Mihai Goțiu

Impact uriaș! Anchetarea de către DNA a unor directori Romsilva, după dezvăluirile de pe România Curată, preluate masiv de presă

Agenții de știri, televiziuni cu acoperire națională, site-uri generaliste de știri, cu public național ori local, postări pe rețele sociale – dezvăluirile pe care le-am făcut pe România Curată, legate de denunțurile penale privind mai mulți foști directori generali ai Romsilva și care au fost trimise de către Parchetul General ”spre competentă soluționare” la DNA, au fost preluate pe larg de presă.

EXCLUSIV: DNA deschide dosar în cazul directorului Romsilva care a primit 100.000 de euro la pensionare apoi s-a reangajat

News.ro, Știrile ProTV, Antena 3, Observator, România TV, Realitatea TV, Digi 24, Libertatea, Adevărul, Ziare(com), Spot Media, Reddit, Capital, Știri pe surse, PS News, Informat.ro, Special Arad, Vestea (Neamț), Buletin de Timișoara, Viața Liberă Galați, Jurnal de Argeș, Ziarul de Iași, Gazeta de Sud, Ziua de Vest (vezi și galeria foto de mai jos) sunt referințele pe care le-am găsit, selectiv (posibil să mai fie multe altele), că au preluat dezvăluirile pe care le-am făcut pe România Curată.

Cu mențiunea că cea mai mare parte s-au referit doar la Teodor Țigan (fostul director al Romsilva care s-a pensionat, a încasat bonusul de 100.000 de euro brut, apoi s-a reangajat ca director la Direcția Silvică Arad, cumulând pensia cu salariul de șef). Denunțul penal care a ajuns la DNA vizează, însă, și alți doi foști directori generali Romsilva, Dan Ioan Aldea, care a beneficiat de aceeași schemă, și Daniel Nicolăescu, sun conducerea căruia au avut loc aceste practici.

Cumulat, e o audiență și un impact ”de milioane”, la propriu și la figurat. Și o audiență și impact înregistrate exact într-un moment în care, prin diferite interpretări șmecherești, sindicatele din silvicultură și niște ”nemuritori” de prin Ministerul Justiției încearcă să blocheze reorganizarea și reformarea Romsilva. Pentru ca unii șefi și favoriții lor să-și poată păstra privilegiile, bonusurile și primele nesimțite care au sugativat, în ultimii ani, veniturile Regiei Naționale a Pădurilor (RNP), care ar fi trebuit să ajungă la bugetul de stat. Și pentru ca nimic să nu se schimbe în administrarea pădurilor publice de pe la noi.

SUSȚINE ȘI TU LUPTA PENTRU APE ȘI PĂDURI! DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!

Nici dezvăluirile în sine, nici dosarul care a ajuns la DNA nu ar fi fost posibile fără sprijinul vostru. Știu, știu, știu… Poate pentru unii dintre voi e deja redundant (și enervant) să completez aceste mesaje cu solicitări de susținere a implicării noastre în lupta pentru păduri, dar…

  • Dezvăluirile pe care le-am făcut și care au ajuns pe masa procurorilor DNA se întind pe investigații de peste un deceniu, cele mai multe cu deplasări în păduri și costuri aferente, perioadă în care am aflat detalii, am câștigat încrederea unor surse din interiorul Romsilva.
  • Multe dintre preluările de ieri s-au făcut fără măcar a se cita sursa dezvăluirilor (România Curată, Mihai Goțiu). Mulțumim celor care au făcut-o și, mai ales, mulțumiri speciale celor care au pus și link activ către România Curată. Ne bucură că informațiile circulă, dar asta, din păcate, nu ne ajută direct să ne continuăm anchetele.
  • La o adică, noi suntem cei care ne trezim cu amenințări cu procese ori chiar cu procese, cu toate cheltuielile aferente (a se vedea cel în care ne-a dat în judecată avocata Schweighofer și care, după mai bine de un an, a trecut doar de prima etapă, la Tribunal).

De aceea, vă cerem, în continuare sprijinul și susținerea directă pentru a duce lupta pentru păduri până la capăt. Pentru donații, mai mari sau mai mici, o dată sau recurente lunar, aici (clic).

SUSȚINE ȘI TU LUPTA PENTRU APE ȘI PĂDURI! DONEAZĂ, ACUM, AICI (CLIC)!

 

Mulțumim! Și vă mulțumesc și pădurile, și copiii și nepoții noștri care vor avea șansa să se bucure de ele!


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *