Mai întâi, a fost întunericeala odioasei și sinistrei dictaturi. Atunci, primarii erau mai întâi numiți de partid și abia după aceea aleși de popor. Dar întunericul a căzut și au răsărit zorii democrației. Mai întâi firavi, pulsând cumva prin negură, așa că ne-am bucurat vreun an de niște primari de tranziție, unii de o săptămână, […]
Acum că te-ai ajuns isprăvniceasă, te-ai definitivatără – deși eu sper ca definitivatul ăsta să nu țină mai mult de patru ani, iar cu ajutorul DNA poate mai puțin – cum s-ar spune, fă bine și scoate „semafoarele inteligente” și tu cu toții complicii tăi băgați-vi-le în fund, că e locul cel mai potrivit. Niciodată în […]
Mâine, la alegerile locale, ieşenii dau un test. Oricine va pune ştampila pe căsuţa cu interimarul va pica testul. Motivele sînt prea numeroase pentru a le inventaria pe toate, aşa că mă voi opri la trei: Dacă alegerile vor fi cîştigate de ipochimen, ne vom situa pratic în continuarea regimului habarnamist şi corupt al lui […]
Până azi, n-am rostit cuvântul victorie. Nici când a apărut hotărârea de CL privind replantarea teilor, nici când au fost deplasați salcâmii japonezi în alte locuri, nici măcar când am am văzut gropile pregătite pentru primirea noilor tei. Pronunț termenul, acum, când am văzut primii tei plantați, am pus mâna pe ei și am manevrat […]
Domnule Giginocchio, Domnule Vicenochhio, Văd că nu ați observat că v-a atins blestemul teilor asasinați de Domniile Voastre. Nu vă spune nimic faptul că la cele trei tururi de alegeri din acest an, ați obținut rezultate tot mai proaste pentru PSD, culminând cu dezastrul din 16 noiembrie. V-ați imaginat că Iașul e moșia Voastră personală […]
Am trecut și de a treia suspendare temporară din acest spațiu, teoretic, al liberei exprimări. Prima dată, am și renunțat la acest mod de exprimare și am revenit abia după 8 sau 9 luni, la cererea publicului, cum se spune. A doua oară și acum n-am mai părăsit spațiul de joc, întrucît deși e o […]
Nu trebuie să faci mari eforturi de observație, analiză și interpretare ca să constați că, la un sfert de veac de la schimbare, condiția femeii din România nu este deloc de invidiat. Deși avem legi care asigură, în principiu, egalitatea de gen, discriminările continuă să funcționeze în toate planurile, de la cel al promovării sociale […]
Îți dai seama că un politician este puternic sau slab după un criteriu foarte simplu, capacitatea sa de a face pasul înapoi, de a-și recunoaște greșelile și, cu puțin noroc și ceva iscusință, de a încerca să le repare. Cine a fost atent la mersul politicii lumii în ultima jumătate de secol, de pildă, a […]
Stimate Domnule Dinu Zamfirescu, Preşedinte al IICCMER. – spre ştiinţa Domnului prim-ministru Victor Ponta şi a Domnului Crin Antonescu, preşedinte al PNL şi co-preşedinte al USL. Printr-un comunicat oficial al IICCMER sînt anunţat că premierul Victor Ponta l-a desemnat pe Dl Daniel Barbu (politolog, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti) membru […]
Fostul secretar general al Guvernului Daniela Andreescu a pierdut, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul privind revocarea sa din funcţie, instanţa stabilind că aceasta trebuia să-l cheme în judecată pe Emil Boc, şi nu întreaga instituţie, informează Mediafax. Consilierul juridic al Guvernului a formulat două excepţii, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale a Guvernului în raport […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.