A început cumva al treilea război mondial pe nesimțite zilele astea și istoricii care se vor uita mai tîrziu la perioada noastră vor găsi semnele lui clare în nerespectarea acordului de la Geneva, așa cum destui istorici britanici ai celui de al doilea război mondial încep povestea cu fluturarea acordului de la München de către Chamberlain și declarația lui că pacea Europei a fost definitiv salvată?
De partea ipotezei că războiul e inevitabil sînt cîțiva oameni care de mulți ani continuă să lupte în războiul rece și mai ales să arate că Rusia nu s-a demobilizat niciodată, numai Occidentul a făcut-o, care l-au demascat pe Edward Snowden ca pe un trădător al Vestului, nu un erou, care au făcut tot ce au putut ca la nivelul rămas mereu marginal al chestiunii politice unde stabilim frontiera de est a Europei (că europenii aveau griji economice, iar americanii Irakul și Afganistanul) să se avanseze totuși mereu, treptat, prin politica pașilor mărunți, spre Est. Datorită lor țări cu elite de mare calitate, precum cele Baltice sau Georgia, au reușit să devină independente și să iasă din sfera de influență rusească, ceea ce nu era conform cu planurile Rusiei. De cîte ori li s-a tăiat gazul sau sabotat energia sau sponsorizat mișcări interne de destabilizare știm numai aproximativ, dar mult mai des decît se vede la știri: existența acestor state e un enorm succes al elitelor lor și al minorității din lumea politică occidentală care a agreat politica să ne împingem cît se poate în frontiera rusească, fără a discuta vreodată pe față unde ne oprim. Amenințarea la adresa lor, acum că Rusia a spus halt, e principalul motiv pentru care sîntem chemați la lupta cea mare.
Această tabără are și ea dreptatea ei. De exemplu, în a arăta că președinția lui Obama, departe de a fi sursa de detensionare globală sperată (speranță împărtășită la vremea alegerii lui și de editorialista dvs.), a dus de fapt la împlinirea coșmarului în care Rusia calcă țara de frontieră sacrosanctă pentru securitatea americană, Ucraina, fără să o putem opri. Degeaba s-a jucat de mii de ori în toate jocurile tactice scenariul invadării Crimeei timp de 20 de ani, că atunci cînd Rusia a luat-o nu i-am putut opri în nici un fel. Sancțiunile noastre nu sînt eficiente, ba chiar rizibile, mai mult i-au sancționat pe ruși piețele de capital. Tupeul lui Putin a crescut din cauza slăbiciunii noastre, Wikileaks sau Snowden nu s-ar fi întîmplat sub George W. Bush, iar democrații americani îl fac mare pe Putin prin acțiuni ca aceea pregătită de Dianne Feinstein, prin care Congresul american va scoate un raport demascînd CIA și pe toți aliații americani care după 11 septembrie au organizat sau permis interogatorii prin tortură pe teritoriile altor state (printre care tare mă tem că suntem și noi). Din moment ce slăbiciunea ne-a adus aici, spune argumentul, ea trebuie înlocuită cu fermitatea, europenii trebuie împinși să își schimbe obiceiurile delăsătoare (de la începutul crizei economice cel puțin șaisprezece țări europene și-au redus cheltuielile militare cu zece la sută, după ce deja membrii NATO nu cheltuiesc în medie decît 1,6 la sută din buget pe apărare față de 4 la sută cît cheltuiesc americanii, ei înșiși cu mari probleme de deficit bugetar). Trebuie date Rusiei sancțiuni mari și în escaladă, nu contează că nu sîntem pregătiți, nu eram mai pregătiți în 1939, totul e să dai la un moment dat semnalul că aici e linia care nu se mai trece, am lăsat Crimeea să cadă, dar să nu lăsăm toată Ucraina, că după ea urmează Țările Baltice. Să trimitem trupe şi rachete la frontieră, să sporim prezența militară în Polonia și Baltice etc.
Rusia rămâne ce a fost totdeauna: un stat tare în materie de putere despotică și slab în materie de infrastructură, care își vede populația scăzînd și are nevoie de Universitatea Stanford să îi facă studiile de mortalitate, că singură nu mai are capacitatea. Cum glumeam cu un coleg de la Banca Mondială cînd băteam Caucazul, Rusia are exact puterea despotică de a omorî în pat pe mama vreunui terorist cecen, dar nu și pe aceea de a apăra pe cine vrea de viitoarea bombă cecenă sau daghestană care va sări pe undeva. Ca atare să nu mai simplificăm că tot ce fac rușii e o dovadă de slăbiciune: nu e. Puterea despotică, aceea de a reprima, și cea infrastructurală, aceea de a produce efectele pe care le vrei nu sînt direct proporționale și simplu de asociat.
De asta un război direct cu Rusia nu poate fi cîștigat de Occident și nu e clar ce sens are să fluturăm spectrul lui. Eu am fost la Beslan (am avut planuri acum zece ani cu Rodica Palade la 22 să continui Anii de Antrax cu Caucazul, dar nu am ajuns niciodată, deși mai am notele mele de atunci) și am văzut, imediat după catastrofă, cum se căscau spre cer pereții școlii gigantice, rămasă fără acoperiș. Cum poți cîștiga atunci cînd tu ții la fiecare om, că așa e în civilizație, iar rușii omoară sute de copii ca să arate că sînt mai tari decît o mînă de teroriști. Că Rusia nu poate cîștiga războaie, vedem exact în Caucaz, dar poate să le lungească mult mai mult decît ar putea-o face o democrație.
Scenariile celor care vor să ne luptăm cu rușii direct se bazează astfel pe premise de nesusținut, chiar dacă lăsăm la o parte amenințările idioate cu rachete și scuturi anti-rachetă.
De exemplu, nu e greu de văzut că țările care cheltuiesc cel mai mult pe apărare din Europa, Germania, Marea Britanie și Franța au și mari interese economice în Rusia. Asta nu e un argument moral – data trecută cînd marile companii au dictat politica externă a fost exact în avanpremiera ultimului războiului mondial. Noi spunem că fug capitalurile din Rusia de cînd a început tărășenia cu Crimeea, dar președintele de la grupul anglo-olandez Shell deja amenințat cu exproprierea de mai multe ori în Rusia, ba și parțial expropriat, tot umblă după ruși. La finele lui martie, noul director al gigantului industrial german Siemens, Joe Kaeser (precedentul, care trebuia să schimbe imaginea corporației, mânjită de corupție, nu a rezistat decît cîțiva ani) spunea la Moscova că își va continua investițiile, “mizând pe cooperarea pe termen lung”. D-na Merkel s-a îndepărtat în acest moment mult de poziția lumii de afaceri, care este aceea că Rusia trebuie să fie un partener privilegiat de afaceri împreună cu care ne creștem competitivitatea în lumea mai largă (de exemplu contra Chinei), deci gazul rusesc face parte din planul european de a fi competitivi, nu autonomia energetică față de Rusia. Rușii știu și ei asta, că astea sînt planuri în care se investește demult, nu de acum. Editorialele presei care susține pe liderii politici din aceste țări sînt foarte moderate: unul citit de mine în Nouvel Observateur scria negru pe alb că Ucraina nu e Cehoslovacia și Geneva nu e Munchen, înțelegîndu-se ca nu va sări nimeni să le apere.
Există însă și a doua tabără, care nu vrea să facă Rusiei război imediat, ci mizează pe izolarea ei de lungă durată, cu riscul ca pe termen scurt Rusia să mai facă acțiuni detrimentale nouă de la care nu îi putem opri. Și tabăra asta are argumentele ei.
V-ați întrebat vreodată, de exemplu, de ce Rusia nu a răspuns chemării lui Ion Iliescu și nu a intrat peste noi în 1989 cînd ultimii fideli ai lui Ceaușescu trăgeau de pe blocuri? Răspunsul îl puteți intui zilele astea, cînd Rusia amenință Estul Europei cu războiul pe care nu l-a făcut atunci. Simplu spus, Rusi
a își evaluase granițele care îi conveneau și noi eram în afara lor, eram în zona gri, că nu se așteptau atunci că vom ajunge în NATO și UE. Motivele sînt mai multe, dar țin mai ales de național-comunismul românesc. Practic, Rusia plecase de la noi de un sfert de veac cînd își retrăsese trupele, ceea ce a permis ciudatul regim Ceaușescu, cel în care Securitatea se agita să îl convingă pe Mircea Eliade să vină în țară ca să ne pună ultima ștampilă de buni pentru Vest, un regim comunist care căuta să placă Occidentului și să sugereze o a Treia Cale pentru lumea a treia. În schimb, erau înăuntrul graniței lor Țările Baltice, Moldova, Georgia, și, evident, Ucraina, leagănul rusismului. Aceste țări erau și mult mai legate economic, nu doar prin CAER, ci și prin designul unor lanțuri de producție care presupuneau cooperare eternă.
De asta rușii nu au intrat în România în 1989, ci, dimpotrivă, au ieșit din Europa Centrală, evaluînd corect că URSS, falită la acea dată, nu mai putea duce în spate Polonia, și ea falită, Ungaria, Cehoslavia și RDG.
Am cîștigat deci războiul cu rușii pentru că ei s-au retras strategic pe bucata pe care o puteau susține, nu pentru că Occidentul sau noi am avansat deliberat. Gorbaciov a pierdut apoi Țările Baltice, unde nu s-a mai manifestat așa de liberal precum cu Iliescu și a încercat să se opună, că se trecuse granița pe care voia să o țină. Pe urmă Elțîn a tot pierdut, și de asta Putin e văzut ca salvatorul neamului (corect ar fi al imperiului), și deja el ne-a arătat altă politică atunci cînd a invadat Georgia.
Ce vreau să spun aici este că operăm de peste douăzeci de ani deja în interiorul frontierei pe care Rusia și-o impusese de ceva vreme. Am amenințat cu NATO în Ucraina, în Georgia, deși a fost o prostie, Georgia nu se poate niciodată reuni cu teritoriile care s-au desprins mai demult (Abhazia și Osetia de Sud) decît dacă rușii agrează, iar NATO nu ia țări cu probleme de frontieră. Ucraina a existat doar pentru că rușii au lăsat-o, dar acuma nu o mai lasă.
Evident, o să spuneți că nu putem negocia cu rușii libertatea și autodeterminarea unor oameni. Și așa este. Vedeți însă că au avut ei grijă să fie mai complicat de atîta și la fiecare autodeterminare pe care vrem să le-o arătăm, Moldova, Ucraina sau Georgia, au și ei cîte o Găgăuzie, cîte o Abhazie, cîte o Odesă, că nu s-a terminat cu Crimeea. În plus, e clar pentru mine că noi (UE, adică) nu sîntem capabili să promovăm democrația la nivelul iluziilor pe care le proiectăm. Libia și Egiptul sînt deja catastrofale amintiri ale unor încercări fără succes și Turcia devine rapid un coșmar. Nu că nu am vrut, ci că e foarte greu, și mai ales în anii în care noi eram ocupați să salvăm euro, să exercităm asupra periferiei acest măreț efect de socializare democratică de care se scrie prin cărți și despre care eu am scris întotdeauna în literatura mea academică că e supraevaluat, că populația din Polonia, Cehia și Estonia a democratizat țările astea, nu UE. Dacă aceasta e insuficientă în Ucraina, sau Moldova, sau chiar România țările astea nu reușesc mai mult. Și mai ales dacă le subminează și rușii.
Ca atare, ne pregătim de un război rece de durată, al cărui cost e încă neevaluat, dar sigur inferior celui pe care l-ar avea o confruntare zilele astea. Și strategia americană de a izola politic pe ruși, de a lucra cu ei unde ne convine și a-i da la o parte unde nu, mi se pare singura plauzibilă, că nici rușii nu își pot permite să taie gazul tuturor, nu au cum, deci sînt prinși în ea.
Această strategie nu e însă una de mîntuire a Ucrainei, mai ales nu în granițele lăsate de Stalin și Hrușciov, sau a altor mici țări din Est, ci una de salvare a Occidentului. Nu sîntem la Munchen, dar nici departe de Ialta. Cum obișnuia să îmi spună Ghiță Ionescu, cei care l-au condamnat pe Churchill pentru că ar fi dat Estul Europei în schimbul Greciei și parțial Iugoslaviei nu au înțeles că Churchill nu avea cum apăra nici Grecia, nici Iugoslavia, pe lîngă Estul la ora aceea ocupat deja de ruși, că el a traficat de fapt între două regiuni pe care Rusia le-ar fi putut lua fără efort. La fel și noi zilele astea, s-ar putea să căpătăm în schimbul Odesei care e curat rusească (în filmul meu Unde se termină Europa sînt scene înduioșătoare sub statuia Caterinei ce mare cu bețivi patriotici) Vilnius, Chișinău sau Tbilisi, pe care Rusia nu le-a cedat niciodată și le-ar putea lua cu minim efort. Trebuie însă să negociem o frontieră cu ei în timp ce îi izolăm – s-a terminat cu strategia că avansăm cît se uită ei în altă parte.
Ok, ne pregatim de razboi rece de durata, dar cu Ucraina cum ramane?
Jucam cit putem, dar dupa cum am scris mai demult, nu e sustenabila in forma actuala
Lumea actuala,formata in proportie covarsitoare din oameni nascuti dupa 1945,nu stie ce inseamna razboiul.
Stie ce inseamna razboiul rece,dar asta nu ii foloseste pentru a lua decizii strategice.
Cu dotarea actuala a armatei,este evident ca tarile din estul Europei nu se pot masura,militar,cu o Rusie razboinica.
Dar nici economic,aceste tari nu pot rezista unui conflict cu acest colos plin de resurse mai mult de cateva saptamani.
Asta nu inseamna ca trebuie sa plece capul si sa inghita pe nemestecate toate minciunile rusilor care plang dupa fratii lor ramasi”peste noapte” in afara Rusiei,in 1991.
Atat in Rusia,cat si in occidentul european,oamenii au de suferit consecintele neimplicarii lor in politica,neimplicare care a condus la formarea unor “clase politice “care plutesc deasupra oamenilor de rand,incantate de propria bogatie si putere,dar incapabile sa-si asume si sa rezolve problemele esentiale ale acestor vremuri:somajul,coruptia,inconsistenta sistemelor bancare,poluarea,risipa resurselor naturale,incalzirea globala.
Analiza de tip real-politick. Corecta din punctul meu de vedere. Mergand un pic mai departe, chiar daca trendul general spune ca federalizarea Ucrainei inseamna moartea acestei tari, eu cred ca pe termen lung mai inseamna si ca populatiei din Ucraina cu vederi pro-occidentale, i se da o sansa la un viitor occidental. Probabil nu generatiei actuale, ci copiilor lor.
“Trebuie însă să negociem o frontieră cu ei în timp ce îi izolăm – s-a terminat cu strategia că avansăm cît se uită ei în altă parte.”
Asta este esenta! Trebuie sa negociem o frontiera si trebuie sa actionam unitar si eficient. Si mai trebuie sa ne consolodam structurile de aparare in la nivelul tarilor europene. Si trebuie sa negociem acum cat inca rusii nu isi consolideaza pozitiile si nu cuceresc altele. Acum rusii sunt mai mult decat oricand dispusi sa negocieze. Insa negocierea trebuie sa se faca cam peste capul Kievului care nu e dispus sa cedeze nimic, tinand evident cont si de interesele ucrainiene. Iar in negociere sa fie implicate si Romania si Polonia, chiar daca nu neaparat in mod direct. Sunt multe solutii destul de bune care se pot imagina si care pot fi acceptate de rusi. In acest context mi s-au parut interesante si opiniile lui Adrian Severin, intre care ultima am citit-o aici: http://www.corectnews.com/politics/criza-ucraineana-este-criza-ordinii-globale-ii
Indeed. Eu cred ca avem nevoie de un pic de Yalta (sfere de influenta/frontiere negociate) dar si un pic de Helsinki (reguli cum mergem mai departe). De frontiere avem nevoie clar — daca nu le negociem, ele sunt stabilite oricum prin conflict, ceea ce e mult mai costisitor. Iar EU/US poate sa-si proiecteze puterea *in mod constant* only so far. Dar avem nevoie si de reguli noi in relatiile internationale. Principiile post WWII (inviolabilitatea frontierelor, controlul armamentelor, suverantitate) s-au erodat drastic in ultimii ~15 ani, cateodata din motive obiective, alteori nu – dar important este ce facem acum. Avem nevoie de un nou framework, acceptat de toata lumea (asta inseamna si de Rusia, si de China, si India, si Israel, si Iran…), altfel intram intr-o perioada de conflicte frecvente care numai la dezvoltare nu ajuta …
Vad ca deocamdata seful statului vrea sa mobilizeze rezervistii, inclusiv pe cei dinafara si tipa la Polonia. Foarte constructiv! Bineinteles, presa lui nu sufla o vorba despre asta, iar in ambasadele noastre si reprezentante lumea e inghetata de groaza. Citi-l in Adevarul sau in RL mai pe scurt, incepe cu Ba Tusk…asta e, la vremuri grele, we have no leadership
Din ce punct de vedere ar fi Odesa “curat ruseasca”? Potrivit recensamantului din 2001, 60% din populatia din Odesa s-au declarat etnic ucraineni, 20% rusi.
http://2001.ukrcensus.gov.ua/results/general/nationality/odesa/
de ce nu se poate imparti in Ucraina de Vest si de Est? simplu si frumos cum a facut Cehoslovacia, sau chiar Iugoslavia fara musulmani, am inteles ca n-ar fi nici o enclava cara ar pune probleme unei asemenea divizari. cei din est asculta oricum stirile rusesti si isi asteapta mantuirea (iesirea din faliment) de la Putin, cei din vest de la SUA si UE. cine pierde la solutia asta (mai ales in raport cu celelalte optiuni)?
Cum sa “lasam” doamna Odessa?! In primul rand nu e a noastra ca sa-i putem decide soarta, apoi afirmatia ca metropola respectiva este curat ruseasca frizeaza absurdul, daca ne cascam ochii mai bine la evenimentele de acolo, pana si cei care protesteaza importiva guvernului Maidanului se crucesc la gandul unei interventii rusesti. Iar pentru noi (si mai ales Rep. Moldova) nimic nu poate fi mai rau decat sa devenim vecini directi cu Rusia (sau cu un stat marioneta nou creat)…
Am fost recent in Odessa si am vorbit cu mai multi etnici romani traitori in acest oras. Mi-au spus ca peste 90% din populatie vorbeste ruseste, iar ei, romanii, daca fi sa aleaga intre rusi si ucrainieni i-ar alege pe rusi fara discutie fiindca se poarta mult mai bine cu ei. Apoi, istoric vorbind, Odessa este oras rusesc fara discutie. Ceea ce s-ar putea face in mod inteligent (la negocieri), ar fi ca orasul Odessa sa se separe administrativ de regiunea Odessa, iar acesta din urma sa se desparta in doua, sudul Basarabiei urmand sa fie o regiune distincta. In regiunea Odessa populatia are o densitate foarte mica, iar populatia ruseasca nu este atat de puternic dominanta ca in oras. Referitor la impartirea Ucrainei intre est si vest, pe langa multe alte probleme, sunt regiuni din est si sud in care optiunile populatiei nu sunt atat de clar pro-rusesti. Spre exemplu: Dnipropetrovsk, Zaporijia, Poltava, Herson sau Mikolaiv
1.-Rusii, ucrainienii, bielorusii si polonezii sunt popoare inrudite.
2.-Ceeace-i face pe ucrainieni sa fie un singur popor este, ca si in cazl romanilor, limba.
3.-Istoria a facut ca partea de rasarit si de sud a ucrainilor sa fi trait, timp de secole sub stapanire sau dominatie rusa, in timp ce parea de apus, a trait sub stapanire sau dominatie poloneza si austroungara, existand in Ucraina de vest si o biserica grecocatolica.
4.-Astazi, populatia din este si sud doreste, in majoritate, sa traiasca in sfera de influenta a Rusiei, iar cei din vest, doresc, tot in majoritate, sa traiasca in UE. Nu exista insa zone clare de delimitare.
5.-Eu cred ca singera solutie viabila este o federalizare, cu grad ridicat de autonomie.
6.-Crimeia, istoric vorbind, n’a fost niciudata locuita majoritar de ucrinieni, ci de tatari.
7.-Anexarea Crimeei este o politica de forta specifica unei mari puteri ca Rusia.
8.-O putere care i-a invins pe Napoleon si pe Hitler si are aspiratia seculara de a controla Dardanelele, nu putea risca sa se trezesca vecini cu o baza NATO in Crimeia.
9.-Prietenia Rusiei cu Siria are in vedere si singura baza militara rusa din Mediterana.
10.-Churchil a tradat Polonia anticomunista pentru Grecia comunista, ca sa nu aiba rusii baze in Grecia.
11.-Americanii s’ar simti mai confortabil daca baza de la Devetelu ar fi functionala.
12.-Cuvantul lor in fata rusilor ar fi fost mai greu daca nu creiau precedentul Kosovo.
13.-Pentru noi un precedent de federalizare ar fi de nedorit, din cauza aspiratiilor la independenta a unei eventuale regiuni autonome maghiare.
Sa fim realisti.Ukraina a cochetat cu Rusia,dovada fiind faptul ca a avut ani buni la dispozitie pentru a intra in NATO.Uite ca nu a facut-o.Ce vrea acum?Sa fim seriosi!
Rusia nu va incepe EA al-III-lea razboi mondial pt ca daca facea asta nu mai primeste despagubiri considerabile de razboi asa cum a primit mereu.Ciondanelile cu UCRAINA vor vi ca in Georgia si atat.Sa fim atanti ce fac huliganii din Parlamentul Ro care au trecut pe sest doua legi pt primari si presedinti de consilii judetene in care in una le mareste salariile iar in cealalta ii derobeaza de orice raspundere sau acuzatii posibile, este incredibil ce pot face acesti HULIGANI aflati la carma tarii.
@piciu. Oare nu e bine sa dam salarii mai mari presedintilor de consilii jduetene daca vrem sa nu mai ia mita? Au salarii mici! Si de ce e imunitate faptul ca nu mai sint legal cei care semneaza pentru unele achizitii? Nu e mai bine sa fie functionarii, care nu pot fi dati afara, cei care semneeza si daca baronul le cere sa puna un anumit cisigator sa spuna nu?
Excelenta abordare a subiectului. Esenta fiind: Rusia si-a definit granitele, iar Ucraina face parte din teritoriul vizat de Rusia, adica “pe aici nu se trece”. O politica occidentala realista tine cont de acest aspect si nu se deda la bizantinisme. In definitiv Bizantul a pierit datorita acestor politici neloiale care i-a frustrat partenerii. Rusia se simte astazi lezata, inselata. Acesta nu e modul de a promova schimbarea in sistemul politic rusesc.
Eu speranta mi-o pun tot in oamenii de rand din Rusia cu care trebuie sa continuam dialogul, de ex. cultural. Din pacate pentru ei, Kremlinul a inceput sa le ia si locurile (internetul) unde se puteau exprima cat de cat liber, vezi nationalizarea facebook-ului rusesc, VKontakte de luna asta; caci pe ONG-uri si media traditionala le-au adus de mult la tacere, uneori brutal, vezi cazul Anna Politovskaia. Iar pe plan intern european, din pacate, extremistii de dreapta antieuropeni – de la Nigel Farage la Le Pen – sunt sustinatori ai lui Putin.
Eu sunt destul de sceptica la ideea de a utiliza strategii vechi (izolare) la realitati diferite (China & puteri emergente, actori ne-statali, etc). Dar ceea ce cred eu ca trebuie facut rapid este sa profesionalizam si sa meritocratizam aparatul de politica externa (si la nivelul MAE al Romaniei, dar si la nivelul UE, unde nu stam prea grozav) – pentru ca vin vremuri complicate, iar daca tot ce putem produce e “Ba, Tusk” ca contributie diplomatica… Hm.
in lume sunt tari mari, mijlocii si mici pentru linistea celor mici nu ar trebui sa ne luam de ,, buricul ” celor mari.
noi nu am reusit niciodata sa ne facem o politica de aliati in folosul nostru, sa dea bunul dumnezeu sa reusim in viitor
Eu cred ca interesul nostru trebuie sa se limiteze la Republica Moldova si acolo nu pre afacem mare lucru, momentan. Sustinerea derusificarii din Republica Moldova e esentiala pentru Romania, altfel peste 50 de ani or sa fie rusi tot mai multi pe acolo. Avand bani de investit in propaganda ii vor momi pe oameni cu diverse promisiuni.
Nu inteleg de ce nu face Romania eforturi sa se imprieteneasca cu gagauzii, ne-am castiga un mare aliat in lupta cu influenta ruseasca.
Gagauzii ne percep ca un dusman iar noi ar trebui sa-i “momim” cu ceva pentru a ni-i face prieteni si a accepta ca inclusiv unirea cu Romania nu ar fi ceva rau pentru ei.
Doamna Alina,
Nu stiu de ce Romania sustine unitatea Ucrainei cand teritorii ale sale se afla la ucrainieni si nu la rusi. Nu sunt, doamne fereste, pentru recuperarea prin razboi a acestor teritorii dar sandramaua asta numita Ucraina, formata din teritorii furate sovietici de la toti vecini, de la romani, unguri, cehi si jumatate din Polonia, inclusiv teritorii ale Rusiei donate odata benevol chiar de catre rusi, trebuie demontata. Rusii, totusi, in prezent ar face o treaba igienica pentru Romania, daca au sa o faca. Acuma Ucraina este ca un corp bolnav grav care respinge numeroasele grefe si transplanturi ce le-a facut. Iar americanii au acest punst de vedere de sustinere a Ucrainei pentru ca nu e vorba de teritorii ale lor, nici de cetateni vorbitori ai limbi lor si in jocul lor geopolitic le cade bine sa bage si sa tina in gatul dusmanului lor, Rusia, cadavrul in descompunere numit Ucraina. Iar romanul, politician oportunist si corupt, prostut din nascare, devoreaza rahatul interesului altora incat presa si televiziunile din Romania, dupa cum observ, nu informeaza ci sunt niste instigatori tembeli pentru un razboi contra Rusiei.
Iar un razboi cu Rusia, detinatoare a unui urias arsenal thermonuclear, oarecum la paritate cu cel al SUA, si care, spun “specialisti”, ar putea fiecare distruge intreaga planeta de mai multe ori, ar insemna APOCALIPSA pentru civilizatia umana. Sa ne fie frica sa nu se intample aceasta prezicere, pentru ca un viitor razboi mondial nu va semana deloc cu cele care au fost !!!
“O amenintare care nu poate fi urmata de sanctiune este ridicola!”
Oare cine a spus asta ? Conducatorii occidentali nu o stiu ?
Buna ziua,
Razboi direct cu Rusia, e o gluma, nici nu cred ca poate fi vorba.Nu este nici de dorit si nici nu este dorit. Cred ca ar trebui sa fim constienti ca exista o mare diversitate de opinii in sanul UE vis-a-vis de Rusia in general si vis-a-vis de politica Rusiei in Ucraina in particular. Occidentalii sustin un principiu si anume inviolabilitatea frontierelor, dar nu pot nega formarea statului Ucraina. Francezii o spun clar -on ne peut pas avoir le beurre et l argent du beurre-, adica frontierele Ucrainei de azi se datoreaza politicii URSS si statutul lor a fost mereu la discretia Rusiei. Este foarte mult sa cerem occidentalilor sa apere frontiere formate in 1945, pe care le-au recunoscut de nevoie. In media franceza, parerile sunt extrem de nuantate si se vorbeste in mod clar ca singura solutie pragmatica este federalizarea, iar partea vestica a Ucrainei sa intre intr-o zona gri cap de pod catre lumea slava din est. De asemenea se manifesta rezerve destul de serioase fata de actuala putere de la Kiev, deoarece se considera ca angajamentele acesteia nu sunt clare. Abrogarea si apoi renuntarea la abrogare a legii lingvistice, nu sunt percepute positiv. Aceste demersuri pun intrebari serioase occidentalilor asupra vointei politice de a respecta drepturilor minoritatilor din Ucraina.
Sa nu uitam ca respectul minoritatilor, este o conditie sine qua non pentru o eventuala adesiune…Ucraina se incurca in pasii de dans pe care incearca sa-i faca intre est si vest, si chiar daca principial sunt sustinuti, occidenatlli nu vor intra in acest joc, nu doreste nimeni un conflict cu Rusia pentru Ucraina …
Pe de alta parte, ceea ce este grav pentru noi este absenta unor visiuni si proiecte concrete in aceasta criza. Relatia Romania-Ucraina nu a fost si probabil nici nu poate fi buna, insa lipsa de visiune a ministrului de Externe si de asemenea si a Presedintelui este inadmisibila. Aceasta criza ucrainiana, destul de previsibila ne-a gasit nepregatiti si cu lectiile nefacute. Min. de Externe nu a stiut nici macar sa se implice in aceasta criza, nici macar in trena atitudinii poloneze. A prezentat puncte de vedere slabe si lipsite de personalitate. Este de inteles ca nu altii trebuie sa ne faca politica externa, nu trebuie sa fim suparati ca Polonia ne ignora. Visiunea poloneza este
fundamentata pe constructia unor aliante specifice intre Belarus, Lituania, Polonia si Ucraina comunitati slave, dar distincte de Rusia. In acest fel, Ucraina a ajuns sa aiba incrdere cat de cat in atitudinea poloneza, ceea ce nu exista in relatia cu romanii. Aceasta atitudine nu ajuta in nici un fel comunitatea romaneasca din Ucraina. De asemenea, consider ca nici comunitatea romaneasca nu stie sa se ajute.
In politica externa este necesara initiativa. In ansamblul ei, politica romaneasca se distinge prin lipsa de initiativa si prin faptul ca este o politica care suporta consecintele deciziilor altora.
Intrarea in UE si NATO, extrem de pozitiva nu este consecinta directa a actiunilor politicilor romanesti. Noroc ca a inceput razboiul in fosta Yugoslavie si astfel am reusit sa devenim credibili.
Nu as cauta o vina, insa nu pot sa nu spun ca trecutul a adus prezentul. Romania a recunoscut prima Rep. Moldova, Romania a semnat un tratat aberant cu fosta URSS, ne putem mira ca mai tarziu am fost nevoiti sa incheiem un tratat de buna vecinatate cu Ucraina, tratat pe undeva jenant si lipsit de continut. Ceva mai recent, ne putem mira ca min. de Externe nu poate lua atitudine, atunci cand cu o saptamana mai devreme Prim Ministrul se gasea frumos pozat langa cei doi lideri rus si ucrainian, cei mai detestati ai momentului. Orice om poate gresi, se poate insela, insa repetarea acelorasi greseli este nebunie si nu conduce la rezolvarea problemelor. Eu sunt matematician si cand nu imi ies demonstratiile schimb strategia, nicidecum nu o repet indefinit pnetru a regasi raspunsul negativ initial.