În aprilie 1990 împreună cu colegii mei de la Opinia studențească și 22 nu mai aveam deja nici o iluzie despre dl. Ion Iliescu, care în doar trei luni încurajase pe toți românii să își aleagă șefii pe vechile structuri comuniste, ca după aceea să transforme această structură în Frontul Salvării Naționale (alte partide încă nu erau înregistrate la tribunal, că încă nu era o lege pentru înființat partide și organizat alegeri, iar când eventual s-au creat au trebuit să concureze cu Frontul, structură piramidală gigantică).
Când a demascat în campania sa electorală pe ziariștii studenți de la Iași și gloatele lui au strigat în fața mea ”Moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților”, după care au asaltat redacția, am trăit cu anticipare 13-15 iunie, când a chemat personal pe mineri să vină în ajutorul democrației, a asistat la devastarea universității, a sediilor partidelor politice și ziarelor independente, a patronat arestarea studenților bătuți de mineri de către miliție și la sfârșit le-a mulțumit, spunând că acesta e doar începutul, capii loviturii de stat urmează a fi identificați și aruncați în închisoare. Reformist sub Ceaușescu, în patru ani de la Revoluție a ajuns să bea șampanie cu Ilie Verdeț și Corneliu Vadim Tudor, asociați la guvernare, care sub Ceaușescu erau considerați talpa tălpii comuniste. Cu societatea românească educată nu mai avea decât relații de dușmănie.
După încă o mineriadă, în care a scăpat de reformiștii din partidul lui (Petre Roman și compania) și a rămas și mai singur, auster și din ce în ce mai departe de ce se întâmpla (să dădeau marile tunuri în bănci, se crea capitalismul de cumetrie, l-a criticat dar l-a patronat), foaia s-a întors. Rusia nu mai era o opțiune, se scufundase și militar și economic. A luat decizia aplicării la UE și când a pierdut alegerile nu a mai chemat minerii, s-a dus în sfârșit acasă. O decizie justă, astfel că a fost reales în anul 2000, și a fost președinte mai bine de zece ani.
Alăturat vedeți discursul în care a mulțumit minerilor, republicat din Anexele tezei mele de doctorat, Românii după ’89, publicată de editura Humanitas în anul 1995. Tot ce aveți nevoie să știți despre Iliescu și epoca lui e acolo, în cuvintele lui și ale altora.
Discursul lui Ion Iliescu, în Piața Victoriei, 1990
După mineriada din 1990, toți colegii mei, foști mediciniști, au plecat din țară. Fără excepție, din grupa mea nu a mai rămas nimeni. Am rămas eu, ca să mă lupt cu Iliescu, căruia i-am putut în fine spune în față, că minte, în 1997, când am discutat direct, doar noi doi, la TVR. Mințea perfect, ca toți cei care au ajuns să creadă sincer în adevărul versiunii lor. Documentul alăturat nu minte însă.
În cartea mea (disponibilă online aici) veți găsi multe despre Iliescu, inventatorul democrației originale românești, care a gonit o generație din țară și ne-a patronat democratizarea fără decomunizare, din cauza căreia foștii securiști au profitat în detrimentul societății. Nu o fi fost tot răul cu intenție, dar nici nu l-am mai putut îndrepta integral vreodată, oricât am încercat. Era agnostic, așa că nu are ce Dumnezeu să îl ierte, și la drept vorbind, nici de ce.
A treia lună consecutivă de audiență și impact record pentru România Curată:
SUSȚINE ȘI TU LUPTA PENTRU APE ȘI PĂDURI! DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!
Am vazut in programul funeraliilor, “slujba religioasa”. CAREI “religii” ii apartinea, de fapt, Iliescu? Daca vreun cult pretinde ca ar fi indreptatit sa tina o “slujba religioasa”, sa spuna: s-a SPOVEDIT Iliescu sau nu?
Faptul ca 7 august e declarat “Zi de doliu national” ar trebui prezenta ca: “Ziua Rusinii Nationale”!
Mergem înainte cu Burduja consilier onorific.
Iliescu & co au inventat capitalismul de cumetrie, care este puternic înrădăcinat încă in viața de zi cu zi atunci când ești nevoit să găsești cumva dreptatea apelând la diversele instituții ale actualului stat „capitalist” lăsat moștenire de Iliescu prin horele încinse de rotativele PNL-PSD!