Mihai Goțiu

”PSD și PNL, plătiți pentru IOR”. Esența celor 2.740 de voturi care au salvat democrația în România

Fiecare mizerie, fiecare furt și fiecare minciună CONTEAZĂ! Nu e nimic anormal și nimic nefiresc în faptul că atât Nicolae Ciucă, cât și Marcel Ciolacu n-au intrat în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale. Absolut anormal, șocant ori nefiresc ar fi fost ca unul dintre ei (nu mai vorbesc de amândoi) să fi ajuns în finală. Asta ar fi fost cu adevărat un eșec al democrației.

Cele 2.740 de voturi care îi despart pe Elena Lasconi și Marcel Ciolacu, și care îi permit celei dintâi să continue cursa pentru Cotroceni, iar pe ”marele”, ”uriașul”, favorit l-au trimis acasă, reprezintă esența democrației.

Ieri (luni), încă ”la super-cald”, am făcut o scurtă și strict exemplificativă listă a cauzelor civice care i-au iritat pe cetățenii români în ultimele luni și 2-3 ani, de la OUG de ridicat permise auto pentru o pastilă de nurofen, la autorizațiile anti-râuri și arii naturale protejate, la blocarea Codului Silvic la zborurile cu jet-uri private, de lux, pe banii Nordis ori legea de transformat măcelărirea urșilor trofeu în atracții turistice pentru prinți milionari (lista în articolul de mai jos).

Hei, Ciolacu și Ciucă, vă dați seama de ce vă meritați extincția politică? Ce mai aveți de făcut, pe lângă demisie

Fiecare astfel de cauză, în parte, a avut potențialul de a transforma zeci de mii, chiar sute de mii de voturi în voturi de sancțiune, dincolo de valori ideologice și/sau partinice.

Ieri dimineață, la prima oră, am primit desenul de mai jos, care sintetizează cel mai bine acest vot de tip sancțiune, cu mesajul ”PSD și PNL, plătiți pentru IOR!”, realizat de Cosmin Ficiu, unul dintre membrii grupurilor civice care luptă pentru salvarea Parcului IOR.

Probabil că unora li se pare o cauză minoră și strict locală. Cât ar fi de locală și de aparent minoră cauza, abuzurile realizate cu complicitatea și inacțiunea Primăriei S3, condusă de primarul PSD Robert Negoiță, și a miniștrilor MAI, Cătălin Predoiu, și Mediului, Mircea Fechet (ambii PNL) au generat mai mult de 3.000 de voturi de sancțiune.

Cu doar o săptămână înainte de vot, filmările din dronă (aboslut sinistre) cu Parcul IOR distrus au strâns peste 100.000 de afișări doar pe paginile mele de social-media (Facebook și LinkedIn) și pe România Curată. Și au fost zeci de acțiuni de protest, în ultimul an și jumătate, sute și mii de filmări și fotografii cu dezastrul din IOR distribuite, cu impact cumulat, pur și simplu, imposibil de calculat/estimat fără o cercetare amplă. Cu siguranță, însă, estimarea generării a 3.000 de voturi de sancțiune este una rezervată, nicidecum hazardată.

IMAGINI TERIFIANTE, filmate ieri, din dronă, cu DEZASTRUL din Parcul IOR din București (VIDEO)

Nu vrea să intru în detalii legate de Codul Silvic, unde doar semnăturile strânse pe petițiile de susținere a revendicărilor civice legate de modernizarea și reformarea lui au trecut de 175.000! În ultima ședință a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților pe proiectul legii Codului Silvic, i-am transmis direct președintei PSD a Comisiei că sunt 300.000 de cititori care urmărit, în ultimele trei luni, dezbaterea pe România Curată, care așteaptă să vadă care va fi decizia. Le va fi respectată cerința (iar Codul Silvic va fi adoptat înainte de alegeri, așa cum a promis Ciolacu), ori va fi ignorată (spre bucuria lobby-ului Schweighofer, care speră că după alegeri va putea elimina articolele anti-hoție).

Reprezentanta PSD și a lui Ciolacu în comisie și omologul ei, tot PSD, de la Comisia de Agricultură și Silvicultură, au pariat pe Fierăstrăul Codrilor, Schweighofer și lobbyștii lor. După zece zile au pierdut.

De acum până la pensie și adânci bătrâneți, Ciolacu are timp să se gândească că ar fi putut să fie președintele României dacă își ținea cuvântul și ar fi adoptat Codul Silvic.

Punând cap la cap toate cauzele care au iritat și/sau mobilizat opinia publică în ultimul an și jumătate cel puțin, cauze pe care Ciolacu/PSD și Ciucă/PNL le-au tratat cu indiferență arogantă (dacă nu au fost chiar cauza), și adunându-le, ajungem la concluzia că scorul obținut de Marcel Ciolacu este uluitor de mare. Că Marcel Ciolacu a ocupat până în ultimele ore ale numărării voturilor poziția a II-a este cea mai mare surpriză a primului tur al alegerilor prezidențiale. Și ar fi fost o adevărată bombă să intre în finală!

Că Marcel Ciolacu și-a câștigat dreptul să joace table liniștit cu Nicolae Ciucă pe o bancă într-unul din parcurile încă nedistruse ale Capitalei și nu la Cotroceni, arată că democrația încă funcționează în România. Acolo este locul tuturor politicienilor care mint, îi ignoră ori îi trădează pe cetățeni. Iar a celor care fură, la pușcărie.

PS.: Evident, și Călin Georgescu este beneficiar al votului sancțiune și al sistemului democratic. Valorile și temele pe care le promovează sunt, totuși, departe de cele discutate mai sus, așadar a capitalizat în alte bule și pe alte subiecte. Cu iz legionar, anti-UE, anti-NATO și cu suprapuneri peste discursul Kremlinului. Dar aceasta este altă discuție. Atenție, totuși, modul în care s-a promovat din punct de vedere al tehnologiei și utilizării social-media este doar partea mai puțin importantă a discuției. Mai consistentă ar fi cea legată de ce mesajele cu care a ajuns la oameni i-au convins. A fost un vot în necunoștință de cauză ori cei care l-au votat chiar împărtășesc valorile și credințele lui Călin Georgescu?

***

Mai mult, pe România Curată:

Pelicanul și lopata de zăpadă a Uriașului. Urmele verzi ale unei Capitale europene (III)

Cultura la ceaun. Urmele verzi ale unei Capitale europene (II)

Pepiniera. Urmele verzi ale unei Capitale europene (I)

ȘOCUL ȘI GROAZA PE ÎNȚELESUL TUTUROR. Două întrebări și cinci mistere

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “”PSD și PNL, plătiți pentru IOR”. Esența celor 2.740 de voturi care au salvat democrația în România

  1. Marius Nistor

    Ca de obicei va prefaceti ca nu vedeți ca Putin e un măcelar stalinist care nu s-a oprit la Crimeea ci vrea mult mai mult precum Hitler. Va prefaceti ca e vorba de Crimeea când de fapt e vorba de faptul ca Rusia se va invecina cu România și Polonia.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *