Mihai Goțiu

Timbrul literar, între ipocrizia editurilor și falimentul USR sub șefia lui Nicolae Manolescu

Aproximativ 2.400 de membri numără, la ora actuală, conform propriului site, Uniunea Scriitorilor din România (USR). Iar aceștia nu sunt, nici pe departe, toți scriitorii români în viață și în activitate. Poate că unora li se pare mult, eu zic că-s puțini, că dacă-i scădem pe cei 1.200 ai Filialei București, mai rămân, în medie, câte 30 pentru fiecare județ din restul țării. Vorbind însă de câteva mii de scriitori, membri și ne-membri ai USR, e lucru de mirare disproporția uriașă pe care am constatat-o în ultimele săptămâni între opiniile asumate în spațiul public împotriva timbrului literar, respectiv cele favorabile acestui timbru.

Să ne înțelegem din start: timbrul literar nu e o ”taxă pe citit” sau ”împotriva culturii”, cum ipocrit strigă acum reprezentanții editurilor, ci un mecanism necesar pentru susținerea creației. Și cu atât mai puțin o taxă împotriva autorilor (asta e o aberație totală). Suntem cam singura țară de prin Uniunea Europeană în care nu există un program coerent de burse și rezidențe de creație. Periodic mai aud, de la câte vreun coleg de breaslă, că pleacă sau că s-a întors de la o astfel de bursă sau rezidențiat. Nu în România. Uneori mai citesc în prefața sau postfața vreunei cărți că a fost scrisă ca urmare a unui astfel de sprijin. De fiecare dată: extern. Am avut și noi, la un moment dat, un fel de rezidențiat la Tescani. Nu a supraviețuit. Personal, în domeniul non-fiction, am câștigat un proiect care prevedea și scrierea unei cărți, finanțat din… timbrul de arhitectură, grație programelor OAR (nu, nu sunt arhitect). Și am avut o bursă, care de asemenea, presupune și scrierea unei cărți (e în lucru) la… IWM Viena. Sprijin pentru finalizarea documentării cărții despre Roșia Montană am primit din Anglia. Ca să scriu scenariul unui film de animație psihoterapeutic (în curând, pe DVD, în librării) finanțarea a venit printr-un institut de psihologie. Atenție, nu discutăm despre drepturile de autor, ci despre finanțarea documentării și scrierii unei cărți, că cine își închipuie că o carte care, într-adevăr contează, se scrie așa, după cum plouă, după cum bate vântul și după cum cade autorul în melancolie, se înșeală amarnic. Și aici e partea de ipocrizie (și iresponsabilitate) a editurilor care se împotrivesc timbrului literar. Că dacă aș cunoaște mai mult de o editură dispusă să investească în documentarea și scrierea unei cărți le-aș înțelege supărarea. Dar nu investesc în așa ceva. Nu, nu sunt directorii și/sau patronii caselor de editură în TOP Forbes România, dar cu siguranță o duc ceva mai bine decât scriitorii, cărora le plătesc drepturile de autor când își amintesc (dacă își amintesc), că despre plata acestora ÎN AVANS, din nou pot da exemplul unei singure edituri și câteva cazuri izolate (mai degrabă excepționale) la alte edituri.

Și atunci, din nou întreb: de ce nu se revoltă cele câteva mii de scriitori autohtoni? De ce nu scriu la gazete (că doar la asta se pricep), de ce nu fac o petiție și nu strâng semnături în favoarea timbrului literar? Că doar banii ăia ar trebui să se întoarcă la ei, să-i ajute să-și scrie cărțile? Să le premieze pe cele mai bune dintre ele și să finanțeze revistele literare care le promovează. Răspunsul e destul de simplu, iar domnul Nicolae Manolescu, președintele USR deja de zece ani, ar trebui să și-l asume: pentru că nu au nici cea mai mică încredere că USR ar gestiona onest, transparent și eficient fondurile strânse din timbrul literar. O să-i amintesc domnului Nicolae Manolescu un episod de la Conferința Națională a USR, în cadrul căreia a fost ales pentru prima dată președinte, de acum zece ani. Când a fost momentul luărilor de cuvânt și al întrebărilor pentru candidați, m-am dus la microfon și am făcut o constatare: din câteva sute de delegați la Conferință, eram vreo cinci sub 40 de ani în aulă. Întrebarea (pentru toți candidații) era ce vor face, la ce proiecte și programe se gândesc pentru a atrage membri mai tineri în USR. Am pomenit atunci despre burse și rezidențe (deschise tuturor scriitorilor, pe bază de proiect, nu doar membrilor USR), despre programe de traduceri (dar nu doar pentru sinecuriști), am pomenit și despre vizibilitatea online (da, deja intra internetul și la noi). Mi-a răspuns, cu invective, și în direct, și mai apoi și în România literară, Alex Ștefănescu (nu era candidat, dar se simțea dator să-i apere pe candidați), că… sunt impertinent și că-i jignesc pe cei bătrâni (exprimarea îi aparține)!? De unde și până unde propunerea unor măsuri care să-i atragă pe scriitorii din generațiile mai tinere în USR ar fi fost o jignire pentru cei mai în vârstă n-am reușit să înțeleg nici până în ziua de azi.

După zece ani de la acel moment, am căutat pe site-ul USR argumente pentru susținerea timbrului literar. Argumente de genul: din 2005 (de când e domnul Manolescu președinte) și până astăzi, din timbrul literar (timbrul literar s-a instituit în 1994) s-a încasat suma de… Din această sumă, pe bază de concurs de proiecte s-au acordat următoarele burse și rezidențe… Pe bază de concurs au fost finanțate, cu următoarele sume… următoarele reviste și proiecte culturale… (spre exemplu, a se vedea modul de gestionare a timbrului de arhitectură de către Ordinul Arhitecților – că totul e pe bază de concurs de proiecte, nu există nimic arondat pentru eternitate în virtutea meritelor strămoșești). S-au acordat următoarele premii, în valoare de… Domnul prim-vicepreședinte al USR, Varujan Vosganian, (cel puțin teoretic) specialist în economie dar și în materie de proces legislativ ar fi trebuit să știe că așa se suține o modificare de lege, cu un studiu de impact, incluzând un raport cost-beneficii transparent.

Așa s-ar fi putut răspunde în aceste zile impertinenței editurilor. Punându-le în brațe un teanc de titluri de cărți și autori care au fost sprijinite/sprijiniți de USR și pe baza cărora editurile au făcut profit (mic, mare, cât o fi fost). Adică să le poată spune editurilor: dacă noi nu finanțam cartea X, voi nu aveați ce să vindeți. Dacă noi nu promovam cartea Y sau pe autorul Z în revistele USR, la festivalurile pe care le-am organizat și prin premiile pe care le-am acordat, voi nu ați fi avut tirajul pe care l-ați avut cu cartea Y sau cu autorul Z. Și să mai zică: ia uite aici cum am promovat cărțile și autorii voștri pe site-ul Uniunii (luați o felie de lămâie înainte să deschideți site-ul USR, că site-urile a 99% dintre comunele României arată mai bine și conțin mai multe informații utile). Căutați toate aceste informații pe site-ul USR. Sau ia priviți câte zeci de mii de fani are pagina de Facebook a USR și câte mii de like-uri au informațiile despre cărțile voastre (în fapt, pagina de Facebook a USR are mai puțini fani decât numărul de membri, iar cea mai recentă actualizare e, la ora scrierii acestui articol, din… 9 decembrie 2014)…

usr facebook

Vezi de treabă. Singurele amănunte oficiale (cu cifre) despre modul de cheltuire a banilor USR (implicit, și a timbrului literar) le aflăm de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe și a Senatului. Mai exact din declarațiile pe care șefii USR sunt obligați să le posteze acolo (unul în calitate de amabasador al României la UNESCO, al doilea în calitate de senator). În cazul lui Nicolae Manolescu, la categoria ”venituri din alte surse”, găsim, în diferiți ani, indemnizații care variază între 49.913 lei și 74.664 lei (per an), ca președinte al USR, la care se adaugă veniturile de la Fundația ”România literară” (revista fiind susținută de USR).

nicolae manolescu venituri 3 nicolae manolescu venituri 2 nicolae manolescu venituri 1

Nici cu domnul Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al USR (tot din 2005), nu ne e rușine. Tot în jur de 50.000 de lei/an încasa de la Uniune.

vosganian venituri

Acuma, sumele în sine n-ar fi fost exagerate, dacă ne raportăm la un program de lucru de măcar 6 ore/zi, cinci zile/săptămână. Doar că unul conduce USR de pe Sena (când e prezent și acolo), iar celălalt din Palatul Parlamentului, de unde își iau, ambii, salariile principale. Banii de la USR îi primesc doar în virtutea faptului că… ne fac cinstea și onoarea să ne fie șefi și pentru că se spetesc dând cu subsemnatul pe statul de plată. Că dacă ar face și altceva (muncă propriu zisă în beneficiul USR), s-ar vedea…

***

În aceste condiții, nu e de mirare că scriitorii (membri, și cu atât mai puțin ne-membri ai USR) nu se mobilizează să susțină timbrul literar. Pentru ce? Pentru a-i asigura domnului Manolescu un croissant în plus la o cafea, pe o terasă pariziană?  Și nu e de mirare că editurile îi dau cu tifla. Păi, pe bună dreptate (chiar dacă nu au dreptate) – cum să pretinzi să-ți direcționeze cineva timbrul literar, dacă nu ești în stare să prezinți modul în care acești bani au fost cheltuiți până acum? Până la urmă, lipsa mobilizării breslei scriitoricești și tupeul editurilor reprezintă eșecul mandatelor lui Nicolae Manolescu la șefia USR. Faptul că scriitorii și-au pierdut încrederea că USR se poate reforma și poate gestiona onest timbrul literar. O spun cu regret, ca membru al USR care a votat în 2005 cu el. Dacă pierde bătălia pentru timbrul literar îi aștept demisia (pe a domnului Vosganian o aștept din alte motive). Dacă o câștigă, măcar începând din acest an, aștept raportul de activitate și modul de cheltuire a banilor până la ultimul leu.

***

P.S.: De ce e necesar timbrul literar se poate discuta cu editurile cât se poate de onest și fără manipulări de genul ”taxa pe citit”. Că banii ăia li se pot întoarce cu vârf și îndesat. Până la urmă, revistele literare finanțate de USR le promovează cărțile – și nu e vorba doar de cărțile autorilor români (iar promovarea ar fi mult mai eficientă, dacă selecția de finanțare s-ar face pe bază de concurs, din juriu făcând parte și reprezentanți ai editorilor). Festivalurile și premiile USR fac publicitate cărților (din nou, nu orice festival trebuie finanțat aprioric, ci tot pe bază de concurs, că așa poate se mai răresc și premiile de gașcă, că dacă premiezi aiureli, riști să rămâi fără finanțare anul următor). De un program național de burse și rezidențe este nevoie și e normal ca un asemenea program să fie finanțat din timbrul literar, atâta vreme cât cărțile respective vor aduce, la rândul lor, profit editurilor (desigur, asta presupune, din nou, concurs transparent, și deschiderea și către ne-membrii USR să poată aplica pentru ele). Dacă nu s-ar lovi (repet, pe bună dreptate) de situația actuală în care se află USR, editurile ar putea înțelege că ar avea de câștigat de pe urma timbrului literar. Că timbrul ăsta, dacă ajunge să susțină cu adevărat creația, se poate transforma în profit pe termen mediu și lung. Și pentru scriitori, și pentru edituri. Și chiar și pentru domnul Manolescu dacă își dorește, ca pe lângă merite, să nu intre în istoria literaturii române și drept groparul USR.

Și să nu spuneți că în România ”nu se poate”. Aici (click) aveți ca model lista de proiecte culturale finanțate din timbul pentru arhitectură de către OAR (cu domeniile în care se pot iniția programe și proiecte culturale și editoriale, cu norme metodologice, cu proiecte câștigătoare și valoarea finanțării, cu contestații, cu membrii juriilor etc.). Ați văzut reacții ale firmelor de arhitectură care să respingă timbrul pe motiv că le-ar diminua profitul (și, de când cu criza, nu mai stau nici arhitecții așa pe roze ca în perioada boom-ului imobiliar)? Singura reacție e cea a celor de la OAR, pentru că modul în care e redactat proiectul de lege îi exclude dintre uniunile care gestionează timbrul pe arhitectură (aici)!


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

21 thoughts on “Timbrul literar, între ipocrizia editurilor și falimentul USR sub șefia lui Nicolae Manolescu

  1. Florin Iaru

    Mihai Gotiu, deși în teorie aș fi de acord cu tine, iată cîteva date care îți subminează discursul: o carte de poezie nu se vinde în mai mult de 300 de exemplare. O carte de proză saltă cu greu spre 1000. Doar 1% dintre autorii români sar de 2000. Așadar, editorii resimt scumpirea în avans a întregului tiraj ca pe un îndemn la închisul porților. Și autorii. Cine să publice o carte care e perdantă din start? Nu din autori români se îngrașă editorii. Asta e problema.
    În rest, ai dreptate. Ba chiar ai putea întreba ce a întreprins USR pentru colectarea timbrului actual. Singurele date pe care le știu sînt astea:
    În anul 2012, piața de carte era evaluată la circa 60 de milioane de euro. Dacă jumătate din cărți sînt de beletristică, iar 2% reprezintă 600.000 de euro, abia acum ne putem întreba pe bune.
    În anul 2014, se estima că în ultimii cinci ani au dispărut două treimi din edituri și numărul angajaților din industria cărții s-a redus cu aproape 50%. Nașpa.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Florin Iaru: cărțile nu au de ce să se scumpească, timbrul literar era inclus și până acum în preț; altfel, tocmai ăsta ar fi unul din rosturile timbrului literar – să promoveze cărțile și autorii (ca exemplu, o primă idee care îmi vine în minte, să facă un târg de carte intinerant prin orășelele de 10-30.000 de locuitori din România, unde nu mai există de 10-15 ani o librărie) ; altfel, știu că nu cărțile de beletristică ale autorilor români reprezintă principala afacere, dar revistele culturale (susținute din timbru) ori evenimentele (târguri de carte) susțin/promovează și restul cărților, nu doar cele de beletristică ori cele ale autorilor români – ideea e că dacă utilizezi inteligent și onest (nu pt. sinecuri) timbrul literar, de ăia 2% ai putea măcar cu 5% să crești piața cărții (implicit să reduci costul la bucată dacă reușești să crești un pic tirajul sau să-ți recuperezi, ca editură, banii mai repede, cum se întâmplă în cazul târgurilor) ; pentru asta însă timbrul ăla literar ar trebui să se administreze pe bază de concurs/proiecte (NU să existe un mamut ca USR care să DIRECȚIONEZE banii, USR să se ocupe doar de CADRU – regulament, norme metodologice, secțiuni, juriu – și e evident că în juriu ar trebui să fie și reprezentanți ai editurilor și/sau ne-membri USR); până la urmă, editurile și-ar putea lua banii înapoi direct, dacă ar câștiga proiecte la un asemenea concurs (fie pt. un târg, fie pentru a susține măcar parțial costurile unei reviste culturale, fie pt. documentarea/scrierea unei cărți contractate deja cu un autor etc.); cât timp există exemplul OAR, care dovedește că se poate și în România gestiona corect, cu efecte benefice pt. arhitectură (aplicat) și societate (în general) nu văd de ce nu s-ar putea și practic, nu doar teoretic, și în domeniul literar

      Reply
  2. Dumitru-Cornel Vîlcu

    Aici, Mihai, mă voi declara ne-de-acord cu tine. Nu în sensul că l-aş aprecia pe Manolescu şi politicile lui, dimpotrivă. Dar nu înţeleg de ce ar încasa un organism privat (fie el şi un soi de sindicat, care NU îi cuprinde pe toţi scriitorii români) de tipul USR bani de la alţi privaţi – editurile, şi prin intermediul lor, noi. Ce, dincolo de tradiţia organizaţională (şi ea destul de tristă, anterevoluţionară) a acestei Uniuni o îndreptăţeşte să fie singurul for reprezentativ al scriitorilor din România? Nu numai că e vorba de o instituţie ne-credibilă în ce priveşte cheltuirea cu folos a fondurilor… dar nici nu are concurenţă, de nici un fel, pe vreo piaţă a serviciilor pentru membrii breslei. În opinia mea, problema asta (a monopolului USR asupra eventualelor câştiguri din timbrul literar), ca problemă de principiu, le depăşeşte în gravitate/ seriozitate pe cele legate de modul cum s-au cheltuit banii până acum. Mai pe româneşte: de ce m-ar obliga statul pe mine, cetăţean, să virez indirect fonduri în conturile unei organizaţii private a câtorva (mulţi, puţini) scriitori – şi de ce, dintre toate formele de organizare ONG-istică posibile, tocmai aceasta ar beneficia de bani strânşi prin lege, la nivelul întregului stat?

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Dumitru-Cornel Vîlcu: Nu e vina USR că e singură; și în domeniul arhitecturii există două organisme, OAR și UAR (Ordinul și Uniunea), ambele gestionează timbrul arhitecturii (nu mă întreba să-ți răspund instant cum îl împart, dar mă pot interesa – e opțiunea fiecărui arhitect, sau în funcție de număr de membri), nu e ”exclusivitate”: unii arhitecți sunt membrii în ambele organisme;
      după cum știi, și în domeniul scriitoricesc a existat și ASPRO (nu știu să mai existe legal, că activități n-am mai auzit de ani buni), care la rândul ei încasa timbru literar (pe atunci era opțiunea editurilor către care organizație să direcționeze timbrul); evident că, pentru o societatea sănătoasă ar fi bune 2-3 organizații în domeniu, dacă nu reușim să reformăm cea care există acum; dar ca principiu: de burse, rezidențiate, reviste culturale, târguri de carte, alte evenimente etc. e nevoie; între Ministerul Culturii (instituție politică) și o asociație a breslei, consider că mult mai normal și eficient să administreze un astfel de fond e o asociație a breslei; în Ro avem exemplul negativ al USR și exemplul funcțional al OAR; din punctul meu de vedere mult mai realistă mi se pare reformarea USR (că asta poate fi pe termen lung) decât al unui organism al ministerului Culturii, special constituit în acest scop (că tot la 2-3 ani se schimbă ministrul și ”viziunea”);
      În fine, orice țară normală la cap trebe să aibe câte un fond pentru film, teatru, literatură, proiecte culturale etc., care să fie deschis pe bază de concurs – ce scriu eu în articole e să remarc că editurile n-au dreptate când se opun ca principiu timbrului (pentru că timbrul nu crește prețul cărții, cum spun, exista și până acum; dimpotrivă, dacă ar fi administrat onest și performant ar putea duce la scăderea prețului cărții), dar că au dreptate să se revolte la ideea că timbrul va fi administrat ca până acum de USR (că nici nu se poate spune dacă a fost administrat bine sau rău, atâta vreme cât nu există nimic transparent din care să rezulte cum s-au folosit banii din timbru)

      Reply
  3. Stelian Ene

    Zău, ăsta e argumentul ultim în favoarea timbrului cultural, că documentarea pentru carți costă, că editurile nu plătesc bani în avans și că în lipsa granturilor publice n-ar mai avea ce edita ? Adică editorii sunt atât de imbecili și hulpavi încât preferă să dea faliment decât să crească prețul cărții cu 2 lei pe care să-i plătească autorului ca avans. Nu, trebuie să vină statul, să mărească cu japca prețul cărții, să distribuie politic banii unor autori de mare calibru – sistemul ăsta de alocare fiind mult mai eficient decât să lăsăm editorul și deci publicul să decidă ce vrea să citească. E rizibil.

    Măcar să-ți asumi caracterul redistributiv al taxei – de la autorii de succes, Arsenie Boca și JK Rowling spre autorii români contemporani sau (ideal) viitori. Iar dacă discutăm de o taxă, de un impozit redistribuit politic, atunci nu văd de ce USR, o asociație privată de breaslă, să-i primească și să-i administreze în regim „black box”, în interesul propriilor membri. USR însăși este cea care ar trebui să concureze cu proiecte și sa câștige granturi culturale, în concursui deschise organizate de Ministerele Culturii sau Educației, cu indicatori clari de performanță și sub scrutina publică.

    Iar dacă oricum sunt bani publici care merg la oala comună, de ce să taxezi tocmai cartea, indiferent cine o scrie sau citește ? De ce să nu taxezi suplimentar țigările, mașinile sau prezervativele, sau să reduci cheltuielile cu bordurile ? Citesc prea mult românii, a ajuns un obicei social toxic, cu efecte de vecinătate nefaste ?

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Stelian Ene: de ce nu citiți până la capăt?
      1. timbrul literar există din 1994 și e inclus în prețul cărții, nu crește cu nimic prețul
      2. bursele și granturile literare reprezintă doar o parte a utilizării timbrului literar, iar timbrul literar doar o sursă pentru fondul cultural (a mai fost până la Ponta 2% din încasările Loteriei, dar Ponta s-a întins și după banii ăia, implicit fondurile AFCN au fost reduse drastic, în minte îmi vine acum taxa de 2% care era direcționată în Spania de către firmele care efectuau copii către asociațiile de creație și mai sunt și alte surse); editurile nu beneficiază însă doar de cărțile scrise în Ro, că în revistele culturale sau la târgurile de carte care au ȘI finanțare publică le sunt promovate sau vândute TOATE cărțile, nu doar cele ale autorilor români;
      3. că USR a eșuat în administrarea timbrului literar (și nu doar a timbrului literar) tocmai am arătat mai sus;
      4. nu văd soluția la Ministerele Culturii și/sau Educației – cum au început AFCN, respectiv UEFISCDI să dea semne de autonomie/ independență, cum au fost ”tăiate”

      Reply
      • Stelian Ene

        Timbrul literar crește prețul produsului, asta e economic cert. Că exista deja nu înseamnă că nu crește prețul ci că prețul e deja nejustificat mai mare. Am citit tot textul și n-am găsit nici un argument rațional pentru ideea de a suprataxa cartea, o idee stupidă în sine indiferent cât de veche e. E doar gimnastică intelectuală de tipul: dacă se iau niște bani, atunci ei ar putea fi folosiți eficient, deci taxa a bună. Nu domnule, taxa e proastă și tebuie anulată cu totul, iar dacă dai bani pentru cultură nu-i dai „earmarked” prin sinecuri și găști de interese, ci defalcat din bugetul public cu destinație precisă și control public.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ Stelian Ene: cu asemenea idei ”stupide” s-au dezvoltat culturile vestice în ultimul veac, inclusiv în Ro antebelică; comuniștii au suprimat-o, tocmai pentru a avea controlul gestionării ei; creația culturală trebuie scoasă de sub control politic, că atunci devine 99,99% sinecură și direcționare de gașcă; soluția viabilă pe care o văd este externalizarea fondului cultural (în toate domeniile, nu doar cel literar) către entități independente, dar cu obligații clare de transparență și performanță;
          din nou, pentru a evita controlul politic fondul cultural trebuie să aibă finanțare directă, să nu depindă de ”hatârul” unui guvern sau altul; reiau exemplul AFCN (care ține de minister), unde, în momentul în care a început să funcționeze cât de cât autonom, Ponta a tăiat cei 2% din încasările Loteriei, pe care le-a băgat la bugetul comun, dar nu le-a mai dat mai departe către AFCN, cele mai afectate au fost liniile de finanțare ”educație, respectiv intervenție culturală”, care au fost, pur și simplu, desființate – coincidență sau nu, pe aceste linii fuseseră finanțate în ultimii ani cele mai multe proiecte culturale independente, cu caracter social și contestatar, care deranjau establishment-ul; același lucru s-a întâmplat cu UEFISCDI – asta înseamnă controlul politic (și nu doar în România, dar cu atât mai mult în România) ; editurile cred că nu înțeleg pe deplin ce vor: dacă or să se închidă revistele culturale (așa cu arie scurtă de acțiune cum sunt acuma) or să aibe surpriza să-și vadă reduse tirajele (și așa mici) și ori vor crește prețul (la tiraje mai mici), ori se vor limita exclusiv pe best-seller-uri garantate (ceea ce va reduce drastic oferta) ;
          altfel, cum am arătat în text, sunt perfect de acord că acest fond nu trebuie gestionat prin sinecuri și găști de interese, și tocmai asta reproșez conducerii USR (și ăsta e falimentul USR la care măr refer), că nu a reușit să gestioneze până acum acest timbru transparent, onest, eficient;
          și atunci: în ultimii 25 de ani avem câteva exemple: OAR a reușit, AFCN și UEFISCDI au reușit să-și formeze jurii/structuri independente, dar când s-a întâmplat acest lucru au fost sancționați politic, tăindu-li-se fondurile, USR nu a reușit; în aceste condiții concluziile mele arată așa: capacitatea de a comisii/jurii independente există, dar trebuie dublate de independență/autonomie politică (care nu se poate face decât prin direcționarea unor fonduri direct către organisme independente, impunând însă obligații clare de transparență și eficiență, iar în cazul în care respectivul organism nu reușește să le îndeplinească, atunci fondul să fie direcționat către alt organism din domeniu);
          și pt. că orice proiect legislativ e perfectibil atâta timp cât se află în dezbatere publică – soluția cea mai corectă e ca timbrul cultural să fie dedus din impozit (în domeniul literar din impozitul plătit de edituri și librării, conform procentului din prețul de vânzare) ; în felul acesta e dincolo de orice dubiu că nu există niciun motiv să crească prețul cărților, se garantează fondul cultural (nu depinde de bunăvoința sau lipsa de bunăvoință a unui guvern sau altul) și rămâne de lucrat la modul de administrare a fondului – în ce condiții și cine se califică și cine nu se califică să-l administreze

          Reply
  4. Istrate Claudiu

    Stimate domnule Goţiu,
    Aveţi dreptate în multe din cele scrise. Totuşi, în ce priveşte editurile şi timbrul literar trebuie cunoscute câteva lucruri:
    – In 1994, Legea 35 (în vigoare) instituia timbrul literar de 2%, care se adaugă preţului de copertă al cărţii beletristice ), cu autori români sau straini). Reţineţi: nu este inclus în preţul cărţii.
    – Din această cauză, el nici n-a fost incasat de toate librariile (aşa cum stipula legea la început), şi nici mai târziu de toate editurile, către care se transferase obligaţia de colectare şi transmitere.
    – Editurile n-au fost de acord de la început cu acest timbru, dar nu le-a întrebat nimeni la elaborarea şi aprobarea legii (ca şi acum, de altfel). Timbrul apărea (ca şi acum) ca un bir pe carte, luat de la cititori (acum de la editori) prin intermediul librarilor/editorilor si dat unei uniuni de scriitori, care să-i cheltuiasca după bunul plac (desigur, în acord cu obiectivele asociaţiei).
    – Rezistenţa la acest mod unic în lume de a sprijini creatorii a crescut, iar după intrarea în UE a României, editorii de la noi, proaspăt primiţi în Federaţia Editorilor din Europa, şi-au dat seama că timbrul literar este anacronic, încalcă regulile privind ajutorul de stat şi pe cele ale circulaţiei bunurilor culturale pe continent, deoarece suprataxa timbrului literar era instituită şi pentru autorii străini traduşi, dar sumele intrau necuvenit în buzunarul USR. Iar plata lui înainte este şi mai inacceptabilă.
    – Un model de conlucrare a breslei pe proiecte ar fi CNL (Centrul Naţional al Cărţii) din Franţa. Voi reveni.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Istrate Claudiu: într-un alt răspuns, mai sus, am arătat că soluția corectă ar fi posibilitatea deducerii (procentual, în funcție de comisionul de vânzare) de către edituri și librării a timbrului; e normal ca timbru literar să fie impus și cărților cu autori străini (că și acele cărți beneficiază de programele/proiectele finanțate din fondul cultural: reviste culturale, târguri de carte etc.) ;
      ce nu e normal, e administrarea opacă, exclusivistă și/sau sinecuristă a fondului – cel care adminsitrează fondul trebuie să o facă pe bază de concurs transparent, la care să poată participa și scriitorii ne-membri ai USR (în cazul timbrului literar) și alți operatori culturali privați/independenți (inclusiv editurile)

      Reply
  5. Silviu Lupescu

    Deci, dacă editorii se străduie să țină prețurile la un nivel suportabil, iar legiuitorul (de fapt, grupul de interese care a elaborat legea) actioneaza exact vice-versa, inseamna ca editorii sunt ipocriti. Daca politica UE sustine libera circulatie a valorilor culturale, iar la noi se pun taxe in plus, tot editorii sunt ipocriti. Daca pentru o carte de 15 lei, taxarea ar fi ajuns la cote de 15-17%, in vreme ce media UE e de 4-5%, nimic nu vi se pare anormal? Daca in Romania, editorul este pus sa faca servicii de perceptor pentru o entitate privata, in speta USR, iarasi, e normal.? De ce timbrul literar perceptut de la cumparatorul de carte nu e virat direct de librar la USR? De ce s-a modificat legea prin Ordin de ministru in 2005, introducindu-se un mijlocitor pe post de colector de taxe? SI mai ales care au fost factorii de presiune care au facut acea modificare fara ca editorii sa fie intrebati? Poate ca veti avea amabilitatea sa va raspundeti la aceste intrebari. Sa intervina statul in relatiile coemrciale dintre editori si librari, reglementind rabatul ? Ciudat! Stit care e procentul de roialitati pentru drepturile de autor in Romania? Difera de cele din alte tari? Sunteti SIGUR ca editorii nu acorda avansuri? Stiti ca editura USR a publicat cca 500 de titluri in 10 ani finantate din fonduri private? Stiti cam cit investeste o editura care publica un debutant (sunt destule)? Stiti tirajele unora dintre revistele culturale ale USR si cam in ce masura pot ele face promovare? Nu cumva sunt, multe dintre ele, in slujba unor interese provinciale, de grup? Stit ca piata romaneasca de carte a ajuns cam un sfert din cifra de afaceri a unei editurii medii din Franta? Daca nu, pacat. Pacat ca unele informatii va lipsesc.

    Un editor ipocrit

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Silviu Lupescu:
      1. dacă ne întoarcem în ”istoria” recentă (ultimii 10-15 ani) o să găsiți articole în care am susținut reducerea TVA la carte; articole în care am susținut reglementarea cărților distribuite cu ziare (măcar prin prevederea minimală, existente pe alte piețe ca acele cărți să nu poată fi menținute la vânzare mai mult decât ediția ziarului cotidian/săptămânal/lunar), când editurile, în parte și în grup au tăcut, și m-am luptat cam singur (și fără șanse) cu dereglementarea de la noi; am scris și despre comisioanele ”librarilor” – și a celor de la Diverta și, mai nou, a celor de la Inmedio, și doar din lipsă de timp n-am apucat să scriu despre ”frumosul” Cărturești recent inaugurat, care în mare parte e finanțat din restanțele pe care le au de plătit, în special, de la editurile mici; m-am ocupat, în prima jumătate a anilor 2000 de o editură locală înființată în parteneriat cu una națională, pt. a mă lovi de toate aceste probleme (și nu problemele m-au făcut să renunț, a fost o opțiune personală – nu puteam, ca timp, să conduc, în paralel și editura și o rețea de ziare);
      2. după cum am arătat și în comentariile la acest articol (mai sus) consider că, în mod corect, timbrul literar trebuie dedus din impozit (de la edituri sau de la librării, sau de la ambele, în funcție de rabat și de la cine se colectează); în același timp însă, pentru că mi-e mai apropiată haina de scriitor, consider că timbrul literar e necesar tocmai pentru că situația pieței de carte este cum este la ora actuală, și e singurul mecanism prin care ar putea fi susținută creația (am spus ”ar putea” pentru că e evident, cum am scris și în text, că actualul mod de utilizare a timbrului literar e falimentar); sunt nevoit să repet exemplul personal, în care pentru trei cărți/proiecte diferite am fost nevoit să caut și să găsesc trei surse externe mediului literar (pentru că nu există astfel de mecanisme în domeniu, în Ro) pentru finanțarea documentării lor – una e apărută (iar editura care a avut curajul să o publice, cu drepturile de autor acordate în avans – ceea ce reprezintă, totuși, o excepție, nu o regulă – are bucuria premiilor primite și a tirajului de 5-6 ori mai mare decât media în domeniu), una în curs de apariție, a treia în lucru;
      3. dacă editurile îl vor lua pe NU în brațe, nu vor avea de câștigat nici editurile, nici autorii autohtoni – un astfel de mecanism poate deveni funcțional și în Ro (fie că se va reforma USR, fie că se găsește o altă structură să-l administreze) (da, știu și situația revistelor culturale, de-asta am și scris și susțin că finanțarea lor ar trebui să se facă pe bază de concurs, nu pe bază de merite strămoșești) ; nu mă aștept ca un mecanism ministerial să fie mai eficient pentru a implementa programe de burse/rezidențiate/proiecte, nici să selecteze obiectiv reviste care merită să fie susținute, nici să organizeze evenimente care să ridice piața de carte – ori o s-o facem cei din domeniu, ori o să tragem cortina împreună arătând cu degetul unul către altul.
      Un autor iritat de modul în care funcționează piața de carte din Ro în ansamblu – de la ”librării” (ghilimelele nu sunt întâmplătoare), la edituri, la USR (cu USR pe primul loc, pentru că sunt și membru) -, dar care, în același timp, se încăpățânează să creadă că lucrurile pot fi schimbate

      Reply
  6. Silviu Lupescu

    Simate domnule Mihai Gotiu,

    Dreptul la opinie vi-l respect. La fel, si experienta dvs. editoriala personala. Dar dvs. ati generalizat. Mail mult, ati si dezinformat.

    1. Timbrul literar nu creste pretul (contbail), dar colectarea lui implica niste costuri, mai ales cind e vorba sa lipesti cu (scuzati) scuipat timbre pe milioane de carti.
    2. E superfluu sa va spun ca orice taxa suplimentara restringe accesul la un produs, in speta cel cultural. O stie orice economist. Nu am sa fac apel la art 33 din Constitutie, ci la legislatia europeana. Federatia Editorilor Europeni s-a arata dispusa sa declanseze procedura de infrigment contra acestui timbru (care nu e taxa, ci bir) deoarece restringe libera circulatie a valorilor culturale.
    3. Legea 35/1994 e in contradictie cu Acordul de la Florenta (1950) si Protocolul de la Nairobi (1976) al UNESCO, deoarece prevede timbrarea cartilor din import.

    Ar fi multe argumente. Mă iertați că nu pot continua acest dialog. Ati punctat citeva adevaruri, dar si simple opinii fara o informare adecvata care, cred eu, ar putea afecta chiar si credibilitatea site-ului la care colaborati. Personal, eu m-am simtit jignit sa fiu numit ipocrit. Poate ca si alti editori au gindit la fel. Vă uresz, oricum, succes.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Silviu Lupescu:
      1. am pus în discuție necesitatea/oportunitatea timbrului literar, nu modul lui de implementare (lipirea fizică a timbrului);
      2.a) deducerea din impozit, la care am făcut referire/ pe care am propus-o, anulează efectul de taxă ; 2.b) am susținut (și susțin) definirea clară a scopurilor și a modurilor de utilizare a timbrului literar, inclusiv pentru a avea și efect publicitar – că și publicitatea crește costurile, dar dacă e făcută eficient investiția e recuperată cu vârf și îndesat;
      3. îmi cer scuze că v-ați simțit jignit personal, dar și eu mă simt jignit de opiniile conform cărora timbrul literar ar reprezenta o ”taxă pe citit”, o ”împovărare a cititorilor și/sau a autorilor” într-o țară în care nu a găsit o soluție în 25 de ani să susțină un program național de burse/rezidențiate și în care literatura (ficțiune/non-ficțiune) e gândită exclusiv ca o afacere; chiar dacă există cauze externe pieței cărții și cauze interne care nu sunt imputabile direct editurilor, editurile au propria parte de responsabilitate pentru situația în care a ajuns piața cărții, nu sunt exclusiv în postura de victime;
      din păcate, mai de fiecare dată când am atenționat că direcția în care se îndreaptă piața cărții (cu efecte directe și asupra creație literare), e falimentară (și nu am fost singurul), interpretarea a fost de… jignire (fie că a fost vorba de Alex Ștefănescu, fie de fostul publisher de la Adevărul, fie de alții). M-aș fi bucurat să mă fi înșelat, la fel cum și, acum, m-aș bucura să fiu eu cel care greșesc. O seară bună, și, de asemenea, succes (și nu e nimic peiorativ în urare, am avut ocazia să scriu și despre lucruri bune pe care le-au făcut editurile în România, inclusiv cea pe care o conduceți)

      Reply
    • Mihaela Petrovan

      DE CE nu se retrag ACUM toate editurile din USR? Daca o asociatie nu reprezinta / intelege / promoveaza interesele unei bresle, inseamna ca nu exista. Punct.
      Insa, din pacate, imi voi raspunde singura: trebuie multa demnitate, caracter si simt al apartenentei la un grup ca sa se intample asta. M-as bucura sa vad editurile UNITE in CREZ/VIZIUNE, nu neaparat intr-o asociatie / uniune.

      ….asta e parerea unui simplu distribuitor de carte, care timp de peste 600 zile s-a incapatanat sa organizeze targuri de carte in 40 judete (in resedinte de judet, unde carutele inca mai umbla pe sosea).
      Semneaza,
      BookLand

      Reply
        • Mihaela Petrovan

          Atunci si mai bine :) De ce sa contribuie la bugetulUSR?
          cred ca ati explicat deja mai sus cu lux de amanunte, eu as vrea sa mai adaug atat: pt fiecare editura orice banut conteaza.
          Suntem buni la legi (si amenzi)…si doar atat!
          Trist.

          Reply
  7. Dorin David

    Dragă Mihai,

    Iată cum văd eu lucrurile:

    1. Taxa (în cele ce urmează o să-i spun așa, indiferent de numele ei: timbru sau cum s-ar mai putea numi) NU trebuie virată USR.
    1.a. USR (și orice altă asociație de gen) trebuie să se „descurce” singură, ca orice alta instituție, ONG, firmă, etc. Nu din taxă, ci din cotizația membrilor, accesarea fondurilor, activități care aduc venituri, etc. Este treaba ei.
    2. Fie că se păstrează taxa actuală de 2%, fie se schimbă într-una fixă de 1 leu, banii trebuie încasați direct de un organism național, similarul celui din cercetarea științifică. Nu știu cum stau lucrurile cu arhitecții, dar în cazul culturii e mai degrabă ca în cel al cercetării. Așadar, cum există UEFISCDI ar trebui să existe o unitate executivă pt. finanțarea scriiturilor de orice fel (sînt convins că un nume la fel de „greu” ca în primul caz nu e dificil de găsit…)
    2.a. Avantajul unui asemenea „unități” este clar: nu mai sponsorizăm o instituție privată (nu zice nimeni că scopul ei nu este nobil, asta chiar nu contează), nici pe conducătorii ei.
    2.b. Banii adunați vor fi direcționați către scriitori (creatori în general), prin accesarea de fonduri pe bază de proiecte; la fel: reviste; evenimente culturale; etc. Firește, double blind – adică nu știu nici evaluatorii cine sînt autorii proiectelor, nici autorii cine sînt evaluatorii. E singurul mod prin care se poate păstra obiectivitatea cît de cît.
    3. Ideal ar fi să se renunțe la taxă complet, iar finanțarea să se facă de către Stat. Dar, hai să nu sărim calul, și să acceptăm că vechea taxă de 2% poate să rămînă, dacă este astfel folosită.
    4. Modelul este firește perfectibil. Însă eu unul cred aceasta este ideea de la care trebuie să se pornească. Nu de la reforma USR – asta e treaba membrilor, nu a cititorilor/ editorilor.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Dorin David:
      salut,
      tocmai ce se întâmplă în ultima perioadă cu UEFISCDI arată că modelul nu e viabil – cum au dat semne de autonomie/independență cum le-au fost luate fondurile (de-asta e necesară o finanțare directă pentru un astfel de fond cultural, nu prin bugetul de stat, de unde alocarea depinde de mărinimia sau răzbunarea decidentului politic – că de la artă trebuie să te aștepți să aibă și o componentă critică și contestatară, așadar să fie în conflict cu decidenții politici);
      de ce a falimentat USR în administrarea timbrului literar nu reiau argumentele, la polul opus sunt OAR și UAR în privința administrării timbrului pentru arhitectură;
      condiția ”double blind” nu e realizabilă: pe de o parte, e necesar să se știe cine sunt evaluatorii – că trebuie recunoscută capacitatea lor de a fi evaluatori (iar transparența deciziei presupune și cunoașterea evaluatorilor); pe de altă parte, e necesar să se știe cine sunt și autorii (fie că vorbim de o carte, fie de revistă sau alt proiect/program), că unul dintre criteriile importante de jurizare e capacitatea de a realiza ceea ce propune (pt. debutanți există secțiuni distincte)

      Reply
      • Dorin David

        @ Mihai Gotiu

        De asta si ziceam sa fie lasata taxa (cea de 2% oricum se plateste, asa ca se evita tot tambalaul), dar e clar ca USR nu mai este solutia viabila. Nici UEFISCDI nu este perfect, dar eu zic ca merge inspre bine (sa vedem totusi ce se intimpla cu ultimul call…)

        Reply
  8. alinaMP

    De, ca outsider dar professor de politici publice intervin marginal in aceasta discutie pentru ca nu am urmarit nici chestiunea, nici citit pe Mihai, ca sa spun doar ca
    1. existenta USR e absurda, si redistribuirea catre ea nu poate avea nici un temei economic. Orice oameni se pot asocia in orice forma , deci si scriitorii, dar asociatiile mostenite din comunism au monopoluri pe care le apara, si monopolurile sunt o forma de a restrange libertatea, ca e vorba de a promova premiul Nobel (de exemplu ARC nu poate propune pe cineva la premiul Nobel, presupunand ca am avea idea sa-l propunem pe Iaru, sau pe whoever) sau de a colecta o taxa pe un produs cultural. Nu pot decat sa fiu antimonopol in orice circumstanta.

    2. e o crima ce se intampla cu cartea, acum zece ani FCN functiona cat de cat, am avut grija sa le plantez un set de reguli de buna guvernare, si generatia de atunci de acolo (niste personae format la ONGul Corinei Suteu) organizau jurii de buna intentie (in care era Manolescu, care nu dadea premii la asociatii sai), dar lucrurile s-au facut praf. Nu exista la ora asta o forma obiectiva de a da subventii pentru proiecte culturale, desi colegi de ai nostri din ARC, precum Raluca Pop, muncesc mult sa invete lumea cum sa acceseze fonduri europene. Cata vreme e coruptie de masa, orice subventie la noi ajunge la niste privilegiati, si de asta piata, care nu e nicaieri buna cu poezia sau autrii autohtoni ramane cea mai putin rea forma de alocare, iar orice incercare de a te baga peste piata prin orice interventie de stat e o prostie. Disparitia cartii de calitate, a autorilor si traducatorilor buni va produce o externalitate negativa, pe care poate statul o poate evita facand ceva de genul alocatii pentru biblioteci si scoli sarace, manuale si titluri de educatie gratis, asemenea lucruri. Dar nici vorba cata vreme legiutorii fac legi pentru profit personal la noi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *