Astăzi am părăsit ședința Biroului Permanent al Senatului după ce dl. Șerban Nicolae a folosit cuvinte și expresii la adresa mea și a colegilor, pe care nu vreau să le repet aici. Consider că nu faptul că am afirmat despre Șerban Nicolae că ”este un avocat al corupților cărora le promovează interesele în Senat” e […]
Unul dintre primele lucruri care m-au frapat de când am ajuns în Senat este ineficiența acestei instituții. Și nu e vorba de o ineficiență evaluată subiectiv ori politic de către mine, ci de una palpabilă fizic, generată de imensitatea clădirii în sine. Personal, mi-am propus să fac un experiment la un moment dat: vreme de […]
Săptămâna trecută, cu cvasi-majoritate, am votat în Senat ratificarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Între timp, 12.000 de cetățeni români au semnat petiția pentru salvarea pădurilor de la Certej, iar la Camera Deputaților se încearcă abrogarea ori ciuntirea Ordonanței 51/2016, privind sancțiunile stricte pentru tăierile ilegale de lemn. Redau aici declarația politică pe […]
Marți dimineață am făcut un bilanț al primelor luni de activitate în Senatul României. Iar lucrurile pe care le-am adunat nu sunt în măsură să mă facă să strig de entuziasm. Cu greu poți descrie bătaia de joc la adresa regulilor, a regulamentelor, a membrilor Opoziției, a cetățenilor din stradă și a tot ceea ce […]
Cât de Iordache poți să fii la cap, să ai 100.000 de oameni în stradă în orașele din țară și străinătate, care îți cer să renunți la ordonanțele de urgență cu grațierea și amnistia cu dedicație, eventual să le trimiți la Parlament, să primești avize negative cam de pe la toate instituțiile publice care au […]
Câteva note după protestele de aseară și evoluția evenimentelor politice legate de proiectele de Ordonanțe de urgență pentru grațiere și amnistie. *** Mineriada lui Dragnea Legat de declarațiile lui Liviu Dragnea, la întoarcerea din SUA. Una dintre ele e pentru istoria României, a doua cred că se va lăsa cu o interpelare în Parlament. Prima: […]
Seninătatea cu care d-nul ministru al Justiției, Florin Iordache, poate minți este absolut fabuloasă. Într-o declarație la Antena 3, referindu-se la protestatarii de la Cluj, București și din alte orașe din țară, d-nul ministru pretinde că aceștia nu ar fi corect informați. În aceeași intervenție, Florin Iordache susține că proiectul de Ordonanță de urgență privind […]
Aseară (duminică) mai mulți colegi mi-au dat mesaje, întrebându-mă dacă este sau nu convocat Biroul Permanent pentru o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului. Totul a pornit de la o declarație a domnului Liviu Dragnea, făcută la România TV. Până la ora la care scriu aceste rânduri (luni, 09.01.2017, ora 06.00 AM, pregătindu-mă de zbor către […]
Au trecut doar câteva zile de când, foarte siguri pe el și (aparent) convins de ceea ce spune, Liviu Dragnea susținea că dacă nu l-ar fi desemnat pe Sorin Grindeanu ca premier, ar fi trecut la suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Mai mult, dădea de înțeles, că ar fi reușit cu greu să țină în frâu […]
Astăzi ar trebui să fie o zi mare pentru România. Nu, nu cea mai mare zi din istorie, nici o zi mai lungă decât veacul, însă nici o zi oarecare. Totuși, e ziua în care sunt audiați miniștrii și se votează un Guvern. Cel puțin teoretic, oamenii ăștia vor lua decizii care vor influența, în […]
În ultimele zile ale anului trecut, Liviu Dragnea a făcut public, în mass-media, un program de investire a Guvernului absolut halucinant: de marți (3 ianuarie) dimineața și până miercuri seara (4 ianuarie) premierul desemnat și miniștrii săi ar urma să treacă prin toate procedurile, audieri, ședințe de plen reunit al celor două camere, depunere de […]
Are și politica, umorul ei. Mai ales când e vorba de umor involuntar. De joi după-amiază, o anumită parte a presei a început să scrie și să vorbească despre ”marile ieșiri în stradă” care s-ar fi anunțat după anul nou, dacă președintele Klaus Iohannis nu l-ar fi desemnat drept premier pe Sorin Grindeanu. Problema trompetelor din […]
Încă de la amiază, când am citit declarațiile fabulatorii ale președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, despre o așa-zisă cerere a senatorilor USR să beneficieze fiecare de câte un birou, mașină și șofer, am așteptat o revenire a domniei sale cu scuzele aferente. Dar vezi să nu, că nu e Călin Popescu Tăriceanu acel domn care […]
Într-o postare pe propria pagină de Facebook, președintele PSD susține că ”Îmi doream să avem instalat, cât mai repede, un guvern #legitim. Un guvern care să adopte primele măsuri fiscale pe care le-am prezentat în Programul de guvernare #PSD și, apoi, în calendarul de implementare. (…) Unele dintre ele ar fi trebuit adoptate înainte de […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.