Romania Curată

Cum folosește Moscova, în interes propriu, războiul din Israel. Care sunt mesajele liderilor ruși

Propaganda Moscovei exploatează deja și va continua să exploateze în comunicare atacurile Hamas din Israel, arată o primă analiză a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), citată de Libertatea. Linia principală a comunicării Kremlinului este cea potrivit căreia Statele Unite ale Americii și statele europene au neglijat conflictele din Orientul Mijlociu în favoarea sprijinirii Ucrainei. De asemenea, persoane proeminente în promovarea discursului oficial al Rusiei au transmis mesaje potrivit cărora comunitatea internațională va înceta să mai acorde atenție Ucrainei ori că aceasta va fi mult diminuată, mutându-și atenția asupra evenimentelor din Israel și Fâșia Gaza

Într-o postare pe X (fostă Twitter), vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fost președinte al țării (coordonat, în fapt, tot de Putin), Dmitri Medvedev, a susținut că SUA și aliații săi ar fi trebuit să fie “ocupați” cu “reglementarea palestiniano-israeliană”, mai degrabă decât să “interfereze” cu Rusia și să ofere Ucrainei ajutor militar.

”Ciocnirile dintre Hamas și Israel la aniversarea a 50 de ani de la războiul de Yom Kippur vin ca o evoluție așteptată. Cu asta ar trebui să fie ocupați Washingtonul și aliații săi. Conflictul dintre Israel și Palestina durează de zeci de ani, SUA fiind jucătorul cheie în el. Dar, în loc să lucreze în mod activ la soluționarea situației din așezările palestino-israeliene, acești idioți au interferat cu noi și le oferă neo-naziștilor ajutor pe scară largă, punând cele două popoare (rus și ucrainean – n.r.) strâns înrudite unul împotriva celuilalt. Ce poate opri obsesia maniacală a Americii de a incita conflicte pe toată planeta? Se pare că nimic mai puțin decât un război civil pe teritoriul SUA”, a scris fostul președinte al Rusiei pe X.

Și Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a reacționat, acuzând Occidentul că ar fi blocat eforturile unui așa-zis cvartet diplomatic (Rusia, SUA, Uniunea Europeană și ONU), având drept consecință escaladarea violențelor, implicit luptele actuale dintre Israel și Hamas

Unul dintre propagandiștii ruși proeminenți, Serghei Mardan, a fost printre primii care au preluat narațiunea oficială, susținând că Rusia va beneficia indirect de pe urma escaladării, deoarece lumea “își va lua mintea de la Ucraina pentru o vreme și se va ocupa din nou de stingerea focului etern din Orientul Mijlociu”.

”Canalele rusești Telegram corecte din punct de vedere politic scriu despre “militanți palestinieni” și “teroriști”. Pentru cineva care a citit limba rusă în ultimii 50 de ani, acest lucru pare destul de amuzant. Ieri a fost o luptă dreaptă a poporului palestinian pentru dreptul la un stat propriu. (…) Există un anumit beneficiu pentru Rusia în această mizerie, deoarece broasca mondială va fi distrasă de Ucraina ceva timp și va fi angajată într-o altă stingere a focului veșnic din Orientul Mijlociu”, a scris Mardan, pe canalul propriu de pe Telegram.

Potrivit ISW, aceste narațiuni ale Kremlinului vizează atât publicul occidental, cât și cel din Ucraina, respectiv Rusia. Astfel, încearcă să genereze breșe în susținerea militară a Occidentului pentru Ucraina, să demoralizeze societatea ucraineană (pe ideea că Ucraina va pierde sprijinul internațional) și să o mobilizeze pe cea rusească (conform narativei că sprijinul pentru Ucraina va înceta ori măcar se va diminua major).

***

Articol publicat în cadrul proiectului ”Ucraina, dezinformarea și manualul de demistificare”. Proiectul este derulat de Societatea Academică din România (SAR) și beneficiază de o finanțare în valoare de 36.940 euro, prin programul Active Citizens Fund România – finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul materialelor realizate în cadrul proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

 


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *