Mihai Goțiu

De ce Simona Halep n-avea ce să caute la Jocurile Olimpice de la Rio. Și ce e cel mai dureros în prăbușirea sportului românesc

”Se întâmplă să mai ai zile în care nu-ţi iese nimic, din păcate ni s-a întâmplat nouă acum.” Așa încearca Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, să explice, marți noaptea, nu faptul că România a pierdut în fața Braziliei (asta n-ar fi fost o mare surpriză, până la urmă Brazilia e campioana mondială de acum trei ani și evolua în fața propriilor fani), ci umilința, coșmarul din meciul cu Brazilia, un 13 – 26, cu doar 4 goluri înscrise în repriza secundă, care pare scorul unui meci din campionatul școlar ori de pe maidan. Baiul e că ziua ”în care nu-ți iese nimic” a venit după o altă zi în care ”nu ți-a ieșit nimic”, înfrângerea cu Angola, și după patru zile în care întregii delegații olimpice a României nu i-a ieșit mai nimic, nici la scrimă, nici la tir, nici la tenis de masă, nici la judo, nici la canotaj și doar la tenis, cu Mergea și Tecău la dublu, și la gimnastică, cu veteranii Drăgulescu și Ponor, mai păstrăm ceva speranțe, dacă nu prind și ei, ziua aia în care nu le iese nimic…

Hai să fim, totuși, serioși. Evident că nu e vorba de ghinion ori de o zi proastă, să nu ne mai îmbătăm atâta cu mitul că am fi un popor de talentați împotriva căruia conspiră întreg universul să nu ne lase să ajungem în vârf. Talente sunt peste tot, din România și până în Angola, din Kosovo în Jamaica, din Rusia și China și până în America. Problema e dacă ai sau nu un sistem care să caute și apoi să pregătească aceste talente și, pentru România, răspunsul e evident negativ. Dar chiar și așa, cu cele câteva oaze de performanță care au mai supraviețuit în sporturile deja enumerate și tot am mai fi avut ceva șanse la niște medalii (poate nu chiar de aur) și niște clasări în puncte, dacă…

… dacă ceea ce i se întâmplă delegației noastre la Jocurile Olimpice din Brazilia n-ar fi imaginea fidelă a ce li se întâmplă românilor de deja prea mulți ani. Tolo a reușit să surprindă perfect această imagine, în relatările de la fața locului în care ne povestește despre cum reușește România să se facă nevăzută în Satul Olimpic (detalii aici), ori în cele despre echipamentele oficiale, produse teoretic de Kappa, care s-au rupt la prima ori a două purtare (!), din care iese culoarea la spălare și de pe care inscripționarea se desprinde după câteva zile (amănunte aici și aici)! Pus în fața evidenței ce spune furnizorul lotului olimpic? Că și ei sunt revoltați, dar că vina e a producătorului, ei sunt acoperiți de hârtii, au făcut tot ce depindea de ei… Pe bune?

Hai să le luăm pe rând. De imaginea loturilor olimpice ale României se ocupă ”celebra” Brandient. Cum ar veni, ”mama” brandingului românesc, cei care-i învață și pe alții cum se face branding. Acum patru ani mi-am ”permis” să afirm că Aneta Bogdan (șefa de la Brandient) și Bogdan Naumovici au dat lovitura cu doar două branduri – ale lor personale. Ei nu sunt altceva decât produsul unei industrii care se auto-validează jenant – cine are curiozitatea să verifice câte produse și servicii promovate în campanii ”de succes” și multi-premiate de industria națională și internațională au sucombat între timp, unele chiar în anii în care campaniile de promovare erau premiate – ceea ce arată fie că respectiva campanie, în ciuda ”creativității” ei a fost un eșec, fie că premianții n-au avut nicio jenă să promoveze niște produse și servicii care erau atât de proaste că n-aveau ce să caute pe piață. La aceasta se adaugă, desigur supra-mediatizarea, că atâta vreme cât firmele lor gestionau (și gestionează) bugetele de publicitate pentru presă, presa fie a căzut în capcana industriei care se auto-validează, fie, pur și simplu, s-a simțit datoare să le cânte în strună. Când m-am apucat să scriu despre etica (mai exact lipsa de etică) și sistemul de auto-promovare a industriei publicității și marketingului din România, ia ghiciți cine îi suna pe la șefii de atunci de la Realitatea să elimine articolul în discuție de pe VoxPublica și să stopeze colaborarea cu mine?

(Celălalt guru al publicității românești făcuse deja presiuni din 2009, când s-a lipit de milioanele de la RMGC, ca să ne explice că cianura e sănătate curată și că patrimoniul de la Roșia Montană poate fi salvat cu dinamită – cu ocazia asta s-a văzut și care e ”valoarea” lui reală, că deși compania a băgat zeci de milioane în publicitate, lobby, comunicare, presă și deși n-a avut niciun scrupul, că până și CNA și Consiliul de etică din domeniul publicității – care doar în situații limită dau asemenea verdicte – au oprit mai multe campanii mincinoase, ei bine, cu toate acestea a pierdut comunicarea cu cei pe care îi califica drept ”naivi”).

În cazul Italiei, se vede că cineva a gândit branduirea apartamentelor sportivilor din Peninsulă. În cazul României, pare că a scos cineva niște prosoape la uscat pe balcon... Foto Cristian Preda/ GSP.ro

În cazul Italiei, se vede că cineva a gândit branduirea apartamentelor sportivilor din Peninsulă. În cazul României, pare că a scos cineva niște prosoape la uscat pe balcon… Foto Cristian Preda/ GSP.ro

Nu că mi-ar fi intrat frica în oase, ci pentru că nu vroiam să se interpreteze că vreau să mă răzbun, n-am zis nimic de ”marea schimbare” de imagine făcută anul trecut de Brandient pentru COSR. Prietenii știu că în astfel de cazuri invoc un proverb indian: cu cât o maimuță se urcă mai sus în copac, cu atât mai tare i se vede fundul. Apoi aștept. De data asta nici n-am avut de așteptat atât de mult, că au venit Jocurile Olimpice din Brazilia pentru a se vedea cât de jalnică e noua identitate de imagine a COSR. Și nu am constatat-o eu, ci Tolo, pe care nu aveți de ce să-l bănuiți de vreo revanșă, pentru că în disputa de acum patru ani a susținut profesionalismul Anetei Bogdan și a lui Naumovici. E de înțeles supărarea lui Tolo și a colegilor lor când au văzut că, spre deosebire de alte delegații, cea a României este aproape invizibilă în Satul Olimpic și asta chiar dacă a avut norocul unei repartizări avantajoase, în drumul camerelor de fotografiat și filmat (vezi pe Tolo.ro cum s-au branduit alte țări la JO de la Rio).

Dar problema nu vine doar din faptul că ”nu s-au gândit” (deși ar fi trebuit să se gândească, cum s-au gândit alții), ci și dacă s-ar fi gândit ar fi fost extrem de greu de pus în practică. Problema lipsei de vizibilitate a delegației României nu vine din faptul că banerele afișate ar fi mici, ci pentru că logo-ul e neinteligibil! Un student din anul I de la Design ar fi trecut cu greu examenul cu un asemenea logo fără sens și cu uriașe probleme de multiplicare – pe de o parte e un logo ”de export”, în engleză, fără un corespondent fericit în română, ignorând astfel principalii susținători ai sportivilor noștri (!), e un logo care mizează pe stilizarea unor motive tradiționale românești, fără a exista garanția că aceste motive sunt chiar atât de cunoscute la nivel internațional încât să fie asociate automat cu România (întâmplarea face ca și alte popoare să aibă motive tradiționale asemănătoare), pe de altă parte, cum am arătat, e un logo foarte, foarte greu de reprodus pe diferite alte medii și în diferite dimensiuni – de-asta ar fi fost greu să te joci cu logo-ul ăsta și să-l adaptezi pe cele trei niveluri de bloc rezervate României în Satul Olimpic, dar și de imprimat direct pe niște echipamente oficiale! Nu, nu e o scuză pentru furnizorul sau pentru intermediarul trenigurilor Kappa (cu atât mai mult cu cât nu aceasta este singura lor problemă), dar o siglă ori un logo prost, cu foarte multe spații goale și frânturi crează probleme suplimentare la inscripționare. Anticiparea unor astfel de situații (multiplicarea și reproducerea logo-ului pe diferite medii, culori, la diferite dimensiuni etc.) ține de un branding profesionist. Priviți imaginea de mai jos și gândiți-vă la o problemă simplă: un fan al olimpicilor noștri vrea, ca peste tot în lume, să inscripționeze un tricou sau un trening personal cu logo-ul de mai jos, ca să-și dovedească astfel susținerea. Cât de simplu îi va fi să-l reproducă (mă rog, poate că sunt rău, dar câți dintre voi, dacă nu v-aș fi sugerat ințial, ați fi recunoscut la prima vedere RO-ul din logo?)?

logo brandient

Și așa am ajuns și la echipamentul oficial. Scuzele intermediarului care ne-a blagoslovit cu firma Kappa rămân în picioare cel mult pentru naivi. Un copil de la grădiniță ar fi credibil dacă ar spune că în cazul marilor producători de echipamente sportive se plătește eticheta, nu produsul. Să avem pardon, pe la sfârșitul anilor 90, împreună cu colegii de atunci de la Radio Cluj ne-am inscripționat niște treninguri produse de Arieșul Baia de Arieș. Inscripționarea au făcut-o niște prieteni, manual (cu presă xerigrafică). Treningul l-am folosit ani la rând, până a rămas mic, dar nici nu s-a rupt, nici nu s-a decolarat, nici inscripționarea nu s-a șters… Nu mai încălzește pe nimeni acuma că furnizorul va încerca să-și recupereze daunele de la Kappa, iar Kappa de la cei care și-au bătut joc de ei cu niște cârpe colorate cu vopsea expirată. Mai ales că daunele sunt aproape imposibil de estimat.

Desigur, vă întrebați ce legătură au cele de mai sus cu performanțele sportivilor români (sau cu lipsa performanțelor) la Rio? Că nu stau rezultatele nici în branding, nici în niște echipamente care se rup, se decolorează ori pătează? Ei bine, eu zic că stau și în astfel de detalii. Pentru că toate aceste lucruri care par amănunte ne-esențiale sunt cele care pot face diferența. Cele care îl pot determina pe un sportiv să se auto-depășească, sau care îl pot demotiva. Până la urmă, pe cine reprezintă sportivii români la Rio? Sau, mai exact, reprezintă pe cineva? Pe cei care i-au trimis în Brazilia cu pantalonii rupți în fund la cel mai propriu mod cu putință? Mă gândesc doar la Corina Căprioriu în minutele teribile de prelungire din meciul cu reprezentanta gazdelor, cele care ar fi putut s-o ducă în mare finală. De o parte sentimentul că ai fost parașutată la Rio doar pentru că trebuia să fie și cineva din România acolo, pe de altă parte spectatorii entuziaști care stau să se prăbușească în arenă pentru a-și susține favorita? Cum să te auto-motivezi în asemenea momente? Exemplele pot continua, aproape la fiecare sportiv în parte – ce să-i mâne în luptă, când țara și-a bătut joc de ei în ultimul hal? Treningul ăla de doi lei e dovada dincolo de orice discuții a cât de mult îi prețuiește țara, cât de mult se bazează pe ei și cât de mult îi susține.

Eșecul (previzibil) al sportivilor români de la Rio e sistemic. Pornește de la faptul că nu mai există selecție primară, că nu mai există antrenori de copii și tineret care să fie recompensați pentru munca lor (și nu e vorba doar de salarii, ci de statutul lor social în comunitate), că nu există baze sportive, că terenurile de sport ale școlilor și liceelor stau închise după-amiaza, că unor primari li se pare absurd să închidă un bulevard pentru mișcare (că sunt deranjați șoferii) și se încheie cu logo-ul care îl porți pe treningul oficial, care riscă să te facă de rușine, rupându-se brusc, când ți-e lumea mai dragă. Până la urmă, ce se întâmplă cu sportivii români la Jocurile Olimpice ne reprezintă (încă) întreaga societate. Nu, nu avem cum să facem performanță cu impostori, cu false valori (și nu e vorba de sportivi), cu conducători pentru care funcția reprezintă o sinecură al cărei unic scop e să atragă simpatie pentru un partid sau altul.

***

Și ajungem și la Simona Halep. E sportiva în care cei mai mulți români își puneau speranțele la o medalie olimpică, asta chiar dacă nu ar fi fost cea mai bine cotată în proba ei. Dar, mă întreb, chiar și fără problema cu virusul Zika, ce ar fi căutat Simona Halep la JO? Să fie și ea umilită cu un echipament care se rupe și se decolorează la prima folosire? Să se ascundă și ea într-o delegație căreia parcă îi e frică să afirme că reprezintă România? Să simtă și ea sentimentul de abandonare, de sportiv al nimănui?

Nu există nicio garanție că o participare a Simonei Halep la Rio ar fi adus și o medalie pentru România. Dar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi fost o mare minciună. Nu pentru Simona, ci pentru sportul românesc în ansamblu. Până la urmă, Simona Halep n-are nicio obligație față de Comiterul Olimpic și Sportiv Român. Performanțele ei n-au nicio legătură cu vreo școală românească de tenis, finanțată public și/sau privat. Fără încrederea extraordinară a părinților ei, n-am fi existat nicio Simona Halep (puțin știu că o altă tenismenă, cel puțin la fel de promițătoare, Raluca Olaru, finalistă la junioare, la simplu și dublu la Roland Garros, în 2005, și câștigătoare la dublu în 2006, la US Open, a renunțat la cariera de simplu pentru că nu și-a permis costurile participării la turneele de simplu – dacă un stat nu-și permite să susțină, la începutul carierei, o finalistă la junioare la Roland Garros și care la 20 de ani era pe poziția 53 în lume, atunci ce pretenții să ai?). De aceea zic că o eventuală medalie a Simonei n-ar fi făcut decât să atenueze magnitudinea eșecului sportului românesc la Rio. Chiar dacă, poate, nu a luat tot timpul cele mai bune decizii pentru ea, Simona Halep nici nu a avut de-a face în staff-ul tehnic cu amatori care nu sunt în stare să branduiască vizbil niște balcoane, ori cu manageri care s-o îmbrace în treninguri de doi bani. Și așa se explică de ce a reușit să se auto-depășească de multe ori, de ce a reușit să revină în momente în care alții o considerau ieșită din formă, și de-asta mai are încă o lungă carieră în față. Iar până la următoarele Jocuri Olimpice, tot în ea o să ne punem speranța.

***

UPDATE: Medalia de aur obținută de echipa de spadă feminin intră la capitolul minune, fără să schimbe datele problemei. La fel ca și în cazul Simonei Halep, pentru performanța lui Mergea și Tecău sistemul nu are nici cel mai mic merit.

***

P.S.: Pentru cei care resimt vreo ”trădare” din faptul că Simona Halep nu participă la Rio, îi rog să privească atent imaginea de mai jos. Așa se deschidea site-ul oficial WTA, luni dimineața, a doua zi după victoria Simonei din Cupa Rogers. Zeci și sute de cadre și fotografii asemănătoare, cu Simona în triumf și cu steagul României în spate au circulat la televiziuni, ziare și site-uri de sport sau generaliste. Din întâmplare sau nu, suporterul care a plasat steagul respectiv în spatele Simonei Halep în momentul triumfului, adică în fața majorității camerelor de fotografiat și filmat, a contribuit de zeci de ori mai mult la brandul României decât profesioniștii de la Brandient.

halep cu tricolorul in spate


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

30 thoughts on “De ce Simona Halep n-avea ce să caute la Jocurile Olimpice de la Rio. Și ce e cel mai dureros în prăbușirea sportului românesc

  1. Vlad

    Multa lume pica in pacatul de a acuza autoritatile ca nu investesc suficient in sport. Pe toate forumurile apar comentarii: daca nu bagam bani in sportul X, cum sa avem rezultate??? Adevarul este insa ca investitiile in sportul de performanta au crescut constant, avem in continuare printre cele mai mari premii din lume pentru medaliile olimpice. Beneficii mari si ulterior pentru olimpici… Problemele adevarate sunt coruptia si incompetenta… Nu poti creste sumele bagate in sport, stiind ca o mare parte din ele o sa fie furate… asta fara a avea discutia, daca merita ca statul sa investeasca in sportul de performanta inaintea celui de masa

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Vlad: statul nu trebuie să investească în sportul de performanță, ci în sportul de masă – antrenori școlari și de liceu, competiții între școli și licee în diferite sporturi, baze publice pentru diferite sporturi etc.;
      după ce ai asigurat baza, nu-ți mai rămâne decât să faci o lege a sponsorizării OK, și-ai cam rezolvat problemele

      Reply
    • Sebi

      Domnule Vlad, nu de premiile pentru medalii olimpice e vorba. Pana sa ajungi sa iei medalie la olimpiada, e o munca titanica. Trebuie sa confirmi la copii, apoi la juniori, apoi, apoi… asta e buba, ca la nivelurile primare nu se investeste absolut deloc (cu foarte mici exceptii). Si atunci, degeaba ai fonduri mari de premiere pentru medaliile olimpice, ca nu are cine sa le ia. Ca sa le castige cineva, trebuie sa participe acolo. Iar ca sa participe acolo, trebuie sa ajunga la un nivel foarte ridicat de performanta. Cum sa ajunga, daca nu esti bagat in seama doar daca (accidental) ajungi „mare”? Si de multe ori, fara contributia statului roman. Halep e doar un exemplu in sensul asta. Nu e vorba ca autoritatile nu investesc in sport, ci ca nu investesc NIMIC in sport. Deci, cam despre asta e vorba…

      Reply
  2. Fatu Carmen

    Bun, bun rau de tot acest articol ……asa cum scria si Razvan ,acestea sunt cu adevarat gandurile majoritatii romanilor….iar despre Simona mai buna decizie nici ca se putea….orientarea si inteligenta ei se vad si in afara terenului de tenis….Succes la U.S.Open!

    Reply
  3. Adrian Tutelea

    In sfirsit un material documentat, obiectiv, pertinent si civilizat despre o atare situatie in sportul romanesc. Domnule Mihai Gotiu tot respectul.

    Reply
  4. Ilma

    E rău sa nu ai grija de copiii care vor si pot sa facă sport. E rău sa nu crești generații sănătoase din care sa poți selecta sportivi de performanta valoroși. Aici aveți dreptate. Dar e la fel de rău sa dai vina mereu pe alții in cazul insucceselor. E ușor sa câștigi când ai toate condițiile sa te antrenezi. E mai greu sa câștigi desi ai avut condiții de pregătire mai proaste. Aici se măsoară si generozitatea, dăruirea si sentimentul de apartenentei pe care-l ai sau nu, indiferent ce primesti. Mentalitatea copilului răzgâiat: nu mi-ai dat, nu-ți dau – n-ar trebui încurajata pentru ca e urata si pierzătoare.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Ilma: nu cred că se pune problema că Simona ”nu dă” ori că ”n-are sentimentul apartenenței” – tricolorul ăla din Canada a fost văzut de zeci de milioane de oameni din întreaga lume; e incorect însă să te superi tot pe cel care oferă, pe motiv că nu oferă și mai mult…

      Reply
      • Ilma

        Raman la părerea ca Simona trebuia sa fie la
        JO Rio 2016 tocmai datorita „slăbiciunii” (precarității, daca vreți si nu e prea mult spus) lotului Romaniei si datorita notorietății ei si calității jocului ei. Ar fi fost un punct in plus pentru tara ei. Da, lăsând la o parte toate nemulțumirile si umilințele personale, era frumos si moral sa participe cu inima deschisa. In viață trebuie da știi mai ales sa dai (recompensele vin apoi de la sine). Tenisul profesionist e un sport de si pentru elite. Daca ești intre primii 50, câștigurile sunt pe măsură. Putini jucători sunt sprijiniți si de altcineva decât de propriile familii si apoi de talentul, munca si rezultatele obținute. Desi nu sunt in niciun fel adepta unui naționalism ieftin si găunos, cred ca pentru un sportiv de talia Simoniei a participa la o olimpiada pentru tara sa (si mai puțin pentru sine si pentru câștigul material imediat) este o onoare si o datorie de conștiința. Sportul formează caractere. Se pare ca nu întotdeauna. Ce ziceți de copiii care ajung sus si se rușinează apoi de părinții prea simpli, se simt umiliți de mediul in care au crescut si nu mai vor să-i vadă? Oricum ar fi, părinții trebuie respectați. La fel si tara ta. Acest tip de respect (nu patriotismul declarativ) se arata si prin asemenea gesturi „gratuite”. Pentru asta trebuie sa fi fost educat in spiritul unor valori autentice.

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ Ilma: nu e vorba de bani, ci de asumarea și respectarea unui program; Simona a început anul într-o formă fluctuantă, avea nevoie de o revenire, altfel risca să iasă din TOP 10 și revenirea putea să mai dureze încă un an; JO sunt înafara calendarului și ritmului/programului obișnuit – vezi cum au fost decimați favoriții, în frunte cu S Williams și Djokovici – dacă mai ai și temeri legate de virusuri și alte probleme (temeri nu neapărat fantasmagorice – vezi regulamentele dure ale delegațiilor) ar fi riscat să rateze și la Rio, dar și restul sezonului, cu implicații neplăcute și pentru următorul sezon; ce-ar fi avut de câștigat Simona sau România din asta? e greu de înțeles ce înseamnă o săptămână sau două de efort suplimentar pentru un sportiv de performanță, schimbarea de fusuri orare etc.

          Reply
          • Anda

            Eu cred că mergeți prea departe cu raționamentul …explicația mult mai plauzibilă este că jocurile olimpice neavând o miză financiară si necontând in clasamentul ATP nici nu contitue un motiv de mari zbateri pentru jucătorii lideri din tenis …nu e vorba de decimare ci pur si simplu li se rupe … se prezintă ..dacă le iese jocul fără mai probleme bine dacă nu nu … tenisul e un joc pe mulți mulți bani si intradevăr iți trebuie caracter si o altfel de motivație ca să joci (atunci când nu ai in vedere recompense financiare ) si nu doar să te faci că participi.

          • Mihai Gotiu

            @ Anda: nu e ATP, e WTA; altfel, jucătorii de top câștigă mai mult din publicitate decât din premiile din turnee – poate că un titlu olimpic nu valorează prea mult ca premiu, dar contractele de publicitate ulterioare compensează – așadar raționamentul cu banii nu prea stă în picioare: la un turneu câștigi banii de la turneul respectiv, dintr-un titlu olimpic poți încheia contracte cel puțin patru ani și uneori și mai mult…

  5. Florin

    Din păcate vom rămâne cu un gust amar și atât….Se va trece peste acest eșec, se va fura în continuare. Se vor numi aceleași persoane incompetente în structurile de decizie. A trecut un campionat european de fotbal cu un eșec mare pentru noi. Își mai aduce aminte cineva? S-a întâmplat ceva ”constructiv”? Oare nu știe nimeni ce se întâmplă în ”marile” cluburi românești de fotbal la nivelul echipelor de juniori?
    O zi frumoasă….mai tristă ca cea de ieri vă doresc.

    Reply
  6. geo

    E păcat ca nu a participat la Rio. Vârful de formă i-ar fi permis să intre in Olimpul sportivilor cu o medalie olimpică. Peste ani nu va ține minte nimeni că ai fost nr. 1 -5 WTA daca nu câștigi un turneu de mare șlem ori o medalie olimpică.
    Dacă sunt discuții în legătură cu portdrapelul, de vină e managerul.

    Reply
    • geo

      E o lume a păcatului, după unii teologi și cei 3 milioane de petiționari adunați de bor și baptiști.
      Totuși Andy Murray a început să câștige marile turnee după ce a câștigat o medalie olimpică.

      Reply
  7. Alina

    Domnul Gotiu, ca om titrat si mega educat, crede ca si Halep cu staff-ul ei gandesc in termenii dumnealui. Absenta Simonei Halep de la JO are insa un motiv cat se poate de mercantil: pentru ce sa ma rup in bucati pentru bani putini si o medalie care, pentru mine personal, nu conteaza. Mai bine joc la un campionat in Bucuresti, spre exemplu, de unde umflu bani mai buni. Azi noapte uitandu-ma la lupta extraordinara a lui Tecau si Mergea mi-a fost imposibil sa nu ma gandesc la Halep si sa nu compar atitudinea ei cu cea a celor doi. Halep este sportivul roman cu cele mai mari venituri din contracte de publicitate. Si asta spune foarte multe despre obiectivul principal al Simonei Halep. Iar daca JO erau dotate cu premii serioase, mai mult ca sigur Halep se ducea chiar si cu pantalonii rupti si tricoul decolorat si niciun virus nu mai conta (by the way motivatia cu Zika e de-a dreptul infantila). Sigur, e o sportiva excelenta si a facut si face cinste Romaniei, dar in privinta caracterului Ii dau dreptate Ilmei care a descris foarte bine situatia.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Alina: un titlu olimpic aduce mai mulți bani din publicitate decât orice alt turneu câștigat; dintr-un titlu olimpic poți să trăiești din publicitate și peste 10 sau 20 de ani; Nadia face și acum reclamă la te miri ce, pe Virginia Ruzici, câștigătoare de Roland Garros, o vezi prin vreo reclamă? așadar, raționamentul cu banii nu stă în picioare

      Reply
    • poenaru dan

      Aveti perfecta dreptate! Subscriu toatal poazitiei pe care ati exprimat-o. Si eu cred ca reflexele mercantile coroborate cu nivelul de cultura scazut au determinat-o pe sportiva sa ”evite” participarea la JO. Iar motivatia cu ”Zica” a fost chiar ofensatoare la adresa tuturor iubitorilor de sport din Romania. In rest, Simona Halep este desigur o sportiva talentata iar ”mega educatul” de care amintiti , cu multe si valoroase luari de pozitie in probleme importante ale societatii civile, o mai da si dumnealui in bara cateodata, dar nu-i place sa recunoasca…

      Reply
  8. Alex C

    Din pacate, brandingul excelent facut de Brandient, nu a fost aplicat bine…. Un lucru tipic romanesc: s-a luat un proiect bun si s-a distrus.

    A se vedea studiul de caz: http://www.underconsideration.com/brandnew/archives/new_logo_and_identity_for_romanian_olympic_and_sports_committee_by_brandient.php#.V675ZpN96Rt – una dintre cele mai prestigioase publicatii, a publicat o recenzie pozitiva, iar cititorii au votat decisiv in favoarea brandingului (in stanga sus se pot vedea voturile).

    Sau studiul de caz de pe site-ul oficial: http://brandient.com/en/client/98/romanian-olympic-and-sports-committee

    In studiile de caz se poate observa clar conceptul si potentialul de aplicare. Inclusiv pe echipamentele sportive. Dar manualul de identitate nu s-a respectat de nicio culoare…

    Deci n-as da vina pe Brandient, ci pe COSR ca nu au repectat identitatea vizuala cand au specificat si licitat echipamentele sportive.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Alex C: exact ce scriam, despre auto-validare – ”una dintre cele mai prestigioase publicații” – ”prestigioasă” prin ce? prin articole de doi bani ca ăsta? unde e ”potențialul de aplicare”? logo-ul nu se distinge de la distanță (din cauza liniilor întrerupte care se suprapun ilizibil de la distanță), nu poate fi multiplicat ușor (de către fani și/sau în diferite contexte și/sau pe diferite medii); e în limba engleză în condițiile în care, în primul rând, se adresează și trebuie să fie asumat de publicul român;
      e, pur și simplu, un fiasco și, pe bune, mi-e până peste gât de ”studiile de caz” care explică cum un kkt miroase a parfum… cu atât mai mult cu cât nu e pentru prima dată când așa-zise ”publicații prestigioase” publică articole publicitare fără mențiunea expresă că e vorba de publicitate;
      studiul de caz a fost la Rio, și pe echipamente, iar rezultatul e absolut jalnic

      Reply
  9. ivan

    domnilor, nu vă intrebați de ce Comitetul Olimpic a comandat un număr dublu de echipamente? 169 la sportivi și 180 rămase acasă… adica incă pe atîtea. ce se întîmplă cu ele, la cine ajung astea? dacă sunt pe banii statului, merită cercetate cantitățile livrate din 2009 pînă acum. iaese o socoteală babană.

    Reply
  10. Daniela Nicolescu

    Cand am vazut cum goalkeeper-ul Braziliei da gol in poarta goala a Romaniei (meciul de handbal!) am inlemnit, am ingalbenit, am murit de rusine! Am transferat umilinta la nivel national!
    Cand am mai vazut si rusoaicele de la spada pe podium razand batjocoritor in timp ce se canta imnul Romaniei-mi s-a intunecat mintea. O suferinta continua aceste Jocuri Olimpice. M-am uitat la datele istorice: unde ne pozitionam in 2000 si unde suntem azi! urmatoarele Jocuri nu cred ca le voi mai putea urmari: nu voi mai avea puterea de a indura.

    Am convingerea ca nici selectia nu se mai face cum se facea, dar nici dedicatia sportivilor nu mai e aceiasi. E mult mai usor sa te „antrenezi” pe net, prin cluburi, pe la „mireasa pentru fiul meu” etc.

    Sa faci performanta inseamna sacrificii enorme dar si o pasiune enorma. Cand Elisabeta Lipa a facut comentariile despre duritatea antrenamentului, presa i s-a ridicat in cap. Dar presa a ratat un bun moment cand trebuia sa taca. Presa a vorbit ca prostu’n targ sau- chiar mai rau- s-a prefacut ca nu intelege mesajul Elisabetei Lipa. De asta data,mi se face greata.

    Reply
  11. Pop

    Am înțeles argumentele, sunt corecte, dar tare mult ar fi contat prezența Simonei Halep la Olimpiadă! Avea șanse la medalie. Ați văzut cine a luat aur, o fată din Puerto Rico…
    Mai contează și patriotismul…dacă există…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *