Mihai Goțiu

Pe cine au ales să lupte cu Mafia Pădurilor: Pensionară de super-lux, cu decizie de incompatibilitate de la ANI și cu doctorat plagiat la Academia SRI!

Ăsta e tupeu maxim, sfidare la adresa tuturor cetățenilor onești, fie că le pasă, fie că nu le pasă de prăpădul făcut de Mafia Pădurilor, unde mai pui că miroase de pe Lună a servicii secrete. Șeful Gărzii Forestiere Naționale, Levente Porszolt, și-a luat consilier personal pe doamna Dorina Danielescu, scrie jurnalistul de investigație Andrei Ciurcanu, pe blogul personal.

Iar șeful Gărzii, susține că avea nevoie de o persoană cu pregătire juridică. „Am dorit o persoană care să cunoască latura juridică. Doamna a venit cu cea mai mare expertiză, a fost decizia mea în baza experienței. Ne poate ajuta în consiliere în domeniul juridic și să ne faciliteze colaborarea dintre Garda Forestieră Națională, Ministerul Public şi MAI”, zice domnul Levente Porzsolt, citat de Andrei Ciurcanu.

Păi să vedem care e experiența doamnei Danielescu. Da, absolvit Dreptul, dar asta n-a împiedecat-o să intre în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI) și să fie declarată incompatibilă, în 2013, pe motiv că, la acea dată, era și magistrat civil, detașat la Ministerul Apărării Naționale, dar și colonel activ, ordinul militar nefiind revocat. În 2010, și-a luat doctoratul la celebra fabrică de plagiate a Academiei SRI și n-a ieșit din ”linia școlii doctorale”: în 2019, a primit verdictul fără echivoc, de plagiat. Titlul de doctor a venit la pachet, vreo doi ani, și cu șefia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Decizia CNATDCU, de plagiat, pentru doctoratul Dorinei Danielescu

Iar asta nu e tot. Doamna Danielescu are ”expertiză” și în a acumula venituri peste venituri. Pensia ei specială se apropie de 300.000 de lei/an (286.000 de lei). La care se mai adăuga (în declarația de avere de anul trecut), un spor de 57.000 de lei ca director de cabinet al președintelui ANSVSA, și vreo 6.000 de lei, ca și consilier la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Agriculturii. În 2020, lua 57.000 de lei și de la Autoritatea Aeronautică Civilă.

Declarația de avere a Dorinei Danielescu, din 2022, când ocupa funcția de director de cabinet în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

După pensionare (în 2017) a mai fost și consilier al ministrului Transporturilor Felix Stroe, și membru în diverse consilii de administrație ale unor companii strategice: Compania Națională Aeroporturi București, Societatea Telecomunicații CFR, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, Autoritatea Aeronautică Civilă Română și director de cabinet la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene.

”CV-ul doamnei este siderant. Pute a impostură și servicii”, scria și Valeriu Nicolae, în 2021, într-o postare pe Facebook legată de doamna Danielescu, în care arăta că, împreună cu soțul, manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, încasau, lunar, în 2020, MINIM 11.000 de euro (net)/lună!

Așa că nu e de mirare că au ajuns să dețină terenuri agricole și intravilane (către 2.000 mp), o casă și un apartament prin comune din Buzău și un apartament de aproape 100 mp în București, două mașini Mitsubishi, un BMW și o șalupă. Bonus ceva mașină luată în leasing (că apare și un împrumut de la Porsche Leasing, din 2021, în valoare de 126.000 de lei). Asta nu înseamnă că, între 2019 și 2022, nu au făcut cumulat, alte împrumuturi (pe lângă cel de la Porsche Leasing), în valoare totală de 362.000 de lei și 67.000 de euro).

Ei bine, Levente Porszolt are, cu siguranță dreptate. Cu siguranță doamna Danielescu are ”mare expertiză”. În fentarea legilor legate de integritate, în furtul intelectual și în acumulare veniturilor speciale din surse publice. Aveți încredere că o asemenea persoană are experiență să lupte cu Mafia Pădurilor? Spuneți și voi…

***

Citește și:

Andrei Ciurcanu: Un pensionar de lux, consilierul personal al șefului Gărzii Naționale Forestiere


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *