323.000 de cititori unici au accesat, în luna iunie, site-ul România Curată, potrivit Google Analytics, ceea ce reprezintă un record pentru ultimii ani. Precedentul record fusese stabilit, în luna mai, când în contextul alegerilor pentru funcția de președinte al României am ajuns la 240.000 de cititori unici. Pentru ultimele 12 luni, numărul cititorilor unici a […]
Nașul, Valeriu Stoica, a încasat onorarii de aproape 100.000 de euro de la o singură instituție publică (Consiliul Județean Suceava), într-o singură cauză. Fina, Cristina Trăilă, a declarat venituri de 700.000 de euro, ca avocată, în trei ani în care a fost și deputată, de la clienți ca Schweighofer. Legăturile dintre Valeriu Stoica și Cristina […]
Proiectul de la Răstolița rămâne suspendat Tribunalul Cluj a amânat, ieri (24 iunie), pronunțarea în procesul de anulare a acordului de mediu pentru defrișările necesare proiectului ceaușist de la Răstolița. Amânarea este până pe 14 octombrie și vine în contextul în care, pe de o parte, Ministerul Energiei a făcut cerere de intervenție în litigiu, […]
Fost ministru al Cercetării, apoi al Energiei, Sebastian Burduja a rămas fără portofoliu.Asta a devenit o certitudine după ce partidele Coaliției de Guvernare PSD, PNL, USR și UDMR și-au desemnat membrii cabinetului. PNL i-a confirmat ca propuneri de miniștri pe Alexandru Nazare (Finanțe), Daniel David (Educație), Dragoș Pîslaru (Investiții și Proiecte Europene) și Cătălin Predoiu […]
Râul Târnava Mică a fost ucis. La propriu. Limpezirea apei scoate în evidență amploarea dezastrului. Viața acvatică a dispărut din râul Târnava Mică. O spun monitorizările instituțiilor publice. Nu mai sunt vizibili pești vii, doar cadavre, parțial acoperite de mâl. Zilnic se raportează cazuri de castori morți. Iar acesta e doar începutul!. ”Pe sectorul analizat […]
Aproape 400 de cetățeni au donat suma necesară pentru ca pe panourile publicitare de pe magazinul Cocor, din centrul Bucureștiului, să fie afișate mesaje legate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. ”Protecția mediului NU e în natura lui” și ”40.000 de oameni cer: Burduja fără minister” sunt mesajele afișate pe imensele panouri electronice stradale de pe […]
O mână de copii și doi biologi, cu un lighean albastru, au salvat zeci de kilograme de pești, mutându-i din râul Târnava Mică, supra-salinizat după scurgerile din Salina Praid, într-un pârâu cu apă curată. Sunt imaginile unei mici speranțe de normalitate. Dar sunt și imaginile inconștienței și iresponsabilității decidenților și ale politrucilor pe care i-au […]
Tribunalul Cluj a admis, miercuri, 11 iunie, în parte, acțiunea Declic prin care a cerut demolarea tuturor lucrărilor realizate în cadrul proiectului “Amenajare Hidroenergetică Surduc-Siriu. Treapta Surduc Nehoiaşu, Baraj Surduc”. Decizia judecătorilor clujeni, deși nu este definitivă, reprezintă o premieră în România, se arată într-o postare pe site-ul Declic. Proiectul Surduc-Siriu este unul dintre cele […]
Miercuri (11 iuie), dimineața, la primul termen din procesul de dizolvare a Greenpeace România, Romgaz a depus o cerere de renunțare. Greenpeace s-a opus, solicitând continuarea procesului pentru a pentru a obține o decizie judecătorească clară care să demonteze acuzațiile grave formulate de companiei al căror scop principal a fost intimidarea și discreditarea. Cu toate […]
Asociația Declic și Bankwatch România au notificat, astăzi (marți, 10 iunie), Ocolul Silvic Răstolița și Direcția Silvică Mureș cu privirea la stoparea defrișărilor din ariile protejate din Munții Călimani, afectate direct de proiectul al cărui acord de mediu a fost suspendat, săptămâna trecută, de Curtea de Apel Cluj. Notificarea solicită stoparea de urgență a lucrărilor […]
Sebastian Burduja, Mircea Fechet și toți susținătorii proiectelor distructive din arii naturale protejate au suferit o înfrângere majoră în Justiție. Acordul de mediu pentru defrișarea pădurilor de la Răstolița și, implicit, pentru continuarea proiectului a fost suspendat. Decizia Curții de Apel Cluj vine în contextul în care (încă) ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și-a făcut un […]
Un fost secretar de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, George Garbacea, spune că în 2021 s-a făcut un recensământ la nivel național al populației de castori, iar în zona Salinei Praid NU a fost semnalată vreo familie. Mai mult, acesta susține că a verificat și nu a fost depus niciun proiect de deviere […]
Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde solicită partidelor includerea centurilor verzi în Programul de Guvernare, inclusiv a Centurii Verzi București-Ilfov, se arată într-un comunicat al inițiativei civice, transmis, astăzi (marți), presei. ”Este următorul pas concret, firesc și necesar și pe care societatea îl așteaptă”, susține Alex Găvan, fondator al platformei. ”Platforma Civică Împreună pentru Centura […]
”Fără Burduja în noul Guvern” este numele petiției publice lansată de Declic și Greenpeace și pe care o susține și România Curată, prin care președintelui României, Nicușor Dan, și viitorului premier li se solicită ca actualul ministru al Energiei să nu mai facă parte din viitorul Guvern. Petiția, deschisă u puțin timp înainte ca Nicușor […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.