Alin Bărbănțan

Donald Trump, votat oficial ca Președinte al SUA. Ce este Colegiul Electoral și ce ne spune despre democrația americană

Pe 8 Noiembrie 2016, dupa ce 55.6% din americani au ieșit și au votat, scorul final al alegerilor a fost: Donald Trump (Republican) – 62,9 milioane de voturi (46%), Hillary Clinton (Democrat) – 65.8 milioane de voturi (48%). Învingător, Donald Trump, cu scorul de 304 la 227. Nu, ce ați citit nu este o greșeală. Clinton a luat mai multe voturi decât Trump, dar Trump a câștigat unde trebuie. Ba chiar mai mult, Trump trebuia să câștige cu 306 la 232, dar 7 electori au ales să voteze altfel, nerespectând în esență, dorința populară din statele lor.

Ce este Colegiul Electoral?

Colegiul Electoral este, în esență, un grup de electori desemnați de cele 50 de state (plus încă 3 din Districtul Columbia) care aleg Președintele și Vicepreședintele SUA. Electorii sunt prezenți in istoria SUA încă de la nașterea națiunii americane, fiind menționați în Art. 2 al Constituției SUA. Atunci, statele americane își desemnau electorii, în general printr-un vot indirect. Aceștia se adunau și prin vot, desemnau Președintele și Vicepreședintele.

Alegerile din 1796 și 1804 au schimbat puțin funcționarea electorilor. Conform vechilor reguli, cine iese pe primul loc in votul Colegiului Electoral primește Președinția, iar cel de pe locul 2 devine Vicepreședinte. Nu exista conceptul de ”running mate” pentru funcția de VP, așa că între 1796 și 1804, SUA au fost câmp de bătălie între orgoliile lui Thomas Jefferson, din partea partidului Democrat-Republican și John Adams, de la Federaliști. Ambii au fost președinți și ambii au fost vicepreședinte când au pierdut. Practic, la început de tot, Colegiul Electoral încuraja lupta politică între Președinte și Vicepreședinte, ba chiar să provină de la partide diferite.

Amendamentul 12 la Constituția SUA este menit să remedieze această problemă. De la 1804 până în prezent, alegerile în SUA au loc în conformitate cu Amendamentul 12. Noile reguli au normalizat ideea ca Președintele și Vicepreședintele să fie din același partid, au schimbat modul de desemnare al electorilor, etc. Cel mai important lucru ce trebuie reținut despre compoziția electorilor este următorul: numărul de electori al fiecărui stat este rezultatul adunării Senatorilor cu numărul de aleși în Camera Reprezentanților. Așadar, statul California are 2 Senatori și 53 de Reprezentanți, prin urmare, California primește 55 de electori. Statul Massachusetts are 2 Senatori și 9 Reprezentați, primește 11 electori. Wyoming are 2 Senatori și 1 Reprezentant, așadar primește 3 electori.

Prima anomalie: Senatorii distorsionează calitatea reprezentativă a democrației americane

Americanii știau de la început că unele state vor fi mai populate ca altele, așadar, un sistem de reprezentare proporțională nu ar fi corect vizavi de statele mici și ar duce la o ”tiranie a majorității”. Așadar, prin prisma bicameralismului, s-a creat un Senat unde fiecare stat primește 2 senatori, indiferent de populație. Problema e că această bună intenție de a crea egalitate între state se traduce foarte prost în matematica colegiului electoral.

Să calculăm valoarea unui vot pe cap de elector. În California, voturile pentru Trump, Clinton și alții au însumat 14,1 milioane. La 55 de electori, asta înseamnă aproximativ 256,000 voturi per elector. În Wyoming, votul total pentru toți candidații a fost de 255,000. La 3 electori, asta se traduce prin 85,000 voturi per elector. Prin urmare, în California este nevoie de 3 ori mai mulți oameni să obții un elector decât în Wyoming. Anomalia asta se datorează faptului că toate statele primesc un ”+2” la numărul de reprezentanți, număr care este deja proporțional. Acest lucru face ca statele mici să fie suprareprezentate.

A doua anomalie: Interpretarea foarte ad literam a rolului legislativului ignoră votul popular din prezidențiale

Numărul total al electorilor în SUA este de 538. Da, faptul că numărul total de electori este par înseamnă că, în condițiile ”potrivite”, alegerile prezidențiale din SUA se pot termina cu ”scor egal”. În acest caz, multă lume crede că rolul decisiv revine, în sfârșit, votului popular. În caz de egal, acest lucru este fals , decizia fiind transferată Camerei Reprezentanților și majoritatea va alege dintre candidați noul Președinte.

Pe de o parte, unii ar putea spune că acest proces este democratic, deoarece Camera Reprezentanților este aleasă prin vot direct, deci Camera va vota în ton cu dorințele țării (Camera Reprezentanților ține alegeri din 2 în 2 ani pentru toți membrii Camerei, așadar alegerile pentru Cameră mereu coincid cu cele Prezidențiale). Pe de altă parte, este foarte posibil să iasă Președinte de la un partid, și Camera (împreună cu Senatul uneori) să aibă altă culoare politică, caz în care, votul pentru Congres contează mai mult decât prezidențialele.

Pe  lângă faptul că votul pentru legislativ contează mai mult, poate ar trebui insistat pe cât de puțin contează votul pentru executiv: la prezidențiale, votul popular este strict consultativ, deoarece electorii pot alege la urma urmelor să voteze cu cine vor. Acestă operațiune îi atribuie electorului calitatea de ”faithless elector” și ”pedeapsa” pentru votul contra dorinței statului de origine este o amendă de 1,000$.

De altfel, asta s-a și întâmplat ieri: Clinton a pierdut 5 electori din state câștigate de ea: unul a votat pentru Bernie Sanders, 3 au votat pentru fostul Secretar de Stat Colin Powell, unul a votat pentru Faith Spotted Eagle, un activist ce protestează conducta petrolieră Dakota Access. Nici Trump nu a stat bine, pierzând 2 electori: unul a votat pentru Ron Paul, altul pentru John Kasich. Încă 3 electori trebuiau să voteze cu altcineva decât Clinton, însă unul s-a răzgândit, iar ceilalți 2 au fost înlocuiți în culise cu suporteri pro-Clinton. Un număr așa mare de electori ce se opun dorinței statului lor nu a mai fost întâlnit din 1960, când 5 electori din Alabama au votat cu independentul Harry Byrd, deși ceilalți 6 au votat cu John F. Kennedy.

A treia anomalie: puterea reală nu aparține statelor mici, ci ”swing states”

Statele mici primesc un bonus de la Colegiul Electoral. Însă, majoritatea statelor mici sunt fortărețe Republicane (Wyoming, Utah, Nebraska, Dakota de Nord și Sud, etc.). Majoritatea statelor mari (California, New York, Illinois) sunt fortărețe Democrate. Evident, asta nu e o regulă universală, Texas este un stat mare Republican, Rhode Island e un stat mic Democrat, dar există un strop de adevăr în aceste trenduri.

Dacă putem observa existența a două Americi, cea roșie-conservatoare și cea albastru-liberală, atunci vom vedea că rămânem cu un gol în mijloc. Un gol în zona Marilor Lacuri, în zona Floridei și în zona Nevada-Colorado-New Mexico. Acestea sunt statele care nu se consideră nici albastre, nici roșii, și sunt percepute ca ”state mov”: swing states.

Swing states sunt menite să reprezinte America mijlocie: să fie câte puțin din tot, să aibă o demografie variată, dar nu foarte variată, să aibă un sector corporatist relativ dezvoltat, dar și un element industrial la economia locală, să fie tradiționaliști, dar și toleranți, etc. Acestea sunt menite să fie statele care pot fi câștigte de oricare dintre cele două partide în contextul potrivit, și asta a făcut Trump: a câștigat cele mai importante swing states: Florida, Ohio, Michigan, Wisconsin, Carolina de Nord, ba chiar a câștigat și Pennsylvania, stat tradițional Democrat. Clinton a câștigat doar Nevada, Colorado și New Mexico, prea puțin pentru a evita înfrângerea. Swing states reprezintă o soluție de compromis, este neclar dacă ele reprezintă adevărata Americă sau dacă America trebuie să fie percepută ca o variantă ”moderată”, mijlocie prezentată de aceste state. Mulți spun că e nedrept să câștigi în Los Angeles, New York sau Houston și să pierzi presedinția pentru că nu ai fost la grătar in Iowa.

A patra anomalie: the winner takes it all, sau cum strică uninominalul votul popular

Un sistem de vot de tip uninominal, în care candidatul cu cel mai mare procent (nu e nevoie de majoritate 50%+1) câștigă din prima este caracteristic SUA, Marii Britanii, l-a avut și România o vreme. Cu toate astea, în SUA se aplică uninominalul în toate cele 50 state, nu doar la nivel federal. Asta e principala explicație pentru diferența așa mare între votul popular (aproape 3 milioane avans pentru Clinton) și rezultatul din Colegiul Electoral (peste 70 de voturi pentru Trump). Situația e simplă: degeaba câștigi în New York la avans de 3 milioane sau la avans de 1 vot, oricum vei primi toți electorii. Clinton a câștigat state sigure la avans mare, a pierdut swing states la scor mic. De exemplu, Clinton a pierdut in Wisconsin, Pennsylvania și Michigan la o diferență de sub 200,000 voturi (în total, pe toate cele 3 state). A câștigat California la avans de câteva milioane de voturi, dar asta nu are cum să-i schimbe scorul electoral.

De ce folosesc SUA un sistem electoral așa dificil, care pare să facă mai mult rău decât bine?

Având în vedere că discutăm de un sistem creat la finele secolului 18, nu e de mirare că scopul inițial era exact acela pe care îl îndeplinește voalat azi: să reducă puterea electorală a cetățenilor. Constituția SUA, deși un document cu o greutate istorică formidabilă, a fost creată pe vremea când doar bărbații albi, ce dețineau pământ aveau drepturi depline. ”Electorii” trebuiau să fie cetățeni de primă clasă, crema societății americane, care urmau să voteze pragmatic, spre binele țării, persoana cea mai potrivită să conducă țara. Într-un fel tragicomic, scopul inițial al electorilor era exact acela de a preveni parveniți fără experiență sau demagogi ca Trump să dețină puterea și de a stopa influența altor state sau agenturilor în procesul electoral. Între timp, societatea americană s-a schimbat, de foarte multe ori în bine, de foarte multe ori conducând trendurile globale privind inovația sau democrația, dar sistemul vechi și restrictiv al colegiului elector a rămas. Au existat încercări de a ”corecta” sau ”moderniza” sistemul, de a-i obliga pe electori să voteze așa cum vrea statul de origine, dar problemele sunt prea mari. Este deja a cincea oară când persoana care câștigă votul popular este învinsă în Colegiul Elector. Interesant este faptul că din cele 5 exemple, 3 sunt în secolul 19 (John Q. Adams în 1824, Rutherford B. Hayes în 1876, Benjamin Harrison în 1888), iar ultimele 2 sunt în ultimii 16 ani: George W. Bush în 2000 și Donald Trump în 2016. Este acesta un semn că e nevoie de o campanie pentru schimbarea sistemului electoral mai vocala și solidă  în SUA?

Indiferent ce va urma, opinia americanilor vis-a-vis de Colegiul Elector devine un subiect din ce în ce mai polarizat politic. Anul 2016 prezintă cea mai mare diferență de opinie între Republicani și Democrați din ultimii 40 de ani: peste 75% din Democrați susțin că președintele trebuie ales prin vot popular, doar 25% din Republicani cred la fel.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Donald Trump, votat oficial ca Președinte al SUA. Ce este Colegiul Electoral și ce ne spune despre democrația americană

    • AB

      Good question.

      In linii mari, da, pentru ca e vorba de o discrepanta intre colegiul elector si votul popular.

      Insa sansele ca dna Clinton (sau orice Democrat) sa castige electorii si sa piarda votul popular sunt slabe. Sistemul avantajeaza statele mici (care voteaza mereu cu Republicanii). Uninominalul face ca 5 victorii la distanta de cateva voturi sa aduca zeci de electori, pe cand o victorie la distanta de cateva milioane nu va aduce electori in plus.

      Democratii sunt votati de state putine (cam 20), dar foarte populate. Republicanii de state multe cu populatii mici, de-asta si singurul precedent contemporan l-a favorizat tot pe un Republican, George W. Bush.

      Insa da, daca situatia era inversata, ar fi fost o victorie urata pentru Clinton, care i-ar fi slabit mandatul, si s-ar fi scris la fel de mult despre defectele sistemului.

      Reply
  1. Munteanu

    Articol mincinos pe care nu pot decat sa-l corectez. Participarea la vot a fost sub 50%. Cei care nu au votat au fost impartiti in doua categorii: 1) Au venit la vot dar au fost impiedicati sa voteze de diversi treroristi Trumpisti KKK, fratia Ariana, etc, 29% 2) Au stat acasa datorita amenintarilor cu moartea primite de la KKK 28% Aceste procente la nivel federal fluctueaza foarte mult in functie de stat. In Oregon participarea la vot a fost peste 90% caci acolo se voteaza prin internet deci nu exista motive pentru a nu vota. In California si New York de asemenea au fost multi oameni la vot caci pe acolo nu exista KKK si fratia Ariana e in puscarie. Statele castigate de Trump au avut o prezenta la vot foarte mica datorita KKK deci in Wyoming nu 85 000 de alegatori au desemnat un elector ci doar cei 5 000 carora li s-a permis prezenta la vot de catre KKK. Daca numarul electorilor ar fi fost redus proportional cu prezenta la vot cum ar fi normal Clinton ar fi castigat clar si coleguil electoral dar ar fi pierdut KKK si fratia Ariana.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *