Mihai Goțiu

SCRISOARE DESCHISĂ: D-nă ministru Andronescu, plagiatul e sabotaj la adresa viitorului României. Luptați cu impostura sau lăsați locul altcuiva!

Plagiatul nu e ”o problemă minoră” și nici ”o practică nefericită”, după cum încearcă să ne convingă ministrul Educației, d-na Ecaterina Andronescu, în cele mai recente declarații de presă, una făcută la sfârșitul anului trecut, a doua, ieri, când a încercat să dreagă busuiocul.

Impostura este o problemă sistemică atât a educației, cât și a societății românești, în ansamblul ei. Plagiatul e înșelăciune și furt în același timp. Reprezintă o însușire a unor merite și drepturi necuvenite și o bulversare a valorilor dintr-o comunitate.

În ultimii doi ani, de când sunt membru al Comisiei pentru Învățământ, cercetare, tineret și sport din Senatul României am constatat că nu există o voință reală, din partea actualei majorități politice de a rezolva problema. La nivel declarativ s-a urmărit minimalizarea ei, cum încearcă și d-na Andronescu în cele mai recente declarații publice, iar la nivelul faptelor s-au blocat, în mod asumat, de către PSD și ALDE, proiectele legislative, inițiate de USR sau alți colegi din Opoziție, care își propuneau demascarea și stoparea plagiatelor. Nu e deloc întâmplător că evaluarea școlilor doctorale a fost amânată (din nou) în toamna anului trecut ori că d-nul Liviu Pop, fost ministru al Educației și președinte al Comisiei pentru Învățământ din Senat, a ratat obținerea titlului de doctor din cauza suspiciunilor de plagiat.

Singurul lucru adevărat în declarațiile d-nei ministru Andronescu e cel conform căruia nu toți cei care au obținut titlul de doctor pot fi suspectați de plagiat. Corect, dar cei care și-au obținut titlul de doctor pe bune nu pot fi folosiți drept paravan pentru a-i proteja pe impostori. La fel cum nu toți cetățenii români pot fi suspectați de hoție și corupție din cauza faptului că în fruntea țării au ajuns persoane condamnate penal definitiv.

D-nă ministru Andronescu, sancționarea imposturii, a înșelăciunii și furtului academic, reprezintă o necesitate și o prioritate pentru întreaga societate românească. Plagiatul e un sabotaj la adresa viitorului României și e nevoie de asumarea unei lupte directe cu acest flagel. Dacă nu sunteți dispusă să duceți această luptă, lăsați locul unui ministru responsabil. Dacă s-o mai găsi prin PSD și ALDE o asemenea persoană.

Mihai Goțiu – blog de parlamentar


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “SCRISOARE DESCHISĂ: D-nă ministru Andronescu, plagiatul e sabotaj la adresa viitorului României. Luptați cu impostura sau lăsați locul altcuiva!

  1. Dumitru

    Lupta impotriva plagiatului a fost sabotata de VOI, cei din USR ! De la PSD si de la PNL (ex-PDL, ex-FSN) nu am pretentii mari, pentru ca stiu de unde vin. Ei sunt sistemul care a creat-o pe Androneasca si care a distrus invatamantul. Insa ma asteptam ca USR sa aiba o pozitie coerenta anti-plagiat. Ce surpriza cand am constatat ca nu e cazul. Ca indignarea voastra, a USR-istilor, e cu geometrie variabila, ca sunteti foarte anti-plagiat cand este vorba de unii si mult mai putin combativi cand plagiatul este facut de… Laura Codruta Kovesi. Voi chiar credeti ca alegatorii nu vad asta ? E prea evident ca plagiatul este pentru voi un simplu instrument electoral, nu o convingere. Si acelasi lucru s-a intamplat si cu „justitia”. USR a avut ocazia sa reprezinte partidul integru si coerent. Uite ca nu-i asa. Pacat…

    Reply
  2. Nonsecu

    Cred că e cazul să verificați dacă IP-ul lui Dumitru nu e cumva din sediul ambasadei din Paris (sau apropiere). Prea pute.
    (Doar dacă nu s-a schimbat politica editorială a RC. Dacă e cazul, scuze.)

    Reply
    • Dumitru

      Pai ambasador e unul care a fost jurnalist la Digi24 (cf. http://paris.mae.ro/node/149). Mai institutional pro-Kovesi de-atat nu se poate. A propos, la RC aveti lista cu IP-urile din ambasade ?

      In alta ordine de idei, presupunand ca am cu cine vorbi. Eu am mai scris-o pe-aici : n-am nimic fundamental cu Securitatea si cu securistii. Problema este ca demonstreaza regulat ca sunt incapabili sa apere interesele populatiei Romaniei, si ca nu se ocupa decat sa-si angajeze rudele, sa le plateasca salarii si pensii babane, si sa ii pupe in fund pe strainii cu influenta. Mentalitate de vatafi pe mosie, pana la cele mai inalte esaloane. Nu se poate asa ceva…

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *