Mihai Goțiu

Bolojan o ține pe avocata Schweighofer în Guvern. În ce funcție a numit-o

Cristina Trăilă, numită secretar general adjunct în Guvernul Bolojan

Pe lângă cele două mandate de deputată și funcția de secretar general al Guvernului Ciolacu, Cristina Trăilă (în stânga) a fost și președintă a Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP), în Guvernul Boc. Pentru activitatea din acea perioadă i s-au adus acuzații publice potrivit cărora la licitații ar fi fost favorizate firme care aveau contracte de consultanță cu cabinetul de avocatură al soțului ei de atunci, Doru Trăilă

Cristina Trăilă, fostă deputată PNL și avocată a ”celebrei” companii austriece Schweighofer, va face parte și din noul Executiv, condus de Ilie Bolojan. La sfârșitul săptămânii trecute, premierul a numit-o în funcția de secretar general adjunct al Guvernului, după ce în postul de secretar general a fost numit fostul ministru PSD Radu Oprea.

Cristina Trăilă a ocupat, până vineri, postul de secretar general, în care a fost numită de Marcel Ciolacu, pe 29 aprilie. În acel moment, rolul de secretar general revenea PNL, în noua Coaliție de guvernare trecând la PSD. Secretarul general al guvernului are rang de ministru, în timp ce adjunctul are rang de secretar de stat.

Cristina Trăilă, numită secretar general adjunct în Guvernul Bolojan. Monitorul Oficial nr. 606/2025

Cristina Trăilă, numită secretar general adjunct în Guvernul Bolojan. Monitorul Oficial nr. 606/2025

Cât de influentă e funcția

Chiar dacă secretarul general al guvernului nu se numără printre miniștrii supuși evaluării parlamentare, nu sunt învestiți odată cu restul cabinetului, ci prin decizie a primului ministru și nu au aceeași vizibilitate publică precum ceilalți membri ai Executivului, atribuțiile și influența lui este foarte mare. Printre acestea se numără avizarea hotărârilor de guvern și a ordonanțelor, organizarea ședințelor de guvern și gestionarea documentelor oficiale. Practic, prin secretariatul general trec cele mai importante acte ale unui guvern în exercițiu.

Mai mult, supraveghează direct numeroase instituții guvernamentale, inclusiv bugetele acestora, dar și companii de stat, printre care Transgaz și Transelectrica.

Până în decembrie 2024, Cristina Trăilă a avut două mandate de deputată din partea PNL Presa a relatat că în urma intervențiilor lui Klaus Iohannis și a fostului președinte PNL Valeriu Stoica (care i-a fost naș de cununie), Cristina Trăilă a deschis lista PNL la Senat în județul Vaslui, poziție considerată a fi eligibilă. Cu Cristina Trăilă în deschidere, PNL a ajuns, însă, pe locul 5 în Vaslui, după PSD, AUR, USR și SOS. În ciuda scorului umilitor de la Vaslui, PNL a propus-o ca secretar general al Guvernului, poziție care revenea liberalilor în ultimul Guvern Ciolacu.

De ce ne-a dat în judecată

Ca deputată, Cristian Trăilă a fost membră a Comisiei Juridice, comisie de raport (decizională), printre altele, și pe o parte importantă a legislației cu impact silvic major, cum a fost legea Codului Silvic ori înființarea ”DNA-ului Pădurilor”. Jurnalistul de investigații Andrei Ciurcanu a dezvăluit că doamna Trăilă era plătită ca avocată de către HS Timber Group (denumirea mai nouă a Holzindustrie Schweighofer) și că a participat, în calitate de deputată, la evenimente de lobby organizate de reprezentanții marii industrii a lemnului.

În Libertatea și pe România Curată, supra-semnatul am prezentat și am comentat aceste informații și am raportat modului în care a votat pentru respingerea legii de înființare a ”DNA-ului Pădurilor” și despre cum a negat acest lucru până când am prezentat înregistrarea video a momentului votului. Pentru aceste articole, avocata Schweighofer ne-a dat în judecată în vara anului trecut (pe supra-semnatul, în solidar cu Societatea Academică din România, editorul României Curate), într-un moment în care legea de adoptare a oului Cod Silvic a ajuns la Camera Deputaților, unde Comisia Juridică din care făcea parte.

Inițial, Cristina Trăilă a solicitat daune de 50.000 de lei, precum și ștergerea a 8 articole. Pe parcursul procesului, reprezentantul avocatei Schweighofer a cerut ștergerea a altor aproximativ 90 de articole și postări legate de tăierile ilegale de păduri, lobby-ul Schweighofer și al altor companii din domeniu în Parlament și Guvern, decizii ale Guvernului, dezbaterile pe noul Cod Silvic din Parlament ori mobilizări și implicări civice.

La cel mai recent termen, de săptămâna trecută, de la Tribunalul București, reprezentantul Cristinei Trăilă a avut o pretenție uluitoare, despre care am scris, mai pe larg, aici.

Solicitarea uluitoare a avocatei Schweighofer în procesul cu o miză uriașă pentru pădurile României, în care ne-a dat în judecată

Până acum, procesul cu avocata Schweighofer și lupta pentru păduri au fost susținute în cea mai mare parte din donații publice. Vă mulțumim, tuturor celor care ați donat și veți dona în continuare! Împreună, putem câștiga și procesul cu avocata Schweighofer, și lupta pentru păduri.

Nou pe România Curată:

Riscuri pentru noi dezastre la Praid. Subiectul, pe agenda primei ședințe a CSAT din mandatul lui Nicușor Dan. Demiterile pe care le așteaptă o țară întreagă


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Bolojan o ține pe avocata Schweighofer în Guvern. În ce funcție a numit-o

  1. Adrian

    petiție (declic ?) pentru desființarea posturilor de secretar general adjunct și secretar de stat la sgg.

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      De desființat nu e cazul, că cineva trebuie să rezolve toate problemele care sunt în atribuțiile oficiale ale SGG, că o e chestiune care ține de funcționalitatea Guvernului; dar cine ocupă acele funcții e o discuție mai mult decât necesară

      Reply
  2. tempor1k

    De la nivel central până la cel local avem parte numai de „antreprenori” politici descurcăreți SRL, a căror răspundere este limitată, adică nu răspund in nici un fel la abuzurile făcute in formă continuată din pozițiile pentru care s-au zbătut să le obțină.
    Ciudat este faptul că la adunarea recentă PNL, Bolojan anunța ca „grupările” PNL din teritorii care au obținut scoruri proaste la alegeri să își de-a demisia!!!
    Cu această numire însă, uniți în cugete și în simțiri, se urmează neabătut calea progresului PSD care a culminat cu „binecuvântarea” – să trecem la „vorbe, nu fapte!!” . Restul faptelor lor să rămână precum au stabilit înainte de a pierde alegerile, pentru a încerca să șteargă urmele adânci care le-au lăsat.

    Reply
    • Mihai Goțiu Post author

      Păi doamna Trăilă a fost ”expediată” de la centru să fie în deschiderea listei de Senat, de la Vaslui. Dacă ar fi obținut un rezultat bun (locul din Senat), ar fi fost meritul ei. Dacă PNL a ajuns pe locul 5, atunci e vina filialei :)))

      Reply
  3. GA

    Nu cred că Bolojan are cunoștință de domeniul protecției mediului (nu-mi amintesc să-l fi auzit spunând ceva despre). Omul e inginer și administrator-tăietor. E chemat să ajusteze cheltuielile așa cum prin sate sunt chemați doar unii, care au destul sânge rece și inimă puțină, ca să taie viței.
    Însă, după apariția unor articole ca acesta (care face parte dintr-o serie mai lungă, pe aceeași temă), ar trebui ca consilierul lui să-i șoptească ceva. Iar dacă are consilieri pe mediu tot mecanici-matematicieni, ar trebui ca ministreasa mediului să-i ceară printr-o notă fermă demiterea cucoanei.
    Dacă nu se va întâmpla, înseamnă că foaia de parcurs a lui Bolojan nu conține to-do-uri despre mediu. Și implicit, nici despre corectitudine / moralitate.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *