Premierul a declarat prin presa străină că a realizat toate punctele cerute de preşedintele Comisiei Europene, J.M. Barroso, mai precis zece şi jumătate. Nu am monitorizat punct cu punct, dar ştiu sigur că jumătatea care a rămas trebuie să fie una
foarte importantă, şi pentru ţară, şi pentru coaliţia de guvernare. Am
să mă refer la ea astăzi ca la al unsprezecelea punct, cel nerealizat,
deşi, memoria nu mă înşeală, era la început printre primele zece, acelea
teoretic realizate. Acest punct se referă la desemnarea unei persoane pentru poziţia de Avocat al Poporului care să se bucure de încrederea
tuturor părţilor. Nu am impresia că acest lucru s-a realizat defel: cele
două tabere politice au împins fiecare pe cei doi candidaţi pe care îi
propuseseră şi anul trecut pe vremea asta, şi care au avut parte de o
competiţie cît se poate de controversată. Nu îmi dau seama nici măcar
dacă dl. Ponta, care în acelaşi interviu se plîngea de slabul PR extern
al USL şi-a dat seama pînă acum că nu ar fi prins propaganda taberei
Băsescu dacă USL nu făcea în mod real cîteva lucruri necuvenite, dincolo
de orice interpretare. Schimbarea preşedinţilor de camere, atunci cînd
ai o majoritate nouă, putea fi uşor explicată. Dar în nici o ţară
civilizată nu poţi explica de ce ai dat afară Avocatul Poporului, doar
pentru că legea îţi dă această posibilitate. A fost o enormă greşeală,
care nu a adus nimic USL, decît oprobriul extern absolut meritat. Pentru
că Avocatul Poporului există ca să se lupte cu statul, el personifică
opoziţia cetăţenilor. Dacă ceilalţi avocaţi ai poporului, înaintea lui
Gheorghe Iancu, au reuşit să îşi ducă mandatele la bun sfîrşit, este pentru că nu au făcut mare lucru, şi deci n-au supărat pe nimeni.
Instituţia Ombudsmanului (Avocatul Poporului) a fost prima dată creată de regele Carol al XII-lea al Suediei în anul 1713, deşi
abia prin Constituţia din 1809 a ajuns la o formă apropiată de ce
cunoaştem noi azi. A apărut ca urmare a demascărilor repetate ale corupţiei
guvernamentale de către presă şi opoziţie şi a unor consecinţe
dezastruoase în plan militar ale proastei guvernări. Astea au dus la un
context în care s-a acceptat că orice documente pe baza cărora se iau
decizii guvernamentale trebuie să fie publice. Avocatul Poporului poate,
fie individual, fie prin sesizare, să consulte orice document
guvernamental, public sau secret, şi să ceară guvernului sau
Parlamentului schimbarea unei decizii sau amendarea legislaţiei. Nu
poate impune acest lucru: forţa sa e doar forţa dreptăţii şi a opiniei
publice. Dacă la ora asta există în lume 135 de Avocaţi ai Poporului (de
la doar 47 în 1990) e pentru că instituţia a fost foarte promovată în
efortul de democratizare de după sfîrşitul războiului rece. Şi dacă speranţele nu s-au adeverit, şi foarte rar a ajuns Ombudsmanul să joace un rol aşa de important ca în Suedia este că peste tot puterea a încercat să şi-l
însuşească, să anihileze caracterul fundamental al instituţiei, care
este de cenzor al puterii. Dar, dacă la
agenţiile anticorupţie nu am vreo speranţă (statisticile arată că ţările
nu reuşesc doar cu agenţii anticorupţie să devină mai puţin corupte; dimpotrivă, acestea devin instrumente politice, sau dacă au şefi independenţi aceştia sînt daţi afară), în schimb la Avocatul Poporului situaţia e la limită (statistic vorbind):
unul-doi avocaţi ai poporului care ar funcţiona (adică în acele ţări
corupţia ar face un pas înapoi) ar aduce semnificaţia statistică, şi
atunci am şti că merită să luptăm să facem mai autonome aceste
instituţii, nu să le închidem. Vă spun deci, şi ştiu ce spun, că sîntem
aproape de pragul de semnificaţie, dar încă sub el. Şi, cît peste tot în
lume majorităţile parlamentare o să mai numească agenţi supuşi lor în
aceste poziţii, nici nu vom vedea vreun progres.
Nu cred că dl. Ponta îşi
face iluzii că dl. Barroso nu monitorizează strict această numire.
Acesta e testul obiectivităţii şi al capacităţii noii puteri, deocamdată
temporară, de a permite existenţa măcar a unei instituţii independente
care să poată juca rolul de apărător al intereselor celor fără putere
împotriva puterii. În acest context, desemnarea drept candidaţi de către partide a exact acelor candidaţi pe care îi aveau şi anul trecut pe vremea asta e o greşeală enormă, care arată din pornire că nu s-a înţeles ce aşteaptă europenii de la noi. Domnul Dorneanu o fi un om onorabil (numai dacă stenogramele PSD din
2004 au fost un fals), dar este un înalt demnitar PSD (fost preşedinte
al Camerei Deputaţilor), deci nu poate juca rolul de independent. Dnul
Gheorghe Iancu, ales cu oarecare scandal de PDL data trecută, s-a purtat
foarte onorabil, dovadă şi concedierea lui, dar nu se poate întoarce,
candidat al PDL, ca să reprezinte opoziţia parlamentară. În mod evident nici unul din cei doi nu îndeplinesc condiţia de bază cerută de dl Barroso, aceea de a întruni încrederea tuturor părţilor. M-aş fi aşteptat ca vara să treacă în căutarea febrilă a acestei
persoane, dar USL a preferat să discute de pomană despre numărul
votanţilor după fapt şi deci să pierdă vreme şi imagine, în loc să se
preocupe cum să marcheze un punct (că are dreptate dl. Ponta în acelaşi
interviu că PR-ul lor extern a fost „defectuous”). Iată, ofer eu o
soluţie, şi nu e un secret că am la mine în Inbox capacitate de
PR extern mai mare la ora asta decît tot USL plus bieţii ambasadori
prinşi la mijloc între dl. Corlăţean şi dl. Băsescu (singurii alţi
oameni cu asemenea capacitate sînt la Băsescu). Soluţia se numeşte Peter Eckstein Kovacs. Ar fi de extraordinar efect în străinătate, în loc să se tranşeze prin decizia impusă a majorităţii, ca avocatul poporului să fie ales un avocat minoritar, reputat că în
viaţa civilă apără pro-bono cauzele celor slabi, ecologist, liberal,
fost şef al Departamentului de Relaţii Inter-Etnice. Şi să fie ales prin
consens, să cădem la o înţelegere între români şi maghiari, între partide şi societatea civilă, între stînga şi dreapta, pentru alegerea acestui om bun.
Sîntem norocoşi. De multe ori nu avem un candidat de calitate. De
data asta avem. Mai există un al doilea român care să se fi autodenunţat
la DNA, ca să îşi protejeze nişte subordonaţi, spunînd că dacă a fost
ceva ilegal, nu e vina acelora, ci a lui? Asemenea bărbăţie a ajuns la
noi aproape inimaginabilă. Eckstein Kovacs nu
conduce UDMR, poziţia la care calităţile (şi carisma) l-ar îndreptăţi cu
certitudine, dintr-un singur motiv. Că e un moderat şi un adept al
coabitării, nu al autonomiei teritoriale. Planul de a-l parca în poziţia
asta e şi un plan politic al şefilor UDMR să scape de el. Acolo
există radicali şi moderaţi: cei din urmă au devenit moderaţi fiindcă
le-au dovedit dl. Hrebenciuc şi alţii că ieşi mai bine dacă faci afaceri
cu românii (cu ajutorul statului), decît să te lupţi cu ei. Nici cu
aripa naţionalistă, nici cu aripa coruptă dl. Eckstein nu are prea multe
în comun, şi de asta exclud să îl văd vreodată conducînd UDMR, care
trebuie să acomodeze toate tendinţele, căci asta e vocaţia sa de partid
încă unic al unei minorităţi.
USL ar putea obiecta că dl. Eckstein
e prea apropiat de Traian Băsescu. Dar ar fi fals. Nu există alt
consilier care să fi plecat de la Cotroceni după ce şi-a exprimat public
dezacordul cu poziţia prezidenţială. Renate Weber a plecat la Tăriceanu
după ce a invocat motive de sănătate. Pleşu nu a mai suportat
anturajul, dar nu s-a delimitat public de Băsescu decît foarte tîrziu.
Familia Săftoiu a plecat dintr-o combinaţie de prea mare ambiţie a lor
combinată cu paranoia şefului statului care se preocupa de cui scrie
Adriana emailuri. Cătălin Avramescu, după discursuri publice care te
făceau să crezi că e apostolul noii moralităţi, nu a suflat o vorbă
anti- Băsescu nici cînd EBA s-a dus în Parlamentul European, nici cînd
Udrea a ajuns ministru şi în nici o altă ocazie, a preferat cu multă
abilitate să îşi facă o slujbă confortabilă de ambasador şi să iasă pe
uşa din dos. Numai Eckstein Kovacs s-a delimitat public de poziţia
prezidenţială privind exploatarea de la Roşia Montană (onest vorbind,
nici măcar nu e constituţional ca şeful statului să promoveze acest
proiect…), şi în acelaşi timp, cu perfectă onorabilitate, i-a oferit
demisia sa preşedintelui din cauza acestei diferenţe de vederi. Cît
despre cum a ajuns el acolo, să fie clar că nu a ajuns din cauză că avea
vreo relaţie specială cu Traian Băsescu, ci numai în compensaţie pentru
că i se tăiase poziţia de la guvern şi că fusese singurul udemerist
care statornic sprijinise cerinţele UE în materie de anticorupţie. Deci
îi eram datori.
Sute de oameni, cîţiva maghiari dar mai ales români, multe persoane publice de mare reputaţie, au scris săptămîna asta pe România
Curată în sprijinul candidaturii lui Peter Eckstein Kovacs (vă puteţi
alătura aici). Deşi a fost propus iniţial de UDMR, el este pe zi ce trece candidatul societăţii civile. O mişcare inteligentă a USL l-ar putea face pe Peter Eckstein candidatul prin consens. Paşii spre aceasta sînt clari: retragerea celorlalţi
candidaţi (există şi adjuncţi ai Avocatului Poporului) şi susţinerea
candidatului societăţii civile, un candidat transpartinic, prin consens.
Ar
fi o enormă lovitură de imagine, şi în ţară (românii pot fi obiectivi,
dovadă sprijinul lor pentru doctorul Arafat), dar mai ales în
străinătate, ca şi prima dovadă că democraţia noastră se poate
reînfiripa din lupta politică prin forţe proprii, fără intervenţie
străină. Punctul unsprezece ar trece atunci înaintea tuturor celorlalte.
PS. În mod excepţional, acest text va avea şi o variantă engleză, circulată pe lista mea de corespondenţi din străinătate.
Mai multe cititi pe romanialibera.ro.
Daca USL vrea sa mai salveze ceva in relatia sa cu Europa, e nevoie sa indrepte lucrurile in asa mod incit sa arate mai bine decit inainte de interventiile brutale ale aliantei.
Sint de acord cu Peter Eckstein Kovacs, episodul Rosia Montana ma convinge ca ar fi un avocat al poporului dedicat binelui public si nu intereselor partizane.
Dar nu cred ca e destul pentru a drege lucrurile in mod substantial. Subiectul si mai sensibil pentru UE si opinia publica din Romania il reprezinta nominalizarile procurorului general si procurorului DNA.
Daca e adevarat ca ministrul Justitiei are de gind sa ceara OK-ul lui Barroso, mie mi se pare o miscare abila si binevenita.
Acceptul CE ar diminua acuzele ulterioare de dosare politice dintre partidele politice din Romania si ar preveni un posibil blocaj din partea lui Traian Basescu in numirea procurorilor.
Daca USL trece testul acestor nominalizari, s-a putea ca din „bubele, mucegaiurile şi noroaiele” referendumului de demitere, cetatenii sa se aleaga cu citiva inalti functionari care sa le apere interesele mai bine decit precedentii.
Dar nu-mi pun mari sperante ca USL va face ce trebuie, acolo sint prea multi puscariabili care au interesul sa aiba o justitie influentabila.
Este destul d eclar ca USL, mai ales PSD, e hotarit sa il impuna pe Dorneanu. Nu numai ca este al lor, dar e un lacheu dovedit – pur si simplu nu a raspuns la miile de scrisori trimise pe adresa AP in ultimele trei luni! Va fi votat in Parlament cu mare majoritate – inclusiv de UDMR, care nu il sustine pe Kovacs Ekstein. Justificarea la Bruxelles va fi: „vointa poporului”… Nu ar fi prima minciuna si dubla vorbire a lui Ponta. In fond, sunt atitea incalcari ca una in plus nu mai conteaza. Vor urma cele de la numirile in Justitie, care pur si simplu vor face „pardonabila” numirea lui Dorneanu ca AP… Oricum, USL stie ca imaginea lor nu va fi „salvata” in exterior de aceasta numire. Ca si la Referendum, spera ca un cistig total la alegerile din toamna va pune PE in fata faptului implinit. Ce mai poti spune, cind, in ciuda incalcarilor si criticilor, „poporul” ii da peste 60% sustinere?