Mihai Goțiu

Cum au ajuns eroii Revoluției din 89 reclamă la Johnnie Walker

Prietenii știu că nu sunt un mare fan al corectitudinii politice extreme, dar ideea asocierii imaginilor Revoluției din 1989 cu reclama la whisky-ul Johnnie Walker îmi pare a fi o grosolănie. Ceva în genul băncuțelor și coșurilor de gunoi tricolore care împânziseră Clujul în timpul administrației Funar. Mai lipsește (sper să nu le dau idei) să vedem imaginile revoltei populare din 89 asociate cu cianura medicament promisă pentru Roșia Montană.

Habar nu am dacă știe, dacă nu sper să-i spună cineva plimbărețului Johnnie, că în decembrie 1989 au murit oameni. Oameni care n-au ieșit atunci în stradă pentru o ședință de photo shooting, să aibă și gura unor creativi ce mânca 25 de ani mai târziu. N-a fost o plimbare pe promenadă ori pe Corso, sau o ieșire cu prietenii ”la una mică”. Că o fi ieșirea ”la una mică” un simbol al emancipării și libertății, dar o emancipare și o libertate cu diferențe majore față de cea promovată de Johnnie.

johnnie walker revolutia

Hai, spuneți-mi dragilor de creativi că sunt încuiat, că n-am simțul umorului, că sunt prea încrâncenat. Dar înainte de a face asta, citiți-i povestea lui Dan Gavra, pe care România Curată tocmai a publicat-o (aici). În decembrie 89, la doar 24 de ani, Dan Gavra a fost împușcat la Timișoara și și-a pierdut un picior. A continuat să meargă mai departe și, după 25 de ani, cu tot ce s-a întâmplat între timp, spune că sacrificiul lui a meritat. Nu mie, ci lui Dan Gavra și celor care și-au pierdut copii, părinți, rude, prieteni în decembrie 89, răspundeți-le și voi la întrebarea: ”A meritat mizeria pe care ați făcut-o bonusul de succes și de creativitate pe care l-ați primit pentru reclama asta?”. Apoi continuați să mergeți mai departe. Încotro vă îndreptați, doar voi știți, dar atenție, de data asta s-ar putea să fiți singuri pe drumul pe care l-ați ales.

***

În decembrie 89, Dan Gavra a rămas fără un picior în timpul protestelor pentru libertate de la Timișoara. A continuat să meargă mai departe. Să fi fost viața lui doar o reclamă la Johnnie Walker?

dan gavra 1


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

30 thoughts on “Cum au ajuns eroii Revoluției din 89 reclamă la Johnnie Walker

  1. dan

    mari jigodii cei care au produs nemernicia asta… nu pentru mizeria asta era sa-mi las creierii impuscat in 89… dupa ce securistii ne-au furat Revolutia au venit acum si mizerabilii ahtiati dupa bani ca sa-si bata joc de memoria acelor vremuri

    Reply
  2. catalin

    sensul reclamei este altul… se refera la perioada 1989-2014 ca la „a walk from communism” … si keep walking e un indemn la a merge mai departe…
    este evident

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ catalin: așa, și ce treabă are whisky-ul cu asta? pe oamenii ăia care apar în fotografie și a căror imagine e folosită în scopuri COMERCIALE i-a întrebat cineva dacă sunt de acord cu asta? dar pe rudele celor care au murit în 89 i-a întrebat cineva?

      Reply
      • catalin

        in primul rand, de vreo 50 de ani, publicitatea se bazeaza pe asocierea produsului cu diverse emotii/concepte… care nu au neaparat treaba cu produsul… asta nu e noutate.
        in cazul de fata reclama incearca sa asocieze sloganul/cuvantul lor cheie „walking” cu mersul dincolo de comunism.. prezentand imaginea respectiva respectuos si nicidecum depreciativ.

        in al doilea rand, revolutia este deja un eveniment istoric incontestabil si nu mai este nevoie sa „se plateasca drepturi de autor” cand este mentionata… asta cu tot respectul pentru revolutionari..
        si ce sa ii intrebe pana la urma? daca sunt de acord sa foloseasca ei (agentiile) conceptul de revolutie? :) nu e hilar? televiziunile de rating care arata filmari de la revolutie i-au intrebat pe toti cei care apar in imagini?

        reclama cu brancusi era de cacat fiindca leza imaginea prin inexactitati… reclama la johnnie walker nu face nimic de genul

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ catalin: faptul că de peste 50 de ani (nu doar de 50 de ani) se fac mizerii în publicitate, nu înseamnă că nu rămân ceea ce sunt – niște mizerii;

          problema televiziunilor nu e că folosesc acele imagini, ci scopul în care le folosesc – în cazul presei (nu doar al televiziunilor) există un interes legitim, apărat de Constituție – dreptul cetățenilor de a avea acces la informație – (că anumite instituții de presă au uitat de scopul lor e o altă poveste); care este însă interesul legitim (pentru publicul larg, nu pt. producătorul de whisky) care îi dă dreptul lui Johnnie să folosească imaginile respective?

          Reply
        • dan

          1989-2014 am mers ca niste alcoolici buzunariti de niste mafioti ordinari… la fel ca Johnnie Walker

          o idee stralucita de reclama tembela inclusiv din perspectiva lacomiei jonnie walker… dar ce sa-i faci atunci cind sint folositi publicitari ce sint condusi in viata de sloganul „greed is good”… in realitate insa: maninci ca porcul ajungi la spital

          Reply
        • Giani

          Oricum ar fi, domnule Catalin, utilizarea imaginii unei persoane (fie ea si o imagine obtinuta din media) in scopuri comerciale, fara acordul persoanei respective, este ilegala. Tipul care merge cu batul steagului pe umar ar trebui sa ii dea in judecata si sa le ceara niste daune de imagine consistente. Cam pe la un milion de lire cel putin.

          Reply
          • Andrei Barza

            Catalin, treaba cu evenimentul istoric incontestabil tot nu justifica asocierea asta obscena. Sa zicem ca Moleskine s-ar folosi de imaginea Annei Frank ca sa-si promoveze produsele de papetarie cu o chestie de genul „keep writing”. Anne Frank e o personalitate istorica incontestabila iar asocierea este in continuare obscena.

  3. Alexandru Alexe

    O mare porcarie, Mihai. Spune-mi TU cu ce este diferita asocierea asta cretina din imaginea articolului de pitrocirea steagurilor SUA la manifestarea de comemorare. Vreau sa stiu opinia TA. nu suport luarile de pozitie duplicitare si imbibate de afinitati politice si ideologice ale Romania Curata. Vreau pozitii bazate pe bunul simt. Vreau pozitia TA. Multumesc.
    Ps: sunt curios cat de mult respecta acest website libertatea de exprimare; sunt curios cand vor fce prostia sa ma cenzureze. Multumesc din nou.

    Reply
  4. Olga

    Nu vreau sa par cinica… Totusi marile corporatii sufera de profesionalism si de aplicarea legii – au cei mai buni specialisti in marketing, P.R. si cei mai buni avocati din lume… Daca posterul ar fi fost real si ar fi aparut fara acordul dlui. Gavra, ar fi fost foarte, foarte grav si extrem de neprofesionist. Dl. Gavra ar fi avut sanse 1mld% sa castige orice proces, la orice instanta din lume si sa pretinda daune financiare cu sume cu mai mult de sase zerouri! Din pacate imaginea e fabricata si data spre folosinta persoanelor cu IQ mai mic! Scuze, dar asta e adevarul! Johnni Walker nu a compilat si nu folosit niciodata, aceasta imagine ca reclama!!!! Inca o mizerie securist-comunistoida!

    Reply
    • dan

      „marile corporatii sufera de profesionalism si de aplicarea legii” :)))) esti gingasa in inocenta pe care o exprimi

      bechtel, microsoft, eads, fujitsu, siemens, chevron, exxon, omv, enel, apanova, cez, sistemul bancar in totalitate, companiile de asigurari etc. – adevarati profesionisti ai mitei, coruptiei si hotiei la singe pe spatele sclavilor cu ajutorul coruptilor ce formeaza „statul”

      Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Olga: îți recomand pagina de Facebook a lui Johnnie; într-unul dintre comentarii, Johnnie spune clar că au folosit o imagine originală din 89, nici măcar nu s-au obosit (nu au ”investit”) să creeze o imagine în spiritul lui 89, ci pur și simplu au luat una de atunci – ăsta e ”profesionalismul” slujbașilor din corporațiile cu pricina (ca opinie personală: consider a fi profesionist o persoană care dincolo de faptul că este expert în domeniul lui de activitate înțelege și prevede efectele în societate ale acțiunilor lui și acționează în consecință – sau, mai simplu spus, un inginer sau fizician care folosește energia atomică pentru a construi o bombă nu e un profesionist, ci doar un mercenar bun)

      Reply
  5. Flavius

    Depinde de perspectiva. Cum zice si Catalin mai sus, e un indemn de a merge mai departe. Nu e vorba de whisky ci de faimosul lor slogan care se potriveste in contextul asta. La urma urmei asta e parcusul natural in viata. Dupa moarte ii plangem pe cei ce au pierit, dar lumea nu se sfarseste cu totul. Ii onoram prin a merge mai departe. E un mesaj pozitiv, nothing wrong with that. So here’s to a glass of Johny and cheers to those who sacrificed their lifes so that we could keep walking the way we want to. ;)

    Reply
  6. jim carrey

    Gotiule, tata, esti de moda veche. Gandesti obtuz, scurt, aproape communist as putea spune. Sunt multe reclame ce pot fi considerate deplasate/neinspirate/ridicole, insa nu e cazul asteia. Exista simboluri pe lumea asta, stii? Iar simbolurile se folosesc, de multe ori, pentru ca oamenii sa priceapa o idee, un mesaj, un slogan, un indemn. Nu e cazul tau, din pacate.
    Ma mira ca te dai hipster si ca aperi delfinii, natura, pacea mondiala, democratia. Un om cu asemenea preocupari ar trebui, teoretic, sa fie mai deschis la minte.

    Reply
    • dan

      lipsa bunului simt si imoralitatea nu inseamna sa fii deschis la minte… e o confuzie specifica propagandei monopolului neoliberal: „greed is good”

      Reply
    • Mihai Gotiu

      @ jim carrey: și există pe lume simboluri care sunt folosite să-ți bage pe gât o zamă de gândaci, că m-aș mira ca Johnnie-ul care îl găsești la ora actuală în toate magazinele din lume mai are vreo legătură cu rețeta originală (fizic e cam imposibil să se producă la o asemenea scară respectându-se rețeta tradițională);
      mulțumesc, prefer să rămân de modă veche, obtuz etc. și să n-am nevoie să-mi spună Johnnie pentru ce au ieșit oamenii în stradă în 89 – așa de modă veche și obtuz cum sunt, prefer să caut alte surse, nu reclamele pentru a înțelege un simbol;
      dacă tu consideri că e o dovadă de ”modernism” să ai nevoie de o reclamă la Johnnie pentru a înțelege simbolistica lui 89, succes!

      Reply
  7. Lupu Ionel

    Marile corporatii n-au nimic „SFANT” si nici un respect pentru valori si traditii…… Acum amesteca Craciunul in tehnicile lor comerciale, pana te scarbesc si te lehamitesc si de aceste sarbatori….

    Reply
  8. Codruta

    Mihai, Nu Le Da Idei!!! Astia de la RMGC, la cata minte si „moralitate” au (nu mai zic de unii precum Naumovici – apropo: te-ai interesat CINE a facut reclama?) sunt in stare sa vina cu o reclama cu mortii de la Revolutie in ideea „au murit pentru ca Romania sa treaca la capitalism”.

    CE dovada mai buna avem ca „am trecut la capitalism” decat cedarea resurselor naturale (care pana la comunisti erau ale oamenilor de acolo, iar pana in 1990 erau ale Statului) catre niste tzepari? :P

    Reply
  9. Anca

    Cine vrea simboluri, simbolistica si alte variatiuni pe tema poate sa studieze cartile de profil, sa urmareasca documentare, sa participle la comemorari, etc. Tot modernismul asta, care se reduce numai la disperarea de a iesi in evidenta si de a soca, nu face altceva decat sa denatureze adevaratul sens al lucrului respectiv si sa creeze emotii de natura sa genereze profit, in cazul de fata. Ma indoiesc ca mesajul „simbolic” va ajunge la consumatori mai mult ca invitatia la in pahar.

    Reply
  10. Diana

    Piaţa de whisky din România este evaluată la circa 85 mil. euro. Cota de piață este singurul obiectiv al acestui ad.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *