
Marți, 22.07.2025. Câteva zeci de membri ai Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, participă la un protest în Piața Victoriei din București, împotriva reformării Romsilva. Liderul de sindicat Silviu Geană, în cămașă albastră cu mânecă scurtă, are de apărat venituri personale de 5.500 de euro net/lună. Foto: Facebook/pagina Federației Silva
”Noua ministră responsabilă de soarta celor care îngrijesc pădurea nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Nu a vrut să asculte prea mult argumentele profesioniștilor”, se arată într-un comunicat de presă, al Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”, condusă de Silviu Geană. Câteva zeci de sindicaliști, în frunte cu Silviu Geană, au ieșit, ieri (marți), la protest, în fața Palatului Victoria. ”Am cerut încă din primul moment noii ministre să creeze un grup de lucru format din specialiști care să se implice în proiectul de reorganizare a Romsilva”, se arată în mesajul sindicaliștilor.
Cine a refuzat, de fapt, dialogul public
Poate sună frumos ideea creării unui ”grup de lucru format din profesioniști”, dar nu e deloc așa. În urmă cu aproape trei săptămâni, domnul Geană a participat la una din dezbaterile organizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, legate de reformarea Romsilva. Am fost acolo (detalii aici). Domnul Geană a luat primul cuvântul și a beneficiat de cel mai mult timp pentru intervenția sa. Doar că nu am auzit nimic concret legat de organizarea/reorganizarea Romsilva. Mai mult critici privitoare la noul Cod Silvic, adoptat în decembrie 2024, după aproape doi ani de dezbateri și consultări publice.
Și da, că ar trebui constituit ”un grup de lucru cu profesioniști” care să elaboreze un proiect de hotărâre de guvern pentru reorganizarea Romsilva, altul decât cel pus în consultare publică. Asta în condițiile în care sala era plină de profesioniști din domeniul silviculturii, mediului și parteneri sociali, iar mulți alții participau la consultare în online (dezbaterea fiind organizată în sistem mixt, fizic și online). ”Am trimis Ministerului punctul nostru de vedere și îl vom retrimite”, a spus domnul Geană, când i-a fost solicitat să se refere concret la proiectul de HG privind reorganizarea Romsilva.

Consultare publică cu zeci de participanți, fizic și online, despre reorganizarea Romsilva. Liderul de sindicat Silviu Geană (în centru, în imaginea din dreapta, sus) a vorbit cel mai mult, dar fără a se referi la reformarea Romsilva, despre care a spus că ar trebui făcută în cadrul negocierilor într-un ”grup de lucru” mai puțin transparent și cu participare mai restrânsă
A fost o situație cel puțin absurdă și jignitoare pentru mulți dintre profesioniștii prezenți, fizic ori online. De ce să fie organizat un alt grup de lucru unde să-ți prezinți obiecțiile și propunerile concrete când ai oportunitatea să ți le susții transparent și public în față tuturor celor interesați? Aaa… pentru că fie te consideri a fi ”mai profesionist” decât cei prezenți, fie vrei să negociezi netransparent, fie ambele.
Și în răspunsul la această întrebare se ascunde supărarea domnului Silviu Geană. Faptul că noua ministră a Mediului, Diana Buzoianu, a refuzat să intre în jocul lui și a mâinii de sindicaliști care încă îl mai susțin. Un joc al negocierilor netransparente, în ”grupuri de lucru” cu profesioniști agreați de sindicate și de către lobby-ul marii industrii (desigur, alții decât cei prezenți la dezbaterile publice). Un joc pe care cea mai mare parte a miniștrilor de la Mediu și Păduri (când Apele și Pădurile au avut minister separat), dar și prim-miniștri l-au acceptat. Că așa s-a ajuns la primele și bonusurile alea nesimțite, de zeci și sute de mii de euro, pentru tot felul de șefi și protejații lor din Romsilva, la nivel de secretare și șoferi.
Așa s-a ajuns ajuns la situația absolut absurdă, în care un fost director general al Romsilva să se pensioneze, încasând o primă de 100.000 de euro brut, pentru ca apoi să se reangajeze cu salariu de director, iar acum să dea în judecată Regia Națională a Pădurilor, pe motiv că ar fi avut dreptul la mai mult (detalii aici)!
Sindicalistul cu super-venituri
Și așa s-a ajuns ca și domnul Silviu Geană, ca lider de sindicat, să încaseze peste 5.500 de euro net, în fiecare lună (vezi aici!). Asta dacă avem dubii pentru ce iese la protest, în mijlocul verii, domnul Geană și mâna lui de sindicaliști fideli.
Și nu, nu e doar problema profitabilității și a primelor și bonusurilor super-nesimțite ale unor șefi, care au dizolvat, practic, profitul rezultat de pe urma valorificării lemnului din pădurile României (ăla tăiat cu acte, nu cel furat), care ar fi trebuit să ajungă la bugetul de stat.
De atâta ”bună gospodărire”, 40% din pădurile României sunt făcute praf!
Mai citesc în mesajul sindicatului Silva, asumat de domnul Silviu Geană: ”Faptul că pădurile României sunt gospodărite bine și că avem unele dintre cele mai valoroase păduri și de cea mai bogată biodiversitate din Europa arată că avem o școală silvică bună și profesioniști valoroși”. Poate avem o școală silvică bună și cu siguranță avem profesioniști valoroși. Cunosc personal și colaborez cu mulți dintre acești profesioniști. Dar există un mare semn de întrebare că aceștia sunt și cei care se ocupă, la nivel de conducere superioară, de administrarea pădurilor țării.
Nu e doar o opinie personală, după zeci de ani de cutreierat munții, că afirmația ”pădurile României sunt gospodărite bine” are doar o acoperire parțială, acolo unde au fost, într-adevăr, administrate de profesioniști. Pentru că nu o spun eu, ci scrie în Raportul de țară pe mediu, pentru anul 2025, fundamentat pe studii științifice și făcut public de Comisia Europeană, că, de fapt, 40% din pădurile României sunt degradate. Nu 5% ori 10% să spui că sunt cazuri izolate, că nu e o regulă ori că ”mai există și uscături”. Nu! Vorbim de 40%! Un procent absolut uriaș, care nu înseamnă doar că s-a tăiat ilegal, ci și că sunt zone (ocoale, poate chiar direcții) cu păduri administrate absolut dezastruos, iar conducerea generală a acoperit aceste situații.
Faptul că domnul Geană și sindicatul pe care îl conduce refuză să-și prezinte argumentele în dezbaterile publice transparente și solicită grupuri de lucru cu profesioniști agreați, negând, pur și simplu, dezastrul real din pădurile României, arată că nu reforma ori reorganizarea e dorită, ci menținerea unei caste și a privilegiilor nesimțite (inclusiv veniturile domniei sale) care au dus la situația actuală. Cu profiturile Romsilva diluate de prime și bonusuri (în unii ani mai mari decât profitul Regiei!) și cu aproape jumătate din pădurile României distruse.













