Alina Mungiu-Pippidi

USL, mutarea unu in angajamentul pentru buna guvernare

Schimbare spectaculoasă, dar nu a guvernului. După cum puteţi vedea din www.romaniacurata.ro, Carta Albă întruneşte deja adeziuni. Apreciez adeziunea individuală a Monicăi Macovei şi a lui Mircea Geoană, doi politicieni individuali, dar marea noutate este adeziunea necondiţionată a USL, prin semnătura celor doi lideri. Aceştia recunosc implicit că poziţia lor de azi este altfel decît cea a partidelor lor în trecut, nu formulează rezerve faţă de nici un punct al Cartei şi mai ales afirmă clar şi neechivoc, pentru prima oară, că vor respecta DNA, ANI şi MCV, şi că nimeni nu va fi reprimat pentru că a urmărit sau condamnat oameni politici din partidele lor. Asta e mare lucru, şi consemnăm, vom fi aici să le aducem aminte.

În aceeaşi zi practic, Euractiv ne aduce la cunoştinţă că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cere renunţarea la MCV, ceea ce e o surpriză doar pentru unii. Noi ştiam demult că puterea de la Bucureşti face presiuni în acest sens- Monica Macovei era singura de altă părere, şi asta nu oprea lobbyul românesc să se agite pe acolo. Deşi asta era mult mai imoral decît acţiunea propagandistică a USL la Parlamentul European, nici unul din comentatorii pro-putere nu s-au deranjat în ultimele luni să expună acest lucru, cu speranţa că poate putem opri această eroare, care ar lăsa fără apărare ANI şi DNA. Pentru propaganda puterii, anticorupţia este, evident, o lozincă şi un alibi, nimic mai mult.

Dar aceasta e o situaţie nouă, în care opoziţia se angajează mai mult decît puterea în sprijinul bunei guvernări. Desigur, nu exclud ca mîiine să ne sune dl. Prim Ministru, al cărui discurs de investire a datorat şi el, destul, doleanţelor exprimate pe www.romaniacurata.ro de cititorii noştri şi protestarii din Piaţa Universităţii. Îl aşteptăm.

Pe de altă parte, am trăit noi multe promisiuni neonorate, deci stadiului de promisiune îi va urma unul mult mai concret, pe care îl vom urmări cu atenţia. Să nu creadă cineva că în noiembrie 2004, cînd l-am validat pe Băsescu, noi ştiam de casa din Mihăileanu sau de Elena Udrea. I-am dat credit public pentru epurarea listelor, şi asta în detrimentul altor candidaţi care, mie personal cel puţin, mi-au păstrat mari resentimente. Aveau şi de ce. Surorile lui Corneliu Coposu mi-au spus că din pricina mea l-au votat pe Băsescu şi nu pe candidatul ţărănist, m-au auzit la televizor şi s-au luat după mine. Eu de altfel nu am spus nimănui cu cine să voteze, am informat doar lumea că eu voi vota cu Băsescu, el fiind singurul care a făcut ce îi ceruse societatea civilă. A fost însă suficient. Nu cred că am făcut rău că am mobilizat lumea contra lui Adrian Năstase, integrarea României în UE era în pericol din cauza corupţiei, dar am spus de atunci că nu e un cec în alb şi nici etern valabil. Nu era nimic personal la adresa lui Năstase.

La fel este şi astăzi. Vrem angajamente, şi fapte pe măsura lor. Acordăm credit oricui pune în practică ce au propus cititorii noştri sau protestatarii din Piaţă, mai ales că am editat pentru realism aceste propuneri, şi ele nu angajează clasa politică la nici un fel de cheltuieli.

Decît la un comportament onorabil, care se poate dovedi un beneficiu considerabil şi pentru ei, şi pentru noi toţi.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “USL, mutarea unu in angajamentul pentru buna guvernare

  1. MIHAI

    Si domnul Ponta a cerut explicit, si nu o data, renuntarea la MCV. PSD si PNL au avut actiuni concrete in Parlament impotriva bunei functionari a ANI. Nu cumva acordati prea mult credit USL-ului?

    Reply
  2. no name

    Sa intelegem ca usl primeste o prajiturica si atat? Daca pdl nu vrea prajiturica… a scapat cam ieftin. Poate ar trebui sa fie o prajitura atat de mare incat sa nu o poata refuza niciun partid.

    Reply
  3. MihaiM

    Principiile bunei guvernari trebuie introduse in statutul partidelor care semneaza carta pentru a se discerne intre actiunile propagandiste si cele de buna credinta.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *