Sistemul de Management al Traficului din Iași care a costat 70 de milioane de lei crează până acum mai multe bătăi de cap decât să ajute locuitorii orașului. În timp ce primăria amenință cu sistarea plăților, firma UTI Grup, cea care se ocupă de proiect, cu sistarea plăților, răspunde că va suspenda lucrările. ”UTI Grup […]
Răspunsul Ministerului Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice cu privire la situaţia angajărilor pe posturi didactice organizate de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ elimină orice dubiu că procedura s-ar afla în legalitate. În cererea adresată ministerului, România Curată a prezentat integral situaţia și cele susținute de reprezentanţii UMF Iași. Potrivit acestora, doctoranzilor […]
Prof.dr. Ioana Grigoraș, șefa secției de Anestezie și Terapie Intensivă de la Institutul Regional de Oncologie din Iași, a devenit noul președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“, după ce a câștigat alegerile pentru conducerea forului respectiv în două tururi. Aceasta a fost aleasă după un vot foarte strâns, pentru o […]
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a făcut angajări în ultimii patru ani fără a respecta Legea Educaţiei Naționale, având prevederi în regulamentele de ordine interioară care nu respectă standarde minime impuse la nivel naţional de legea organică. Practic, instituţia de învăţământ a scos la concurs posturi de asistenţi pe perioadă […]
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a ajuns într-o situație atipică. Deoarece mandatul actualei echipe de conducere a expirat și ordinul de numire pentru noul rector, prof.dr. Tudorel Toader, judecător constituțional, nu a fost emis încă, Senatul instituției de învățământ l-a selectat pe prof. dr. Gheorghe Iacob, actual prorector, pentru a fi ordonator de credite. […]
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” este a doua instituție de învățământ superior din centrul academic Iași care și-a desemnat rectorul după un scrutin în care a existat doar un singur candidat. Astfel, prof.dr. Vasile Vîntu a fost reales în funcția de rector al universității, după un vot cu […]
În ciuda repetatelor scandaluri pe care Primăria municipiului Iași le-a avut cu reprezentanții societății civile cu privire la planurile de a înlocui spațiile verzi cu parcări subterane, presa locală relatează faptul că municipalitatea ar lucra, discret, la un nou astfel de proiect. Aceasta intenționează să construiască o parcare subterană de mare întindere sub Parcul Gulliver, […]
Prof.dr. Dan Cașcaval, decanul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, a câștigat tranșant, din primul tur, alegerile pentru funcția de rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași. În același timp, fostul rector, prof.dr. Ion Giurma, deși anunțase că dorea să devină președinte a Senatului, nu a prins unul dintre cele trei locuri în […]
Un student dă în judecată Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, argumentând faptul că bursa socială pe care o oferă instituția de învățământ superior nu îi ajunge pentru a-și acoperi cheltuielile minime de masă și de cazare, așa cum prevede Legea Educației Naționale. Acesta îşi argumentează demersul prin invocarea alineatului 10 din articolul 223 din […]
Unul dintre cei mai cunoscuți speculanți imobiliari din Iași, Ioan Zapodeanu, a intrat în vizorul DNA pentru spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu. În acest caz, statul a fost prejudiciat cu 250.000 de euro, spun procurorii. Într-un comunicat remis presei, DNA Iași a precizat că a dispus urmărirea penală față de: Gineta […]
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și-a ales ieri rectorul, în persoana prof. dr. Tudorel Toader, decan al Facultății de Drept. Acesta este și judecător constituțional fiind propus și susținut în această funcție de PNL. Tudorel Toader a câştigat alegerile cu 360 de voturi, faţă de 286 ale prof.dr. Codrin-Liviu Cuţitaru, decan al Facultății de […]
Trei candidați au intrat în cursă pentru funcția de rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași. Dacă prof.dr. Dan Cașcaval, decan al Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, este un candidat nou care-și încearcă pentru prima data șansele în 2016, ceilalți doi, prof.dr. Constantin Munteanu și prof.dr. Alexandru Sălceanu, au mai candidat și […]
Un candidat pentru funcția de rector a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași a depus sâptămâna trecută o sesizare la Inspectoratul Județean de Poliție și la DIICOT, acuzând că i-a fost furată identitatea pentru a fi defăimat. Conform prof.dr. Dan Cașcaval, decan al Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, în dimineața zilei de marți, […]
Doi decani ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au intrat în turul al doilea al alegerilor pentru funcția de rector, după un vot foarte strâns. Prof.dr. Tudorel Toader, judecător constituțional, decanul Facultății de Drept, și prof.dr. Codrin-Liviu Cuțitaru, decanul Facultății de Litere, sunt cei care au ajuns în turul secund; primul dintre aceștia a […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.