”În ceea ce privește deputații europeni, pare evident că nu ar trebui să călătorească sau să ia masa din fondurile țărilor sau companiilor care sunt reglementate de Parlamentul European. Un astfel de conflict flagrant de interese ar trebui să justifice chiar o interdicție specifică sau ne putem baza pe simțul lor moral? Se pare că nu.”, scrie Alina Mungiu-Pippidi, într-o analiză, în limba engleză, pentru Verfassungsblog.
”Se pare că domnește confuzie cu privire la ce este corupția în unele instituții ale Uniunii Europene (UE), începând cu răspunsul din 2016 al unui Comitet de etică ad-hoc al Comisiei Europene (CE) către Ombudsmanul European, în legătură cu președintele Jose Manuel Barroso, care s-a alăturat lui Goldman Sachs după încheierea mandatului său.
„Integritatea” este neclară, deoarece Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a avut niciodată ocazia să o definească. Un studiu al Transparency International EU a constatat că peste 50% dintre foștii comisari și 30% dintre foștii deputați ai Parlamentului European (PE) care au părăsit politica s-au alăturat organizațiilor din registrul de lobby al UE.
Dacă numele lor nu au apărut într-un scandal judiciar, a fost pentru că nicio agenție de investigații nu a organizat vreodată ce au făcut jurnaliștii Sunday Times în 2011, când au intrat sub acoperire și au abordat 60 de europarlamentari, dându-se drept lobbyiști și oferind bani de consultanță în schimbul sprijinului pentru anumite amendamente. Doar trei au acceptat plăți în schimbul voturilor: românul Adrian Severin, austriacul Ernst Strasser și slovenul Zoran Thaler.”, arată politologul român.
Citește analiza integrală a Alinei Mungiu-Pippidi, aici:
The Post-Truth about Corruption in the European Union
Asta cu simțul moral în politică e ca o poveste de crăciun. Nimeni n-o mai crede. Pentru că oricine ajuns pe o funcție care-i permite gestionarea unui buget oricât de mic se vede în peștera lui Aladin și întinde mâna chiar și după două paste de pix și o cutie cu agrafe. Ei, ce dacă ? Dacă iau toți ! Punctul slab al oricărei democrații e birocrația. Pentru a scăpa de ea sau măcar pentru a o regenera e o singură posibilitate. De-asta orice democrat se visează dictator și orice președinte se visează monarh.
(Referința din acel text nu funcționează). Poate aveți raportul de la referință. Pe timpul B s-a dat și unda verde preluării (activelor) Lafarge de diverse companii, în loc să fie “puricate” activitățile din Siria, de pildă . Chiar e de știut la cine “trebuia” s-ajungă activele din Siria cf. Comisarului însărcinat cu raportul, și în primul rând ce documentare s-a făcut, pe țări, de pildă
Despre ce vorbim?
Petrov este membru in Parlamentul European si nimeni nu are nimic de zis.
Toti se fac ca se uita in alte parti.
Concluzia după cercetarea a 80 de CV-uri de deputați: Stat capturat! Parlamentul impostorilor
Acum, la final, întreb și eu ca prostu’: care revoluție?
Atunci când legea îl pedepsește numai pe corupt, corupătorul o folosește pentru șantaj și ceilalți se bucură de spectacol. Dacă legea îl pedepsește numai pe corupător, coruptul o folosește pentru șantaj și circul continuă. Asta să însemne că toată lumea e de accord cu ID-ul digital, supravegherea 100% de către stat și cu creditul social ? Atunci de ce ne mai prostim și ne jucăm de-a democrația ?