Agricola Internațional SA, cunoscuta companie de procesare și comercializare a produselor din carne, a rămas, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Bacău, de săptămâna trecută, fără autorizația integrată de mediu pentru marele abator pe care îl operează în municipiul Bacău.
Hotărârea instanței de judecată vine în urma unui lung șir de procese inițiate de vecinii abatorului, din cartierul Gherăiești, care acuză poluări și contaminări produse încă de acum mai bine de un deceniu, minimalizate și/sau mușamalizate de autorități. Mama unuia dintre reclamanți a murit în urma unei forme rare de cancer, care are printre factorii de risc și contaminările cu substanțe chimice.
Pentru a-i intimida, Agricola a deschis un proces de tip SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation), în care a solicitat despăgubiri inițiale de un milion de lei, pretenții reduse ulterior la ”doar” 100.000 de lei.
Cazul a ajuns și pe agenda Comisiei Europene și a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a dus la amenzi date de Garda de Mediu, dosare penale (clasate) și acte controversate ale unor instituții publice.
În ciuda notorietății companiei (sau poate tocmai din acest motiv) și al gravității acuzațiilor, cazul a fost surprinzător de puțin mediatizat. La o căutare în mediul online, se pot găsi articole într-o publicație locală, din 2022. În rest… tăcere.
România Curată și Verde Curat au discutat cu unul dintre vecinii abatorului, dintre cei care au inițiat demersurile juridice și administrative, și a contactat compania Agricola Internațional pentru a-și prezenta punctul de vedere cu privire la faptul că abatorul de la Bacău a rămas fără autorizație integrată de mediu.
2014 și 2019, deversări din stația de epurare în curțile vecinilor
Primul incident a avut loc în 2014, își amintește Lucian Tarcău, care locuiește cu familia chiar lângă abatorul Agricola. De altfel, după cum ne mărturisește, abatorul inițial a fost construit, în anii 70, chiar pe cele 12 hectare de teren pe care comuniștii i le-au confiscat, între anii 1958-1962, înaintașilor săi. ”În 2014 nu s-a sesizat nimeni. Au curățat, au spălat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Asta chiar dacă aveau obligativitatea să anunțe incidentul. Au primit un avertisment verbal”, susține vecinul abatorului, care ne-a spus că a reușit, însă, să facă fotografii și ne-a trimis una dintre acestea.

În 2014, Agricola Bacău a reușit să facă curat în ”ograda” proprie, fără prea mare zgomot. În septembrie 2019, lichidele și substanțele din stația de epurare au ajuns în curțile vecinilor, inclusiv în cea a lui Lucian Tarcău, unde creștea păsări și avea stupi. Foto: Lucian Tarcău
Următoarea poluare s-a produse pe 16-17 septembrie 2019. Apele stației de epurare ale abatorului i-au inundat terenul. De data aceasta au venit și reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). În costume specifice intervențiilor tip Cernobîl. Au luat probe, au făcut analize și au găsit o depășire a concentrației de cadmiu.
Cadmiul este un metal greu, folosit în industrie în special pentru baterii, dar și ca pigment sau pentru izolări anticorozive. Cadmiul este foarte toxic pentru sănătatea umană, mai ales în cazul expunerilor repetate, chiar și în cantități mici. La fel ca alte metale grele este foarte greu de eliminat din sânge și din organe, motiv pentru care se acumulează în corp ani și decenii, cauzând diferite probleme de sănătate, inclusiv cancer.
Chiar dacă s-a depășit pragul de intervenție ancheta a stabilit că deversarea nu ar fi fost foarte periculoasă pe motiv că terenul inundat nu ar fi fost unul ”sensibil” (adică nu ar fi fost cultivat de către proprietarul acestuia, ci folosit ca și curte). ”Apoi Agricola a mai făcut teste și analize ca să poată spune că nu se poate dovedi că depășirea nivelului de intervenție ar fi fost cauzată de deversarea de la stația de epurare a abatorului, ci de la fondul natural. Adică ar fi putut fi și de la baterii aruncate în curte de Tarcău ori de la utilizarea de pesticide”, ne spune vecinul abatorului.
Notă România Curată. La nivel global, una dintre cele mai comune strategii ale avocaților poluatorilor este obligarea persoanelor afectate să dovedească o legătură de cauzalitate între activitatea companiei acuzate și efectele asupra sănătății umane. În cazul în care nu există studii de mediu anterioare începerii autorizării unui proiect și/sau producerii unui accident, avocații companiilor spun că ”nu se poate dovedi, dincolo de orice dubiu, că efectele nu ar fi avut alte cauze”.
Acesta este unul dintre motivele care impun studii și evaluări de mediu anterioare autorizării și dării în folosință a unui proiect, dar și pentru interdicțiile legislative de eliberare a unor autorizații de mediu ulterior începerii sau finalizării unui proiect. O astfel de interdicție există și în legislația din România, în Legea 292/2018, privind evaluarea unor proiecte publice sau private asupra mediului.
În ciuda deversărilor, Agricola a obținut acord de mediu pentru extinderea abatorului
În cazul abatorului Agricola de la Bacău, deversarea din septembrie 2019 avea o importanță deosebită, în condițiile în care compania intenționa extindere capacității industriale de procesare cu aproape 70%, de la 8.000 carcase procesate pe oră (cph) la 13.500 cph. ”Am aflat din știrile din ziar de intenția de extindere, nu pentru că s-ar fi inițiat o procedură de dezbatere publică. Am solicitat noi și s-a organizat una la Direcția Agricolă. Am prezentat poze și am făcut și sesizări la Poliție că se executau lucrări de extindere fără autorizație de construire. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a fost constrânsă să respingă acordul de mediu. Dar, apoi, au deschis o nouă procedură de autorizare, a venit COVID-ul și nu s-a mai ținut nicio dezbatere publică. Au pretins că au făcut una online, iar pe 20 august 2020 au primit acordul de mediu nr. 8 de la APM Bacău”, își amintește Lucian Tarcău.
Astfel, vecinilor abatorului nu le-a mai rămas decât lupta în justiție, pe mai multe planuri. La începutul anului 2021, aceștia au atacat atât acordul de mediu, cât și autorizația de construire. Au pierdut pe fond, la Tribunalul Bacău, dar, în 2022, au reușit anularea definitivă a acordului de mediu din 2020. Fără acord de mediu, s-a obținut și suspendarea autorizației de construire. Chiar și cu acordul suspendat, lucrările au continuat, fapt care a dus și la deschiderea unor dosare penale, inclusiv în urma unor sesizări ale Gărzii de Mediu, dar acestea au fost clasate.
Un istoric al actelor disputate în justiție arată astfel (istoric realizat, parțial, de Bankwatch România):
- 24 august 2020: Agenția pentru Protecția Mediului Bacău a emis acordul de mediu nr. 8/24.08.2020 pentru proiectul ”Extindere abator păsări”
- 22 septembrie 2021: A fost semnat Procesul Verbal de recepție al terminării lucrărilor 1373/22.09.2021 pentru investiția ”Extindere abator păsări” și ” Înlocuire ventilație + Reamenajare flux tehnologic hală abator atingându-se o capacitate de procesare de la 8.000 cph la 13.500 cph”;
- 14 aprilie 2022: Curtea de Apel Bacău a anulat definitiv acordul de mediu prin Decizia 234/14.04.2022
- 2 mai 2022: Garda de Mediu constatat că se efectuează lucrări ce făceau obiectul acordului de mediu anulat și a transmis sesizarea penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău;
- 6 iunie 2022: Tribunalul Bacău a suspendat autorizația de construire
- 4 iulie 2022: Agricola a solicitat actualizarea autorizației integrate de mediu (AIM) nr. 1/27.02.2018
- 9 august 2022: Sentință definitivă a suspendării autorizației de construire la Curtea de Apel Bacău
- 26 ianuarie 2023: APM Bacău a emis Decizia de încadrare nr.25 / 26.01.2023 pentru proiectul ,,Modernizare stație de tratare ape reziduale existentă” și a stabilit că ”NU se supune evaluării impactului asupra mediului”
- 24 februarie 2023: Vecinii au depsu plângere prealabilă împotriva deciziei de încadrare
- 21 aprilie 2023: APM Bacău a actualizat AIM 1/27.02.2018, Incluzând extinderea realizată
- 17 mai 2023: Vecinii au depus plângere prealabilă împotriva actualizării AIM.
- 16 octombrie 2023: Vecinii solicită anularea AIM.
- 14 aprilie 2025: Tribunalul Bacău admite cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de Agricola și respinge anularea AIM.
- 19 mai 2026: Curtea de Apel Bacău casează hotărârea Tribunalului Bacău și anulează definitiv AIM eliberată pentru Agricola.
Proces de intimidare, de tip SLAPP
După ce, inițial, Agricola a apelat la o cunoscută casă de avocatură, Dragne și Asociații, ulterior a apelat la un alt nume mare de pe piață, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Contestatarilor li s-a propus, la nivelul Tribunalului, și o soluție negociată. ”Am discutat cu reprezentanții lor, ne-au propus o înțelegere, dar ne-am dat seama că era doar o strategie de tergiversare, așa că am mers mai departe”, spune Lucian Tarcău.
Atunci s-au trezit și cu scrisori de la avocații Agricola (Dragne și Asociații), în care erau amenințați cu procese la finalul cărora vor plăti daune uriașe. În procesul înregistrat în decembrie 2023, la Judecătoria Bacău, li s-au cerut, inițial, daune de un milion de lei. Litigiul a băltit, însă, fiind repus pe rol august 2025. Între timp, după cum spune unul dintre cei vizați, pretențiile ar fi coborât la ”doar” 100.000 de lei. După mai multe amânări nu s-a ajuns la nicio pronunțare, următorul termen fiind programat pe 11 iunie.
Invocând inclusiv o excepție de neconstituționalitate (legată de inadmisibilitatea evaluărilor de mediu pe proiecte începute sau finalizate), NNDKP a reușit să câștige, la Tribunalul Bacău, procesul de anulare a Autorizației Integrate de Mediu (AIM) din 2018, actualizată în 2023 fără evaluare a impactului de mediu. Săptămâna trecută, însă, pe 19 mai, Curtea de Apel Bacău, a casat hotărârea Tribunalului și a admis recursurile formulate de vecini. Conform portalului instanțelor, hotărârea e definitivă.

Decizia Curții de Apel Bacău, în Dosarul Agricola: ”Admite recursurile principale. Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare: Admite în parte acţiunea. Anulează Decizia nr. 2/3.03.2023 şi Autorizaţia integrată de mediu nr. 01/27.02.2018, actualizată în data de 21.04.2023. Obligă pârâţii să plătească reclamantului Golăeş Eugen Ştefan suma de 3.277,74 lei, cheltuieli de judecată fond şi recurs. Respinge ca nefondat recursul incident. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 19.05.2026”.
Decizia e definitivă? Ce spune Agricola
România Curată și newsletter-ul investigațiilor de mediu Verde Curat au luat legătura cu Agricola Internațional, pentru a solicita un punct de vedere. Am lăsat numărul de telefon la departamentul juridic.
Am fost sunați de o persoană care s-a prezentat ca director de comunicare și relații publice Agricola, Cristian Călin. ”Am discutat cu conducerea companiei. Au fost două decizii, una pe 19, una pe 21. Agricola respectă întotdeauna hotărârile judecătorești și va continua demersurile. Nu formulăm un punct de vedere pe acest subiect, deocamdată. Ăsta e răspunsul”.
Am insistat. ”Dar fără autorizație integrată de mediu ce se va întâmpla cu activitatea abatorului?”. ”Deocamdată acesta este punctul de vedere. Există căi de atac, din câte știu”. ”Ok, dar aici (în decizia Curții de Apel – n.a.) scrie… ”definitivă”. Mă refer la decizia din 19 mai. Ce căi de atac mai există atunci?” ”Juriștii știu… Dar nu notați asta, asta v-o spun așa, discutând între noi…”. ”Dar eu v-am contactat ca jurnalist”. ”Ce vă pot declara, în mod formal, e că Agricola se abține pe acest subiect. Respectăm decizia instanței. Asta e declarația formală, să știți că am înregistrat-o”. ”Și eu am înregistrat-o. Vorbiți cu cineva din presă. Nu e că nu m-am prezentat și nu ați știut cu cine vorbiți”. ”Da, da, nu e o problemă, și eu am lucrat în presă și respect jobul ăsta”. ”Ok, deci nu comentați faptul că această decizie e definitivă?” ”Exact”.
La o verificare pe portalul instanțelor nu am găsit vreun proces în care să fie implicată Agricola și vecinii abatorului din Bacău, care să fi avut vreo decizie pe 21 mai 2026.
UPDATE: La o reverificare, în urma unei atenționări primite, am găsit și cel de-al doilea dosar la care făcea referire reprezentantul directorul de comunicare al Agricola (deși căutarea pe Portal Just a fost cu ordinea celor mai recente, acesta era, de fapt, afișat la final). Este vorba de un proces de anulare a autorizației de construire, deschis în anul 2021, blocat cinci ani la Tribunalul Bacău, și deblocat la fix două zile DUPĂ decizia Curții de Apel Bacău, de anulare a autorizației integrate de mediu (!). În hotărâre, se acceptă solicitarea Agricola de adresare a două întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cu privire la posibilitatea realizării evaluărilor de mediu și de impact asupra sănătății publice pentru proiecte edificate parțial cu autorizația de construire suspendată. Acordul integrat de mediu anulat de Curtea de Apel Bacău este, însă, ulterior, autorizației de construire contestate în dosarul amintit.
Mama i-a murit de o formă rară de cancer, ulterior deschiderii stației de epurare
Nici Lucian Tarcău nu crede că totul se încheie cu această decizie definitivă. El a menționat o altă actualizare pe care APM Bacău ar fi făcut-o la AIM a Agricola, în timpul derulării procesului, și, în ciuda faptului că anularea actului principal ar trebui să ducă, automat, la anularea oricărui act subsecvent, nu poate ignora fragilitatea sistemului judiciar din România. Cu atât mai mult cu Curtea de Apel nu face nicio referire la sesizarea făcută de Agricola către CCR, admisă de Tribunalul Bacău.
De altfel Lucian Tarcău i-a în calcul și ideea de a se muta din casa părintească. Chiar dacă e conștient că nu poate demonstra în Justiție legătura de cauzalitate, nu poate să ignore faptul că mama lui a murit, la doar 58 de ani, în 2010, de o formă rară de cancer, leiomiosarcom mamar. Cauzele acestui tip de cancer nu sunt cunoscute nici în lumea medicală, dar printre factorii de risc asociați se numără și contaminarea în urma expunerii la diferite substanțe chimice (cadmiul fiind printre substanțele care pot produce cancer mamar).

Lucian Tarcău, alături de mama lui, decedată de cancer
De asemenea, în 2009, și soția lui a fost diagnosticată cu cancer. ”E melanom mamar de gradul IV. A supraviețuit, dar în continuare merge la controale, la terapie”, spune vecinul celor de la Agricola. Acesta spune că atât mama lui, cât și soția au fost diagnosticate cu cancer ulterior dării în folosință a stației de epurare a companiei, în 2008. Stație de epurare care are bazinele cu nămol toxic aproape sub geamurile copiilor. Lucian Tarcău are trei copii. Fata mai mare, de 22 de ani, e studentă la Medicină, la Genova, băiatul e în clasa a VIII-a, iar mezina are 10 ani.
”M-a întrebat fetița ce se întâmplă dacă se îmbolnăvește și ea. Când îți pune o asemenea întrebare un copil de 10 ani, n-ai cum să nu te întrebi dacă merită un asemenea sacrificiu, să-ți expui copiii la un astfel risc”, mai spune vecinul gigantului Agricola.

Bazinele cu substanțe chimice ale stației de epurare a abatorului Agricola Bacău (foto, respectiv a treia imagine din stânga) sunt amplasate la aproximativ 10 metri de geamul camerei copiilor familiei Tarcău. Abatorul e înconjurat pe trei laturi de case ale localnicilor cartierul băcăuan Gherăiești, Pe a patra latură e situl Natura 2000 ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși-Bacău-Berești (prima imagine, din dreapta).
Deocamdată, Lucian Tarcău, alături de alt vecin implicat în litigii, Matei Cosmin Țâmboi, n-au renunțat la luptă. După decizia Curții de Apel Bacău au făcut alte două sesizări către Garda Națională de Mediu și Garda de Mediu Bacău, prin care le-au transmis hotărârea definitivă a judecătorilor și au solicitat dispunerea încetării funcționării neautorizate a abatorului companiei Agricola.
Companie care, în 2024 (ultimul an pentru care a depus bilanțul contabil), a avut o cifră de afaceri de peste 800 de milioane de lei și un profit declarat de 84 de milioane de lei. O mare parte bazat pe activitatea mega-abatorului din orașul Bacău, care funcționează, de ani buni, pe baza unei autorizații integrate de mediu anulată definitiv de Justiție, săptămâna trecută.
VOM URMĂRI ȘI VOM REVENI cu alte articole despre acest caz.
Dacă nu vrei să ratezi continuările, abonează-te, acum, gratuit, la newsletter-ul de mediu Verde Curat:
Citește, pe România Curată, despre alte implicări civice pentru protecția mediului:
Pentru a ne bloca investigațiile de mediu, am fost dați în judecată și de avocata Schweighofer, și de Romsilva și directorul ei general. Cu ajutorul tău putem continua investigațiile Verde Curat, pe subiecte pe care cea mai mare parte a presei autohtone le evită, și putem câștiga procesele.











