Mihai Goțiu

CSM se teme că judecătorii pot fi influențați de presă și petiții civice! De ce a cerut strămutarea procesului de la Cluj care o vizează pe Lia Savonea

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat Înaltei Curți strămutarea procesului deschis de Comunitatea Declic, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, motivând că activitatea civică și expunerea publică a organizației ar putea influența imparțialitatea instanțelor clujene, se arată într-un comunicat de presă, transmis, astăzi (marți), de Declic.

În cadrul procesului, deschis în vara acestui an, Declic contestă procedura de numire a Liei Savonea în funcția de președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Acțiunea a fost susținută de peste 70.000 de cetățeni, care au semnat petiția „Nu mai promovați judecători toxici!”, cerând o procedură transparentă și echitabilă pentru ocuparea celei mai înalte funcții din sistemul judiciar.

“E revoltător ca instituția care ar trebui să apere independența justiției să insinueze că judecătorii pot fi influențați de articole de presă și petiții civice. Dacă o simplă opinie publică e o amenințare pentru CSM, problema nu e la cetățeni, ci la cei care confundă critica democratică cu subordonarea,” a declarat Roxana Pencea Brădățan, coordonatoarea de campanii Declic.

În cererea depusă, CSM invocă faptul că Declic are sediul în Cluj-Napoca și „desfășoară activități cu expunere publică semnificativă”, iar „presa locală este vector de opinie și poate influența opinia publică”, se arată în comunicatul asociației.

Ca probe, CSM a anexat articole din presa locală și o fotografie de la o acțiune publică organizată de Declic în fața Curții de Apel Cluj. Printre materialele menționate se află articole cu titluri neutre, precum: „Asociația Declic atacă în instanță numirea Liei Savonea la conducerea ICCJ. Ce șanse îi dați?” (ClujJust)

Mutarea dosarului poate crea un precedent periculos, prin care implicarea civică ar putea fi folosită ca motiv pentru restrângerea accesului la justiție. “CSM pare să se teamă mai mult de cetățeni decât de corupție. În loc să apere independența justiției, o folosește ca scut împotriva oricărei critici publice. Justiția nu se clatină de la pancarte, ci de la complicități,” a completat Roxana Pencea Brădățan.

“Printr-o asemenea cerere, CSM se plasează într-o postură incompatibilă cu misiunea sa constituțională: din garant al independenței devine contestatar al acesteia. În loc să apere reputația profesională și independența de conștiință a judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei, CSM sugerează că aceștia ar fi vulnerabili la orice relatare mediatică”, se arată în întâmpinarea depusă de Declic la cererea de strămutare (dosar 1957/1/2025).

“Această conduită produce un efect deosebit de nociv: ea nu protejează sistemul judiciar, ci îl expune neîncrederii publice. CSM ar trebui să fie primul care afirmă și apără cu tărie independența judecătorilor, nu primul care o pune la îndoială. Întrun stat de drept, garantul independenței justiției nu poate deveni, fie și indirect, acuzatorul propriilor instanțe”, a declarat Roxana Mândruțiu, avocata care reprezintă în instanță Asociația Declic.

Cererea de strămutare formulată de CSM va fi analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 21 noiembrie 2025.

SUSȚINE lupta de salvarea pădurilor României! DONEAZĂ ACUM (clic aici)!

 

Despre cum a tratat CSM declarațiile Oanei Gheorghiu:

Sesizare penală împotriva Oanei Gheorghiu, din partea CSM. Și cum se bucură personaje precum avocata Schweighofer ori Mirel Palada, dar și Mafia Pădurilor

IMPORTANT:

Nicușor Dan a atacat la CCR legea anti râuri și parcuri naționale. Surpriză totală pentru lideri din PNL, PSD și AUR

Citește pe România Curată:

”O să moară mai multe păduri!” O lege din Parlamentul României alertează activiștii de mediu din Europa

SUSȚINE lupta de salvarea pădurilor României! DONEAZĂ ACUM (clic aici)!

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *