Schengen, un eşec colectiv românesc

România a fost în situaţia de a împiedica să se pună pe ordinea de zi discutarea candidaturii României şi Bulgariei la admiterea în spaţiul Schengen, pentru că avea informaţii că ar exista extrem de multe voturi contra. Voturile contra nu ar fi venit de la suspecţii obişnuiţi – ţări ca Olanda, pe care preşedintele Băsescu le pedepsea neprimindu-le ambasadorii la Bucureşti, în schimbul rezervelor lor faţă de intrarea noastră în Schengen – ci chiar de la binomul esenţial care conduce Europa, anume de la Germania şi Franţa.

Acest lucru este un eşec foarte grav pentru politicienii noştri. Să nu uităm că avem la putere un guvern socialist, ca şi în Franţa – guvern care ar trebui să aibă, deci, cele mai bune relaţii şi să fi găsit o formulă ca Franţa să nu se opună pe faţă, mai ales după ce au existat diferite discuţii şi înţelegeri şi planuri bilaterale privind evacuarea taberelor de romi formate la Paris. La fel, am ales în toamna trecută un preşedinte minoritar german, care era convins că în primele şase luni ţara va fi primită în Schengen numai datorită alegerii sale ca preşedinte al României. Urmarea este însă că şi Germania, care înainte a folosit Olanda pe post de paravan, a ajuns să se exprime pe faţă contra aderării noastre, cât se poate de oficial.

Am irosit astfel o mare ocazie pe care am avut-o toţi. Ocazia care făcea ca prin alegerea lui Iohannis să pară că s-a resetat parcursul european al României, că România şi-a câştigat singură, prin votul remarcabil de altruist şi de mobilizat al cetăţenilor ei, o şansă nouă. Şansa nouă s-a dus şi ce găsesc mai preocupant este că acest eşec, care indică eşecul mai larg al politicii noastre europene, nu are aerul că va fi îndreptat şi că liderii noştri ştiu cam ce fel de lucruri ar fi trebuit să facă sau trebuie să facă pe viitor pentru a nu ajunge ca România şi Bulgaria să fie, practic, ţări de rang inferior în Europa. Asta este problema cu Schengen-ul în fond, că nu numai costurile pentru transportatori sau costurile pentru milioanele de migranţi şi familiile lor care trăiesc în alte ţări sunt cele care ne apasă, cât faptul că acest lucru semnalizează net statutul nostru de inferioritate, de europeni de rangul al doilea.

Câtă vreme la Frankfurt se va întâmpla ca poliţia de frontieră să ceară dovezi de la oamenii care vin din România că au bani sau cărţi de credit ca să-i lase să între în Europa – ceea ce este dreptul lor fundamental şi constituţional – arată cum este folosită lipsa de participare la Schengen practic. Şi acesta trebuie să fie un obiectiv naţional pe care totuşi să ne propunem să-l rezolvăm. Sigur că el se poate rezolva prin dispariţia Schengen-ului şi la acest lucru noi am contribuit cât se poate de mult în criza cu refugiaţii, când nu era problema că o să ne vină nouă o sută de mii de refugiaţi, dar nu am înţeles că trebuia să dăm semnalul fundamental că ne solidarizăm cu celelalte ţări europene şi că facem ceva să protejăm Schengen-ul. Noi am arătat dimpotrivă, ba chiar au existat şi idei dacă n-am putea cumva să-i şantajăm, arătând că nu înţelegem deloc nici bunele maniere şi nici poziţia, care nu e de forţă, pe care ne aflăm. Ca atare, am contribuit mai mult la ideea că va dispărea Schengen-ul în viitor decât am contribuit cumva la ideea că putem noi să accedem în acest spaţiu al libertăţii de mişcare.

Cu toate acestea, sunt totuşi trei direcţii principale în care ar fi trebuit să acţionăm sau va trebui să acţionăm în viitor şi n-am acţionat. În unele s-a făcut chiar exact contrariul.

Prima este ideea că o campanie de asemenea amploare cum ar fi admiterea României şi Bulgariei în Schengen nu se poate realiza decât dacă există o unitate în jurul interesului naţional. Această unitate trebuie după aceea transformată într-un instrument cu care să construim o coaliţie europeană. Această coaliţie europeană nu este numai una diplomatică, este un vechi obicei tradiţionalist al diplomaţiei noastre, adesea depăşite, care-şi imaginează că dacă invită câţiva oameni în oraş, le dau nişte sarmale, eventual şi nişte cadouri se vor rezolva nişte dosare diplomatice. Lumea nu mai funcţionează de mult aşa, lumea funcţionează prin alianţe mult mai mari şi mai vaste. Guvernele europene nu fac nici ele ce pot, deci trebuie să ne gândim de ce, de exemplu, în Franţa nimeni nu mai poate face nimic fără să ţină seama de ascensiunea partidului lui Marine Le Pen, care evident tună și fulgeră pe ţiganii din România şi pe posibilitatea să existe mai mulţi care să vină la Paris. Ca atare, noi trebuie să ne aliem în toate aceste ţări cu acele partide politice, cu acele think-tank-uri sau cu acea parte din presă şi societate civilă care este în favoarea libertăţii de mişcare. Această parte există şi a existat întotdeauna sau noi nu am fi în Europa, pentru că trebuie înţeles că noi nu îndeplineam condiţiile, ci numai datorită faptului că, în principiu, unii oameni voiau să extindă Europa şi, în generozitatea lor, voiau să ne includă şi pe noi, am reuşit să intrăm.

Trebuie reactivat acest gen de coaliţie, tot aşa cum coaliţia asta a acţionat ca să ajute ţările din Balcanii de Vest, care aveau o mare nevoie de viză pentru că era şi şomaj structural în ţări ca Macedonia sau Kosovo şi, după câţiva ani lucrul s-a rezolvat, dar o mare coaliţie a acţionat la nivel european. La fel pentru situaţia din Ucraina şi Moldova unde au fost facilitate vizele, din nou prin acelaşi mecanism. Cine-şi imaginează că guvernul macedonean sau că guvernul moldovean au fost cele care au reuşit să rezolve aceste mari probleme de justiţie şi afaceri interne la nivel european… nici vorbă de aşa ceva. În fruntea coaliţiei au fost ţări mult mai puternice, lucrurile au fost prezentate ca un principiu şi au fost organizate în mod modern şi nu tradiţional şi finalmente s-au putut rezolva.

Din păcate însă, ca să poţi să ceri în străinătate să te prezinţi în faţa unor potenţiali parteneri de coaliţie, trebuie să ai o cu totul altă situaţie în ţară. În acest moment mă întreb, eu ca expert care am avut de-a face cu ambele coaliţii, şi cea din Balcani şi cea din Republica Moldova, cui aş putea să dau un telefon sau un e-mail, în condiţiile în care noi, personal, singuri am făcut tot ce-am putut să stricăm imaginea României pe care o urcasem pe culmi la alegerile trecute. În aceste luni, am umplut în mod absolut presa de lucruri despre Victor Ponta şi practic despre incapacitatea statului de drept din România să-l dea jos pe acest premier criminal şi aşa mai departe. Deci tot felul de lucruri care ar fi trebuit rezolvate prin înţelegeri sau chiar prin conflicte. Dar conflicte soluţionate intern. Au fost, în schimb, împinse nu spre soluţionare, ci pur şi simplu spre mahala în presa internaţională, ceea ce face foarte dificil în acest moment să mai luăm de undeva, să ne mai prezentăm undeva şi să spunem „nu, există unitate de vederi, toată lumea va face ce trebuie în România, uite ce urmează să facem noi, deci ajutaţi-ne, deveniţi vârful nostru de lance în această chestiune”. Fiindcă noi nu mai suntem noi, nu ştim să spui cine suntem „noi” în această poveste.

A doua chestiune importantă care trebuie făcută, în afara ideii de coaliţie europeană care trebuie să se sprijine pe unitatea românească, este o planificare. Trebuie înţeles că ţările care se opun şi care sunt mult mai multe decât cele care s-au manifestat acum, văd nişte probleme. Problemele acestea sunt extraordinar de greu de rezolvat sau se vor rezolva doar în timp. Ce se poate însă face este să câştigăm încrederea lor că noi lucrăm şi avem un plan să rezolvăm aceste probleme. Acest lucru superficial s-a făcut legat de evacuarea romilor noştri din Franţa, cu fonduri europene, dar trebuie să spun că extraordinar de superficial. Dar aşa cum francezii erau mai ales preocupaţi de problema asta, olandezii sunt preocupaţi de alte lucruri, românii sunt preocupaţi de alte lucruri ş.a.m.d. În absolut toate acele domenii, în mod profesional, cu cei mai buni profesionişti, cu cei mai buni experţi, cele mai bune institute, în general în cooperare chiar cu ţările acestea. Deci cu oamenii din aceste ţări care au cea mai mare îngrijorare legată de asta, noi trebuie să propunem nişte planuri realiste, cu indicatori clari, spaţiate în timp, în care să arătăm cum se vor elimina problemele care sunt percepute ca împiedicând aderarea noastră la Schengen.  Acest plan nu există. El depăşeşte cu mult nivelul tehnic al Schengen-ului. Nouă de multă vreme ni s-a dat lumină verde, deci nu partea tehnică ne împiedică să aderăm, ci nişte subiecte mai largi. Este oricum şi în interesul nostru să le rezolvăm aceste subiecte mai largi. Unele dintre ele, care ţin de sărăcia noastră generală, nu le putem rezolva. E o mare ipocrizie ca atare să se spună că din cauza asta nu ne primesc când, în realitate, pur şi simplu problema cea mai mare este că dacă de mâine ni se dă drumul în Schengen, Franţa de exemplu pierde absolut orice posibilitate de a mai controla cerşetorii noştri care merg şi se stabilesc acolo. Să fie clar: cu sub 50 de euro poţi să iei avionul la Beauvais lângă Paris şi gata, în timp ce ei fac eforturi să îi elimine unul câte unul de mai mulţi ani. Aici e problema.

Deci plan pe mai mult timp între instituţiile care trebuie să lucreze la asta, astfel încât să nu poată să ne spună oricine vede un asemenea plan că se poate rezolva peste noapte, dar planul trebuie să existe.

În sfârşit, al treilea lucru, care trebuie făcut este să-i facem o parte din interesul de a intra în Schengen pe partenerii noştri europeni, sau pe unii dintre ei, aşa cum, în fond, am încercat să facem când am dat securizarea frontierelor la EADS. Acum înţeleg că de fapt le-am cerut şpagă şi că situaţia nu e prea simpatică, dar principiul era bun, deci principiul este exact acesta: atunci când cineva te invită la o petrecere dar îţi zice „uite, aş vrea în principiu să te invit dar găsesc că eşti de fapt foarte prost îmbrăcat, şi la mine în casă nu poţi să vii îmbrăcat în halul acesta”, cea mai bună soluţie este să spui „uite, eu am un costum nou, dar nu am cei 7 ani de acasă, nu ştiu exact cum să îmbrac costumul ăsta. Haideţi să punem bugetul ăsta împreună şi să vedem cum facem ca eu să devin un candidat acceptabil, ca după aceea tu să mă poţi invita la serata ta”. Cam acesta este al treilea punct pe are trebuie să-l facem şi nu l-am făcut suficient. Alţii l-au făcut mult mai bine. Bulgarii, de exemplu, au invitat Scotland Yard să le rezolve anumite chestiuni. Și noi trebuie să facem la fel la poliţia de frontieră sau la ANI unde nu găsim un candidat în România capabil să ia examenul. De ce nu am invitat noi pe Olanda, ţara cea mai sceptică, să organizeze un concurs şi să ne trimită un om de la fiscul lor, care a vânat evaziune fiscală sau averi toată viaţa, pensionar, plătit prin bani europeni, şi care să conducă ANI? Niciun om politic nu i-ar putea da telefon şi ar fi clar pentru toată lumea că noi chiar suntem serioşi. La fel cu poliţia de frontieră şi un număr de alte lucruri. Deci trebuie să le facem în cooperare cu parteneri europeni, să arătăm că nu avem nimic de ascuns, să arătăm că e greu de rezolvat, deci veniţi şi o rezolvăm împreună. Avem nenumăraţi bani de asistenţă tehnică din fonduri europene necheltuiţi, pe care acum îi dăm înapoi. Doar în noul ciclu, iarăşi ne-au venit bani de asistenţă tehnică. Exact acest gen de bani se pot folosi pentru ca, practic, să câştigăm aliaţi. Pentru că aceşti oameni pun umărul alături de noi să implementeze planul acela de care am vorbit la punctul 2.

Cam acestea ar fi direcţiile mari de acţiune pentru a face un plan naţional de aderare la Schengen, însă la cum văd eu discuţiile noastre conflictuale, triviale, dominate numai de atacuri la persoană şi fără niciun fel de perspectivă că orice schimbări de persoane s-ar face în România în acest moment, nu e clar deloc că cine vine, vine cu o alternativă complet nouă şi cu capacitatea şi leadership pentru ce am descris aici. În orice caz, acestea sunt direcţiile. Sperăm că liderii noştri se vor mobiliza înainte să dispară Schengen-ul înaintea noastră.


Recomandări

40 thoughts on “Schengen, un eşec colectiv românesc

  1. Ela

    Eu cred ca nu o sa fim niciodată primiți in Shenghen pentru ca bogatii Europei au trucurile lor prin care isi mențin si măresc averile si “libertii” lor agreați. Ei cheamă străini de continent si le dau drepturi incomparabil mai mari decât europenilor “de mana a doua” in numele unui asa-zis umanism fara frontiere.
    Nu cunosc problemele Orientului Mijlociu dar nu cred ca se poate numi ajutor umanitar împrăștierea populației unei tari in lume pentru ca unii isi supra etalează folosirea armelor in asa măsura încât viata pașnica nu mai poate avea loc lângă ei.
    Sa zicem ca primim un olandez la fisc. In schimb ei primesc un roman care toată viata a plantat păduri sa le crească lor o pădure ? Sigur nu, ii interesează comerțul cu flori.
    Eu sunt pentru “poarta-te cum ți-e portul si vorbeste cum ți-e vorba” . Iar pentru asta granițele nu trebuie doar desenate ci si aparate, asa cum fac ungurii.
    Iar cei aflați in dificultate trebuie ajutați cât mai aproape de casa lor nu momiți cu o bunăstare nesustenabilă prin forțele proprii ale statului ademenitor. Eu as considera inconstienta asta a Germaniei fata de refugiați, pe care i-a ademenit sa parcurgă asa distante, in asa condiții de călătorie cel puțin contravenție daca nu chiar infracțiune.

    Reply
  2. haim mononukleozovici

    In momentul asta Romania nu are de ce sa fie interesata de Schengen ori de alte idei de integrare “europeana”. Acum UE nu e in masura sa serveasca nicicum intereselor Romaniei: nu poate oferi garantii de securitate, nu ajuta la stabilitatea economica si politica (dimpotriva…) . De la UE Romania a obtinut tot ce avea nevoie: drept de lucru si libera circulatie pentru cetatenii romani. Cat timp Merkel si Partidul Popular European sunt la putere, Romania trebuie sa se tina departe de Bruxelles. Interesul national tine de dezvoltatea economica, securitatea militara si stabilitatea in Moldova. Trebuie sa ne gasim alti aliati si alti parteneri si sa ii lasam pe bruxellezi sa isi admire arabii si pakistanezii.

    Reply
    • florin

      sa incercam cu rusii..rusii sunt in siria acum, cu toata gasca….tot avem noi zeci de mii de cetateni in siria, adica romance casatorite cu sirieni, fosti ,,studenti” la noi! poate prindem si noi ceva, pe acolo, nu conteaza ce…

      Reply
      • Kostagh

        Nu, nu si inca de o mie de ori NU!
        Rusii nu sunt o solutie pentru nimic. Sunt o tara care nu ne-a adus vreodata ceva bun. Nu vad de ce sub domnia tarului pravoslavnic Putin Intaiul ar face-o. Sa stam cat mai departe de ei. Si sa ne vedem de treaba noastra.

        Reply
    • Corina

      “Acum UE nu e in masura sa serveasca nicicum intereselor Romaniei: nu poate oferi garantii de securitate, nu ajuta la stabilitatea economica si politica (dimpotriva…) . De la UE Romania a obtinut tot ce avea nevoie: drept de lucru si libera circulatie pentru cetatenii romani. ” Zau? Nu cumva matale esti un postac platit sa scrie asa chestii nefondate? Stii cum a servit UE Romania si asta chiar de dinainte de aderarea noastra? Zicand ca ne iau si pe noi ca stat membru desi noi aveam niste glumeti cu apetit hotesc la putere, cum avem in continuare. de altfel, asta spune si Alina Mungiu in articolul de mai sus. Ca ne-au luat, desi nu indeplineam criteriile. te rog sa citesti rapid “Furtul unei natiuni” de gallagher daca vrei sa afli mai multe din culisele aderarii RO la UE.. Stii cum sa masori ce a facut UE si face pt Romania?? Simplu, 2 modalitati. 1. vezi de unde vin banii. Noi am primit cel mai mare ajutor financiar acordat vreodata UE unui stat membru al ei. 2. te uiti cum au avoluat legile de cand suntem noi in UE, adica acquis-ul comunitar. Fara aceasta parghie monumentala, noi am fi avut in continuare o legislatie primitiva si ostila cetateanului de rand (adica si tie si familiei tale, ok?), gen cea a Serbiei, Moldovei etc. Si mai e ceva, uita-te si tu ce rol jucam noi in UE. La peste putin timp, 10 ani de la aderare, venim noi cu propuneri care sa rezolve si o problema mai mica a UE? Vezi vreun politician mai mare de-al nostru participand la conferinte internationale, la evenimente organizate de think tanks-uri, cum fac liderii unor statulete gen Letonia?? Stii de ce: pt ca avem in continuare incompetenti care ne conduc. Si ca sa inchei, facem pariu ca atunci cand va detine presedintia, in 2017, Romania va face o prestatie jalnica pe la Bruxelles?

      Reply
  3. dan

    Cred ca si din articol razbate ideea ca nu se poate de fapt face nimic, exista de fapt o respingere la nivel politic a Romaniei pt simplul fapt ca este o tara saraca.

    Realist ar fi sa inghitim galusca si sa acceptam cheltuielile ridicole deja facute pt securizarea frontierelor si sa profitam masiv de ce avem in acest moment de la UE si mai ales sa folosim aceleasi masuri incorecte impotriva tarilor carora li urat de vecinii lor saraci.

    Oricum, dupa esecul previzibil al “integrarii refugiatilor” si iesirea UK din UE prin referendum, uniunea va aparea ca ongluma proasta pe care nimeni n-o mai vrea.

    Reply
    • Ana

      Ideea asta cu sa ne gasim alti aliati e remediul imaginar pt un esec. In orice alianta acelasi comportament politic va genera aceleasi consecinte. Cam asta spune articolul de mai sus. De fapt lucrurile ar putea fi schimbate, dar schimbarea ar trebui sa vina din interior(convingere, intelegere, constientizarea riscului) si din actiune, pentru a se manifesta/realiza in afara Romaniei in UE punand in miscare mecanisme si aliante . Aici e problema.

      Reply
    • Kostagh

      Nu stiu daca ati calatorit recent prin vestul Europei. Eu tocmai am revenit acum 2 zile dintr-o detasare in Italia. UE e doar o structura suprastatala a carei utilitate omul de rand n-a vazut-o niciodata. Italienii au fost de la inceput foarte nemultumiti de problemele economice generate de aderarea la UE si mai ales la “zona euro”, iar evenimentele din ultimele luni n-au facut decat sa intensifice dorinta oamenilor de a renunta la aceasta structura care si-a dovedit neviabilitatea. Eu sunt convins ca in acest moment, mai mult decat oricand in istoria noastra ar trebui aplicata vechea doctrina liberala “prin noi insine” si chiar daca nu putem functiona autarhic, aderarea la un “construct politic” eronat, nu e o solutie. Ar trebui sa ne mai domolim avantul de a face parte din Schengen sau de a adera la “zona euro”. Sunt structuri “toxice” care nu ne-ar aduce nimic sub raportul garantiilor de securitate vizavi de marea noastra “problema”, ursul de la rasarit, si in schimb ar impune mari solicitari politico-economice si de securitate, pe care nu cred ca suntem pregatiti sa le suportam.
      Sa lasam UE sa moara de moarte buna si sa punem flori pe mormantul ei. Nu cred ca e cazul sa ne facem si noi seppukku cu ocazia asta.

      Reply
  4. Arhip Ioan Traian

    Interese politice, economice, sociale, dublate si potentate de aroganta marilor si micilor puteri europene, alaturi de comportamentul servil, docil si reactiv nu ofensiv al politicii noastre externe, consecinta a penuriei de lideri si vizionari, personalitati cu anvergura , conduc cred la starea de fapt ilustrata anterior, oricat am incerca sa despicam firul in patru si sa aruncam pisica blocajului in curtea vecinului intern. Sal’tare taica si noroc! (Citat din C. Tanase).

    Reply
  5. taunul77

    De cate ori poporul roman a oferit un episod de demnitate si curaj prin care si-a castigat respectul lumii intregi, s-au gasit niste fosti comunisti, sub toate denumirile de la FSN la PSD, sa faca praf ulterior capitalul de imagine castigat. Dupa decembrie 1989, Iliescu a provocat mineriadele pentru ca ii stateau in gat contestatarii, iar dupa noiembrie 2014, epigonii lui s-au gasit sa tina in functia de premier un prezumtiv infractor trimis in judecata, doar pentru a nu pierde Puterea.
    Iar cu Shengen e alta poveste. Vesticii ne-au primit in UE, fara sa meritam acest lucru. Si cam regreta. Nu vor sa repete greseala si cu acceptarea noastra in spatiul de libera circulatie. Asa ca asteptam pana oferim toate dovezile si garantiile ca suntem apti pentru asa ceva.

    Reply
  6. Cosma

    Doamna Alina Mungiu Pippidi, cred ca minimalizati problema de baza. In masura in care actuala clasa politica reprezinta cetatenii da, se poate vorbi de un “esec colectiv”. Insa ceea ce asteapta atat tarile care s-au opus aderarii Romaniei la Schengen cat si orice om normal, este ca Romania sa fie un stat democrat cu institutii functionale. Atat timp cat parlamentul este format din niste rebuturi umane al caror scop este doar sa se protejeze in fata anchetelor penale privind propriile fapte de imbogatire (prin IMUNITATE parlamentara) nimeni nu va considera ca Romania merita sa fie luata in considerare. Atata timp cat din masina infractorului Nascase, Mona “Pivnisieru” ajunge in CCR, atata timp cat hotarari judecatoresti nu se executa, atata timp cat administratia publica geme de nepotisme, coruptie si incompetenta, atata timp cat intreaga clasa politica este formata doar din fripturisti manjiti toti cu cate ceva, NU MERITAM Schengen. Nu se poate inveli rahatul in staniol ca tot miroase doamna draga, asa ca nu la ambalaj este problema ci la continut.

    Reply
    • MIRCEA POPESCU

      Acesta este adevarul pe care nicio propaganda de partid din Romania nu-l poate schimba. Se perpetueaza imbecilitatea ca statele de drept considera Romania nu asa cum este in realitate, ci asa cum o prezinta guvernantii ei.

      Reply
  7. CTC

    Schengen e un esec colectiv european. Romania a trebuit sa isi intareasca granitele pentru ca ar fi devenit granite europene. Foarte bine ca facut asta.

    Statele din interior au trebuit sa inceapa controale la primult asalt al granitelor. Asalt de altfel nesemnificativ. Siria, Libia, Afganistan nu sunt tari cu populatie foarte mare. Ce s-ar intampla daca ar fi razboi prelungit in Egipt? Daca razboiul din Ucraina ar deveni cu adevarat un razboi de supravietuire?

    Raspunsul la aceasta mica criza a fost tipic european. Toata lumea a inceput sa arate cu degetul spre ceilalti ca nu fac destul. Acesta e raspunsul la orice criza din partea europenilor. Si o sa fie destule, pentru ca nici pe partea de prevenire nu stau prea bine.

    Sunt multi care vor State Unite ale Europei. Uita ca Statele Unite au aparut in urma unui razboi. Altfel, poate nu ar fi fost unite. Si au trecut printr-un razboi de secesiune. Si astazi Senatul american reprezinta fiecare stat in mod egal, dupa 200 de ani. Romania nu va avea niciodata reprezentare egala cu Germania in nici o decizie.

    Reply
    • Daniel

      Si în Europa a fost razboi. Este unul din motivele principale pentru care UE a fost construita. Romania are deja repreznetare egala cu a Germaniei in parlamentul european. Eu cred ca o sa intram in Schengen intr-un an maxim doi iar UE este cred ireversibila.

      Reply
  8. dorin valeriu

    Cred ca tot ce spunetiaici este adevarat, corect. Omiteti sa pomeniti printre cauzele refuzului doua foarte importanta. Prima ar fi lungimea frpntierei UE pe care are a o “apara” Romania. Peste doua mii de Km.frontiera cu tari ne-membre ale UE e ceva. Nici un alt stat al Uniunii nu are asa ceva ! A doua ar fi MCV. Pana cand nu va fi ridicat acest mecanism, “pe bune’, din convingerea generala ca nu mai e necesar si nu la tipetele si apelurile politicienilor romani, nici o speranta.
    Spuneti si Dvoastra ca e un drum lung, de ani. Asta e !

    Reply
  9. marinducu

    EADS nu noi am cerut spaga ei au venit sa ne dea spaga este oarecum viceversa si da si noi sintem corupti,dar sintem inca la gradinita fata de vestici.Sinteti intr-o mare eroare cel putin ca pozitionare.Poate nu stim sa purtam un costum(marca APACA) sintem stingaci dar invatam noi singuri,nu prea ne ajuta cineva la modul sincer(dezinteresat).Premier criminal nu-i prea mult are multe defecte corect dar are si citeva realizari,ca asa zis analist ar trebui sa prezentati toate fatetele(nu!!).Ne faceti educatie din Germania!!!.Dar primiti subventii de la needucatii din Rominia(da bani sint bani).Citeodata stau si ma intreb cine sint cei care au plecat din tara(nu cei plecati la munca) si cine a ramas?.Am fost incurajati sa ne punem cenusa in cap(dezinteresat desigur).Avem o faima de corupti bine conturata(tot ajutati dezinteresat).Sinteti o femeie cu multa glagorie atentie cum o folositi n-o irositi.

    Reply
  10. Primaru' :))

    E trist ca am primit acest certificat pe care scrie “natiune de mana a doua”.
    Este rezultatul a 25 de ani de inactiune in fata corupției totale care guvernează Romania.
    De, fapt, românii nu cred că merită să fie în nici o organizație politică civilizată din Vest pentru că nu e nici o diferență între popor si politicienii care îi are. Politicienii pe care ii avem sunt oglinda fidelă a poporului român: șmecher până la prostie, mincinos “alb” prin defniție și educație etc.
    Nu vă mai tot mirați că sintem la ușa tuturor cu căciula în mână.

    Reply
  11. Cornel

    Pentru ca suntem o tara corupta de la cel mai inalt nivel pana la cel mai amarat om. De la presedinti cu invarteli de familie si interese de partid, ministri puscariasi sau urmariti penal, politisti care falsifica acte, autoritati care deturneaza finduri EU, doctoranzi plagiatori, profesori care aranjeaza examene, doctori care falsifica retete, jurnalisti cu doua fete, pana la cel mai saraci oameni care fura lemne din padure sa se incalzeasca, sau stau acasa pe banii din alocatiile copiilor. Lista e mai lunga, dar m-am saturat sa tot scriu.

    Reply
  12. gicu

    Poate peste cateva generatii o sa fim primiti in Schengen. Si asta in principal din cauza coruptiei generalizate de la noi. Si am spus cateva generatii doar citind comentariile de mai sus.

    Reply
  13. Scridon Radu-Lucian

    ESEC. Analiza D-nei Mungiu-Pippidi, interesanta ,nu reda elementul de baza care ne pune in aceasta situatie: o Romanie puternica din punct de vedere economic, nu ar fi avut nici o opozitie la intrarea in Spatiul Schengen. Nu trebuie sa fi mare specialist in a remarca evolutia continua in distrugerea industriei, jefuirea resurselor naturale, prabusirea monedei nationale, exodul a peste 3.000.000 si altele bine cunoscute. Socanta este pozitia Frantei, considerata in istorie un prieten apropiat al Romaniei francofone si a Germaniei considerata in Romania idealul evolutiei tehnologice. Interesant, totusi, cine dirijeaza aceste masuri potrivnice Romaniei?

    Reply
    • Primaru' :))

      Nimeni nu dirijeaza nimic. Românii sunt cei care își distrug țara. Nimeni nu îi i
      împinge pe români să fie corupți, needucați, mincinoși, șmecheri.

      Reply
      • Kostagh

        Poate asa or fi aia pe care ii stiti dvs. Eu stiu romani educati, muncitori, inteligenti si seriosi. Care insa, sunt toti tratati de corupti, needucati, mincinosi si smecheri din doua motive:
        1. Asa sunt TOTI liderii lor, fara deosebire de varsta sau partid. Si nu-i asa, daca reprezentantii sunt asa… cum sa fie altfel poporul?
        2. Exista anumite … hmm… segmente ale populatiei romanesti care au incetatenit aceasta opinie, fiind cei cu care vestul a avut (anterior actualei crize a migratiei) cele mai multe probleme.
        Daca lucrurile ar sta cum spuneti, romana n-ar fi a doua limba vorbita la Microsoft.
        Si nici n-ar fi pline toate siturile romanesti de joburi de anunturi de angajare pentru ingineri IT si programatori de la toate firmele mari, mijlocii si mici de IT ale Europei si Americii.
        Poate ar fi bine sa mai si gandim inainte de a scrie.

        Reply
  14. Stefan

    Shengen, hmm , ma indoiesc ca majoritatea persoanelor intelg ce este Shengen – lumea o vede ca o libera trecere sa-mi iau masina din Germania, sa ma duc la plaja in Spania etc.
    Problema nu ar fi ca nu ne lasa ( acum ceva vreme situatia in Italia era cu MULT mai grava ca la noi si nu ma refer la cea economica). Cu alte cuvinte politicos ni se spune ca noi incercam sa pacalim UE sa ne accepte dar ei nu se dau pacaliti de data aceasta.
    Sincer sper sa aiba cap pe umeri ai nostrii si sa-si dea seama ca nu merge cu jumatate de masura in spirit de lautari si manele sa faci treaba, ci trebuie pus osu pe bune – macar sa asculte cum facea Nea Ceasca de cei caer se pricep.

    Reply
    • Daniel

      Exact asta si este Schengenul “sa merg liber la plaja in Spania si sa-mi iau masina din Germania”. Eu stau in Strasbourg si pentru mine Schengen este sa merg din cand in cand in Germania sa fac cumparaturi, fara sa fiu controlat la granita :) Cand vin în Ro in vacanta Schengen înseamna sa nu fiu oprit la granita pana la Nadlac. Chiar asta este Schengenul, te asigur.

      Reply
  15. Gogu al II-lea

    Mult zgomot pentru nimic. Situatia e simpla. Tu ai ca prim-ministru un ordinar trimis in judecata, plagiator si-n fruntea unuia dintre cele mai mari partide un acuzat penal si vrei in UE? Voi nu vedeti bai fratilor in ce tara traiti?

    Reply
  16. Cosma

    Revin doamna Alina. Alte motive ale esecului “colectiv”. In ce tara, aspiranta la ce entitati mai exista un premier cercetat pentru coruptie care in plus sfideaza a cata oara si refuza sa demisioneze? In ce tara, vezi cazul Severin, dosarul unui jeg kgb-ist este SECRETIZAT? Toti cei anchetati in speta respectiva au fost judecati si condamnati deja in procese publice si cu hotarari ferme, rapide. In ce tara dosarul de executare silita al unui infractor, hot de miliarde (cazul lui Felix) este secretizat? In ce tara ii inceteaza contractul cu Facultatea de Drept al unui condamnat (cazul Nascase) dupa expirare si nu odata cu prima condamnare? Mai doriti sa stiti si alte motive de esec? Le stiti si dumneavoastra destul de bine.

    Reply
  17. gabriel

    Se pare că europenizarea cam scîrțîie , cum nu se unește fierul cu lutul , așa nu se pot uni Romania cu Germania .

    Reply
  18. Dan Nicolescu

    Lectia este simpla, Doamna Mungiu !
    Evenimentele se precipita, Franta ( presedinte socialist ) si Germania ( cancelar crestin-democrat ) nu mai au timp de protocol si de balet un pas inainte – doi pasi inapoi cu Romania reprezentata de derbedei ca Ponta, Dragnea si Oprea si , In momentul in care Hollande si Merkel, trec chiar peste angajamentele lor sforaitoare privind umanitarismu si democratia in cadrul Uniunii Europene, nu mai este ragaz pentru stradania laudabila a presedintelui Johannis de a face toti pasii, exlusiv in cadrul strimb al constitutiei si legilor romanesti.
    Concluzia liderilor Uniunii Europene este clara: Stimati Romani, Europa se opreste la granitele Ungariei Poloniei si ( probabil ) Croatiei ( catolice ). Am gresit cind v-am primit, nu va dam afara oficial , dar ramineti ca un fel de hinterland. Cind ne va veni bine, vom muta aceasta granita pe Carpati.
    Exista oamenii si fortele politice capabile sa arunce la gunoi guvernarea Ponta si parlamentul penalilor, acuma cind nu mai este nimic de pierdut ? Eu nu-ii vad, dar poate Dvs , alte persoane bine informate si cancelariile straine si ” serviciile “, ii stiu !.
    Pentru Romania, nu mai este alta solutie decit demiterea pe orice cale a guvernului Ponta si organizarea de alegeri anticipate, urmate de imediata modificare a constitutiei. Nu mai este timp de cochetare cu asa zisele norme de democratie si legalitate europeana, atita timp cit Europa ne-a pus la usa.
    Parafrazindu-i pe Marx si Engels, Romanii nu mai au acum nimic de pierdut, ei au o Europa de recistigat !

    Reply
  19. ala

    In momentul de fata puteam sa stam si in cap ca nu ne primeau in Schengen.
    Pai daca ne primeau se muta balamucul din Grecia in Bulgaria,Romania si Ungaria.Deci se marea frontiera peste care navaleau refugiatii.Asa,noi si bulgarii suntem un tampon.
    Si nici in interesul nostru nu mai era.Sa ne imaginam mii de refugiati in gara de nord,in Arad,in Oradea etc.
    Ce faceam ?

    Reply
  20. maria ratiu

    Solutiile date sunt bune dar rezolvarea de acasa nu este asa de simpla. Eu traiesc afara, in Europa de 15 ani si nu traiesc intr-o tara in care nu sunt probleme…
    Romania are o mare problema, iar eu o tot spun pe unde pot si cand pot, inclusiv la Cotroceni cand am avut ocazia: lipsa liderilor. Leadership slab, de nota 3 chiar.
    Deci romanii au lideri politici slabi. Toata Europa vede asta. Iata de ce ne izbim de lipsa de respect a Europei.
    Stiinta conducerii a fost recunoscuta ca stiinta de sine statatoare, care functioneaza cu legi proprii. Trebuie doar sa cunosti aceste legi de baza ale conducerii. Dar la noi este conceptia ca o data terminata facultatea ai terminat de invatat. Mai grav este ca exista conceptia ca daca incepi sa inveti trebuie sa o faci doar pentru ca ai nevoie de inca o diploma, eventual, si nu ca sa folosesti ceea ce ai invatat. Mai rau, persoanelor trecute de 40 de ani le este rusine sa puna mana pe carte sa mai invete. Politicienii sunt primii care gandesc asa. Se considera lideri doar pentru ca sunt acceptati pe o lista de candidati si isi pot cumpara locul, dar de fapt, de leadership habar n-au. Nu mai vorbesc sa cunoasca legile de baza dupa care functioneaza leadership-ul. Si atunci de ce ne lamentam ca nu avem rezultate?
    Pe vremea comunistilor secretarii de partid erau trimisi la scoala, erau crescuti ca lideri incepand de la scoala de partid de 3 luni si pana la Stefan Ghiorghiu. Erau trimisi in camp sa faca politica si urmau un proces de crestere ca lider de la a conduce o comuna sau un sat pana la a conduce un oras. Astazi se intra in politica ca “Ion la popa” fara sa se tina cont ca politica inseamna si leadership, adica sa stii sa conduci, deci dupa ce ai invatat stiinta conducerii. Multi aud cuvantul “leadership” si cred ca este vorba despre ceva de mancare… Suntem o tara de ignoranti dar Doamne fereste sa recunoastem asta macar in gand! Si ca sa nu fiu inteleasa gresit: ignorant nu inseamna ca esti prost ci doar ca nu stii. Deci, nu este o boala, ca prostia. Se poate repara INVATAND!!

    Reply
    • Kostagh

      Weak political leadership e o problema a Europei in general. Nu mai exista mari lideri politici europeni. Nicaieri. Spita unor De Gaulle, Adenauer sau Churchill s-a stins. Oamenii politici ai Europei Unite de azi fac “marketing politic”. Se intorc dupa cum le dicteaza vantul profitului. Politic uneori, cel mai adesea economic. Din pacate aceasta e realitatea. Al doilea pacat ne apartine: suntem natiunea mimetica perfecta. Vrem in Schengen fara sa stim exact de ce si dorim sa aderam la moneda unica fara a fi realmente economic pregatiti pentru asta si fara a avea un interes real, doar fiindca “asa e bine” si “asa trebuie”. Cersim recunoastere asemenea unui caine lasat pe afara care scheauna la usa sa fie primit inauntru. Cred ca ar trebui sa luam exemplu de la tari mici din vecinatate, cum e Ungaria sau Serbia, sau chiar de la tari din UE cum e Polonia, relativ la ceea ce inseamna sa-ti pastrezi demnitatea si sa-ti croiesti un drum propriu, indiferent de pozitia unora si altora. E clar pentru oricine ca nu va mai dura “generatii” cum spunea cineva pe aici pana ce vom fi primiti in Schengen, pentru simplul motiv ca peste “generatii” UE nu va mai exista.

      Reply
  21. Laura

    Absolut corecta observatia legata de modelul diplomatic depasit pe care MAE-ul inca il promoveaza cu entuziasm. Successul diplomatic in ziua de azi se obtine formand coalitii care implica nu numai state, ci si multi actori ne-traditionali (NGOs, universitati, societate civila, actori religiosi, etc).

    A doua observatie absolut corecta este ca un risc foarte important pentru dezvoltarea Romaniei il reprezinta curentele anti-integrationiste din Europa — nu neaparat pentru ca Frontul National ar castiga alegerile din Franta, dar pentru ca astfel de miscari, chiar daca nu castiga, influenteaza discursul politic dominant din Europa.

    As fi vrut ca astfel de observatii sa fie incluse in Strategia Nationala de Aparare, nu prostii gen marele potential geostrategic al Romaniei.

    Nu prea sunt convinsa insa asupra celul de-al treila punct, si anume “veniti sa le rezolvam impreuna”. Nu stiu daca mai exista energie/resurse la nivelul europei pentru o astfel de abordare. Contextul s-a schimbat in ultimii 2-3 ani; tarile din UE (care conteaza) au acum probleme mult mai complicate de rezolvat (Grecia, Rusia, UKexit, Orientul Mijlociu, Transatlantic trade) si nu mi se pare ca “hai sa ajutam Romania (din nou) sa resolve A, B, C” e pe lista de prioritati a cuiva.

    Reply
  22. Dan

    Cred ca problema e pusa gresit. Noi ca tara ne-am facut o fixatie din aderarea la zona Schengen si zona euro. Sunt tari mult mai avansate ca RO care nu sunt in Schengen si nici nu vor si nu sunt nici in zona euro si nici nu vor. Noi facem un caz ca nu intram undeva unde altii nu sunt asa doritori sa ajunga si consideram un esec faptul ca nu am cedat inca prerogativele pe care le avem ca stat national suveran cum ar fi controlul frontierei sau moneda nationala. Consider ca noi ar trebui sa avem o viziune proprie despre UE si nu sa inghitim pe nemestecate cliseele germano-franceze. O uniune de state suverane si independente este ceea ce RO ar trebui sa vada in UE si nu o federatie de state semi-suverane conduse de o birocratie deja bine structurata si unde RO are deja rezervat un rol secundar.
    Problema aderarii la zona Schengen e folosita de unele vechi state membre ale UE pentru a plati polite in legatura cu alte subiecte stiind ca noi vom lua refuzul ca pe un esec al tarii, administratiei sau chiar ca pe o lipsa de educatie a noastra.
    Deci propun sa insistam ca aderarea RO sa fie separata de cea a BG si pusa imediat pe ordinea de zi spre a fi respinsa / adoptata. Cel mai bine pentru noi ar fi sa fie respinsa.

    Reply
  23. PAFI

    Nu cred ca trebuie sa facem sluj ca sa primim un os. Trebuie sa privim mai departe. Ideea ca trebuie sa primim “refugiati” ca sa dea bine la Paris sau Berlin mi se pare ridicola. Lumea se misca si trebuie sa vezi incotro se misca. Parisul si Berlinul, in noul context, sunt actori de rangul doi. In alta parte trebuie sa privim acum, in alta parte se negociaza viitorul. In alta ordine, nu mi s-a cerut niciodata sa arat bani sau carti de credit la intrarea in Schengen dupa admiterea Romaniei in UE. Schengen nu va mai fi in curand, sau nu va mai fi ceea ce e acum, nu mai e cazul sa facem din asta un obiectiv. Coeziunea interna, intarirea statului, indepartarea celor care, eventual, ne pot face vulnerabili si intarirea urgenta a capacitatii de aparare, astea trebuie sa ne fie, dupa mine, obiectivele imediate.

    Reply
  24. Ramon

    Întotdeauna am fost țară de mâna a doua în acest spațiu UE. În 1860 s-a afirmat că eram cu 200 de ani în urmă, în 1992 un olandez îmi spunea că suntem cu 20 de ani în urma lor. Este o societate trasă înainte de USA și Franța – Germania în UE, la care Romînia adaugă doar dispreț și frica mahărilot care o conduc de a nu fi dați deoparte.
    Doamnă Mungiu, actualii politicieni nu pot aduce nimic bun pentru această țară, ei sunt votați după imaginea din ultimii 25 de ani, dacă nu-i bun PSD votăm PNL sau invers, ceilalți nu contează, sunt în jurul lui 5 %. Nu există nimeni în cele două partide care să stabilească niște obiective pentru viitorii 5 ani, iar singurul atu cu Iohannis președinte este că nu a pus PSD mâna pe întreaga țară. În rest, creșterea economică a lui Tăriceanu sau Ponta, degringolada lui Boc – Băsescu nu li se datorează lor ci trendului european (creștere forțată până în 2006, cădere din 2008, revenire acum). Legea se aplică, ca întotdeauna, pentru fraieri. Ne sunt prezentați câțiva politicieni pe la TV, dar dosarul Microsoft este acum o amintire, iar averile ultimilor decenii sunt bine păstrate în disprețul populației, nevoită să emigreze pentru a asigura un standard de școală pentru noile generații.
    Dar avem nevoie de oameni noi, care să nu-și împartă bugetul între ei și firmele care virează bani odraslelor. Puneți umărul la o nouă formațiune politică care să conducă țara fără să îmbogățiți membrii PSD sau PNL.

    Reply
  25. bogdan

    N-as considera refuzul nostru de a intra in Shengen un esec.
    Dragoste cu de-a sila nu se face ( uneori este numita “viol”).
    Problema noastra a fost si este ca nu suntem prea interesati de aderarea la valorile europene.
    Nu suntem interesati decat de “sa zicem ca ei dar sa facem ca noi”.
    Nu exista interes in rezolvarea problemelor educatiei si sanatatii. Directorii de spitale cheltuie banii pe nimicuri si fac promo pentru companiile farmaceutice iar inspectoratele scolare sunt doar sinecure pentru esaloanele inferioare ale partidelor politice.
    De ce nu e nimeni interesat de chestiunea tiganilor? Nu beneficiaza de educatie dar stie cineva care este cauza? Imparatii si regii tiganilor stiu ce e aia educatie?
    Intrarea noastra in Shengen n-ar fi fost decat un avantaj pentru aceasta populatie catre sistemele de asigurari sociale ale altor tari.
    Iar aceste tari nu vor sa se lege la cap cu problema noastra. Dar, repet, nici noi nu am vrea sa devenim ca ei, desi mimam contrariul…

    Reply
  26. Ovidu

    Dupa pararea mea in actuala criza a migrantilor, Romania ar trebui primita in spatiul Shengen imediat, fara alte conditii, adica Europa este intr-o criza fara precedent datorita valului migrationist arab (si nu oricare) dar le mai arde de ..printipuri”. Inainte de venirea valului migrationist, Romania “furniza” probleme UE prin tiganii care isi aplicau deprinderile in spatiul European. Si nimeni nu le lua apararea ci din contra critica Romania. Dupa o scurta analiza a starii de fapt nu putem decat sa spunem ca suntem considerati parteneri de rangul al doilea. Vrem nu vrem trebuie sa inghitim aceste umilinte pt. ca avem nevoie de banii si programele lor. Orice incercare de a da alte explicatii mai mult sau mai putin docte, sunt inutile. Romanul de rand simte aceasta nedreptate si ca de obicei, se gandeste la un viitor mai bun. Doamne Ajuta!

    Reply
  27. Daniel

    Eu cred ca ideea de Europa unita îsi face drum din ce în ce mai bine batut în subconstientul colectiv european. Este clar ca nu se mai poate iesi altfel în lume decat ca european, pana la urma cine este Germania sau cine este Franta pe langa o China sau o Rusie sau pe langa SUA? Zero barat. Se pare ca in patru ani China a creat o noua Franta daca privim din punct de vedere al PIB-ului. Tarile mici ca Elvetia pot sta de o parte, nu-i problema, dar cand esti o tara cu 20 de milioane de locuitori si cu o cultura europeana ca a Romaniei eu cred ca nu ai de ales si trebuie sa intri in asociatie cu ceilalti europeni, nu ai un paravan dupa care te poti ascunde. Eu cred ca vina cea mai mare în toata aceasta afacere nu este a politicienilor ci a romanilor, politicienii si-au facut treaba si au asigurat partea tehnica, ramane totusi slaba încredere în ei însisi a romanilor, incapacitatea lor de a se vedea pe o treapta mai înalta, scepticismul lor fata de ideea ca o data si o data lucrurile în tara vor putea intra pe un fagas normal.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *