Mihai Goțiu

Salrom, dezmăț la Conac, de peste 12.500 de euro, după dezastrul de la Praid. Directorul Salrom încearcă să justifice factura. De data asta n-a mai dat vina pe castori

Luna trecută, Guvernul interimar Predoiu a aprobat 200 de milioane de lei ajutor de stat pentru acoperirea pierderilor cauzate de inundațiile de la Praid, cea mai mare parte a sumei urmând să fie încasată de Societatea Națională a Sării Salrom. După o lună, Salrom deconta facturi la restaurante de lux, pe care doar bacșișul ajunge la aproape 900 de euro.

”12.562,87 euro. Atât a costat o paranghelie organizată de conducerea SALROM. Nu din banii lor. Din banii dumneavoastră. Și știți când au făcut-o? Conform facturii, pe 30 iunie. Exact când noi căutam soluții disperate pentru Salina Praid. Exact când tăiam din cheltuielile statului, când cămașa ardea pe noi. Exact cu o zi înainte de termenul-limită pentru lucrările urgente de acolo”, a scris Radu Miruță, ministrul Economiei, într-o postare, de astăzi (joi), pe Facebook, alături de o imagine în care e prezentată o factură cu această sumă, eliberată de Domeniul Casa Timiș.

Casa Timiș este un resort de lux, dezvoltat și deținut de Cristina și Radu Timiș, fondatorii firmei de mezeluri CrisTim, în localitatea Chițorani, din județul Prahova, la aproximativ 10 km de Ploiești și 40 de Salina Slănic. Restaurantul Conac, menționat pe factură, aparține de Domeniul Casa Timiș.

Ulterior postării de pe Facebook, într-o emisiune la Antena 3, Constantin Dan Dobrea, directorul general al Salrom, a încercat să justifice suma prin faptul că ar fi fost vorba de un eveniment de încheiere a unei conferințe anuale a producătorilor de sare din Europa, care a avut loc la București, între 10 și 13 iunie. Factura menționează, însă, un sejur care ar fi avut loc între 13 și 30 iunie, data din urmă fiind și cea la care a fost emisă factura. De asemenea, Chițorani se află la 70 de kilometri de București.

Factura plătită de Salrom pentru un bairam la Casa Timiș. făcută publică de ministrul Economiei, Radu Miruță

Factura plătită de Salrom pentru un bairam la Casa Timiș. făcută publică de ministrul Economiei, Radu Miruță. Doar bacșișul se apropie de 900 de euro!

Într-o conferință de presă de azi dimineață, noul ministru al Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a început procedurile de demitere ale conducerii Salrom după ce a citit raportul Corpului de control al primului ministru. De asemenea, acesta a declarat că raportul a fost transmis și procurorilor. Detalii aici:

Procurorii au fost sesizați în cazul dezastrului de la Praid. Radu Miruță, ministrul Economiei, a declanșat procedura de demitere a conducerii Salrom. Ce a spus despre castori

Ieri seară (miercuri) Radu Miruță a acuzat faptul că AGA i-ar fi majorat cu aproape 20% salariul directorului general al Salrom după dezastrul de la salina Praid (vezi aici). Astăzi, a spus că, totuși, majorarea ar fi avut loc anul trecut, când, de asemenea au avut loc inundații.

Citește, pe același subiect:

Facturile și sinecurile super-nesimțite. Cazurile Salrom și Transgaz. Cum și cine ne scapă de ele. Știți că și avocata Schweighofer ajunsă în Guvern are responsabilități în acest sens?

România Curată a combătut dezinformarea și a ținut subiectul în prim plan

România Curată a urmărit subiectul încă din primele zile și a dovedit că declarațiile fostului ministru PSD al Economiei, Bogdan Ivan, acum ministru al Energiei, potrivit cărora castorii ar fi fost de vină pentru dezastrul de la Praid sunt o diversiune fără nicio acoperire reală, menită să distragă atenția de la adevărații responsabili. Ne-am asumat atât să combatem dezinformarea, cât și să menținem subiectul pe agenda publică până când responsabilii vor plăti.

Cu ajutorul vostru, inclusiv prin donații (vă mulțumim!) am reușit să ținem subiectul pe agendă, luna trecută fiind una cu audiențe record pentru România Curată, de peste 323.000 de cititori unici, articolele legate de combaterea dezinformărilor de la Praid și de raportare a catastrofei ecologice fiind printre cele mai citite, cu aproape 300.000 de citiri, cumulat. Vom continua să urmărim subiectul și, cu ajutorul vostru, să-l păstrăm în prim-plan, până când ne vom asigura că demiterile se vor concretiza.

Suntem peste 320.000! Demontarea minciunilor legate de dezastrul de la Praid și informațiile despre procesul cu avocata Schweighofer au avut sute de mii de cititori pe România Curată

Citește pe România Curată:

Solicitarea uluitoare a avocatei Schweighofer în procesul cu o miză uriașă pentru pădurile României, în care ne-a dat în judecată

Bolojan o ține pe avocata Schweighofer în Guvern. În ce funcție a numit-o


Articole recente

Recomandări

One thought on “Salrom, dezmăț la Conac, de peste 12.500 de euro, după dezastrul de la Praid. Directorul Salrom încearcă să justifice factura. De data asta n-a mai dat vina pe castori

  1. Mihai Mădălina

    Dacă directorul de la SALROM este demis va primi 30 de salarii compensatorii!!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *