În Turcia nu a câștigat democrația. Cel puțin nu deocamdată

Înainte de lovitura de stat avortată din Turcia, marea țară de la Marea Neagră pe care liderii politici români par să o iubească necondiționat nu era o democrație, având un scor Freedom House de țară numai parțial liberă, cu libertăți civile insuficiente (vezi aici) și o presă ne-liberă (vezi aici).

În cei doi ani precedenți, președintele Erdogan, care a schimbat  Constituția ca să poată fi ales direct de popor încă două mandate după ce fusese deja președinte ales de Parlament a făcut următoarele acțiuni în detrimentul democrației și statului de drept:

  • A eliminat, înlocuit și mutat mii de procurori și cadre din poliția judiciară (ați citit bine) pentru a opri investigațiile anticorupție contra familiei sale și unor miniștri apropiați lui.
  • A dat afară zeci de primari ai partidului reprezentând minoritatea kurdă.
  • A arestat zeci de jurnaliști critici, a pus sub control ziare de opoziție favorabile, a dat mari concesiuni pentru lucrări publice unor oligarhi în schimbul achiziționării de către aceștia a unor organe media critice și transformarea lor într-unele favorabile (vezi aici).
  • A permis miilor de bărci să transporte refugiați din Siria în Europa de pe litoralul turcesc, arătând că îi putea ușor opri prin faptul că i-a oprit, odată ce Germania excedată i-a satisfăcut toate pretențiile.
  • Sub pretextul conflictului din Siria, unde voci din propria birocrație l-au acuzat că a contribuit la escaladare în primii ani, a reprimat din greu minoritatea kurdă din Turcia. Dacă a cumpărat petrol de la ISIS, cum îl acuză rușii sau a livrat arme rebelilor la începuturi, nu e clar, dar cert a permis miilor de luptători jihadiști să treacă prin frontieră înainte de atentatul de la Bataclan.
  • A început clar să demanteleze structura constituțională a Turciei seculare moderne, urmându-și propriul percept de pe vremea când era primar al Istanbulului și declara că Vestul poate fi învins folosind armele sale, adică democrația.
  • A luat controlul asupra unei mare părți din armată, arestând sute de ofițeri sub pretextul unei lovituri de stat niciodată dovedită și le-a forțat condamnarea, dovadă că vreo două sute au fost achitați pe motiv de probe falsificate.
  • A fost ales în alegeri declarate de OSCE ca fiind problematice, cu intimidare, folosire de resurse administrative și chiar fraudă.

Faptul că a fost ales în condițiile astea nu înseamnă nimic. Ales era și Victor Ponta când a căzut guvernul său, dacă ar fi intervenit să oprească acțiunea justiției contra sa, cum a făcut Erdogan, mai era la putere și astăzi.

Tentativa de lovitură de stat, în mare parte o încercare a armatei de a se apăra de luarea controlului prin politizare, de către ofițeri promovați pentru că sunt apropiați de islamiștii lui Erdogan, nu va aduce nicio democrație în Turcia, ci este încă un pas spre controlul absolut și demantelarea separației puterilor în stat în această țară. Va urma o represiune în care Erdogan va desăvârși tot ce nu făcuse încă[1].

Faptul că o lovitură de stat militară nu e soluția la problemele unei democrații nu înseamnă că liderii globali care au sărit să apere ordinea constituțională din Turcia au ei înșiși vreo soluție la manipularea constituțională practicată de Erdogan cu mult înainte, mult mai rea decât cea a lui Viktor Orban, contra căreia au fost foarte vocali, fiind vorba de o țară cu rol militar minor. Nici Obama, nici UE, ce să mai vorbim de noi nu am găsit și nu găsim soluții la degradarea democrației din Turcia. Încercăm să ne facem că nu o vedem.

Evident, pentru că nu ne permitem încă o țară NATO, și cea cu cea mai mare armată, să fie destabilizată după Brexit și atentatele franceze și preferăm să dăm semnalul că islamistul moderat, deși clar nedemocrat, e acceptabil pentru noi. Deși nu e clar cu ce e mai bun Erdogan decât Putin.

Erdogan e clar mai ineficient decât Putin, dovadă că nu mai avem curaj să zburăm la Ankara și Istanbul, și supraviețuirea lui nu aduce nimic bun nici pentru Europa, nici pentru NATO, ce să mai vorbim de securitatea întregului continent. Că eu îl cred că turcii au dat jos din greșeală avionul rusesc, dovadă că și-au cerut și scuze. Sunt exact genul care pot provoca din greșeală o conflagrație mondială, nefiind parte în vreo soluție, ci chiar problema.

***

notă: [1] https://www.theguardian.com/world/2012/oct/24/recep-tayyip-erdogan-turkey


Recomandări

18 thoughts on “În Turcia nu a câștigat democrația. Cel puțin nu deocamdată

  1. Vlad

    Eu inca astept sa vad inregistrarile cu luptele dintre armata si politie, cu armata tragand in popor, samd. Am stat toata noaptea treaz si nu a aparut nimic… dupa 12 ore iarasi nu prea avem nimic. Ce lovitura de stat a fost asta??? Sigur, s-au auzit focuri de arma toata noapea… trase in aer, gloante false, putem sa ne gandim la orice. Ce lovitura de stat e asta in care nu se incearca prinderea lui Erdogan, in care presedintele aterizeaza linistit pe un aeroport despre care se spunea ca e ocupat de armata…. Totul a fost foarte straniu, in Istanbul cu 15 milioane si in Ankara cu 5 milioane si nu apar filmari clare ale luptelor. Mi se pare de bun simt sa ne gandim si la scenariul ca totul a fost doar o facatura….

    Reply
  2. Dan Maracinaru

    Consider ca Alina are dreptate si cred ca Erdogan a stiut de puci si la lasat sa se desfasoare pentru a putea termina mai repede”reforma” in armata.Un episod similar s-a desfasurat in Spania in August 1932 cand generalul complotist Sanjurjo a fost lasat sa intre in actiune pentru a putea fi neutralizat desi guvernul Azania cunostea planul puciului si ar fi putut aresta complotistii inainte de declansarea puciului.

    Reply
    • Cristian Ioan

      Nu ” a stiut” de puci, ci el a regizat falsa lovitura de stat, ca sa aiba pretext cu epurarile!
      Vrea sa aiba o urma de elgalitate pentru executiile sumare ce vor urma, listele cu cei ce trebuie eliminate fizic sunt facute de mult.
      De dragul puterii absolute, Erdrogan este gata sa renunte complet la UE si NATO. Evident ca o Turcie fara NATO, si cu armata total epurata, in care singurul criteriu de promovare este devotamentul fata de Erdrogan, va fi o tara foarte slaba, se creeaza in regiune un vid ce se cere astupat … cine va navalia acolo mai intai, Federatia lui Putin, sau Daesch?!

      Reply
  3. geo

    Turcia este o tara aflata in plin razboi si lovita din toate partile. Pentru o tara in razboi este mai mult decat democrata comparata inclusiv cu America actuala ce arata ca o imensa puscarie militarizata pana in dinti si care nu au un conflict armat la granita precum Turcia.
    Turcia e lovita de interesele unei parti din administratia americana, de interesele directe ale Rusiei dictatorului absolut Putin si de catre Israel pentru care Turcia este un inamic declarat cel putin la nivel de servicii secrete si armata.

    Daca Turcia e aruncata de catre amricani, rusi si isaraelieni in razboi civil atunci Europa se desfiinteaza instantaneu si Doamen fereste ne paste inca un razboi intern pe toti europenii. Saracia produce ravagii cumplite in Europa de est si centrala iar mult timp situatia exploziva din Romania, Ucraina, Serbia, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Croatia, Bosnia, Slovacia, Cehia nu mai poate fi tinuta sub control. Nu mai trebuie decat o scanteie si sper ca americanii sa nu arunce bricheta aprinsa prin intermediul Turciei.

    Reply
  4. adam

    Democratie nu mai exista decit in Islanda in rest de la USA si pina la turci dictatura militar politieneasca are diferite forme dar aceeasi esenta.
    Oricum Turcia actualului Erdogan arata cu mult mai democrata si mai prospera decit dictatura securist-mafiota care devoreaza Romania (nici macar unul singur din cei 1000 de romani care au plecat azi in vacanta in Turcia nu a vrut sa-si intrerupa vacanta).

    Reply
  5. Laura

    Trump, San Bernardino/Orlando, Bruxelles/Istambul/Nice, Dilma, Brexit, OBOR-ul Chinei, tentativa de lovitura de stat militara in Turcia … si suntem abia in Iulie.

    Adevarul este ca architectura politica si echilibrul strategic din ultimii 25 de ani este intr-o schimbare accelerata. Si nu vad nici din partea UE, si, bineinteles, nici din partea Romaniei, nici un semn ca ar intelege ca aceste schimbari se produc, de ce se produc (mai putin important) si o deschidere intelectuala spre a dezbate ce facem mai departe (mult mai important).

    Reply
  6. Emil

    La câteva ore după reprimarea loviturii de stat, apărătorii statului dă drept au identificat deja și i-au demis 2.750 de judecători? Cred că cei care bălmăjesc despre “restabilirea democrației” au mari probleme de percepție a întregii imagini. Și de percepție a realității în general. Nu mai văd, cum ar veni, pădurea din cauza copacilor.

    Reply
  7. sandokan

    Lovitura de stat militara? NU! A fost doa o operatiune “False flag”, in vederea desavarsirii activitatii lui Erdogan. Imi pare rau pentru turci, dar statul lor este compromis pentru urmatoarele decenii.
    O lovitura de stat militara se executa planificat si in liniste:
    1. “Pana de curent” in zone “sensibile” – televiziuni, orase mari;
    2. In liniste si organizat se aresteaza conducerea politica;
    3. Conducerea politica anunta dupa cateva zile ca demisioneaza;
    4. Nu se zboara cu aviioane, elicoptere la joasa inaltime in scopul de a speria populatia;
    5. Nu se bombardeaza cladiri care se cunosc a fi goale la momentul bombardamentului;
    6. Nu anunti ca ai dat lovitura de stat fara sa fi sigur ca e dusa la capat;
    7. Pe timp de vara se incepe “actunea” spre orele diminetii si nu seara, cand se afla pe strada mai multi oameni decat la orice alta ora fiind mai racoare decat in tipul zilei, programul de munca fiind incheiat etc.
    N-am inteles scopul blocarii podurilor care traverseaza Bosforul….poate doar sa alerteze populatia.

    Nu pot sa cred ca armata turca ar fi putut lua lectii de la Stanculescu in materie de lovituri de stat.
    Cel mai probabil, un mic grup de initiatori ai loviturii de stat au fost coordonati de Erdogan, iar marea majoritate a celorlalti au cazut in capcana, si astfel Erdogan primeste “cadoul de la Alah”, dupa cum a declarat el.

    Nu sunt planificator/executor de lovituri de stat, sunt doar pareri ….

    Reply
  8. Pingback: Petiție pentru respectarea statului de drept în Turcia | România curată

  9. Adrian

    Poate detaliați cine sunt liderii politici români despre care scrieți că susțin necondiționat Turcia. (și cine nu). Concluzia ar fi că și serviciile secrete române au contribuit la alertarea președintelui turc. Ar fi utile și alte analize, de pildă de ce s-au precipitat evenimente chiar după discuții legate de baza aeriană și eventuala colaborare(dezmințită) cu altă mare țară de la marea Neagră. Președintele turc vorbește de un stat “paralel”, poate ar fi cazul să spună (nu public, ci oficialilor alianței) dacă cele câteva ore au compromis complet baza aeriană sau chiar mai mult din statul “oficial”. Că oricum o să auzim de la radio.. Erevan.

    Reply
  10. Ion Podocea

    Erdogan este departe de ceea ce numim un democrat. Este un dictator de un soi aparte. La noi au fost câțiva comentatori politici serioși, care cunoșteau foarte bine situația din Turcia și, în general, din Orient, care au comentat la rece situația din Turcia și personalitatea lui Erdogan. Penibil din cale afară a fost comentariul lui Ponta, preluat. din păcate, de massmedia.

    Reply
  11. Ionas

    Lovitura asta de stat a fost un fel de vodevil oriental.
    In tarile musulmane nu poate exista democratie de tip European ci doar regim Islamic sau autoritarism militar- exceptie IRAN.
    Turcia a fost un initialun partener al ISIL avind inamici comuni: kurzii si alawitii ( afiliati siitlor din anii 1970)

    Pericolul este ca in Turcia sa izbucneasca un mic razboi civil intre islamistii moderati, secularisti si kurzi ceva de genul Siria actuala.
    Parca iti pare rau ca rusii in anii 1870 s-au oprit inainte de Constantinopol

    Reply
  12. Pingback: Epurările în Turcia continuă. Semne de întrebare privind mărturia generalului care a recunoscut complotul | România curată

  13. Pingback: 100.000 de protestatari în Piața Taksim din Istanbul (FOTO & VIDEO) și presiuni la nivelul NATO pentru democrație în Turcia. Răspunsul lui Erdogan: zeci de jurnaliști arestați! | România curată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *