Alina Mungiu-Pippidi

Alina Mungiu-Pippidi: Trei lucruri de (ne)făcut ca să ne adaptăm la procesul de pace al lui Donald Trump

Continuă comunicatele bizare din zona noastră de politică externă, prea multe despre Ucraina, de parcă am avea ceva de spus, într-un calendar ciudat (chiar merită să îi dăm un semnal lui Trump că nu suntem de acord cu el, când pe de altă parte căutăm ca disperații o intrare MAGA? Crede cineva că ne urmărește administrația Trump pentru altceva decât să ne taie de la vize)? Ca atare fac acum ce am făcut acum 20 de ani când SAR a trebuit să lanseze ideea că România trebuie să facă pentru Moldova ce făcuse Grecia pentru Cipru – avansând integrarea externă în detrimentul celei interne. Și atunci, ca și acum, erau oameni inteligenți care gândeau așa, dar nu era nimeni cu calificarea și curajul să o spună. La fel și acum, din păcate. Textul vechi în Early Warning Reports.

Primul lucru pe care aș vrea să vă rog să nu-l mai trâmbițați e că vrem sancțiuni noi. Pentru că nu vrem sancțiuni noi, vrem sancțiuni care să aibă efect, ori toate evaluările (le pun la clasa mea de evaluare, rezumat aici) arată nu sunt eficiente, nu pentru că sunt insuficiente ca număr (deci nu servește să mai dăm altele în plus), ci pentru că au fost gândite greșit (treptate) și nu sunt implementate. Cum ar fi să vedem întâi de ce nu merg astea, și dacă aceiași factori nu vor face ineficiente și viitoare sancțiuni? Puneți alături PIB-ul Rusiei de cel european și al SUA, și poate ne mai gândim? Administrația Trump are toate dovezile astea, poate le găsesc și ai noștri, mai ales că avem încă acest excepțional organ de educare și cercetare, Institutul Diplomatic Român (IDR, poate vă mai amintiți de domnișoara Benea, cocoțată la șefia acestui institut, ne-am luptat cu ea ani de zile că avea spate mare la PDL, a căzut cu PDL și EBA cu tot). IDR fiind condus de doamna ministru Țoiu și de domnul Vlad Nistor, sper că nu se face excepția pentru el de la lista de sacrificiu a sinecurilor, era mai ieftin când educam pe cei de la MAE prin Universitatea din București înainte să se creeze de către domnul Baconschi renta de la IDR. Dar, în sfârșit, cât mai există poate face un rezumat ale dovezilor de ce nu merg sancțiunile, până și pe Consilium titlul e Pentru sancțiuni eficiente…și nu Pentru mai multe sancțiuni. În sfârșit, reacțiile noastre par copiate după cele de acum un an, ori cadavrul e în frigiderul morgii, și noi tot mai vorbim dacă ar fi mai bine să ducem bolnavul la chirurg sau la internist. Trump nu vrea sancțiuni, punct.

Doi, am rugămintea să decuplăm Moldova ușurel de Ucraina și să o băgăm din nou (a mai fost pe vremea Pactului de Stabilitate) în Balcanii de Vest în ce privește procesul de aderare. Deci nu mai vorbiți toată ziua de aderarea Ucrainei undeva, NATO sau UE, numai Dumnezeu să ne mai ajute cu asta, mai încet și hai să ne ajutăm singuri cu Moldova, și așa acolo nu știm ce va fi de alegerile astea și prin ce scamatorii o să se facă o majoritate pro-Europa. Decuplare, și dacă avem ceva să le dăm să ajutăm votul, e ultimul moment să o facem.

Trei, poate nu mai luptăm contra ideii că procesul de pace poate fi mai larg decât frontiera Ucraina-Rusia și ne pregătim să strecurăm în inevitabila lărgire agenda noastră, ca să nu profite doar Putin? Cum superb a spus Michael Ignatieff despre ”procesul” asimetric de pace citîând pe Tucidide ”Cei puternici fac ce pot, cei slabi fac ce trebuie”. Suntem în paradigma sus realismul, jos pășunismul din ultimii trei ani și poate ne gîndim unde vârâm noi Transnistria noastră mică în atlasul plin de pete albe al lui Donald Trump, și la schimb cu ce. Că am eu o bănuială că fereastra se deschide curând și atunci o să câștige cine e pregătit să sară afară din casa în flăcări și nu cine stă și așteaptă să sară tigrul înăuntru.

Succes!

P.S. Dacă mai era nevoie, iată și dovezile că un proces de distribuire de contracte publice bazat pe favoritism (unde România e nr. 2 în Europa, și nr. 1 la involuție în ultimii zece ani) duce la exacerbarea inegalităților în domeniile educației, sănătății publice și venitului. Că nici un lucru nu e evident pînă nu e dovedit de cineva, și acuma poate se apucă coaliția guvernamentală să redreseze această situație, tot de ei creată în ultimii zece ani…

Nou pe România Curată:

Trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, vrea să ajungă director general la Romsilva. Cine mai vrea (și cine nu vrea) să fie marele șef al pădurilor din România

Citește pe România Curată:

Alina Mungiu-Pippidi, numită într-o prestigioasă Comisie de experți ONU


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Alina Mungiu-Pippidi: Trei lucruri de (ne)făcut ca să ne adaptăm la procesul de pace al lui Donald Trump

  1. Alina Pippidi

    Parlamentul european a dat in judecata Consiliul European pentru SAFE, banii de aparare. Astfel incit mai adaug un sfat: nu mai chletuiti cu anticipare bani pe care nu ii aveti, ca suntem deja pe drumul Greciei! Dupa ce am pus in PNRR nerambursabil cai ferate si conditii ca penalizam fiscal pe cine mai umbla cu camionul ca sa mutam marfa pe cai ferate, am luat imprumuturi pentru autostrazi care ne-au dus la faliment, destul cu irationalismul fiscal si de toate felurile! Daca ajungem junk Rusia ne cumpara la solduri, nu are nevoie sa ne invadeze. Cea mai buna aparare este rationalitatea fiscala si sa nu provoci pe nimeni, ca nu suntem Taiwan, nimeni nu voia sa se reintregeasca cu noi.

    Reply
  2. Gabriel Radeanu

    Nu înțeleg de ce continuăm să funcționăm in sintagma că Statele Unite și Uniunea Europeană au aceeași viziune privind Rusia.Atat timp cât autoritatea americană globală a fost incontestabilă,Rusia nu a avut probleme politice,preluase Crimeea drept instrument de echilibru privind schimbarea prin Zelenski a regimului de la Kiev.In mandatul trecut Donald Trump a fost respins în mod nepoliticos de către leadership-ul european, când a emis pretenții de onorare a prevederilor din tratatul NATO.Prin această atitudine Europa e cea care a declarat NATO inutil și anacronic și pe Trump depășit și neinformat.Si iată că această dublă față a europenilor ne-a adus aici,unde Europa este singura care invocă disperată acțiuni subsecvente tratatului NATO.Eu cred că premiza e total greșită.NATO nu e un instrument militar “per se” ,el este un instrument politic al păcii care folosește ca pârghie intimidarea militară prin alianțe între statele interesate și la acest moment al conflictului e total depășit.Adica suntem așezați în mod “confortabil” în preconcepția unei unități de acțiune împotriva Rusiei și obiectivul adevărat al acestei emulații artificiale globale pro-Ucraina este o eventuală(eu zic utopică)dezintegrare a Rusiei din interior,o măcinare ideologică terminală.Americanii au construit “la vedere” mecanismul aceasta,plantat ca un virus in Ucraina și astfel Uniunea Europeană,Rusia și victima principală,purtătorul inițial al “microbului”au ajuns să-și contemple sfârșitul tragic.Asta este realitatea indiferent cât de pro sau contra suntem,iar din punct de vedere individual nu prea avem de ales,suntem toți o apă și-un pământ…ori suntem proști ori o facem pe-a proștii…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *