M-am născut în 25 aprilie 2001, la Timișoara, am crescut într-un sat de lângă orașul de pe Bega, unde am urmat cursurile Liceului Teoretic David Voniga din Timișoara (la vremea respectivă, era școală generală). Perspectiva de elev din mediul rural, deși într-o regiune de dezvoltare economică importantă, m-a ajutat să îmi extind discursul și pozițiile, astfel încât acestea să fie racordate la nevoile și interesele elevilor satelor românești. Gradul de coeziune de la nivelul comunității mele m-a făcut să vreau să rămân aici, dar și să realizez cât este de important pentru Educație garantarea unui parteneriat tripartit elev – profesor – părinte.
În 2016, am început studiile la Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara, într-o clasă formată din femei puternice, care m-au inspirat, în care am încredere că vor fi juriștii, jurnaliștii, medicii, avocații, creatorii de conținut ai viitorului. Am preferat să ignor indicațiile tuturor celor din jurul meu și să particip la un program de studii având specializarea filologie – intensiv limba engleză. În liceu am făcut primul meu protest. În liceu am descoperit, aproape paradoxal, importanța studiului individual, am descoperit importanța implicării comunitare și importanța unor valori de bază, de la care să nu te abați orice ar fi. Dintre toți profesorii care au intrat la clasa D – filologie, trei mi-au marcat întregul parcurs educațional și mi-au dat peste cap lumea, făcându-mă să vin cu drag la ore și să mă enervez cu sens pe societate. Diriginta Simona Iacob, care mi-a punctat faptul că trebuie să învât și altă limbă decât engleză, așa am descoperit frumusețea limbii franceze. Regret acum că nu am învățat mereu din plăcere, ci mai mult din admirație și considerație față de dumneaei. Doamna profesoară Petronela Bărbulescu, care la orele de engleză îmi permitea să mă angajez în dezbateri cu sens. La orele dumneaei am învățat ce e aia gândire critică, stat de drept, cum să mă informez pentru a vota deștept. Domnul profesor Sorin Codaț, care dacă nu ar fi intrat la noi la clasă, nu aș fi ales nicidecum Istoria ca program de studii de licență. Ne explica istoria ca pe o poveste, iar asta m-a fascinat, dar ce m-a marcat cel mai mult a fost faptul că a reușit să mă facă să înțeleg cum au impactat, la nivel social, regimurile totalitare Europa. Până atunci chiar credeam că istoria e despre ani și războaie memorate și eliberate pe foaia de examen și, în lipsa bagajului de informații pe care l-am primit la orele de istorie din liceu, probabil aș fi crezut la fel și acum.
Am ocupat funcția de președinte al Consiliului Național al Elevilor, în mandatul 2019-2020, principalele demersuri în care m-am angajat fiind garantarea transportului gratuit pentru toți elevii din România, asigurarea accesului la educație în mediul digital (prin contribuția directă la redactarea Legii nr. 109/2020), implicarea elevilor în comisiile de concurs pentru inspectorii școlari și înființarea școlilor-pilot, în vederea conturării cadrului pentru operaționalizarea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ). Am fost blamată pentru că am militat pentru corectitudine la examenul de Bacalaureat, pentru susținerea examenului maturității în cele mai bune condiții, pentru meritocrație și egalitate de șanse. Mandatul pe care l-am condus s-a suprapus cu o pandemie globală, care ne-a obligat să mutăm totul în digital, toată mișcarea de reprezentare. Am redactat, în acest sens, ghidul reprezentării elevilor în online și am organizat, alături de colegii mei, elevi, primul festival digital dedicat educației.
Implicată în mișcarea de reprezentare a elevilor la nivel european, fiind membră în următoarele foruri ale OBESSU – the Organising Bureau of European School Students’ Unions: Inclusive Schools, Pool of Trainers, Working Group on Quality of Education Funding, Monitoring Committee.
Mă opun cu fermitate imposturii și corupției. Cred într-o salubrizare a educației prin disciplină, rigoare, decizii ferme, egalitate de șanse și participarea beneficiarilor la procesul decizional.
Sunt studentă în anul I la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Domenii de interes, pentru că mă pasionează învățarea continuă: pedagogie incluzivă, economie, inteligență artificială pentru eficientizarea sistemelor publice, securitate globală, geopolitică.