Andrei Astefanesei

Minciuna lui Ponta demontată de DNA. Ce prezintă premierul-inculpat drept concluzii ale expertizei din dosarul „Turceni-Rovinari“

Victor Ponta a dat publicității două fragmente atribuite expertizei din dosarul în care este inculpat și aflat în lucru la DNA. Aceste facsimile (vezi mai jos) sunt însoțite de un comentariu din care rezultă că nu există prejudiciu. Ba mai mult, statul ar fi dator la el cu 2.000 de lei:

„Regret faptul că bătălia politică și de media se duce cu arme necinstite – din expertiza făcută în dosarul meu se arată că SCA “Șova și Asociații” și-a dedus cheltuieli în baza contractului cu mine de 51.321 RON. Și se arată de asemenea că au fost plătite taxe și impozite de către “Cabinet Avocat Ponta Victor” în suma de 53.000 lei!

Deci prezentarea doar a primei sume este o manipulare a opiniei publice, ignorând voit plata celor 53.000 lei! Adunând cele două sume nu rezultă prejudiciu față de statul roman, care a încasat în plus 2.000 RON!

Atașez copia după această constatare și cred că nu mai este nimic de comentat! Și sechestrul a fost pus în data de 13 iulie, nu azi (cum în mod eronat a apărut în presă)!“, este reacția lui Ponta pe pagina sa de Facebook.

pagina expertizapagina expertiza 2

DNA: Este un extras din conţinutul opiniei separate a unuia dintre experţii inculpaţilor

Această minciună a fost însă demontată de DNA, care a replicat printr-un comunicat de presă.

„Fragmentul postat pe Facebook de inculpatul Ponta Victor Viorel este în realitate un extras din conţinutul opiniei separate a unuia dintre experţii inculpaţilor, respectiv expertul desemnat de inculpatul Șova Dan-Coman şi nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală și contabilă dispusă în cauză.

Raportul respectiv a fost întocmit de un expert independent, desemnat de organul judiciar, în conformitate cu art. 172 şi următoarele CPP.

Expertul judiciar independent desemnat în cauză a stabilit că valoarea prejudiciului produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului Ponta Victor –Viorel se ridică la suma de 51.321,80 lei, aşa cum se arată în comunicatul nr 1384/VIII/3 din data de 19 august 2015, postat la www.pna.ro.
Menţionăm că raportul integral de expertiză fiscală și contabilă conţine 29 de file şi 8 anexe“, este reacția Direcției Naționale Anticorupție


Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Minciuna lui Ponta demontată de DNA. Ce prezintă premierul-inculpat drept concluzii ale expertizei din dosarul „Turceni-Rovinari“

  1. TIVADAR VASILE

    Ponta a mintit, Ponta a furat alesi locali, Ponta a dat o lvitura de stat! Toate acestea le-a facut ca si politician. Ca avocat a prestat servicii în baza unui contract, unei firme private. Aceasta l-a plătit ! Firma care l-a plătit pe Ponta a luat bani publici ilegal? Atunci acea firmă trebuie să raspunda in faţa legii. Dacă exista o complicitate intre cele două firme ,respectiv între cei doi avocaţi în a pretinde sume exorbitante clientului pentru servicii neonorate şi cu reacredinţă,atunci clientul trebuie să se îndrepte împotriva avocatului. Ponta trebuie să părăseacă guvernarea pentru alte o mie şi una de motive. Aceasta găselniţă de 10.000 de euro îl victimizează şi victimile sunt moaştele românilor.

    Reply
  2. Obiectiv

    Neadevăr flagrant în comunicatul DNA!
    Se vede clar că actul poartă ștampila a TREI experți deci nu „a UNUIA dintre experţii inculpaţilor” (unu e diferit de TREI).

    Reply
  3. alinaMP

    Din pacate, comunicatul DNA nu e clar. Sunt 2 lucruri diferite aici- frauda- Ponta a zis ca a facutc eva si nu a facut nimic, lucru imposibil de dovedit intr-o echipa de avocati, se acopera unul pe latul, si in orice echi[a (cati coautori nu am avut eu care nu scriau nimic dar semnau cu mine lucari stiintifice- nu prea vad caum poate statul sa se duca la ei dupa zece ani sa spuna ca m-au d=fraudat, daca se intampla cu acordul meu) si a doua ca s-au evazionat taxe in acest proces. Or, taxele se plateau, adica Ponta platea impozit pe onorariul pentru serviciile sale presupus fictive, deci nu reiese din comunicatul DNA care e prejudiciul.

    Reply
  4. gabriel

    Și care este noutatea ? Cine și care nu știe că România este condusă de 25 de ani de 90 0/0 incompetenți . De ani buni se cunoaște biografia lui Ponta , totuși printr-o minune nu a ajuns președinte și apoi Iohanis tare mă tem că va folosi expresia lui Constantinescu ,, ma învins sistemul ” . ce pot face 10 oameni de bine între 90 răi , veniți vă rog cu părerile dumneavoastră . eu nu spun că iliescu , ponta , Constantinescu sau toți cei de după 89 sînt răi dar după faptele lor putem să cîntărim și să ne spunem părerea . totuși viitorul este sumbru dacă ponta lasă visteria goală . înțeleg că așa se preconizează . Ceaușescu a fost judecat pentru genocid , nu am văzut nici unul dintre conducătorii noștri judecați ca trădători de țară și cred că avem destui .

    Reply
  5. gabriel

    Și care este noutatea ? Cine și care nu știe că România este condusă de 25 de ani de 90 0/0 incompetenți . De ani buni se cunoaște biografia lui Ponta , totuși printr-o minune nu a ajuns președinte și apoi Iohanis tare mă tem că va folosi expresia lui Constantinescu ,, ma învins sistemul ” . ce pot face 10 oameni de bine între 90 răi , veniți vă rog cu părerile dumneavoastră . eu nu spun că iliescu , ponta , Constantinescu sau toți
    cei de după 89 sînt răi dar după faptele lor putem
    să cîntărim și să ne spunem părerea . totuși viitorul este sumbru dacă ponta lasă visteria goală . înțeleg că așa se preconizează . Ceaușescu a fost judecat pentru genocid , nu am văzut nici unul dintre conducătorii noștri judecați ca trădători de țară și cred că avem destui . uitam , degeaba condamnăm unu dacă 89 rămînă la conducere , eu propun ca cei 10 să lupte pentru ca legea lustrației să între în drepturi altfel nu faceți nimic .

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *