Alina Mungiu-Pippidi

Lustratie, dar nu pentru securisti

Care va să zică, ne lustrăm. Camera Deputaţilor s-a trezit să ne treacă un proiect de lege ce zăcea demult pe acolo şi contra căruia am mai scris aici. Am scris contra nu pentru că nu cred că nu merită eliminaţi colaboraţioniştii cu regimul comunist–eu i-am eliminat pe crainicii lui Ceauşescu de la televiziune, într-un cor de proteste condus de Ion Cristoiu, mare susţinător al actualului regim, care susţinea că sînt profesionişti, chit că anunţaseră poporul că la Timişoara armata împuşcă terorişti arabi. Ci pentru că am temeiuri de îndoială serioase că noi putem stabili obiectiv cine sînt colaboratorii, şi că nu vom aplica discriminativ această lege, condamnînd pe Mona Muscă şi iertînd exact pe cei care colaborează şi azi, ale căror dosare sînt în continuare ascunse sau au fost distruse integral. Din categoria din urmă fac parte nici mai mult nici mai puţin decît şeful statului şi Patriarhul României.

De la tinerii istorici ieşeni aflăm că nici dosarul primului ministru nu se găseşte, la un loc cu toate dosarele de la vîrful UTC. Dar asta nu mai contează, pentru că întreprinzătoarea coaliţie de guvernare a scos UTC-ul din cauză (la propunerea unui colaborator al Securităţii), astfel că un membru al CC al UTC e Ok, în vreme ce un director de editură sau un procuror nu (categorie nou introdusă, la cererea unui parlamentar UDMR). Exemplu clar de ce această lege e inutilă, ba chiar dăunătoare. Va să zică un securist care deja s-a scos îi face un serviciu unui utecist, care era oricum mult mai nevinovat decît el. Nu îi face nimeni lui Mihai Răzvan un serviciu excluzîndu-l în aceste circumstanţe, îi făceau un serviciu dacă lăsau legea la sertar! A include directorii de editură e ridicol (Iliescu nu va mai fi numit nimic şi de ce directorii de la Arici Pogonici sau Cinema trebuie excluşi), iar a susţine că toţi procurorii au făcut poliţie politică e absurd (evident, nu mai vorbesc că legea nu trece aşa de Curtea Constituţională, totul e balet pentru poporul prost, nu e făcută să treacă). Şi în comunism erau divorţuri, infracţiuni pur penale, va să zică nu am putut stabili că toţi securiştii sînt răi, numai cei despre care instanţa spune că au făcut poliţie politică, în schimb sînt răi toţi procurorii (nu şi judecătorii) aici nu se mai aplică principiul răspunderii individuale. UDMR a vrut, evident să semnalizeze că Macovei e rea, la MRU au dat din umeri, dar au acceptat. Nu că eu aş crede că Monica Macovei are vreo şansă sau vrea să aibă vreo funcţie, sau mai ştiu eu ce, şi cred că am făcut destul de public faptul că nu sînt de acord cu cauţionarea derapajelor democratice ale actualei puteri prin prezenţa ei (inutilă) în vîrful PDL. Dar a profita de o lege anticomunistă ca să te răzbuni pe cei care au condus anticorupţia e o măgărie enormă din partea UDMR. Mai ales că Monica ani de zile a apărat probono la CEDO minoritari fără bani. Bravo, am exclus pe unii care chiar au făcut ceva să avanseze drepturile omului.

Dar pe cine NU am exclus? Să venim la cestiune. Există două categorii de persoane despre care nu ştim nimic. Unora, că ni l-au distrus dosarele, categorie de top. Altora, că sînt încă activi, marea zonă DIE unde dosarele nu s-au dat la CNSAS, şi unde foarte mulţi sînt încă în activitate. La ora asta, guvernul numără un număr impresionant de ofiţeri, de exemplu. E bine că s-a dus dl. Meleşcanu, diplomat extern şi îaninte de 1989, la SIE? Hai, că nu e un secret pentru nimeni, dacă SIE poate fi etern condus doar de cine a avut legături cu organele, atunci e foarte bine. Dar ce s-a întîmplat cu acel criteriu de admitere în NATO care se numea controlul civil asupra forţelor armate şi pe baza căruia Turcia e împiedicată să intre în Europa? Vă spun eu ce s-a întimplat: ofiţerii pe faţă au fost înlocuiţi cu cei acoperiţi. Înţelegeţi-mă bine, nu am nimic contra lor personal, unii sînt cît se poate de civilizaţi şi avem relaţii prieteneşti, că împreună am luptat să băgăm ţara în UE, că avem doar una, dar vorba este că sînt oameni vulnerabili, care răspund la comenzi, asta îi face pe ei acceptabili şi pe noi nu. Aceşti oameni s-au întors în forţă, uitaţi-vă la indicatori indirecţi (în afară de cazurile notorii), cum sînt diplomele de la Colegiul Naţional de Apărare, forma de socializare mai largă a acestei categorii, iniţierea. Luaţi CV-urile celor numiţi în guvern şi agenţii şi o să vă cam speriaţi unde sînt educaţi tehnocraţii noştri. Ăştia sînt la putere, şi mai exclud şi pe alţii, pe faţă. Şi ei nu pot fi lustraţi, că dosarele lor sunt la secret, numai ale noastre sînt pe faţă.

Securiştii în general, şi dl. Cristoiu cînd eu am încercat să fac ordine printre securiştii de la TVR au argumentat întotdeauna că ei sînt tehnocraţi, că odată cu ei se pierde o mare ştiinţă, etc. Am auzit iarăşi acest argument adus la surpafaţă acum că un şef de serviciu secret a fost numit în furntea guvernului. Vezi Doamne, el ştie de la servicii cum e cu evaziunea fiscală şi de asta o să o lichideze, se înţelege că atunci cînd era Boc la guvernare nu primea aceste informaţii (de la MRU) şi de aia era incapabil. Cît de informat e MRU se vede din faptul că iarăşi a fost umflat unul, secretar de stat la revoluţionari, anchetat de DNA de mai bine de un an. L-au dus cu cătuşe întîi şi doar după aceea a fost demis. Şi la presiunile unui pedelist (dl. Mircovici) care a ieşit public de teamă că omul nu va fi demis nici aşa. Cum am mai spus de o mie de ori, nu mă interesează coduri de etică pentru a fi utilizate în campanie electorală şi în care dăm afară pe unul DUPĂ ce îl ia DNA. Un partid are multe căi de comunicare dacă într-adevăr reprezintă societatea pentru a nu recruta şi numi astfel de persoane. Cît a trecut de cînd i-am scris public lui Boc că Daniela Andreescu e o numire nepotrivită şi că ar trebui demisă, în chiar ziarul de faţă, şi pînă cînd a dat-o afară? Doi ani.

Acum o săptămînă sau mai bine (iarăşi am schimbat 3 continente, deci am pierdut firul) am publicat o listă simplă de lucruri pe care le poate face MRU pentru buna guvernare, toate ţinînd doar de implementarea unor legi déjà existente sau angajamente luate de România faţă de Banca Mondială şi Comisia Europeană în schimbul împrumutului actual (da, ne-au cerut să ne curăţăm guvernarea în schimbul banilor, bravul guvern Boc a ţinut secretă promisiunea, dar nu e, puteţi cere în scris Băncii Mondiale la Bucureşti să vedeţi exact ce s-a angajat guvernul să facă în urma functional review). Principiul de bază este transparenţa, singura care ne poate avansa (găsiţi lista pe www.romaniacurata.ro). Dacă se scoate la concurs public un post la secretariatul de stat pentru revoluţionari şi toţi candidaţii îşi publică CV-ul şi aplicaţia, putem toţi verifica dacă acela care cîştigă era cel mai bun –numai că niciodată nu se scot posturile centrale la concurs, tocmai ca să nu se verifice nimic. Dacă se publică de către ANAF cît impozit plăteşte fiecare, putem toţi vedea că unii milionari nu plătesc nimic (bun exemplu dat de Liviu Avram, dl. Remus Truică, răsfăţat al gazetelor mondene, milionar şi fost şef de cabinet al lui Adrian Năstase, pe pierdere în acte). Cum crede guvernul că va răzbi evaziunea fiscală, cu serviciile şi dl. Blejnar? Păi ele s-au ocupat şi pînă acum, numai prin relaxare fiscală şi transparenţa impozitelor, ca fiecare persoană să poată verifica şi semnala putem face vreun progres. La fel cu sistemul de cheltuieli publice, oare de ce dl prim ministru
nu a anunţat că va fi el campionul unui sistem al transparenţei acestor cheltuieli, colegii sloveni sînt gata să vină se ne ajute, iar Comisia Europeană, al cărei expert sînt, va recomanda asta ca buna practică pentru toate ţările EU-27 în raportul său din 2013? Nu cumva pentru că 2013 e departe şi mai putem da tunuri acuma, în anul electoral, acuma contează! Să nu cumva să facă guvernul MRU proba bunei credinţe! Doamne fereşte, în ce capcană teribilă ar intra! Se numeşte bună guvernare…


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Lustratie, dar nu pentru securisti

  1. Thomas Christian Mocquard

    Înteleg cä faceti politicä… …Definitia politicii nu mai e demult-demult cea greceascä (anticä) – niciodatä respectatä, nici mäcar de inventatorii ei… În epoca noasträ ar cam fi “scoalä-te tu de la masä, ca sä mä asez eu”!

    …Acestea fiind spuse, mi se pare chiar ciudat sa cereti cinste si onoare de la indivizi care n-au ajuns la posturile si functiile pe care le ocupä altfel, decât prin mijloace “limitä”. …În plus, ei au beneficiat de toate fondurile secrete ale fostului regim, plus de “carnetul de relatii”, plus de “reteaua de prieteni”! (Hei!… Dar unde sunt banii din conturile sträine ale “odiosilor???)

    …Chiar sperati sä obtineti vreo schimabre REALÄ?… Dacä da, CARE?…

    În fine: nu consider deloc normalä ideea cä ar trebui pedepsiti TOTI colabotatorii fostului regim. De ce? Pentru cä ei träiau cu credinta cä regimul respectiv va dura pe timp nedeterminat; or, omul are în natura lui intimä nevoia de a se afirma în colectivitate! …Si cum s-ar fi putut afirma, sub comunisti, färä sä posede un “carnet de partid”?… …Cât îi priveste pe securisti, cred cä doar cei care au dat ordin sä fie torturati oamenii – si/sau cei care au executat aceste ordine monstruoase – ar trebui sa fie “lustrati”. Ceilalti nu fäceau decât ceea ce fac toate serviciile secreta, ale tuturor Statelor: spupraveghere, prevenire de evenimente, culegere de informatii. (V-o spune cineva care a fost “lejer” torturat de Securitate si care ar fi vrut, dacä s-ar fi putut, sä participe la plutonul de executie al Ceausestilor.)

    Reply
  2. aura

    O tara in care lustratia e aranjata de lustrabili, lupta anticoruptie e dusa de corupti, reformele concepute si realizate de catre semidocti e o tara cu scara valorilor rasturnata. Meritocratia nu-si mai gaseste locul intr-o astfel de societate, astfel incit oricite legi si norme europene/internationale vom adopta, rezultatele unei guvernari, fie ea de stinga sau de dreapta, nu au cum sa fie nici macar acceptabile.

    Reply
  3. Mihai M

    Pai dl. Ungureanu a fost lustrat de la SIE direct in fruntea guvernului.
    In Decembrie Teodor Melescanu avea bastonul de la SIE in ranita. Asta inseamna ca dl. Ungureanu avea cel putin din Decembrie bastonul de Prim Ministru in ranita dansului.
    Rezulta pe cale de consecinta ca dl. Ungureanu, desi fusese pus pe lista de lustrati de la SIE inca din Decembrie, s-a sacrificat pentru natie facand jocuri politice, prin acceptarea nominalizarii sale inca din Decembrie, cat timp era seful SIE.
    A facut acest lucru timp de peste doua (2) luni pana in luna Februarie dand peste cap socotelile tendentioase ale opozitiei ca ar fi incalcat legea (doar) cateva zile.

    Reply
  4. FITUICA Ziaristul

    Dupa 1989 Romania s-a indreptat spre democratie dar cu spatele. Societatea politica (partidele) au o densitate de oameni cu grade (sub acoperire) mai mare decat pe timpul “ciumei rosii”. Economia este sub patronajul fostei si actualei securitati, structurile administrative sunt conduse de oameni cu grade. Structurile de informatii sunt conduse la vedere sau din umbra tot de fosti activisti ai PCR sau securisti. In MAI fostii militieni sunt acum chestori sau comisari sefi, functiile de conducere sunt ocupate numai de fosti militieni. Politia locala (o institutie strutocamila) e condusa tot de fosti militieni care au in dotare 1,5 neuroni si aceleasi procedee de lucru ale regimului dictatorial. Asa s-a produs in 22 de ani democratizarea Romaniei ca ne-am departat foarte mult de coordonatele unei democratii adevarate. Pe acesti trubaduri cand ii lustram?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *