Mihai Goțiu

Deputatul Burduja se revoltă că scoaterea din faliment a firmei unui condamnat penal cu bani de la Hidroelectrica e blocată de activiștii de mediu

Cristina Trăilă și Sebastian Burduja, colegi în PNL și Guvernul Ciolacu și inamici ai societății civile

CINE SE ASEAMĂNĂ. Sebastian Burduja și Cristina Trăilă nu sunt doar colegi în PNL și foști colegi în Guvernul Ciolacu. Ambii atacă societatea civilă. Sebastian Burduja îi atacă în permanență pe activiștii de mediu, numindu-i sabotori când apelează la Justiție și îndemnând companii de stat să-i dea în judecată. Cristina Trăilă a mers mai departe și ne-a dat în judecată (pe supra-semnatul și Societatea Academică din România), după ce am scris de banii pe care i-a încasat de la Schweighofer pe când era deputată.

În aceeași zi în care ministrul PSD al Energiei, Bogdan Ivan, s-a filmat la Răstolița și a postat pe Facebook pentru a transmite un mesaj legat de continuarea proiectului a cărui acord de mediu a fost suspendat de Curtea de Apel Cluj, fostul ministru al Energiei, deputatul PNL Sebastian Burduja, a publicat, tot pe Facebook, un filmuleț în care se declară revoltat că o organizație de mediu s-a adresat Justiției pentru suspendarea acordului de mediu pentru proiectul din Parcul Național Defileul Jiului.

Ambele proiecte ar urma să fie finalizate de firma Hidroconstrucția, controlată printr-un conglomerat de societăți, unele cu sediul în paradisuri fiscale, de către familia Bîlteanu – tată, respectiv fiu, cel din urmă fiind condamnat penal definitiv pentru manipularea bursei.

Despre faptul că Bogdan Ivan vorbește despre mobilizarea pe un șantier al cărui acord de mediu a fost suspendat de Justiție, am scris deja, aici. Dacă vi se pare cunoscut numele nu e o întâmplare – Bogdan Ivan este ministrul care a dat vina pe castori pentru dezastrul de la Salina Praid, acoperindu-i pe adevărații responsabili, cei din conducerea Salrom. Doar că în acel moment era ministru al Economiei, în Guvernul Ciolacu, nu ministru ale Energiei în Guvernul Bolojan.

Ministrul care a dat vina pe castori pentru dezastrul de la Praid s-a mobilizat să scape de faliment firma unui condamnat penal

Domnul Burduja nu cunoaște legea sau minte fără jenă?

În postarea de pe Facebook, fostul ministru al Energiei în Guvernul Ciolacu, acum ”doar” deputat, Sebastian Burduja, acuză, nici mai mult, decât de ”sabotaj economic” Asociația Bankwatch România, Filiala Cluj, pentru că s-a adresat Justiției, pentru a verifica legalitatea eliberării unui acord de mediu pentru un proiect a cărui autorizații de construire au fost anulate definitiv de Curtea de Apel București pe motiv de lipsă a acordului de mediu.

Nota bene: domnul Burduja zice că la Curtea de Apel Cluj ar fi fost anulate, în 2017, autorizațiile de construire pentru proiectul din Parcul Național Defileul Jiului, ca insinuare a unei conspirației ”de la Cluj”, dovedind doar că habar nu are despre ce vorbește. Dar scurta postare e plină de minciuni și manipulări pe bandă rulantă.

Astfel, domnul Burduja pretinde că proiectul ar fi fost blocat pentru că niște funcționari ar fi declarat arie protejată peste un proiect aflat în construcție. FALS! Autorizațiile de construire au fost anulate pentru lipsa acordului de mediu, iar evaluarea impactului asupra mediului se face indiferent de faptul că zona are (avea) sau nu are (nu avea) statut de arie naturală protejată.

După vreo cinci ani ca deputat și vreo patru ca ministru în mai multe Guverne, domnul Burduja habar n-are ce scrie într-o lege (Legea 292/2018) ale cărei condiții trebuie să le respecte aproape toate proiectele aflate pe masa Ministerului Energiei! Sau are habar, dar minte și manipulează cu nerușinare. Totul culminând cu aberația potrivit căreia curentul ar fi mai ieftin dacă l-am produce cu costuri mai mari (!), în condițiile în care proiectele în discuție (din Parcul Național Defileul Jiului, de pe Răstolița, Surduc-Șiriu etc.) au presupus (și presupun și doar pentru partea rămasă) sume de ordinul sutelor de milioane de euro, pentru un aport la sistemul energetic național cumulat (pentru toate proiectele la un loc) de 1-2%.

În fapt, mobilizarea asta, a fostului ministru al Energiei și a celui actual sunt pentru proiecte care aduc beneficii de netăgăduit pentru Hidroconstrucția, firma condamnatului penal Bîlteanu. Și nu o spun eu, ci chiar Hidroconstrucția, care, la sfârșitul anului trecut a anunțat public (comunicat de presă preluat de un mare număr de instituții de presă) că își bazează ieșirea din insolvență pe aceste proiecte.

ȘTIREA ZILEI: Distrugem Răstolița, Jiul și Bâsca Mare ca să scoatem din insolvență firma unui condamnat penal pentru manipularea bursei. Anunțul făcut, ieri, care confirmă cine câștigă

Mai departe, decideți voi cine sunt sabotorii. Cei care apelează la Justiție pentru a apăra natura de care depinde viața noastră, a tuturor, sau cei care se mobilizează pentru scăparea de la faliment a firmei unui condamnat penal definitiv cu zeci și sute de milioane de euro de la o companie de stat. Iar asta cu atât mai mult în contextul actualelor politici de austeritate.

De ce a atacat Bankwatch proiectul de pe Jiu

„Proiectul AHE Bumbești-Livezeni este marcat de ilegalități sistemice: a fost inițiat și continuat în baza unor autorizații de construire anulate în mod definitiv de Curtea de Apel București, acordul de mediu este emis de o autoritate necompetentă și nu este motivat în drept, de altfel există și o Hotărâre de Guvern (HG nr.901/2022) care interzice în mod expres proiectele hidroenergetice în Parcul Național Defileul Jiului. Un aspect foarte grav este faptul că avizul Administrației Parcul Național Defileul Jiului a fost înlocuit la doar două luni de la emitere cu alt aviz, emis de aceeași instituție, ce elimină o serie de restricții și condiționări”, a precizat avocata Roxana Mândruțiu, care a pregătit cererea de suspendare a acordului de mediu.

În spatele susținerii politice pentru proiectul ecocidar se află însă promisiuni false și un potențial de pagubă financiară uriașă pentru locuitorii Văii Jiului. Acest proiect are potențial ridicat de secare a Jiului, ceea ce ar duce în viitor la scăderea drastică a activității turistice din zonă, arată Bankwatch, într-o comunicare pe site-ul propriu.

Bankwatch România – filiala Cluj cere în instanță suspendarea acordului de mediu pentru hidrocentrala Bumbești-Livezeni 

”Mai mult, întreaga strategie de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului 2022-2030 a fost realizată cu sprijin din partea Comisiei Europene, iar Administrația Parcului Național Defileul Jiului a primit, de asemenea, fonduri europene. Această Administrație chiar a susținut „menținerea debitelor actuale ale Jiului și afluenții acestuia” ca măsură clară luată în cadrul unui proiect european. Prin urmare, continuarea lucrărilor la acest proiect va duce la diminuarea drastică a absorbției de fonduri europene, iar în cel mai rău caz, din cauza nerespectării angajamentelor luate, o parte din banii europeni primiți de regiune vor trebui chiar returnați.

Sunt aceste riscuri financiare majore explicabile? Răspunsul este unul foarte simplu – nu. Randamentul energetic al acestui proiect va fi unul complet neglijabil raportat la sistemul energetic național. Proiectul pare însă a fi unul profitabil, ba chiar esențial, pentru Hidroconstrucția S.A., firma subcontractată pentru proiect, aflată în insolvență și al cărui plan de supraviețuire economică depinde de implementarea urgentă a AHE Bumbești-Livezeni. Ne întrebăm în acest caz dacă, sub paravanul „suveranismului energetic” promovat intens de către politic, nu cumva singurul beneficiu economic va fi pentru privat și în niciun caz pentru oamenii de rând sau sistemul energetic al țării”, mai subliniază cei de la Bankwatch.

EXCLUSIV: Documente interne ale Romsilva, intrate în posesia România Curată, oferă indicii de fapte în penale în pensionarea, premierea cu 100.000 de euro și apoi reangajarea fostului director Teodor Țigan în cadrul instituției. Vom depune plângere penală!

Azi, depunem denunț penal în cazul fostului director Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. EXCLUSIV: Documente interne care dovedesc abuzul premierii și reangajării lui

UPDATE 3: Am depus denunțul penal:

GATA: Am depus denunțul penal împotriva fostului director Romsilva Teodor Țigan, care s-a pensionat ca să primească bonusul de pensionare de 100.000 de euro, apoi s-a reangajat

 

UPDATE 2: Încă o decizie a Justiției, favorabilă activiștilor de mediu:

Super-lovitură, în Justiție, pentru proiectele distructive de arii naturale protejate. Hotărârea de Guvern pentru Răstolița, suspendată. Burduja, Ivan, Bolojan, citiți asta!

UPDATE 1: E campanie pe față. Burduja sare în ajutorul lui Ivan, pentru încălcarea deciziilor Justiției în cazul proiectului de la Răstolița. Cu un drum se face și de râs, mirându-se că cetățenii români au o părere bună despre Ceaușescu, în condițiile e unul dintre cei mai mari promotori ai proiectelor lui nebunești:

Uite aici ipocrizie: un deputat și fost ministru super-susținător al proiectelor comuniste se plânge că românii îl regretă pe Ceaușescu!

Pe același subiect:

Șeful Hidroelectrica, menținut în funcție cu riscul de a pierde zeci și sute de milioane de euro. Cine îl ține director și cu ce mize


Articole recente

Recomandări

One thought on “Deputatul Burduja se revoltă că scoaterea din faliment a firmei unui condamnat penal cu bani de la Hidroelectrica e blocată de activiștii de mediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *