Mihai Goțiu

Se anunță ZILE… PUTUROASE, la propriu, în ”orașul de 5 stele” Cluj-Napoca. CC: Emil Boc & Alin Tișe

De la sfârșitul lunii ianuarie 2023, intră ”în pâine” un nou salubrist la Cluj-Napoca, Supercom. Bucureștenii ”cunosc” firma, clujenii într-o mică măsură (că doar de spălat niște străzi s-au mai ocupat pe aici). E vorba de noul (super)contract pentru întreg județul Cluj, întins pe o perioadă de 10 ani, în valoare de 84 de milioane de euro. Oficial, mobilizarea noului operator, zice site-ul primăriei ”de 5 stele”, e de pe 27 ianuarie 2023.

Că e răzbunare sau lehamite, din partea fostului (încă) operator, Rosal, tomberoanele orașului au început să dea pe afară. Imaginile de mai jos sunt doar de pe o rază de circa 100-150 de metri, de pe strada Donath (nr. 107, nr. 170 și nr. 172), de pe lângă blocul meu. Ar fi, totuși, surprinzător, ca fix pe lângă blocul meu, să fie singurele containere din oraș care dau pe afară.

Așadar, cel puțin pentru o săptămână, prognozez zile ”puturoase”, la propriu, pe la Cluj-Napoca. Noroc că meteorologii ne anunță că vremea se mai răcește și poate așa se mai diminuează impactul. Că altfel nu-mi fac mari speranțe că situația se va rezolva nici măcar într-o săptămână. Că o firmă își restrânge activitatea și angajații sunt deja ”pe liber” ori ultimele zile de muncă sunt, de fapt, de concediu, iar firma care se extinde bănuiesc că se gândește să-i preia și o să mai aștepte. Tare mi-aș dori să mă înșel…

CC: Alin Tișe & Emil Boc – așteptați să se mute ”Pata Rât” în tot orașul sau dați niște telefoane mai nervoase pe la domnii ăștia, foștii și viitorii, chit că e sâmbătă, duminică, să se miște mai cu spor?


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Se anunță ZILE… PUTUROASE, la propriu, în ”orașul de 5 stele” Cluj-Napoca. CC: Emil Boc & Alin Tișe

  1. lscpl

    In poze se vede o platforma de gunoi construita pe o cocoasa de beton. Apa cu mizeria spalata din jurul tomberoanelor se scurge in spatiul verde si de acolo in freatic.
    Are cineva curaj sa suspecteze ca pentru structura subterana ar fi construita vre-o scurgere cu sistem de filtrare – care sa fie si mentinuta in stare de functionare ?

    Asta e dictatura majoritatii, adica a imbecililor incapabili sa gandeasca ce e dincolo de luciul vopselei. Astia sunt oamenii care cu complicitatea colectiva a parvenitilor care fac politica de 30 de ani au fugarit din tara mana de lucru calificata, competenta si responsabilitatea profesionala. Putoarea tomberoanelor instalate pentru scopul exclusiv de propaganda politice este de fapt idealul lor de loc in care sa cresti copii si sa cultivi valori, nivelul maxim la care poate „aspira” democratia in cocina majoritatii populare a patriei.

    Ma indoiesc totusi ca vre-un „emil” scurs de pe canapea din fata televizorului ar deschide site-ul Romaniei curate fara sa aiba un avantaj material din asta. Chiar si daca ar fi fost vre-un mesaj ironic …

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      nu sunt platforme de gunoi construite pe ”o cocoașă de beton” – sunt containere îngropate, care se scot când vine mașina, baiul e că n-a trecut o vreme mașina, iar containerele s-au umplut și nu mai încape nimic în ele

      Reply
      • lscpl

        Apa care spala platforma de gunoi trebuie condusă spre o instalație de filtrare, separat de apa provenita de pe alte suprafețe, similar sistemelor care sunt măcar în benzinării și spălătoriile auto impuse in Romania.
        Când am scris de structura subterană m-am referit la buncărul in care stau ascunse containerele – acesta trebuie să aibă la rândul lui o scurgere filtranta pentru apa care trece de la suprafață.
        E super fain sa poti ascunde cea mai mare parte a mizeriei sub pavaj, dar dacă implementarea e de mântuială nu rezultă decât iluzia curățeniei.
        Probabil că nu-or fi straturile freatice ale Clujului distruse până la 80 m ca în București, și nici rețelele de canalizare cu pierderi de 60% cum era cel putin cu 20 de ani in urma, dar neglijarea infiltrațiilor in subsol e o crimă de mediu mai ales în contextul crizei de apa care afectează deja orașe din România.

        Reply
  2. Mult e sweetie și glamouroasă lingva ce-o șprăhăluim!

    Îmi place teribil expresia „Deșeuri reziduale” !!!

    Reply
  3. lscpl

    https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/avantajele-asfaltului-cu-plastic-reciclat-cu-30percent-2238415.html
    Ca tot e vb de tara in care se chinuie sa inventeze apa calda, n-ar strica putina profilaxie pentru noile „brevete” care nu incearca altfel decat sa ne faca viata mai buna.
    Neavand la dispozitie timpul unui jurnalist pot doar sa dau un pont: indienii au incercat cu suficient de mult timp inainte solutia de bitum cu granule de plastic pe coclaurile microcontinentului lor incat sa apuce sa se prinda ca poluarea cu microparticule de plastic asociata uzurii are costuri mult mai mari decat avantajele fizice ale materialului. Asa ca, neavand perspectiva importurilor de deseuri pe care o are azi Romania, au renuntat la el. Gunoiul lor, doctoratele noastre.
    Pot prognoza ca pana la Craciun universitatea de sub ploaia de carnati o sa breveteze si antigelul de care aceiasi indieni s-au prins de curand ca nu combate doar tusea ci toate celelalte boli deodata.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *