Aflat la vânzare de mai mulți ani, Palatul Maurice Blank din mijlocul Bucureștiului și-a găsit în cele din urmă proprietar: statul. Mai precis, este vorba despre Secretariatul de Stat pentru Culte, instituția care a împărțit către biserici peste 110 milioane de euro în 2024 și care avea nevoie de o nouă clădire deoarece “activitatea s-a diversificat, iar complexitatea gestionării relației dintre stat și culte a necesitat de asemenea și mărirea numărului de angajați.”
Cel puțin asta arată expunerea de motive care a stat la baza adoptării HG 1428/2024 prin care Guvernul a înscris în inventar această nouă proprietate cu destinația de sediu al Secretariatului de Stat pentru Culte. Aceasta include un teren de 2.135 mp și o clădire S+P+1+M cu o suprafață utilă de 2023 mp.
Documentul dezvăluie și suma plătită pentru achiziționarea acestui palat în care până în 2011 a funcționat Ambasada SUA: 20.198.000 lei, adică peste 4 milioane de euro.

Achiziția a fost făcută pe șest, având în vedere că memorandumul care a declanșat demersurile de achiziționare este și acum de negăsit.
Secretariatul de Stat pentru Culte a inițiat Memorandumul, nr. C-342/2024, pentru efectuarea demersurilor de achiziționare a unui imobil care să fie înscris în domeniul public al statului și administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, cu destinația de sediu al instituției noastre, aprobat de Guvernul României în data de 8 Februarie 2024.
În lista cu actele normative adoptate în ședința Guvernului din 8 februarie nu apare nicio referire la un astfel de memorandum sau alt tip de act care să demareze procedurile. Achiziția a fost concretizată în august și septembrie 2024, când Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a încheiat două contracte de vânzare-cumpărare pentru Palatul Maurice Blank.
Ulterior, în noiembrie 2024, același SSC primea din fondul de rezervă al Guvernului 195 de milioane de lei peste cele 350 de milioane alocate la începutul anului pentru “acoperirea sprijinului financiar acordat cultelor religioase”, întrucât se afla “în imposibilitatea de acorda sprijin financiar pentru solicitările de sprijin financiar transmise de unitățile de cult în anul 2024”.
Secretariatul de Stat pentru Culte se află în subordinea Guvernului şi în coordonarea premierului, fiind condus de Ciprian-Vasile Olinici începând din vara anului 2023. Până atunci, Olinici a fost director general al trustului Trinitas ce aparține Bisericii Ortodoxe Române.
În 2020, Libertatea scria despre Palatul Maurice Blank că anonimul proprietar încerca să vândă clădirea încă din 2018, însă nimeni nu intenționa să o cumpere.
România Curată a transmis deja către Secretariatul de Stat pentru Culte o solicitare în baza Legii 544/2001 pentru a obține contractele de vânzare-cumpărare, pentru a cere detalii despre procedura urmată și implicit pentru a afla cine este misteriosul personaj care a încasat cei peste 4 milioane de euro din bugetul de stat.
Şi tu poţi adresa întrebări către instituțiile publice din orașul tău, primării, școli, licee, universități, regii autonome, aflând cum sunt cheltuiți banii pe care-i plătești statului prin impozite și taxe! Tu ne spui ce vrei să afli și de la ce instituție anume, iar noi trimitem și urmărim cererea pentru tine! Folosește aplicația!












În Cartea Funciară ce scrie?
Sunt curios in ce consta “diversificarea” (au aparut noi culte? care? sau care e chestia?) si “complexitatea” aia care cere marirea numarului de angajati!
Apropo: parca posturile “la stat” erau inghetate? Care e treaba aia cu “austeritatea”, cu ordonanta de pe la inceputul lui 2024?