Academicianul Lucian-Liviu Albu este director al Institutului Național de Prognoză al Academiei Române și profesor la Academia de Studii Economice.
Dr. Liviu Giosan este membru fondator și a fost președinte al Ad-astra. E geolog și cercetător permanent la Woods Hole Oceanographic Institution
Prof. Dr. Radu Gologan este profesor la Universitatea din București și coordonatorul lotului român de olimpici la matematică.
Prof. Dr. Mircea Miclea este profesor la Departamentul de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai și director la Centrul de Psihologie Cognitivă Aplicată. A fost ministru al educației.
Prof. Dr. Alina Mungiu-Pippidi este titularul catedrei de democrație la Hertie School of Governance din Berlin și creatorul ”ANTICORRP”, cel mai mare proiect european FP7 în științe sociale.
Prof. Dr. Andrei Pleșu a fost rectorul fondator al Colegiului Noua Europa, ministru al Culturii si Externelor şi profesor de filosofie la Universitatea din București.
Conf. Dr. Răzvan Bobulescu – Facultatea de Fizică, Universitatea din Bucureşti, Preşedinte de Onoare al Federaţiei Naţional Sindicale „Alma Mater”
Prof. Dr. Ioan Bruckner – Profesor Medicină Internă al Universităţii de Medicină, membru al Academiei Române de Medicină
Prof. Dr. Stere Gulea – Regizor, Profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie “I.L Caragiale”