La Curtea de Apel Cluj a fost depusă, în această săptămână, o acțiune prin care Statul Român a fost dat în judecată de cetățeni pentru că nu își îndeplinește obligațiile asumate pentru combaterea schimbărilor climatice. Acțiunea, inițiată de Comunitatea Declic (și susținută de zeci de mii de cetățeni care au semnat petiția și au donat pentru demersurile juridice), este în mare măsură similară cu cele din alte țări europene – Franța, Țările de Jos (Olanda – n.a.), Irlanda sau Marea Britanie – în care cetățenii au avut câștig de cauză, iar statele au fost obligate să adopte măsuri concrete în domeniul schimbărilor climatice.
Luarea unor măsuri concrete au fost solicitate și de către reprezentanții Declic. Mai mult, aceștia au cerut în instanță și amendarea premierului Nicolae Ciucă, a ministrului Energiei, Virgil Popescu, și a ministrului Mediului, Tanczos Barna, pentru fiecare zi în care amână măsurile.
Declic a invocat, în acțiunea de la Curtea de Apel Cluj, faptul că inactivitatea Guvernului afectează „dreptul la viață și dreptul la viață privată, dreptul de proprietate, dreptul la un trai decent, dreptul la un mediu sănătos și durabil, precum și dreptul la un viitor demn al generațiilor viitoare. Statul are obligația de a lua măsuri pentru a asigura un viitor sănătos și durabil pentru toți cetățenii”, se arată în acțiunea depusă la Curtea de Apel Cluj.
De aceea, Declic solicită în instanță: „Obligarea pârâților Nicolae Ionel Ciucă, Tanczos Barna și Virgil Popescu la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, până la adoptarea efectivă a măsurilor ce se impun pentru atingerea obiectivelor prevăzute”.
Acest proces pe climă urmărește ca, la final, instanța să oblige statul român, prin hotărâre judecătorească:
- să ia toate măsurile necesare în vederea reducerii cu 55% a gazelor cu efect de seră (în continuare GES) până în anul 2030, respectiv atingerii neutralității climatice până în anul 2050, măsuri ce se vor concretiza într-un angajament scris în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii;
- să ia toate măsurile necesare în vederea creșterii ponderii regenerabilelor din consumul final de energie la 45% și creșterii eficienței energetice cu 13% până în anul 2030;
- în termen de maxim 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, să adopte planuri concrete și coerente de atenuare și adaptare la schimbările climatice ce cuprind inclusiv bugete anuale de carbon, în vederea atingerii obiectivelor asumate potrivit punctului 1.1 și 1.2., precum și mecanisme de raportare și monitorizare a progresului în atingerea acestor obiective;
Declic a depus la dosarul din instanță și studii și rapoarte realizate de cercetători specializați care susțin nevoia adoptării urgente a măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.
Am făcut acest pas pentru că, de ani buni, auzim de la politicienii români numai promisiuni. Semnează acorduri internaționale, participă la summituri despre schimbări climatice și apoi se întorc în România fără să aplice vreuna dintre măsurile care ne-ar salva planeta. E vorba de viitorul nostru și al copiilor noștri. De aceea, ne cerem dreptatea în instanță. Ca să le pese cu adevărat, cerem ca reprezentanții statului român fie taxați pentru inactivitate: 20% amendă din salariu, pentru fiecare zi în care întârzie să ia măsuri.
Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic
Solicităm Curții de Apel Cluj să oblige Guvernul României să își asume obiective mult mai ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030 și de atingere a neutralității climatice până în anul 2050, inclusiv prin creșterea ponderii regenerabilelor în consumul final de energie și a eficienței energetice. Considerăm că actualele obiective sunt insuficiente, ele încălcând astfel obligațiile juridice asumate prin Constituție, Acordul de la Paris și Legea europeană a climei.
Roxana Mândruțiu, avocatul coordonator al echipei de avocați redactori ai acțiunii, din cadrul firmei de avocatura Revnic, Cristian și Asociații
Mai multe informații despre acest demers, aici (click)
***
Joi seara, am fost invitat, alături de activistul de mediu Dan Păvăloiu, la TVR Cluj, în cadrul emisiunii ”Față în față”, moderată de Ionel Lespuc, să discutăm despre această inițiativă a societății civile. Dacă aveți timp/răbdare să urmăriți emisiunea (înregistrarea, pe YouTube, mai jos), cred că veți înțelege de ce au ajuns cetățenii să-și dea în judecată Guvernul – mai ales partea în care intervine, prin telefon, deputatul PNL Mircea Fechet, fost secretar de stat, cu rang de ministru, în Ministerul Mediului și chiar ministru interimar, pentru o scurtă perioadă de timp. Poziția lui, la întrebările moderatorului și ale mele nu lasă loc de prea multe interpretări: deși avem decizii judecătorești definitive, deși avem o decizie de neconstituționalitate de la CCR, deși avem avertismente oficiale ale Comisiei Europene și documente fără echivoc legate de ce se poate finanța și ce nu din RePowerEU și PNRR în domeniul energetic, continuăm să ”discutăm” și să dăm banii (sute de milioane de euro) pe proiecte distructive (dar din care câștigă ”băieții deștepți”), în loc să-i investim în energie regenerabilă, eficientizare energetică, reducerea fosililor, transport în comun etc.
Imagini de la depunerea sesizării la Curtea de Apel Cluj (sursa foto: Declic)


















CINSTE LOR COMUNITATII DECLIC…! DUMNEZEU SA II AIBA IN GRIJA LUI!
Doamne ajuta poporul roman!