O moarte de o mie de euro

Am condus duminică noaptea, în timpul meciului România-Albania, spre reședința mea de la țară, direct de la aeroport, pentru că aveam o datorie de plătit. În timpul misiunii mele din Mexic, bătrânul îngrijitor al casei, stabilit acolo din 1970, și-a găsit să moară, fără să se gândească ce enorme complicații birocratice ne lasă moștenire. Dar și ce lecții vom învăța din moartea asta, pentru că nu am mai îngropat pe cineva de douăzeci de ani.

Nea Nelu avea 88 de ani, fusese veteran de război, deținut politic și vota cu țărăniștii, pe vremea când mai erau. Nu fusese însurat cu îngrijitoarea noastră, care era titular de drept, numita Irina, deoarece în anii șaptezeci, când li s-au adunat destinele, nevasta îl lăsase și nu mai știa pe unde e, dacă e vie sau moartă. Chiar când ea a murit d-adevăratelea, el nu a intrat niciodată în posesia certificatului ei de deces. Nelu era un bun instalator, foarte priceput la cules ciuperci de pădure și stâlpul cârciumii de lângă primărie. S-a instalat deci cu Irina, care era văduvă cu acte, în casa zisă a îngrijitorilor de pe proprietate și acolo a rămas timp de aproape cinzeci de ani. Eu l-am cunoscut când m-am măritat în 1993, și de atunci am coabitat destul de bine. După pierderea ei, nu mai ieșea din casă, a refuzat să se mute la azilul privat, plătit de mine, și nu mi-a rămas decât să-i iau un îngrijitor care să vină zilnic să aibă grijă de el.

De la rătăcirea primei neveste, viața lui Nelu a intrat într-o lungă paranteză birocratică în care s-a afundat tot mai mult în partea clandestină a societății. Pe baza livretului militar, a căpătat pensie de veteran – singura pe care o avea, că întreprinderea socialistă unde lucra a închis în 1990 când mai avea doi ani până la pensie, întârziată de anii de Gulag, pentru care nu a avut niciodată destule acte ca să primească vreo compensație. Nefiind însurat cu Irina, nu avea domiciliul la noi. Nici el, nici ea, nu aveau certificate de închiriere, pentru bunul motiv că nu închiriau: stăteau pe gratis, conform unei înțelegeri informale făcută în anii douăzeci cu părinții ei. Era un contract nescris, mai tare ca unul înregistrat: murind, Irina a lăsat sarcinile de îngrijire unei nepoate, Doina, care a venit vreun an să muncească în schimbul chiriei, desi eu am dat-o afară din prima, zicând că îl țin pe Nelu pe gratis și îmi iau o femeie cu plată (ea nu voia să ia bani de la mine). Ca să capete subvenția de gaz la care au dreptul pensionarii, a trebuit la un moment dat să facem un contract de închiriere fictiv, cu valoarea de un leu, care trebuia reînnoit anual. Am sărit un an, că eram în America, și i-au retras lui nea Nelu subvenția de gaz. A pus atunci o conexiune să fure de la contor, și Gaz de Suez l-a prins și i-a tăiat gazul, lăsându-l pe un un om de 80 de ani singur în pădure, în iarna lungă din Carpați, unde ursul venea adesea să îi fure slănina din magazia de iarnă. Dar Nelu avea zile, dovadă că am văzut cu oroare la știri acum câțiva ani un fag trântit de furtună peste bucătăria lui de vară, căzut atât de aproape de casă că nu a putut ieși până nu au venit pompierii.

Ai fi zis că, odată cu moartea lui, totul se încheie. Dar, deși devotatul îngrijitor era o rudă de drept – aveau același nume de familie – complicațiile au apărut de abia după aceea.

Nelu avea buletinul expirat de douăzeci de ani. În mod ciudat, deși la alte națiuni nici nu există buletin, doar certificat de naștere, permis de conducere și pașaport, pentru cine vrea să călătorească, în România buletinul expiră și trebuie reînnoit la zece ani. Nu o făcuse, deci legal nu locuia acolo și nu locuia nicăieri. Medic de familie nu avea: am sunat pe unul când am vrut să îl duc la azil, și, după ce i-am promis diverse, a acceptat să îmi dea hârtia însoțitoare – nici la azil privat nu se putea fără – numai că nu s-a mai făcut transferul și pierdusem legătura. Nepotul a avut noroc cu poliția locală, deja decimată de DNA, care i-a umflat pe toți șefii ei de curând, au sunat polițiștii la doctor și i-au spus să îi dea certificatul. Dar asta nu e rezolvat decât o parte din problemă, pentru că actele necesare la înregistrarea unui deces la primărie sunt următoarele:

  1. Certificatul medical constatator al decesului, semnat de medicul sau cadrul mediu sanitar care a făcut constatarea;
  2. Certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;
  3. Actul de identitate sau în lipsa acestora declaraţie scrisă în care se precizează motivul neprezentării acestora şi datele de stare civilă ale decedatului;
  4. Livretul militar sau adeverinţa de recrutare, după caz, pentru persoanele supuse obligaţiilor militare;
  5. Paşaportul, carnetul de identitate sau legitimaţia provizorie în cazul cetăţeanului străin;
  6. Dovada eliberată de poliţie sau de parchet din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces (când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi cazul găsirii unui cadavru);
  7. Dovada eliberată de parchet în cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenele legale;
  8. Hotărârea judecătorească de declarare a decesului rămasă definitivă şi irevocabilă în cazul persoanelor pentru care s-a declarat judecătoreşte dispariţia (nu era cazul).
  9. Fotocopia actului de identitate al declarantului.

Din fericire, firma funerară avea intrările ei, altfel o mie de ani nu se reușea încasarea ajutorului de înmormântare în valoare de 2.681 lei. Iar nepotul știa numele părinților și bunicilor lui Nelu, toți vechi în oraș, îngropați în cimitirul local, numai că la noi statul nu caută în hrisoavele lui, te pune pe tine să le aduci. Pentru înmormântare au trebuit alte acte:

  • 1. Act de concesiune (original) – fusese al soțului Irinei, mort în 1968
  • 2. Contract de închiriere a unui loc de înmormântare (original)
  • 3. Ultima factură care dovedește plata taxei de întreținere la zi (de la moartea Irinei nu mai plătise nimeni)
  • 4. Adeverinta de înhumare (original) – firma s-a ocupat.
  • 5. Certificatul de deces (original si copie).

L-au depus la capelă, pentru care a trebuit, în plus:

  • 1. Act de concesiune (original)
  • 2. Contract de închiriere a unui loc de înmormântare (original)
  • 3. Ultima factură care dovedește plata taxei de întreținere la zi
  • 4. Adeverința de înhumare (original)
  • 5. Certificatul de deces (original si copie)
  • 6. Actul de îmbălsămare (original)
  • 7. Autorizație de depunere la capelă (original) – se eliberează de către Direcția de Sănătate Publică, serviciul inspecția sanitară.

Luni dimineața am intrat în casa îngrijitorilor cu nepotul, ca să lichidăm toate socotelile.

Mi-a explicat că nu îl poate moșteni pe unchi, deoarece mai trebuiau n acte și tot ce ar fi putut lua era 450 de lei, ultima pensie. Socotise împreună cu funcționara că, dacă plătea pentru toate actele lipsă, ar fi rămas doar cu 50 de lei, în ipoteza că nu ar fi trebuit să dea nici un bacșiș.

Or, bacșișul fusese necesar peste tot, mai puțin la poliție. Chiar firma privată de îmbălsămare luase și ceva în mână, la fel cabinetul falsului medic de familie, primăria, cimitirul (unde îi ceruseră initial 800 de lei, pe urmă au scăzut la o sută, pentru ca să consimtă să mute pe unul pe care-l îngropaseră deasupra Irinei), popa, pe lângă taxa semioficială cu factură, și groparii, pe lângă costul oficial al înmormântării. Nepotul era, ca atare, foarte jenat, pentru că, deși înmormântarea costase 4.600 de lei, nu avea să îmi dea facturi nici de jumătate, și folosise oricum cei 2.600 de la stat împreună cu ce mai avea pus deoparte. Am fost amândoi de acord că nea Nelu ar mai fi încercat să trăiască vreo sută de ani dacă știa la ce cheltuieli ne pune.

La mijloc nu e nici un om politic pe care să dăm vina. De asta nu mai semnează nimeni nici un act astăzi, fug toți ca de dracu‘, nu că sunt toți corupți, nu că are DNA ceva cu ei, ci că starea de normalitate birocratică la care trebuie să consimți printr-o semnătură este de fapt imposibil de realizat. Nu poți certifica ceva ireal fără să intri în alte încurcături. Suntem neperformanți pe fonduri europene pentru că ele ne obligă la o existență formală integrală, când noi am găsit un echilibru doar cu una informală. Formalitatea la noi nu e posibilă, pentru că nivelul ei a fost deliberat creat ca inaccesibil, ca un control al statului asupra societății, în comunism, și ca un stimulent pentru plăți informale, după aceea. Statul nostru poate fi două lucruri pe legislația actuală: un mecanism de represiune contra cetățenilor, dacă legile actuale s-ar aplica, și un mecanism de extorsiune (transferul puterii discreționare în venit material), dacă legea nu se aplică. Nu poate fi un mecanism de construit autostrăzi, de organizat spitale sau școli, sau măcar de cheltuit fonduri europene. Asta nu. Și e uimitor că nimeni nu jelește acest eșec al statului de care toată lumea se lovește zilnic, și vezi lacrimi curgând doar când România pierde în fața Albaniei la jocul de fotbal.


Recomandări

14 thoughts on “O moarte de o mie de euro

  1. Emil

    … şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus, simplu, România!

    Reply
  2. Catalin

    Infrangerea in fata Albaniei e doar desertul meniului mizerabil care ni se serveste zilnic, un fel de tort Diplomat care a stat trei zile la soare. Legile sunt asa cum sunt, cazul lui nea Nelu insa e cam extrem: sa nu ai medic de familie atunci cand ai doar un drum de facut, sa ai un buletin expirat cand totusi nu mai e chiar corvoada de pe vremuri(al lui taica-meu e valabil pana in 2099, politistii nu sunt chiar absurzi, dupa 60 de ani nu ti se mai schimba fizionomia) si sa nu ai un loc de veci arata mai mult un om neglijent si cam egoist(ca toti batranii de altfel). Sunt foarte curios cum ar arata un astfel de caz(daca ar exista) in Germania :)

    Reply
  3. tele buinoiu

    Si eu sunt trist, iar comentariile putine la acest articol arata multe. Ati analizat mai bine comunismul si ati putut face observatia cu “semnatura pe ceva ireal” si celelalte observatii din incheiere. Noi nu stim cum ar trebui sa fie intr-un stat normal, care e normalitatea pentru acest stat. Probabil ca avem nevoie de ajutor. Ori inchiriem oameni din vest sau le facem curte romanilor care au , sa zicem, o pozitie sociala in vest si nu au uitat Romania. S-a mai intamplat in istorie in perioada 1948 cand cei care au studiat in Franta si nu numai au ajutat in mod esential la formarea poporului roman ca stat, institutii etc.

    Reply
  4. SorinN

    Sper ca, incet, incet, cat mai multi oameni sa inteleaga ca reglementarile genereaza coruptie, nu oamenii.

    Reply
    • keep walking

      Total de acord – insa consider ca este necesara o clarificare minora: cine genereaza reglementarile? Sunt produse naturale, poate ivite din neant, ori poate aduse de prietenii nostri extraterestri?

      Reply
  5. Stefan

    Ok. Am inteles. Asa si este natural sa se intample aici.
    Este posibil sa schimbam aceasta stare de fapt? Daca da, cum? Care este primul pas?
    Daca nu este posibil, ce putem face sa o facem macar mai usoara? Asta daca nu avem masuri radicale la indemana.
    Intreb cat se poate de serios, pentru ca dezbatem aceste lucruri in medii aproape sterile si atat. Cine face primul pas deobicei moare imediat.
    Gasim suficiente resurse interne, avem calitati care sa ne duca departe de starea asta? Eu cred ca da, dar nu sunt in stare sa cristalizez asa ceva. Nu sunt pregatit si nici nu vad cum trebuie. Dar ma pot implica fara sa astept pe altii.

    Reply
    • George Petrineanu

      @Stefan
      Am văzut cu întîrziere articolul.
      Am ghinionul să fi trăit aproape 30 de ani în Suedia și, fără ca să fiu în vreun fel răsărit, așa din prostie, știu pe dinafară cum trebuie făcut și de ce.
      Dar celor mai multor români li se rupe. E normal, au trăit în țară și chiar dacă i-au citit pe Platon, Kafka și încă alți 10000, habar nu au cum se face.
      Eu, dacă aș putea, aș face ceva, pentru că știu exact ce trebuie.
      Și uite așa așa avem un dialog între ologi și orbi.
      Intre timp, consumăm energie și elan să curățăm parlamentul de plagiatori: două linii paralele, la fel ca și jalea de la football.

      PS. Obesrv ca in aceste discuții nevinovate lumea nu își dă numele: oamenii se tem de represalii.

      Reply
  6. M.

    Cred ca acest batran trebuia sprijinit in anii 90 sa isi capete adeverintele necesare si actele necesare pentru a beneficia de pensia pentru limita de varsta care i se cuvenea. Era intr-adevar o investitie mare de timp si efort, totusi necesara.

    Reply
  7. florrea

    Concluzia este foarte ,foarte adevarata si ea se aplica pentru toate celelalte aprobari de care un om sau o firma are nevoie:
    Protectia mediului,Pompieri,Protectia Muncii, Paza,etc,etc,etc.
    Din pacate in comentariile cititorilor nu se remarca adancimea acestui articol si acest lucru se intampla des.

    Intentionat foarte complicat ca sa genereze putere statului,mita sau amenzi.
    As adauga ca un mecanism asemanator s-a aplicat si functionarului de stat.Lefuri mici sa sa-i indeparteze pe toti
    cei capabili si corecti,in schimb da putere celor veniti in felul lor… ca sa-si asigure mita ,putere si in plus relatii.
    Principiul general este simplu: Se intampla un accident care de.. se mai intampla si pentru care sunt deja prevazute pedepse,se profita si se aspreste legea.Lumea este multumita.Sigur toti ne dorm pace si prietenie.Numai ca devine si mai complicat si mai avantajos pentru stat.
    Nu PEDEAPSA MARE reduce semnificativ numarul infractiunilor,ci o lege simpla ,coerenta usor de inteles si de aplicat ,dar la care sa nu exista loc de intoarcere.
    Organele statului isi acorda privilegiul sa aplice selectiv legile,chiar si pe cele destul de clare (exemple : centura de siguranta ,telefonatul la volan,deranjarea ordinii publice,aruncarea gunoaielor pe strada,etc,etc.) creeand astfel impresia ca nu este o incalcare a legii care trebuie amendata.Multi interpreteaza situatia asa si se pacalesc din cand in cand.Cine profita de falsa impresie?As spune …Cei care pot AMENDA LA DISCRETIE.

    Reply
    • George Petrineanu

      Nimic nou de fapt: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Master_suppression_techniques

      Românii nu au cum să atingă masa critică să poată expulza această mare problema care consumă resurse neînchipuit de mari. Ei sunt insisi o parte a problemei și trăiesc pe partea întunecată a lunii: nu pot lupta pentru ceva care nu știu concret cum arată. Alții se amăgesc că totuși se descurca, viața e oricum prea scurtă ca să merite să o faci mai bună. Dar cu ce preț această acceptare!

      Reply
  8. nikita

    adevaru-i ca partea cu hartiile e cumplita. ca un om mai dezorganizat ce sunt m-am lovit de nspe mii de ori de probleme cauzate de lipsa hartiilor. dupa ce m-am casatorit, doamna a facut ordine in lucruri. astfel acum, dupa 5 ani de zile am 3 bibliorafturi cu diferite hartii si copii pt orice eventualitate. si tot raman descoperit din cand in cand. O bucata de vreme m-am intrebat cum au putut babacii mei sa aiba toate hartiile necesare vietii intr-o cutie de bomboane. pe undeva m-am luminat cand dupa o lucrare diavoleasca de renovare a apartamentului pe care m-am incapatanat sa o autorizez ca sa fiu si eu in regula. la inspectia primariei pt incheierea lucrarilor s-a constatat ca design-ul a 2 ferestre nu corespundea cu proiectul motiv pt care domna respectiva, joviala de altfel, mi-a spus ca trebuiesc schimbate. oarecum amarat, mi-am rotit privirea pe la celelalte blocuri si i-am spus doamnei ca platesc eu toate geamurile pe care le gaseste la fel(cu proiectul original al blocurilor) in orice directie se uita. nu a vazut nici geamuri conforme dar nici macar 2 la fel intre ele. Si am intrebat-o pe ceilalti de ce nu-i sodomizeaza la fel? Raspunsul a fost cat se poate de edificator si asta a fost pt mine experienta de viata: Ei nu au cerut nimic de la noi! Asa ca am schimbat geamurile cu pricina.

    Reply
  9. alinaMP

    Estonia s-a debirocratizat, venea tot din comunism, aceleasi reguli, dar a facut cat de repede simplificarea legilor pentru a elimina aplicarea selectiva si discretia administrativa. Pentru cei care cred ca se putea interveni pentru a corecta situatia lui Nelu in anii nouazeci, nu, nu se putea interveni daca nu avea act de divort si deci nu se putea reinsura. Destul sa va spun ca in Bucuresti a trebuit sa imi iau avocat ca sa scap de contlul fictiv de la ENEL pe numele Nicolae Iorga ale caror facturi veneau la sotul meu, nepotul ceebrului istoric, in plus facturate pe strada Nicolae Iorga, unde niciodata nu a locuit nici istoricul, nici noi. In tot acest rastimp noi aveam un alt cont la ENEL…sau cum se numeau…

    Reply
  10. Calin

    Bravo Doamna Alina !
    In Romania nu poti nici sa mori fara un munte de birocratie si fara sa cheltui un sac de bani.
    De faci un copil e si mai multa si mai scump…

    Reply
  11. maria

    Este de plans.Nu poti sa te nasti,sa traiesti sau sa mori fara ca statul sa nu-si bata joc de tine.Si ce-i pasa statului?Nu-i pasa si nici in viitor nu se va intampla nimic.O tara falimentara ca a noastra inventeaza hartii ca sa se justifice.Pentru mine nu mai conteaza ,dar imi este deja mila de nepotii mei care nu vor scapa de aceste metehne

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *