Mihai Goțiu

VESTE URIAȘĂ! Roșia Montană a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO! VICTORIA UNEI GENERAȚII!

Comitetul UNESCO a luat o decizie istorică, așteptată de zeci și sute de mii de cetățeni români: Roșia Montană a fost inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial! ”Peisajul cultural minier Roșia Montană” conține ”cel mai semnificativ, extins și divers din punct de vedere tehnic complex minier aurifer subteran roman cunoscut în lume la ora actuală, datând din perioada ocupației romane a Daciei (106-271 EN)” – din motivare.

Este o recunoaștere, dincolo de orice dubiu, a valorii excepționale a patrimoniului de la Roșia Montană și a contribuției României la istoria și cultura umanității. În același timp, este încununarea unei lupte duse de peste un deceniu de societatea civilă din România, demersurile pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO începând în 2010, pe fondul implicării pentru salvarea localității cu cea mai veche atestare istorică din țara noastră (în urmă cu 1890 de ani, pe 6 februarie 131 d.H.).

Includerea în UNESCO a fost una dintre principalele revendicări ale amplelor proteste din Toamna Românească (septembrie-decembrie 2013) și a rămas pe agenda civică și ulterior.

Desigur, includerea Roșiei Montane în UNESCO nu va rezolva, peste noapte, problema comunităților din Apuseni și din România. În anii care vin e nevoie de cel puțin la fel de multă energie și implicare pentru a valorifica statutul UNESCO în beneficiul comunităților locale și al României. Mai este enorm de mult de muncă!

Dar, astăzi, dați-mi voie să mă bucur alături de toți (imposibil de enumerat) care au contribuit la această URIAȘĂ VICTORIE de etapă. O victorie care ne dă speranțe că, atunci când avem puterea să trecem peste lucrurile care ne despart și să luptăm ÎMPREUNĂ pentru cauzele în care credem și care ne definesc, nimic nu ne poate opri!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “VESTE URIAȘĂ! Roșia Montană a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO! VICTORIA UNEI GENERAȚII!

  1. material girl

    Tomis, Calatis, Histria… sunt cele mai vechi localitati din Romania.
    Ca sa nu vorbim de preistorie!
    Din cate am inteles e vorba despre PATRIMONIUL imaterial al umanitatii, nu despre cel material aflat in degradare accelerata.
    NU stiu exact ce inseamna asta si daca materialistii mai pot exploata vreodata aurul de acolo.

    Reply
  2. Laur22

    Grăsanele, de mult ce atz-i izbândit tu nu ai mai avut loc nici pe listele propriului partid atât de multă scârbă shi dezgust ai provocat ca nici ai tai nu te -au mai vrut

    Shi da e victorie istorică tot asha după cum istorică va fi shi soarta in următorii 3 ani de PNRR a Văii Jiului altfel cunoscuta ca Jalea Viului.
    Da at-i învins .
    Shi acum ce ?
    Studii de fezabilitate shi contracte de consultanta ?
    OK, asta ii va legitima pe cei mai radicali din AUR sa va ceara gâtul alături de PSD shi PNL ca drept sheahta a trădătorilor care au lichidat România lor, România celor multzi.
    Vestea buna e ca depinde de voi sa evitarea o asemenea soarta .
    Vestea proasta e ca depinde doar de voi.

    Reply
  3. Mihai marchidann

    Principalele revendicări ale amplelor proteste din Toamna Românească (septembrie-decembrie 2013) mentionate in articol, pe care le consider mizerabile, populiste si in detrimentul cauzei protejarii Rosiei Montane de proiectul RMGC nu au avut de a face cu Includerea în UNESCO ci cu intoarcerea proiectului RMGC oe care PM Ponta l-a trimis in Parlamentul liber de orice mandat imperativ la Guvernul legat de protocoalele secrete anterioare la nivelul Guvernului si CSAT.
    Nu respingerea Proiectului RMGC de catre Parlament (care nu avea nicio obligatie fata de nimeni de a il aproba) a dus la procesul deschis de Gold Corporation impotriva Romaniei (cu daune echivalente profitului exploatarii pe toata durata proiectului) ci chiar trimiterea in Parlament a proiectului de catre Ponta, adica ceea ce denuntau si „amplele” proteste mentionate. Pe scurt, Gold Corporation si „amplele” proteste au avut un scop comun si ascela nu a fost protejarea Rosiei Montane.
    Iata cum se rescrie istoria iar Nicusor Dan si-a facut un nume politic din chiar lupta cot la cot cu Gold Corporation impotriva Rosiei Montane. Binenteles contrar declaratiilor publice.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *