atac

      Reply
  13. make

    Majoritatea raurilor de munte au ajuns la fel ca Raul Alb. Interesele financiare si mafiote ale celor din Ministerul Mediului a facut ca foarte usor diversi „investitori” sa primeasca autorizatia de constructie a acestor micro-hidrocentrale. Cunosc personal cum s-a construit pe raurile din amonte de Cugir, pe Valea Draganului, pe raul Caprei etc. E jale. Utilajele direct in albie, deversarea deseurilor, devierea apei de la cursul normal, disparitia florei si faunei din aceste rauri. Un dezastru pentru ca cativa politruci din minister sa se imbogateasca, cot la cot cu „investitorii”. Si cum majoritatea timpului acest minister a fost condus de reprezentantii UDMR putem afirma ca ungurii sunt autorii morali ai dezmatului din padurile si muntii Romaniei. Stiu ca suna ca dracu’ dar asta e !

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ make: Sulfina Barbu, Nemirschi, Rovana Plumb? vă spun ceva numele astea? iar între Laszlo Borbely și Korodi diferențele sunt de la cer la pământ

      Reply
  14. cristi

    Mentalitate de feudali, care isi pun la punct iobagii. Astfel de deviatii mentale si comportamentale pot lua nastere numai in tari unde legea este optionala si educatia precara. Cu toate ca legea a inceput sa fie aplicata de cativa ani, procentul reusitelor este inca prea mic, astfel ca pitecantropii astia avand functie de „mafiot rangul 2”, inca se simt in afara pericolului. Procurori prea putini, legea prea blanda. Desigur, cuibul de borfasi din Palatul Parlamentului si vuvuzelele lor in frunte cu Antena3, incearca sa suceasca logica si bunul-simt…astfel ca un pitecantrop precum Bocea Mihalache este prezentat ca „investitor” si „om de afaceri”.

    Reply
  15. Chirca Valentin

    Eu sunt un pic cam ateu , dar , cand vad aceste imaginini ,parca-parca ……! Dac-ar fi trasnit in grupul ala de ,,aparatori ” de proprietate privata ,cred ca as fi inceput sa merg si la biserica……!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *