Domnule Varujan Vosganian, vă acuz de gândire mafiotă. Scrisoare deschisă

Domnule Varujan Vosganian,

Vă transmit pe această cale totalul dezgust pentru prestația d-voastră jenantă, de ieri, din Senat, și profunda revoltă față de votul colegilor de cameră, care au format front comun în jurul d-voastră.

Țin să precizez că pentru ceea ce mi-am asumat în articolele mele scrise în ultimele decenii, împotriva mea au fost formulate mai multe plângeri penale. Pângeri depuse de politicieni a căror activitate am criticat-o, de mafioți despre ale căror afaceri am relatat, de companii ale căror interese, inclusiv d-voastră, în perioada de ministeriat, le-ați favorizat, ba chiar de către instituții ale statului (Jandarmeria) pentru care libertatea de a vorbi într-o piață publică reprezintă o infracțiune. M-am prezentat în fața organelor de anchetă (deși aveam lucruri mai bune de făcut în acele zile), am răspuns întrebărilor și, în majoritatea cazurilor, totul s-a încheiat în prima fază, cu NUP. Când nu am reușit să-i conving pe anchetatori, am ajuns în fața instanțelor și i-am convins pe judecători de argumentele mele. Da, a existat un sentiment de disconfort (mai ales din cauza timpului pierdut), o presiune resimțită în special de rudele și prietenii mei îngrijorați în privința sentințelor, dar, în cele din urmă, totul s-a întors în favoarea mea, deciziile și hotărârilor anchetatorilor (în cazurile încheiate cu NUP) și ale judecătorilor (care m-au achitat) nu au făcut decât să dea mai multă greutate celor scrise de mine, confirmând justețea celor afirmate și dreptul de a face ceea ce am făcut. Într-o singură situație (nu în domeniul penal, ci o amendă contravențională) procesul este încă pe rol, și asta din cauza unei legi anacronice, din 1991, care ar trebui să apere libertatea de exprimare, dar care e folosită ca pretext să o suprime, și pe care nu ați întreprins nimic pentru a o schimba. În calitățile d-voastră de scriitor și publicist, m-aș fi așteptat mai mult decât în cazul altor politicieni să înțelegeți ce înseamnă libertatea de exprimare și să acționați în sensul repectării și apărării acesteia.

Nu sunt singurul jurnalist trecut prin cele descrise mai sus. Suntem mulți cei ajunși într-o astfel de situație paradoxală: să dăm declarații în fața procurorilor și chiar să ajungem la procese pentru ”vina” de a fi investigat și de a fi scris despre afacerile care au pus România pe butuci, în timp ce responsabilii politici (nu neapărat și vinovații din punct de vedere penal) au fost (și sunt) apărați de o imunitate înțeleasă greșit și invocată și aplicată abuziv. Pricepeți absurdul situației? Da, ne-am dori și noi, jurnaliștii, o astfel de imunitate pe care să ne-o acordăm unii altora prin vot colegial. Nu o avem însă, și e normal să fie așa, singura noastră apărare fiind legile României, chiar dacă unele dintre ele (și aveți propria parte de responsabilitate pentru asta) sunt făcute parcă special pentru a ne închide gura.

În cazul d-voastră, situația e destul de simplă. De mai bine de un deceniu, mari companii și mari afaceriști ai României beneficiază de prețuri preferențiale la gaz și energie electrică. Fiecare partid, și fiecare alianță de guvernare au găsit pretexte ideologice pentru a justifica această situație a cărui rezultat e cât se poate de evident: prețul preferențial s-a transformat în profit de zeci de milioane, sute de milioane și, în timp, de miliarde de euro în conturile unor companii și oameni de afaceri. Dați-mi voie să mă îndoiesc că atâta vreme cât patronii unor astfel de afaceri acumulează averi de sute de milioane și miliarde de euro există vreo justificare economică și/sau socială pentru asemenea prețuri preferențiale. Practic, fiecare dintre noi, plătind mai mult la facturile de energie și gaze, am subvenționat crearea și creșterea unor astfel de averi. Asta n-are nimic de-a face nici cu economia de piață, nici cu politicile sociale. E absolut legitim ca justiția să investigheze modul în care acest transfer de avuție a fost posibil. Și să răspundă la întrebarea: au fost doar politici guvernamentale greșite (pentru asta nu există sancțiune penală, ci doar politică, la vot) sau la mijloc a fost mai mult decât atât?

Sunteți convins că deciziile luate au fost cele corecte (din punct de vedere social și economic) și, în același timp, legale? Ce vă împiedică să argumentați asta în fața instanțelor de judecată, nu prin discursuri smiorcăitoare în Parlament sau la televiziuni? Ce vă faceți să credeți că aveți mai multe drepturi decât noi, ăștialalți, plebea, care de fiecare dată când se umflă orezul în unul ca d-voastră ajungem să dăm cu subsemnatul în fața procurorilor și deschidem chete publice ca să strângem banii necesari pentru un avocat, dacă nu găsim vreunul care să ne ajute pro-bono?

Nu lacrimile de crocodiloi cu care ați impresionat săracele sufletele sensibile din Senat (apelând la un șantaj emoțional jenant de genul ”pe unii dintre d-voastră vă cunosc încă din 1990”) au fost cele care m-au iritat cu adevărat, ci faptul că, într-adevăr, ați lăsat impresia că chiar credeți că aveți dreptul să fiți tratat în mod preferențial de justiție. Nu credeam că voi ajunge ziua în care, comparându-vă cu Elena Udrea sau Viorel Hrebenciuc, să ieșiți în dezavantaj. Că dacă în cazul primilor doi am suficiente motive de a-i bănui de practici mafiote, începând de ieri, pe d-voastră, vă acuz în mod public de gândire mafiotă. Gândirea mafiotă nu e infracțiune în sine (nu atâta timp cât nu e dublată și de fapte, iar asta poate stabili doar justiția), dar e acea gândire pe baza căreia ajungeți să credeți că vi se cuvine mai mult decât altora, pe baza cine știe căror merite doar de d-voastră știute. O fi de vină tocmai ”argumentul” pe care l-ați invocat ieri, cu cei ”mai bine de 20 de ani petrecuți sub această cupolă (a Parlamentului – n.a.)”. Poate că sunt prea mulți.

Demisia e singurul lucru care vă mai poate readuce o parte din onoarea de la care ați abdicat total ieri. Și nu doar demisia din partid și din Parlament, ci și demisia din funcția de prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Nu atrageți și asupra breslei scriitoricești blamul de care ”beneficiază” din partea publicului politicienii. E și așa vai și amar de statutul scriitorului în societatea autohtonă, nu-i mai adăugați o piatră de moară suplimentară de picioare.

Mihai Goțiu,

jurnalist și membru al Uniunii Scriitorilor din România