E bizară discuția despre generalul Vlad la 27 de ani după căderea regimului ceaușist, poate nu așa bizară dacă ne amintim că generalul era invitat la lansări de cărți ca figură patriarhală inclusiv de șefii actuali ai SRI și cota masivă pe care diverși oameni conectați cu Securitatea o dețin din mass media românească la anul 2017. Ca totdeauna, există o cale mai sistematică de a afla adevărul despre generalul Vlad, și ar fi fost și este treaba celor care au investigat Revoluția Română să facă lumină în acest caz. Desigur, dacă vreodată s-ar fi făcut o investigație complet autonomă și nu ar fi ajuns din maiori generali exact acei procurori care au ordonat să nu se facă examene balistice.
Ofer azi o cale simplă și fără echivoc care să facă lumină. Dacă aceia care investighează oficial nu au găsit-o singuri, iată ocazia acum. Dar dacă nu o fac, ei trebuie demascați și înlocuiți.
O să fiți de acord cu mine că e absurd să nu putem indica clar dacă a fost sau nu Securitatea în spatele diversiunilor de la Otopeni sau focului din București care a dus la o mie de morți și distrugerea a multe imobile în cartierul televiziunii, care aparțineau Securității. Armata a plătit, a fost condamnat un lot la Timișoara, unul la Sibiu, unul legat de Cluj, etc, culminînd cu generalul Stănculescu, care a fost în fond omul care a întors armele, deci ar fi putut fi amnistiat. Dar nu a fost. Iulian Vlad însă, a fost grațiat și a servit doar patru ani din 25 cît primise. Ar fi fost util să fie publicată motivația instanței, ca și cea a lui Ion Iliescu atunci cînd l-a grațiat. Zilele acestea auzim că a fost un proces politic, și Vlad a pretins mereu că el a salvat vieți la Revoluție, nu a luat.
Dacă ambuscada de la Otopeni și diversiunile din capitală au fost întîmplătoare (armata, stupidă, ar fi tras din stânga în dreapta și s-au omorît între ei), sau, dimpotrivă, au fost programate să se întîmple putem afla din comunicațiile diferitelor unități militare. Acestea ar fi trebuit în mod transparent publicate- integral, împreună cu ordinele semnate de toți ofițerii din Securitate și din armată. Nu e nici un motiv ca toate acestea să fie secrete. Dar sunt.
Dacă autoritățile au ascuns aceste dovezi, și poate investigatorii de azi nu le mai găsesc în dosare aș vrea să îi informez că există o copie integrală, făcută de CIA, care intercepta și înregistra tot ce vorbeau unitățile noastre prin satelit (nici o discriminare, făceau la fel pentru tot Pactul de la Varșovia). Aceste informații se desecretizează după 25 de ani (ordinul executiv 13526 (mai înainte EO 12958, apoi amendat) din anul 1995, aplicat automat din decembrie 2006. Suntem în 2017, și e vorba de evenimente din 1989, deci de acum 28 de ani! E momentul deci să ne adesăm oficial CIA să obținem copii ale comunicărilor Armatei și Securității pentru a vedea cine a tras din greșeală la Revoluție și cine i-a făcut pe alții să tragă din greșeală.
Răspunsul e important dat fiind că vechea Securitate nici nu se mai ascunde zilele astea, își ridică singură monumente și controlează instituții capitale din democrația și economia de piață românească prin succesori mai tineri- o armată de gineri, fini sau discipoli. Se poartă, cu alte cuvinte, de parcă ar fi fost oficial reabilitată.
Aștept însă cu interes ca procurorii să publice dovezile, începînd cu dosarul pe baza căruia a fost condamnat Vlad acum 27 de ani, motivația grațierii, și, desigur, toate convorbirile operative. Acolo sunt dovezile că Securitatea are o responsabilitate pentru mia de morți din București. E momentul să le vadă toată lumea și să nu mai fie numai un pesudosecret al cîtorva inițiați.
În nici un caz nu poate fi erou! Dacă un singur român a fost săltat, hărțuit fără motiv de Securitatea statului (și slavă Domnului, au fost cu zecile de mii în 50 de ani de întuneric!), atunci șeful instituției care prin definiție știa tot n-are cum să fie erou. Culmea e că n-ar putea fi erou nici dacă ar reveni comunismul fiindcă a dat-o la întors când a venit capitalismul. Gealul Vlad fu un neică din Gogoșu, Gorji care ținu de șase pentru Leana și Nicu, apoi pentru niște tovarăși care se mai chinuie încă să devină domni. Ce-i așa de greu de înțeles?
Că oamenii unei structuri militarizate n-au avut onoarea de a se recunoaște învinși în 89 și că s-au acoperit unii pe alții ca niște hoți de duzină dispersând în populație otrava culpabilității colective și alte fitile? Că așteaptă să treacă timpul ca să scape? Că pe baza documentelor desecretizate din Occident se va dovedi că la noi s-au distrus părți de arhive? Că au acceptat să ea obol din bogățiile României noilor cuceritori, cu condiția ca să le pice și lor ceva?
Că se adeverește iarăși că suntem o nație care trebuie luată de mână de alții mai civilizați și dusă în viitor? Ca să vă treacă, citiți ce spune Cioran (un legionar filogerman și vândut limbii franceze nobile, care n-a mâncat salam cu soia și nici n-a stat să-l împuște un pluton de proști cu origine sănătoasă prin vreo pădure din Făgăraș) despre România – e actual!
Cum să fie eroi securiștii când nici ei nu mai știu ce-au făcut: au salvat vieți pentru capitalism ori au construit comunismul? Și culmea e că lucrătorii SECURITĂȚII, mai mult sau mai puțin rebotezată, seamănă atâta insecuritate încă!!!
Nu vă fie frică, n-o să aibă nimeni dintre ei curajul să-l declare public erou pe Vlad. În primul rând, n-ar avea argumente (cel mult fumigene prin presa lor sau, pe scurt, presă). În al doilea rând, curajul se cultivă la lumină – în secret și-n întuneric se cultivă alte “calități”.
Sint perfect de accord cu ce spuneti.Dar de ce nu folositi aceiasi unitate de masura si astazi?,,Daca un singur roman a fost saltat fara motiv”,astazi sint foarte multi saltati si ulterior declarati nevinovati.Nu este acelasi lucru?
Intre criminal si erou diferenta e ca intre terorist si “luptator pentru libertate”. Depinde de cine castiga razboiul.
Cum la noi razboiul l-au castigat – evident – securistii, generalul Vlad este erou!
Q.E.D.
Invingatorii scriu intotdeauna istoria si acum un corolar la afirmatia dvs. Cum Westul a castigat razboiul rece i-a imbratisat pe securisti ca adevarati campioni ai libertatii.
Nu cred. Am serioase rezerve in această privință. Exact cu ei a facut CIA afaceri post-revolutie, cu securistii marcanti.
Am fost acolo, in 21 am facut Baricada iar pe 22 am fost arestat ca terorist in fata la Palat când m-am opus deschiderii focului. Pe 23 la fel, armata ne-a trimis in casa lui Marin Ceausescu sa vedem daca exista teroristi, prin anumite semne trb. sa aratam daca sunt sau nu teroristi. Cand am aparut la ferestre încercand sa comunicam cu armata aflata in curtea Tvr au deschis focul. Cei ce nu am murit am fost arestati ca suntem teroristi.
Mai apoi de Craciun am cunoscut doi gazetari din USA(freelancer ziceau ei ca sunt) Am fost ghid si trzducator, am filmat, pozat, realizat interviuri, etc. Sunt prieten f.b. cu ei. De cate ori am rugămintea sa-mi trimita ceva, macar o farâmă din acel material, întrerup brutal orice dialog cu mine pt.1-2ani. Peste ani unul din ei mi-a marturisit ca lucreaza pt. Dep.de Stat.
Pai nu ati pomenit, la capitolul “succesori”, in primul, rind copii securistilor. Pentru ca se pare ca loialitatea este un bun care se mosteneste, si cum serviciile secrete sint secrete, nu stie nimeni din prostime cite neamuri fine si afine sint in aceste institutii (probabil majoritatea). Serviciile secrete se pare ca au devenit o afacere de familie. Ar trebui sa gasiti o modalitate in care aceste lucruri sa fie aflate de catre public, apoi interzise…
“e absurd să nu putem indica clar dacă a fost sau nu Securitatea în spatele diversiunilor de la Otopeni sau focului din București” Asta presupunand ca arhivele nu au fost deja devalizate de toata informatia interesanta. Insa initiativa este exceptionala, pentru ca ar permite pastrarea informatiei ramase. Daca putem semna undeva o petitie, spuneti-ne…
Addendum : nu citisem partea cu CIA. E superb !
Securitatea a fost o organizatie criminal;a care teroriza cetatenii.
A fost bratul inarmat al lui Ceausescu.
Cadrele de securitate aveau in juramantul militar angajamentul de a-l apara pe conducatorul suprem si pe familia acestuia cu pretul vietii.
Nu exista ofiteri de securitate nevinovati.
Exista doar niveluri diferite de vinovatie.
Din dec-1989 au fost reconspirati.
Dosarele cadrelor de securitate sunt inca secrete, conspirate.
De ce?
Dintr-un singur motiv: activitatea criminala a acestora, inclusiv dupa fuga lui Ceausescu.
Exista in fiecare din noi,nevoia de a defini istoria sau experienta noastra in alb si negru,pornire care a nascut si “dilema” de mai sus,o chestiune paranormala de albire a laptelui “negru”.Dezavuez cu fermitate,pozitiile desteptilor care stiu ei ce a fost si cum a fost,curajul aratat de noii viteji dupa lupta.Schimbarea brusca de paradigma existentiala,a determinat decizii exagerate,extremism social,haos generalizat si atitudini nepotrivite datorate constiintei fiecaruia.A fost un fel de intrare brusca in razboi cu un inamic necunoscut cu infiltrati printre”noi”,fara a fi definit in vreun fel acel noi.Toata lumea a improvizat,au fost numiti sau s-au autonumit lideri,s-au dat o multime de dispozitii,directive si ordine instinctive sau contradictorii, si majoritatea deciziilor au avut natura spontana.Ceea ce e mai grav in opinia mea,este ca acelasi mod de conducere pompieristic,acelasi vid de putere,s-a perpetuat pana la sfarsitul guvernarii C.D.R.In perioada aceia toti care au cerut ceva – au primit.Binenteles ca asa s-au strecurat si fosta politie secreta,care abia acum a devenit secreta.Degeaba cautam astazi vinovati,in perioada gri a Romaniei,deoarece am fost complici pasivi,am dat dovada de iresponsabilitate si ne-a lipsit luciditatea.Zona economica a tarii a avut cel mai mult de suferit.La zece ani de la Revolutie ,statul roman se imprumuta de pe piata libera cu dobanda 200 la suta pentru perioade scurte de timp,pentru a plati salarii si pensii.Nu putem da vina pe guvernanti pentru ca autorii presiunii sociale eram noi,cei care cu morga importanta,ne declaram revoltati si anti-corupti!
Indreptatit articol, dar ma indoiesc asupra unor exactitati si integralitati informationale, intrucat securitatea a facut, se pare, in 1989 un joc complicat, penduland de la vest la est, actionand cand franat, cand aplicand diversiuni in asteptarea desfasurarii evenimentelor si cristalizarii unui pol de putere cu recunoastere la est si vest. Sa nu uitam ca URSS avea mandat sa intrevina la cererea autoritatilor noi instalate la noi si asta cu acceptul USA. Deci…?
Iulian Vlad a aplicat, ca strategie generala in servicii, presupun, tactica sepiei, tehnica pereptuata de discipoli si loiali. Probabil ca numai un corp diversionist s-a ocupat de ,,jocurile” de artificii si crearea confuziilor, sau ridicarea cartofilor arsi cu mana armatei, in rest s-a aplicat retragerea in cazarmi, sub acoperirea Ordinului oficial. Sau, iarasi probabil, numai garda pretoriana, supusa exclusiv prin juramant lui Ceausescu, sa fi facut intreaga mascarada a revolutiei si carnagiului fara teroristi, nu atat pentru reinstalarea comunistilor – prin scoaterea in strada si radicalizarea populatiei panicate de tv cu otravirea apei, etc nu mai era posibila,s e transasera pozitiile -, cat pentru negocierea in forta a unor conditii de anonimat, perfect realizat, de altfel. Desigur, sunt scenarii logice care asteapta dezvaluirea acelor documente ale arhivelor SUA, daca, repet, vor fi integrale. Confruntarea eventuala cu ordine, rapoarte si comunicari ale armatei si mai ales ale securitatii va fi insa depreciata sau imposibila, in situatia arhivelor postdecembriste. Sunteti mai tanara si mai impetuoasa, ceea ce sunt doua calitati remarcabile, eu sunt insa putin mai sceptic in luminarea cu adevarat a atator dosare despre ,,accidente” sau ,,omucideri”, dar astept cu vadit interes.
Nu sunt un specialist dar ma indoiesc ca CIA avea capacitatea tehnica de a asculta comunicatiile telefonice din Romania anilor 80. Posibil sa fi putut asculta ceva comunicatii radio, daca nu erau codificate.
Daca aceste inregistrari sunt scoase de la secret in decembrie anul acesta nu e necesar nevoie ca procuratura din Romania sa le ceara, cred ca ar putea-o face si un istoric sau un jurnalist, fie din Romania, USA sau Burkina Fasso.
Si iarasi ca un cinic adevarat ma indoiesc ca daca aceste documente vor fi declasificate nu vor fi curatate de ceva detatii neplacute posesorilor.
In Uk exista regula de 30 ani in care toate documentele cabinetului sunt facute publice dar si actunci se poate face un proces de sanitization sau de data anonymization. Aceasta regula exista si in Alemania. Cta despre rapoartele MI5 sau MI6 abia de sunt declasificate date din anii 60-70.
Copia de la CIA??? Posibilitatea de a o obtine??? Si dupa aia sa si aflam continutul??? Am ras sanatos in dimineata asta, va multumesc.
Umbrela dupa ploaie. Cui foloseste ? Cine a murit….Azi tot fostii detin puterea.