Legea Grindeanu de expropriere a cetățenilor români în interesul companiilor private (cu dedicație pentru corporațiile miniere canadiene) a fost înregistrată, ieri (11 mai), la Camera Deputaților, cu numărul Pl-x 379/2026. Propunerea legislativă a fost respinsă, la începutul săptămânii trecute, cu un vot fără echivoc, la Senat – 109 voturi ”pentru” respingerea legii, un vot ”contra” și o abținere. Pe această propunere legislativă, decizională este Camera Deputaților.
Inițial, propunerea legislativă a avut o susținere politică impresionantă, fiind semnată, în calitate de inițiatori, de 117 parlamentari de la toate partidele și grupurile politice din Parlament, inclusiv neafiliați, și urma să fie adoptată rapid, în procedură de urgență. Mobilizarea civică (petiție cu peste 30.000 de semnături, sesizarea Comisiei Europene de 60 de organizații civice, contactarea parlamentarilor inițiatori, prezența reprezentanților societății civile la comisiile de specialitate din Senat) a schimbat situația.
Ce a revoltat opinia publică
Mobilizarea a fost amplificată de dezvăluirile făcute de România Curată și newsletter-ul de mediu Verde Curat, despre faptul că Sorin Grindeanu și alți lideri PSD au promis adoptarea acestei legi în procedură accelerată reprezentanților companiei canadiene Euro Sun Mining, în cadrul unei întâlniri avute în Hunedoara, unde firma intenționează să exploateze aurul și cuprul de la Rovina (comuna Bucureșci).
Procedura de expropriere a cetățenilor români în interesul companiilor private este prevederea care a iritat cel mai mult opinia publică, dar există și alte prevederi care amintesc de la proiectul legislativ al Legii Ponta pentru Roșia Montană, care a scos zeci de mii de cetățeni în stradă în toamna anului 2013 – îngrădirea accesului la justiție al cetățenilor români și al comunităților locale, exceptarea de la norme și proceduri de protecție a mediului, luarea în considerare a unor acte (avize, certificate etc.) chiar și atunci când sunt anulate de instanțele de judecată.
În mod fals, în titlul și motivarea propunerii legislative este invocată crearea unui cadru de implementare a Regulamentul european 2024/1252 privind materiile critice (Critical Raw Materials Act – CRMA). În realitate, acest cadru a fost adoptat prin OUG 61/2025, iar prevederile din Legea Grindeanu care întrec cu mult măsura facilităților incluse în Regulamentul CRMA (care sunt, oricum, la rândul lor criticate de societatea civilă).
Mobilizarea civică a făcut ca 31 dintre parlamentarii inițiatori să-și retragă semnătura de pe propunerea legislativă, înainte de respingerea ei în Senat. Cum am arătat, însă, decizională este Camera Deputaților, unde se află majoritatea celor care au rămas, încă, semnatari ai propunerii legislative.
Cine sunt cei 86 de parlamentari ale căror semnături au rămas pe Legea Grindeanu
Grosul este reprezentant de 66 de parlamentari de la PSD (60 de deputați și 6 senatori), cărora li se adaugă 7 deputați ai minorităților naționale (altele de cât maghiari), 5 de la UDMR, 3 de la PNL, 3 neafiliați și câte unul de la AUR și SOS. Lista integrală, mai jos.
deputati – neafiliati: Ciubuc Ciprian, Făget Mădălin-Laurenţiu, Zakarias Zoltán
deputati – PSD: Adomnicăi Mirela Elena, Bara Nicolae-Adrian, Bejinariu Eugen, Bogdănel Lucian-Gabriel, Borş George-Mădălin, Bucur Ariana-Oana, Bucura-Oprescu Simona, Budacă Vasile, Budăi Marius-Constantin, Băişanu Ştefan-Alexandru, Chilat Crina-Fiorela, Chirilă Virgil Alin, Ciortea Răzvan-Iulian, Ciunt Ionel, Cojocaru Petru-Bogdan, Constantinescu Sergiu-Mircea, Cotîrleţ Paul-Claudiu, Câciu Adrian, Dolineaschi Andrei, Drinceanu Vlad-Florentin, Dunava Costel Neculai, Ene Gabriela-Corina, Fifor Mihai-Viorel, Furtună Mirela, Geamănu Aurora-Adela, Ghigiu Alexandru-Mihai, Gliga Dumitriţa, Hagiu Augustin-Florin, Holban Georgeta-Carmen, Intotero Natalia-Elena, Isac Marius-Adrian, Ivan Bogdan-Gruia, Lipă Elisabeta, Lungu Romeo-Daniel, Matichescu Mirela-Florenţa, Mihalcea Ioan, Mihalcea Silvia-Claudia, Mihuţi Bogdan-Florian, Mina Marian, Morar Lucian-Ioan-Titus, Mîndroc Cătălin-Viorel, Neculaescu Laurenţiu Adrian, Plopeanu Rodica, Ponta Victor-Viorel, Popa George-Adrian, Popa Maricel, Priceputu Vasilică, Rafila Alexandru, Răducanu Sebastian, Samoilă Ion, Sandu Viorica, Stoenică Irina-Florentina, Suciu Vasile-Daniel, Toma Ilie, Tomoescu Ion-Alin, Trif Bogdan Gheorghe, Tuşa Adriana Diana, Vuşcan Voicu, Weber Mihai, Ţintă Ştefan
deputati – AUR: Artimon Dan-Cătălin
deputati – PNL: Mititelu Eduard-Tatian, Neagu Petre-Emanoil, Sighiartău Robert-Ionatan
deputati – SOS RO: Ţiu Mihai-Adrian
deputati – UDMR: Bende Sándor, Gál Károly, Kolcsár Anquetil-Károly, Ladányi László-Zsolt, Markó Attila-Gábor
deputati – Minoritati: Bouda Ştefan, Crîstici Ognean, Ganţ Ovidiu Victor, Longher Ghervazen, Nacov Gheorghe, Petreţchi Nicolae-Miroslav, Zisopol Dragoş Gabriel
senatori – PSD: Federovici Doina Elena, Mazilu Liviu-Lucian, Nicula Mircea-Cristian, Resmeriţă Cornel-Cristian, Stroe Felix, Ţepeluş Laurenţiu-Cristinel
update: Artimon Dan-Cătălin a decedat pe 12 aprilie 2026, așadar nu-și mai putea retrage semnătura
Impact major al dezvăluirilor România Curată și Verde Curat
Conform Google Analytics, investigațiile pe care le-am publicat pe România Curată și în newsletter-ul Verde Curat, legate de acest subiect, au avut peste 100.000 de citiri până în acest moment. Pe lângă dezvăluirile despre întâlnirea lui Sorin Grindeanu cu șefii corporației canadiene Euro Sun Mining, în care au promis adoptarea accelerată a legii de expropriere a cetățenilor români, cele mai citite articole au fost cel legat de acuzațiile și condamnările pentru corupție, în țări de pe mai multe continente, a companiilor care au încheiat acorduri de cumpărare a aurului și cuprului din Apuseni, respectiv cel despre modul în care acțiunile Euro Sunt Mining s-au prăbușit la Bursa din Toronto după votul de respingere a legii, din Senat.
Dezvăluirile despre întâlnirea dintre Grindeanu și CEO-ul ESM au fost preluate și de alte instituții de presă, pe larg, și au fost prezentate și comentate în emisiuni TV. Doar pe Ziare.com, care au numărul de citiri afișat vizibil și realizează și un top al celor mai citite articole, preluarea de pe România Curată a avut peste 32.000 de citiri și a fost cel mai citit articol într-o săptămână dominată de articolele legate de moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Investigația România Curată, preluată pe Ziare.com, a fost cel mai citit articol al săptămânii pe acest site

”Legea Grindeanu”, în dezbatere la B1TV, în emisiunea ”Bună, România!”
Susține, gratuit, primul proiect de investigații de mediu din România
Investigațiile de mediu România Curată și Verde Curat, precum cele despre Legea Grindeanu și proiectul de la Rovina, sunt susținute, într-o proporție covârșitoare, din donațiile cititorilor. Până pe 25 mai le poți susține ți tu, fără niciun efort financiar suplimentar, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit. Poți completa Formularul 230, acum, în mai puțin de un minut, la link-ul de mai jos, după care îl vom depune noi la ANAF. Mulțumim!
Nu rata investigațiile de mediu România Curată și Verde Curat. Înscrie-te, acum, gratuit, la newsletter-ul Verde Curat:
În încercarea de a ne bloca investigațiile de mediu, am fost dați în judecată atât de avocata Schweighofer, cât și de Romsilva și directorul ei general. Poți să ne susții pentru a duce câștiga procesele fără ca asta să ne afecteze investigațiile, fie prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit (link-ul mai sus), fie prin donații directe (mai jos). Mulțumim!











