Ai zice că nu e mare risc să îți dai cu părerea pe Internet în mod anonim. Noi, care am venit din presa scrisă, și am avut parte și de procese de calomnie, și de amenințări, ba chiar, cei mai ghinioniști dintre noi, și de pumni, nu dăm multe parale pe bloggeri, că nu verifică ce scriu și se ascund sub pseudonim. Dar asta doar pentru că judecăm pe toți bloggerii după ai noștri. În realitate, în țări unde lupta cu corupția e serioasă, pentru că unii chiar se opun, lupta prin Internet a devenit front principal. Și victimele nu au întîrziat să apară.
În Mexic, unde cartelul recrutează la concurență cu poliția, dar plătește mai bine, și ziarele nu publică nimic, că se tem că nu le sară redacțiile în aer, cetățenii folosesc rețelele de socializare și blogurile ca să denunțe pe cei care vînd droguri, în timp real. Ca atare, după cum puteți vedea din fotografia alăturată, un cuplu care ținea – anonim- un blog a fost asasinat, li s-au scos intestinele și au fost spînzurați de un pod. Un alt blogger, la fel de anonim, a fost decapitat si corpul plasat lîngă statuia din piața principal a orașului. Mi se pare cam meschin că în timp ce eu cam trag de bloggeri care scriu despre orice să includă și o componentă de bună guvernare în ceea ce fac, în altă parte pe planetă unii oameni dau dovadă de atăta curaj. Nouă ne trebuie mult mai puțin ca să avem niște bloguri România curată în care cei care asistă la licitații truncate și fonduri europene date aiurea să spună tuturor, la adăpostul anonimatului, ce se petrece.
E oare cu putință ca toți martorii din țara asta să fie și complici? Sau cum se explică atîta tăcere, cînd riscul e zero? Că dacă observați, denunțătorii nu sînt niciodată simpli martori, ci doar oameni care au direct de pierdut (o licitație, concesiune, li s-a cerut mită prea mare, etc). Și cu toate astea e plină țara de oameni care știu. Și tac.
Mai multe cititi aici.
Pai, in Romania, la ce sa vorbeasca, sa dezvaluie?
Lucrurile se intampla la vedere, de la mortii din Decembrie si mineriade pana la marile hotii.
Nu exista opinie publica, asta e.
De exemplu, atatea porcarii se fac acum de alegeri la UVT, Timisoara. Vezi candidati impostori, care nu si-au facut ei lucrarile, i-au pus coautori altii.
La abilitare, vor ajunge conducatori de doctorate tot impostori, multi.
Vezi cate un economist care dintr-odata apare cu lucrari de matematica superioara, ISI, el/ea neavand habar de notiuni elementare.
Sau, hilar, cu lucrare de chimie pura.
La economisti e cea mai mare impostura si toti vor trece de abilitare, comisiile nu-i vor intreba nimic serios, sunt tot oameni ca ei.
Asta e metoda principala la economisti, sa se asocieze cu matematicieni etc ca sa le faca ei lucrarile ISI. Dar si matematicieni/matematiciene stiu din UVT, fiice sau amante care fac acelasi lucru.
Cine naiba i-a/le-a verificat? ca tot au trebuit sa treaca prin comisii ca sa ajunga confi, profi etc?
Dar cui si de ce sa spui? Este o comisie CNATDCU platita de stat. vad ca presedintele lor, un mare chimist, s-a dus la Vasile Goldis, unde lucra tatal lui Funeriu si a primit Honoris …
Nu intereseaza pe nimeni, procedura de abilitare, ca si toata reforma asta a lui funeriu & comp., este doar de FORMA.
Ca reforma lui Macovei.
Asa ca mai bine tacem.
Nu e chiar asa simplu, aceasta “tacere complice” este un fenomen social mult mai larg si mai complex — si deloc specific societatii romanesti (un articol interesant, si recent, pe aceasta tema poate fii citit la
http://www.nytimes.com/2011/11/15/opinion/brooks-lets-all-feel-superior.html?_r=1&hp )
In contextul particular anti-coruptie din Romania, cred ca e important ca macar oamenii care au ceva direct de pierdut sa faca ceva. Nu cred ca este o strategie *eficienta* sa te bazezi pe transformarea “oamenilor care stiu si tac” in participanti activi anti-coruptie, nu cred ca exista masa critica necesara pentru o astfel de strategie to work.
Una din posibilile explicati, este inoperanta institutiilor care sunt indrituite cu cercetarea FURTACIUNILOR. Apoi faptul ca acestea sunt generalizate si au caracter de NORMALITATE.
O alta explicatie, din perspectiva personala, este lentoarea actului de justitie, cu cauzalitati obiective si subiective. Sa revenim ptr. plasticitate la varsta copilariei, cum receptezi o penalizare ptr. o greseala daca aceasta i-ti este/o aplici dupa 6 luni (caz fericit) sau dupa 4 ani. Aici este necesar o analiza cu finalitate, ca ptr. infractiuni evidente, indubitabile, operarea actului de justitie sa fie efectuat, in regim de 15 – 20 zile calendaristice. Planul urgentei este de nivel moral al acestei tari, care miraculos inca mai subexzista.
Acumularile cantitative si ,,calitative,, si pe aceasta dimensiune este posibil sa se produca in un viitor, la modul violent, haotic cu evoluti imposibil de comensurat si directionat rational, numai vorbesc democratic.
Anticoruptia d-nei M-P e-o gluma…
Eu am atras atentia RC asupra dezastrului Rovinietei, fara niciun rezultat !
Doamna Mungiu,
este bine ca puneti aceasta intrebare, chiar daca este oarecum naiva.
De ce nu va puneti insa intrebarea de ce nu se intampla nimic cu comisia de licitare in cazul in care licitatia este pusa sub semnul intrebarii? Doar stim ca SRI, precum si alte institutii, asculta telefoanele a priori, deci au puterea sa descopere ilegalitatile facute.
Va raspund eu ce se intampla, macar la nivelul functionarii acestui mecanism: (aproape) toate aceste licitatii trucate sunt perfect legale desi dumneavoastra, sau eventuali ne-martori contestatori afectati de decizia pusa in discutie, puteti avea dubii serioase asupra legalitatii acestora.
Ca in toate cazurile de mare corutie, adica nerezolvate, desi sunt nelegale la nivelul informatiilor/documentelor publice, legalitatea se implineste la nivelul documentelor si actelor nepublice – adica secrete. Mai pe sleau, avem de a face, in aceasta speta, cu trucaje juridice care au caracter secret si de securitate nationala a carei legalitate sau derogare de la legalitate sunt implinite prin acte juridice secrete.
Daca cineva contesta aceste licitatii, sau orice altfel de act administrativ public in dubiu, acea persoana va avea parte de fapt de o mascarada de judecata judiciara, fie ea la tribunal sau la parchet/dna.
Verificarea legalitatii, pe care institutiile statului pretind ca se face in instante, se fac de fapt fara respectarea principiului contradictorialitatii in fata ICCJ in sedinte secrete.
Va dati seama de ce nu exista martori care sa divulge aceasta stratagema a statului roman de a pune calusul coruptiei si abuzului in gura populatiei pe motive de securitate nationala: toti acesti “martori” au obligatia de a face a pastrarii secretului de serviciu.
In incheiere, trebuie sa spun ca nu sunt un astfel de martor, deci sunt supus unei prezumtii de a fi carcotas sau speculator de scenarii de conspiratie.
Din pacate, in Dosarul nr. 41432/3/2007 am avut aceasta experienta din plin, desi sunt poate singurul care a demostrat dincolo de orice indoiala ca institutii ale statului au incalcat ordinea publica intru activarea Art 13 din Legea nr. 544/2001 prin instrainarea din domeniul public al statului a marcii Steaua Bucuresti.
Cum am reusit sa sparg monopolul secretului de stat care ascunde o incalcare a legii, care imi ofera si o protectie teoretica legala prin Art. 13 al Legii nr. 544/2001? Numai prin crearea unui precedent juridic la care “martorii” implicati in tranzactiile secretizate de instrainare a marcii Steaua catre un extremist nationalist, in opinia SUA, nu au avut acoperire pentru nu au fost pregatiti, adica acela ca denumirile (marcile) institutiilor publice sunt in domeniul public, deci inalinenabile suprapunerii cu persoane juridice private.
Ce credeti ca se intampla in astfel de cazuri, in care este incalcata inalienabilitatea constituionala a unui bun de proprietate publica cu caracter de nulitate absoluta imperativa?
Incercari de acoperire legala in ascuns – bine