Ce victorie extraordinară s-a obținut duminică

La ora numărării voturilor nu știu în ce minuni mai speră PNL și susținătorii acestui partid. Dezastrul din București (care îl anticipează și pe cel din toamnă) fusese anunțat încă înaintea începerii campaniei electorale, iar în ultima săptămână atât liberalii, cât și susținătorii fanatici ai tâmpeniilor făcute de majoritatea liderilor partidului n-au făcut decât să se umple de penibil. Iar dacă Gabriela Firea e primar al Capitalei, acest lucru li se datorează cu supra-măsură, că nu e nimeni într-atât de uituc încât să nu-și amintească faptul că aberația cu primarii aleși într-un singur tur de scrutin a fost introdusă în 2012 pentru a-și apăra PDL baroniile și confirmată apoi de USL, dar și de PSD și PNL în celebra Comisie de Blat electoral condusă de liberalul Voicu. În fine, dacă măcar în ceasul al 12-lea plus unu PNL îl retrăgea pe Predoiu din cursă (sau avea el singur inteligența să iasă din cursă), probabil că astăzi s-ar fi putut obține și mai mult*.

Dar nu mizeriile PSD & PNL și prostiile liderilor celor două partide sunt de sărbătorit în această seară. Eu mă pregăteam să deschid o șampanie (de etapă) dacă Nicușor Dan trecea de 20% (că va fi în fața lui Cătălin Predoiu nu e, totuși, nicio surpriză). Exit-poll-urile spun că procentul lui se apropie de 30% (!) și e aproape dublu față de cel al candidatului PNL. Mai mult, USB se află pe poziția a doua în București, iar Clotilde Armand conduce conform declarațiilor alegătorilor la ieșirea de la vot în lupta pentru Sectorul 1. Toate acestea nu sunt doar rezultate peste așteptări, ci rezultate absolut extraordinare pentru un partid înființat în urmă cu mai puțin de un an și asta mai mult pentru că legea electorală blătuită de PSD și PNL nu permite liste de independenți pentru consiliile locale. Desigur, lupta pentru București nu a început doar anul trecut, dar pentru tot ceea ce presupune organizare, vizibilitate, mobilizare etc. să ajungi a doua forță politică din Capitala țării e fenomenal.

Ce responsabilitate uriașă implică pentru Nicușor Dan și USB rezultatele de astăzi vom avea timp să discutăm de mâine încolo, după confirmarea exit-poll-urilor. În această seară însă, eu zic că se impune un binemeritat respiro și un pahar de șampanie. Rezultatele arată că apariția unei noi clase politice, a unui partid (sau a unor partide) cu baze civice nu mai este doar o iluzie și o discuție la o bere. Chiar se poate și există deja o masă critică de schimbare care să susțină asemenea partide. Iar în ce privește partidele ”clasice” și susținătorii lor să nu se îmbete cu apă rece: dacă nu înțeleg semnificația votului de astăzi și nu se reformează în mod real, ciclul ăsta electoral e posibil să fie și ultimul cu ele în prim-plan.

Așadar, felicitări lui Nicușor Dan și USB! Să ne bucurăm în seara asta (cât a mai rămas din ea), că de mâine avem iarăși de muncă. Cu un pas ceva mai în față.

***

*Nota bene: În tot răul există și un bine: dacă s-ar fi retras Cătălin Predoiu din cursă e posibil ca, într-adevăr, Nicușor Dan să fi câștigat Primăria Bucureștiului. Și asta nu doar din însumarea procentelor (niciodată nu se însumează cu totul), ci, mai ales prin mobilizarea pe care ar fi putut-o genera, care ar mai fi scos și nehotărâți la vot. Într-un asemenea scenariu, cel mai probabil însă că victoria ar fi fost revendicată tot de către PNL și goarnele partidului (am mai văzut asta în 2014) și semnificația votului de astăzi n-ar fi fost înțeleasă pe deplin (cum nu s-a înțeles prea puțin și din ce s-a întâmplat în toamna lui 2014).

***

Citește și:

Nicușor Dan a anunțat public: ”Uniunea Salvați Bucureștiul devine Uniunea Salvați România și va lupta pentru locuri în Parlament la toamnă”

Rezultatele exit-poll-urilor pe București aici.

 


Recomandări

19 thoughts on “Ce victorie extraordinară s-a obținut duminică

  1. Pingback: Nicușor Dan a anunțat public: ”Uniunea Salvați Bucureștiul devine Uniunea Salvați România și va lupta pentru locuri în Parlament la toamnă” | România curată

  2. taunul77

    Daca vrea sa se extinda la nivel national, USB sau USR, va avea o munca grea. Ce oameni gaseste, de exemplu in Teleorman sau Olt care sa infiinteze filiale locale si ce votanti vor avea pe acolo?
    In Bucuresti are potential mult mai mare. Multi nu au votat pentru ca au fost descurajati de sondaje. In care Nicusor Dan aparea cu procente de sub 20% iar madam Firea cu scoruri apropiate de 40%.
    La cati au iesit la vot, bucurestenii nu vor mai avea dreptul sa se planga daca vor avea un oras prost administrat si vor fi furati in continuare.

    Reply
  3. geo

    de ce credeti ca în București suntem mai deștepți decât în restul țării?!
    cei care nu au fost la vot sunt dezamagiți de politica, dar nu au realizat ce ocazie imensa aveau sa dea partidelor o lectie mortală.
    usb a modificat radical componenta consiliilor si asta se va vedea in primul rand la modul de concepere si aprobare a bugetelor pentru urmatorii 4 ani!

    Reply
  4. elena

    USB/USR nu ar trebui sa inceapa la parlamentare cu toate judetele. Legea, din cite stiu, da un minim de judete care trebuie acoperite cu liste. O crestere pas cu pas ar fi mai sanatoasa atit pentru sansele de a ajunge in parlament, cit si pentru sansele de a gasi oameni de buna calitate. Daca in Teleorman sau Olt nu gasesti, mai bine nu te bagi (inca). Un partid nu se face pentru alegerile de anul asta ci pentru urmatorii 10-20-30 de ani. Acum important este ca sunt vizibili si mai conteaza si ce vor face in consiliile locale in care au intrat.

    Reply
  5. V.R.

    Lupta impotriva coruptiei , integritatea si transparenta folosirii banului public au fost varfurile de lance in aceasta lupta castigata partial. Spun partial pentru ca cetatenii au dat votul, urmeaza sa demonstrati eficienta folosirii lui,cu rezultate imediate, pentru a beneficia la alegerile parlamentare de un sprijin similar. Va propun un proiect pentru administratie,functii publice cel al decalogului, in care fiecare functie ,loc de munca, etc sa aibe 10 obiective concrete , asumate si urmarite intr-un interval rezonabil de timp.Aceste obiective asumate anual ar putea fi legalizate eventual in fisa postului, proiectul managerial pentru conducatori etc.

    Reply
  6. Spânu

    Ma bucur si eu de rezultate, dar hai sa nu fim la fel de penibili ca Basescu sau Tariceanu, care incercau sa se arate veseli! Nu pot fi vesel sa vad un oras rosu purpuriu, la toate nivelele, pt ca asta inseamna continuarea, cu mai mare forta, a dezastrului.
    Incerc sa cred ca Predoiu a avut o sclipire de bun simt incercand sincer alianta (dar, iertare, sa bagi in ecuatie cea mai reactionara forta, Alde, mi se pare mai rau decat naivitate), dar mamutii preistorici din partid au tinut sa mearga in gasca pana la esecul final.
    Nu ma bucur de acest esec, pt ca, desi nu-mi fac nicio iluzie privind PNL, este nevoie de o contrabalansare a PSD, ramas acum chiar singur la toate butoanele (alianta cu Unpr si Alde fiind suficienta pt a sparge tot).
    De la Colectiv incoace, incepusem sa cred ca singura sansa, tinerii, chiar incep sa schimbe lucrurile. Ieri, din pacate, au preferat sa se bucure de vremea faina, in loc sa sacrifice o ora, ma tem ca au recazut in aceeasi apatie fals botezata ‘a-politism’ care ne-a adus in aceasta prapastie. Cine sa schimbe in bine racilele umane si ale societatii, batranii care se tarau constiinciosi la vot (si stim toti cu cine a votat majoritatea lor), sau tinerii care mai au cel putin jumatate de veac de trait pe aici? Pacat, mare pacat!
    Speranta moare ultima- vreau sa cred ca USB[R] va reusi in noiembrie sa ia un 15% pe tara, ca sa avem un grup altfel in parlament si, oricat m-ati blama, ca PNL, PMP si cine o mai fi in stare sa se opuna PSD, sa mai curete ceva din uscaturile de la varf. Dar cine va domina parlamentul mi-e foarte clar…
    Chiar mi-e rusine ca-s bucurestean! Ne meritam soarta.

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ Spânu: nu e vorba de a te bucura de un eșec; în termeni realiști, să ajungi de la zero (USB nu exista la începutul anului trecut!) la peste 25% (și cu redistribuiri către o treime din Consiliul General) e extraordinar; e un rezultat care dă încredere și poate genera mobilizare;
      altfel, am supraviețuit la 3 mandate de Funar la Cluj, nu știu ce poate fi mai neplăcut dar, în același timp, reacția pe care a generat-o Funar a făcut ca la Cluj să se nască o societate civilă care a schimbat orașul (și, mai ales, viața în oraș) fără sprijinul (și uneori chiar împotriva) politicienilor

      Reply
  7. Adrian

    Politicieni de “anduranță” (nu neapărat de “anvergură”) ar fi trebuit să apară de la Snspa. Poate mai pleacă și din conducerea de acolo câțiva. Împotriva curentului general, Clotilde Armand era rezervată imediat după închiderea votării și, mai ales, avea argumente politice pentru acea atitudine. Nu este deci exclus ca usb să deschidă și o școală de studii politice, ar fi chiar de dorit.

    Reply
  8. Ion Podocea

    De ce atâta dispreț pentru susținătorii PNL? Chiar credeți că sunteți singurii în măsură să dați note? În ceea ce mă privește dl Nicușor Dan nu m-a convins. După ce am trăit experiența lamentabilă când tot persoane ca Dvs. ne dădeau lecții de democrație și ne considerau niște retrograzi pe cei care nu credeam în anticomunismul unui comunist sadea, în apărătorul statului de drept a unui personaj grobian care încălca grosolan nu numai constituția dar si bunul simț elementar, am mari rezerve să văd un fel de messia al politicii romanești în persoana dlui Dan. Mi se pare suspectă bucuria afișată datorită faptului că PNL a pierdut alegerile în București. Mulți s-au bucurat și de dispariția PNȚ. Poate că dispare și PNL ca politica inițială a securității să fie desăvârșită

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ Ion Podocea: cine disprețuiește susținătorii PNL? nici măcar pe cei ai PSD ori a altor partide… cu totul alta e discuția despre liderii partidelor în discuție

      Reply
  9. octavian

    70% nu au mers la vot, o mare parte pentru ca nu mai vad nici un fel de viitor in aceasta tara, iohanis si guvernarea profund procorporatista si anti populatie a guvernului asa zis tehnocrat ciolos continuator al guvernarii corporatiste ponta au spulberat valurile de speranta din noiembrie 2014 si 2015… deci despre ce victorie vorbim?!
    Daca absenteismul acesta masiv ascunde si o doza de furie nu numai de resemnare profunda atunci ar fi bine ca la orice marire de pret de acum inainte la utilitati, impozite, taxe, amenzi etc. autoritatile sa se pregateasca de revolte sociale!

    Reply
    • Spânu

      Ma tem ca 90% e resemnare si, daca in Bucuresti a atins asemenea proportii (in ciuda atator probleme strict “locale” care trebuie si pot fi remediate, daca se fura mai putin din bugetul frumusel de 1 miliard euro), de ce sa ne mai miram ca la tara lumea voteaza cum ii zice primarul, popa sau seful de post?

      Reply
  10. Pingback: Lovitura de pedeapsă | România curată

  11. Ion Podocea

    Domnule Gotiu, când afirmați că în ”ultima săptămână atât liberalii, cât și susținătorii fanatici ai tâmpeniilor făcute de majoritatea liderilor partidului n-au făcut decât să se umple de penibil” este o exprimare elegantă față de susținătorii PNL? Nici nu știu de unde această bucurie, în mass-media, anunțând apocaliptic sfârșitul PNL. Susținătorii „fanatici„ ai PNL aceștia sunt, între 13 și 18 la sută. În plus , repet, mass-media, inclusiv dvs. ați contribuit din plin la rezultatele neașteptate, în București, a PSD. Deocamdată nu am depistat nici un fel de ideologie la protejatul Dvs. Ceea ce, după părerea mea, este suspect.

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ Ioan Podocea: când spun ”susținătorii fanatici” nu mă refer la toți susținătorii PNL – ci doar la cei care au inventat și au propagat aberația cu Nicușor Dan, care ar fi fost iepurașul lui Firea ori că ar fi avut șanse mai mici decât Predoiu în confruntarea cu Firea; să avem pardon, dar doar cineva fanatic ori total rupt de realitate poate susține așa ceva

      Reply
  12. ana

    Ar putea fi de-a dreptul lene si lipsa de interes, si gandire in clisee. USB a spart cliseul si nu de acum, adica e nevoie de lideri cinstiti dar e nevoie si de incredere. Aceste 30% sunt o baza mult mai buna de discutie decat repetarea la infinit a lucrurilor atat de bine cunoscute si atat de previzibile.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *