A fost sau nu Traian Băsescu în mod real demis anul trecut de majoritatea populaţiei? Şi s-a întîmplat asta ca urmare a unei lovituri de stat, de atunci consfinţită şi prin vot? Cu alte cuvinte, este regimul de coabitare de la ora asta de două ori nelegitim, o înţelegere între nişte cîştigători care ar trebui de fapt să fie la puşcărie pentru fraude electorale şi un pierzător care s-a menţinut doar că nu erau actualizate listele electorale? Vaietul lamentărilor, de la Antena3 la B1 începe să capete curioase accente identice. Ce e adevărat?
Am să o iau cronologic, cu scuze pentru cititorii mei, cei mai cultivaţi din această ţară, că spun uneori lucruri elementare. Vezi însă că acolo unde propaganda ajunge să acopere mare parte din sfera publică, indiferent că e la dreapta sau la stînga, sîntem uneori obligaţi să afirmăm lucruri elementare. Ca atare, încep cu căderea guvernului Ungureanu printr-o democratică moţiune de cenzură, care a trecut pentru că nişte traseişti de la PSD la PDL au hotărît să repete drumul în sens invers.
Guvernul căzut era oricum pus ca să salveze o majoritate deja în pioneze, manufacturizată artificial prin cooptarea unor traseişti care au adus la 51% de pe la 31 şi superioritatea unui singur mandat cît avusese PDL în plus faţă de PSD la precedentele alegeri. Pînă aici, nimic anormal cît regimul avusese sprijin popular. Victoria în alegerile locale a USL a confirmat sondajele de opinie cu scăderea dramatică a acestui sprijin. Cu această încurajare, USL a făcut mai multe mutări, generic etichetate ca „lovitură de stat”. Anume, a înlăturat conducerile celor două camere parlamentare, profitînd de noua sa majoritate şi a purces la suspendarea preşedintelui. Nici una, nici alta nu erau nedemocratice, ambele erau perfect legale pentru o putere nouă. Cît de morale, este discutabil doar la a doua, avînd în vedere absenţa unui motiv imediat pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar simplele lui declaraţii că nu va numi pe primul ministru rezultat în urma votului popular puteau la rigoare fi văzute ca un motiv pentru o lovitură anticipată. USL a demis însă şi pe avocatul poporului, singurul care putea contesta în primă instanţă ordonanţele de urgenţă ale guvernului, lăsînd astfel opoziţia şi societatea civilă fără un instrument important şi punînd un interimar din PSD. Acest lucru a fost cu totul nedemocratic în spirit, dar nu şi în literă, că au pus noua majoritate să voteze schimbarea (numai că Avocatul Poporului, spre deosebire de şefii camerelor, nu trebuie săr eflecte majoritatea, dimpotrivă), dar nu se califică la capitolul lovitură de stat, că avocatul poporului, această bună anomalie constituţională, nu e parte a puterii de stat. După ce a făcut laolaltă lucruri justificabile cu lucruri nejustificabile cu efect de imagine foarte prost în extern, USL a început să facă greşeli cu adevărat mari, manipulînd în viteză legea referendumului şi, după intervenţia Comisiei Europene (CE), începînd o discuţie publică despre numărul total al votanţilor la referendum, deşi acesta era şi fusese afişat mereu pe siteul Biroului Electoral Central. Asta a dus la acuzaţii de fraude, parţial justificate de mobilizări excesive în ziua referendumului şi mobilizarea a diverşi interlopi ca sprijin în campanie. Toată agitaţia, pentru pragul electoral, că de scor nu se îndoia şi nu se îndoieşte nimeni, marea majoritate a românilor nu îl mai voia pe Traian Băsescu.
Chiar dacă prezentări mai nuanţate pot exista- de pragul referendumului se atinsese primul, Băsescu, ca şi de alte aspecte electorale în chiar anul alegerilor, numărul de votanţi în ţară era mai mic decît trebuia, dar cei din afară nu puteau fi eliminaţi peste noapte şi numai la referendumul ăsta- acestea nu au mai contat. Fără să fie vorba de lovitură de stat, caracterul neprocedural, fără nici o înţelegere a cum funcţionează statul de drept pe fond, al modificărilor USL s-au întors împotriva sa.
CE s-a preocupat de ce ce putea opri pe loc, nu ce era în trecut: nu îşi făceau ei iluzii cu nici o tabără. Prin comparaţie cu Ungaria, unde s-a intervenit ezitant, la noi americanii şi europenii s-au înţeles şi au intervenit în forţă, oprind avîntul USL.
A urmat un an de ceea ce se numeşte în manuale socializare normativă, adică un proces de transfer de la Bruxelles la noi şi de învăţare din partea noastră a ceea ce este acceptabil în Europa şi ce nu. Sînteţi sceptici? Eu nu o să mă supăr, pentru că am fost cvasisingură în eforturile mele academice ani de zile de a arăta că acest proces nu funcţionează, şi că elitele nou intrate în Europa fie sînt de la început şi din dorinţă proprie puse pe emulat Occidentul (ca balticii sau polonezii), fie nu pot învăţa cu sila, ca elevii pentru BAC, şi vor încerca mereu să copie, să fure, etc. Cu toate astea, trebuie să recunosc că anul a depăşit previziunile mele cele mai optimiste. Votul din decembrie a fost clar, UE a convins pe Băsescu să accepte rezultatul alegerilor şi pe Ponta să coabiteze cu el, nu să încerce să îl suspende, astfel că am avut pace, o majoritate clară, o rată acceptabilă a dobînzii la împrumuturi, numiri reciproc acceptabile la procuraturi, circumstanţe politice favorabile care au dus la încheierea acordului cu FMI în bune condiţii. Analistul SAR Florin Câţu a făcut mari valuri şi a luat multe critici în primăvară afirmînd că de fapt noi nu am respectat, sub nici un guvern, acordul cu FMI, lucru finalmente acceptat, văd, de multă lume.
Numai naivii însă nu ştiau că asemenea acorduri sînt politice, şi succesul lor, la fel. Lipsa de restructurare economică a fost trecută cu vederea şi simpla ei promisiune încă ajunge o dată ce există un simulacru de consens şi normalitate.
În toată această vînzoleală politică pentru a ne întoarce cam de unde am plecat, schimbarea de regim a adus cîteva noutăţi, dar în linii mari continuitatea domneşte. Şi nu o continuitate bună. Istoria cu managementul privat e exemplară. La vremea aceea, am criticat ideea guvernului Boc cu managementul privat, care mi se pare cam ca găina campioană a lui Romulus cel Mare, „aproape” că se ouă în rapoarte, dar nu are nici un ou sub ea. O companie ori e privată, ori e publică, nu poţi privatiza doar managementul, dar care să depindă tot de stat. Dovada s-a făcut repede, managerii privaţi au început să fie împinşi afară, înlocuiţi de oameni numiţi politic sau conduşi de fapt de consilii de administraţie unde domneşte străvechea mafie a sectorului public (cea de la TAROM foarte vocală zilele astea). Oameni ca Dan Radu Ruşanu sau Dan Pescariu, vechi pescari în toate apele, fără mandat public veritabil şi numai cu influenţă şi pricepere scăpînd mereu de sancţiunea justiţiei au menţinut sau preluat de la gaşca Blejnar-Udrea mare parte din ce era de preluat, au păstrat pe cine era de păstrat (directorul RAAPPS, desigur), au numit oameni de încredere peste tot în aceste bastioane superfortificate, unde nici UE, nici FMI nu prea se bagă, şi astfel au continuat ce ştiu ei să facă mai bine, marea redistribuţie de la mulţi la puţini, prin care ambele aripi ale dreptei alese în 2004 cu enorme eforturi ale noastre au reuşit să se discrediteze, şi pe bună dreptate.
Această istorie scurtă şi ilustrativă a unui an care nu a fost bun, dar din fericire nici complet nociv, cu gust retrospectiv de margarină sau pe acolo, a fost însoţită de varii fumigene lansate de ambele părţi cu scopul de a dezorienta pe adversari, dar în care s-au pierdut chiar ei. Lovitura de stat, dictatura băsesciană sau parlamentară (termen absolut fără sens), ister
ie constituţională autoprovocată pentru modificări de care fie ne puteam lipsi, fie nu vor schimba aşa mare lucru din realitatea românească (deci nu faceţi greva foamei contra lor, că nu merită), abureala cu regionalizarea, membrii comisiei de doctorat a lui Ponta care negau primii că fuseseră plagiaţi, ce să mai vorbim, îmi amintesc piesa lui Montherlant Războiul civil în care din străfunduri se aude corul scandînd: „Slujbele! Banii!”, în vreme ce pseudoprotagoniştii se agită în faţa scenei pentru uzul publicului naiv.
D-na Mungiu, treceti cu mult prea mare usurinta peste anumite aspecte destul de importante: in primul rand, cateva din mutarile USL din vara lui 2012, decisive in judecarea caracterului legal sau ilegal al actiunilor de atunci. Amintiti-va bunaoara de afacerea cu Monitorul Oficial si de modul “preferential” in care au fost publicate actele oficiale in acea perioada, dar mai ales de ordonanta de urgenta prin care CC nu mai avea dreptul de a judeca hotararile Parlamentului. Daca admitem, asa cum bine spuneti, ca toate celelalte actiuni au un substrat legal, putand fi cel mult considerate intempestive, abuzul de la Monitorul Oficial precum si cele doua ordonante de urgenta, cea cu cvorumul la referendum si cea privind reducerea atributiilor CC, semnate cu entuziasm de garantul de astazi al mersului democratic al Romaniei, d-l Victor Ponta, sunt clar atentate la democratie si la statul de drept si marcheaza ca profund ilegal caracterul actiunilor USL de vara trecuta. Apoi, in al doilea rand, ce sa inteleg din fraza cu “membrii comisiei de doctorat a lui Ponta negau ca au fost plagiati”? Pentru dvs., o persoana respectata in mediul academic, dincolo de ce spun diversele comisii si comitete mai mult sau mai putin politizate, verdictul Universitatii Bucuresti inseamna ceva? Sau si acesta poate fi “reevaluat”? Ce facem, d-na Mungiu? Inghitim si noi porcul, ca d-l Basescu?
Partea plina a paharului (si o spun fara ironie) e ca ceea ce s-a intamplat anul trecut si se intampla in continuare in Romania e cam de asteptat, relativ la stadiul de dezvoltare. Conflicte constitutionale urate se inampla in tari care pareau mai avansate decat Romania. In Cehia de exemplu, fostul presedinte Klaus a fost pus sub acuzare “de inalta tradare” in ultima saptamana de mandat, iar actualul presedinte Zeman (un soi de Basescu, dar mai citit) numeste un prim ministru din buzunar, ignorand complet nu numai majoritatea, dar si opozitia din parlament (sounds familiar ?). Ah, iar fostul prim ministru ceh, venit la putere pe o platforma anti-coruptie in 2010, a trebuit sa demisioneze pentru ca amanta/sefa de cabinet a folosit servicile secrete pentru a-i spiona sotia. Classy. Iar in Lituania, anul trecut in Nov a fost un conflict urat si lung intre presedinte si majoritatea iesita din alegerile parlamentare, tot pe tema “cine e mai tare” in a desemna primul ministru… Margarina cam e peste tot.
Lovitură de stat sau puci se numește o răsturnare bruscă și neconstituțională a puterii legitime a unui stat.
Ce s-a intamplat in acea perioada:
1. Trecerea Monitorului Oficial sub controlul guvernului. Folosit pentru a publica imediat actele favorabile ( demisia lui Voiculescu pentru a scapa de judecarea la Inalta Curte de justitie si Casatie ) si pentru a intarzia actele nefavorabile ( deciziile CC publicate doar dupe ce PDL depune plangere penala impotriva directorului Monitorului Oficial ).
2. Demiterea avocatului poporului si numirea in locul lui a unui membru PSD.
3. Emiterea unei ordonante neconstitutionale atfel incat Curtea Constitutionala sa nu se mai poata pronunta asupra hotararilor parlamentului. Articolul 115. (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului…
Ordonanta, pana cand ajunge in parlament, nu poate fi atacata decat de Avocatul Poporului ( membru PSD ) care desi a primit mii de petitii si ordonanta era evident neconstitutionala nu a facut asta .
4. Demiterea Sefului Senatului si inlocuirea lui cu Crin Antonescu. Desi PDL a incerca fara success in trecut sa-l inlocuiasca pe Mircea Geoana, Curtea Costitutionala a blocat mereu acest demers, nepermitand inlocuirea decat daca era ceruta de grupul parlamentar care l-a propus. Acum ordonanta neconstitutionala nu mai permite Curtii Constitutionale sa se pronunte.
5. Suspendare presedintelui Romaniei fara a incalca grav Constitutia.
6. Schimbarea legii referendumului in timpul procesului de suspendare
7. Incercarea de modificare a listelor electorale dupa referendum.
Monitorul Oficial, Avocatul Poporului, Presedintele Senatului, Curtea Constitutionala, Presedintele Romaniei. 5 institutii fundamentale ale statului Roman, atacate in 3 zile prin incalcari ale Constitutiei, ale regulamentului Parlamentului, ale legilor.
Mie imi suna a lovitura de stat.
@Catalin. comentariile lungi nu cresc puterea argumentelor, iti sune cineva care e profesor de democrtaie in Germania ca nu a fost, du-te si te culca. Esti hilar: auzi, nelegitima, cind erau 70% pentru schimbarea de regim si sub 20 contra, avusesera alegeri, schimbare de majoritae, etc
In rest Monitorul Oficial sta unde vrea muschii guvernului. Nu e o chestiune constitutionala, ce mai vorbim de democratic, pot hotari sa il dea unui SRL…
nimic nou.
ar fi mai interesant sa stim ce e de facut sa schimbam tara.
pentru ca eu cred ca se va ajunge la o situatie mai rea daca se va continua in acest fel.
puterea politica trebuie detinuta de o alta entitate formata din alte tip de persoane.
@Gelu. Uite un comentariu scurt: Intr-o democratie nici o majoritate nu are legitimitatea de a incalca legile si Constitutia.
@catalin: foarte corect, o majoritate nu are voie sa încalce Constitutia, in schimb o singura persoana o poate face fara problema :)
Poate mi-a scapat mie, dar nu am regasit in textul doamnei AMP parerea dansei referitor la atingerea sau nu a pragului electoral pentru demitere, conform datelor emise de INS. A fost sau nu demis?!
Ce lege a fost calcata?
Ce articol din Constitutie a fost incalcat?
De ce e musai CC sa aprobe si hotaririe Parlamentului? Comisia de la Vdnetia nu cere asta si nici vreun standard international.
Inteled ca dna Pippidi zice ca nu a fost demis, ca nu puteai scoate votantii din strainatate. Respect acest punct de vedere, desi nu sint de acord nu el. In rest, e singurul articol obiectiv despe vara trecuta pe care l-am citit veodata in presa romana.